Holodomor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Istoria Ucrainei
Coat of Arms of Ukraine
Acest articol este parte a unei serii

 v • d • e 

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor (în limba ucraineană: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la câteva milioane [1]. În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat și alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înțeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.

Cercetătorii sunt de acord că foametea a fost cauzată mai degrabă de politica agricolă a guvernului sovietic și a lui Stalin decât din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit și „genocidul ucrainean”, [2] [3] [4] [5] ceea ce ar implica faptul că Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii națiunii ucrainene ca factor politic și entitate socială.[6] Istoricii încă mai discută dacă politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidența prevederilor Convenției asupra genocidului, iar mai multe țări au recunoscut între timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluție care afirmă că foametea forțată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean.[7]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Holodomor vine de la cuvântele ucrainene голод (golod = foamete)[8] și мор (mor = năpastă). Termenul poate să-și aibă originea și în expresia Морити голодом (moriti golodom), ceea ce se traduce prin „a provoca moartea prin înfometare”.

Cauze și efecte[modificare | modificare sursă]

Coperta revistei Kolhospniţia Ukrainî ("Colhoznica Ucrainei"), decembrie 1932

Cauzele Holodomorului, deși complexe, pot fi înțelese prin studierea contextului mai larg al revoluției sociale de sus în jos care a avut loc în Uniunea Sovietică în acele vremuri.

În deceniul al treilea al secolului trecut, când Uniunea Sovietică avea nevoie să câștige simpatia populației noului stat comunist, a fost introdusă o politică de promovare a reprezentanților națiunilor titulare ale republicilor sovietice, ca și a minorităților naționale, în funcții de conducere la toate nivelurile administrației sau vieții publice. (Vedeți și: Korenizația). Pe teritoriul Ucrainei, ca și în zonele locuite de ucraineni din alte republici, ucrainizarea a devenit parte a mai largii politici de korenizație. În aceste condiții, ucrainenii din URSS s-au bucurat de un deceniu de renaștere a culturii naționale, ceea ce a dus la creșterea conștiinței naționale și la dezvoltarea rapidă a unei elite culturale și sociale naționale. După numai un deceniu, acest proces a devenit alarmant pentru regimul sovietic, care considera că ucrainenii vor deveni mai loiali propriei națiuni decât ideologiei comuniste sau statului sovietic.[9] La începutul deceniului al patrulea, politicile ucrainizatoare au fost oprite brusc și au fost înlocuite cu o politică rapidă de rusificare, ceea ce a produs numeroase probleme sociale, culturale și politice în teritoriile populate de ucraineni.

În același timp, a fost introdusă politica de colectivizare a agriculturii, iar la începutul anului 1932, 69% din gospodăriile ucrainene erau deja în colhozuri.[10] Deși în alte regiuni ale Uniunii Sovietice colectivizarea atinsese proporții mult mai mari—în regiunea cursului inferior al Volgii, proporția gospodăriilor colectivizate atingea 83%[11]—agricultura ucraineană a fost cea mai puternic afectată ca urmare a acestui proces. Campania de colectivizare s-a dovedit foarte nepopulară în rândul țăranilor ucraineni. În perioada în care colectivizarea mai era un proces voluntar, foarte puțini țărani se înscriseseră în colhozuri. Din acest motiv, regimul sovietic a început să supună țărănimea unor presiuni tot mai mari pentru acceptarea colectivizării agriculturii. În perioada 1929 – 1930, zeci de mii de activiști ai Partidului Comunist au fost trimiși în zonele rurale din Ucraina pentru a asigura accelerarea procesului de colectivizare.

Așa numiții "douăzecișicinci miiști" (muncitori industriali și cei mai devotați bolșevici) au fost trimiși să ajute la conducerea fermelor colective. În plus, acești activiști trebuiau să zdrobească rezistență pasivă și nou apăruta rezistență activă la colectivizare prin așa-numita politică de "deculacizare", (arestarea culacilor, despre care se afirma că s-ar fi opus regimului, ar fi exploatat munca țăranilor săraci și ar fi dosit grânele) prin transferarea forțată a familiilor de culaci în Urali și Asia Centrală, unde erau forțați să muncească în alte sectoare ale economiei, perecum exploatarea parchetelor forestiere.[12] Practic, eticheta de culac a fost aplicată oricărui individ care se opunea procesului de colectivizare, indiferent de avere. Documentele arată că în jur de 300.000 de țărani din populația de aproximativ 30.000.000 de ucraineni au căzut victime acestei politici în anii 1930-1931, iar ucrainenii au reprezentat 15% din totalul de 1,8 milioane de culaci colonizați cu forța pe cuprinsul întregii Uniuni Sovietice.[13]

