Constantius I

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constanţiu I

Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare.

Născut într-o familie modestă din Illyria, Constanțiu îmbrățișează cariera armelor, devine prefect al pretoriului și este desemnat, la 1 martie 293, în cadrul primei tetrahii, caesar al lui Maximian, răspunzător de guvernarea Galliei, Hispaniei și Britanniei.

General energic și talentat, Constanțiu îl înlătură pe Allectus, lichidând secesiunea Britanniei (294), respinge atacuri ale francilor și alamanilor la Rin (298). În cadrul celei de-a doua tetrarhii (1 mai 305), Constanțiu este desemnat augustus al Occidentului, dar moare la scurt timp la Eboracum (York), la 25 iulie 306.


Predecesor:
Dioclețian și Maximian
Împărat Roman
co-împărat cu Galerius
305 (Caesar din 293) - 306

Succesor:
Constantin I în vest
Galerius în est