Colectivizarea a avut efecte negative în toate zonele în care a fost aplicată, dar dat fiind faptul că Ucraina era cea mai productivă zonă agricolă a Uniunii Sovietice (peste 50% din grâul produs în Imperiul Rus provenea din Ucraina la începutul secolului al XX-lea), noua politică a avut efecte dramatice aici. În vreme ce cantitățile de cereale recoltate au scăzut, cotele datorate statului au rămas constante. Pentru anul agricol 1931-1932 se planificase colectarea a 29,5 milioane de tone de cereale dintr-un total de 90,7 milioane de tone producție programată. Ca urmare a politicii duse de sovieți în domeniul agricol, recolta din Ucraina a fost de numai 55-60 de milioane de tone. Statul a reușit să recolteze aproximativ 18,5 milioane de tone de cereale.[14] Dacă în anii 1930 și 1931 se colectaseră cam 22,8 milioane de tone cereale în fiecare an, scăderea la numai 18,5 milioane de tone în 1932 a reprezentat o uriașă problemă pentru economia sovietică.

În tabelul de mai jos poate fi urmărită evoluția recoltelor și colectărilor de cereale în perioada 1930-1933: [14]

Producția de cereale și colectarea la rezerva statului (în milioane de tone)
Anul Producția Colectări Rămas la populație Colectare fața de producție, în procente
 1930  73-77  22,1  51,0-55,0  30,2-28,7
 1931  57-65  22,8  34,0-43,0  40,0-35,1
 1932  55-60  18,5  36,5-41,5  33,6-30,8
 1933  70-77  22,7  47,3-54,3  32,4-29,5

Pe 7 august 1932, guvernul sovietic a emis un decret prin care se impunea pedeapsa capitală în URSS pentru orice faptă de furt din avutul public [15] [16] [17]. Această lege acoperea practic orice faptă reală sau incorect calificată de furt, inclusiv cele mai neînsemnate dosiri de cereale pentru uzul familiei țărănești. Totuși, legea nu a fost aplicată ferm și a fost revizuită în mod substanțial.

Procesele verbale ale ședințelor Politburo au dezvăluit că acest decret a fost modificat de mai multe ori prin decizii secrete. Pe 16 septembrie 1932, a fost aprobată o măsură pentru exceptarea furturilor mărunte din avutul public de la aplicarea pedepsei cu moartea. Această decizie hotăra ca "organizațiile sau grupările care distrug propritatea statului, socială sau cooperatistă printr-o modalitate organizată prin foc, explozii sau distrugeri de masă a proprietății, vor fi condamnate la moarte fără întârziere " și dădea o listă a cazurilor în care "culacii, foștii negustori și alte persoane alienate social" pot fi executați. Așa-numiții "culaci", indiferent dacă deveniseră sau nu membri ai colhozurilor, care "organizau sau luau parte la furturile din averea colhozurilor sau de grâne", trebuiau să fie de asemenea condamnați "la pedeapsa cu moartea fără întârziere". Dar "țăranii muncitori individuali sau colectiviștii" care furau din averea colhozurilor sau din recoltele de grâne trebuiau condamnați la pedeapsa privativă de libertate pentru 10 ani, pedeapsa capitală putând fi impusă numai pentru "furtul sistematic de cereale, sfeclă de zahăr, animale, etc. "[18]

Când a devenit clar că livrările de cereale pentru anul 1932 nu aveau să se ridice la nivelurile prognozate de planificatori, scăderea producției agricole a fost pusă pe seama "culacilor", "naționaliștilor" și "petliuriștilor". În conformitate cu raportul președintelui Curții Supreme, până pe 5 ianuarie 1933, 103.000 de cetățeni fuseseră condamnați sub prevederile decretului din 7 august. Dintre 79.000 de cazuri cunoscute de Curtea Supremă, 4.880 de împricinați au fost condamnați la moarte, 26.086 la 10 ani de închisoare și 48.094 la alte pedepse. Cei condamnați la moarte erau în principal culaci, iar cei mai mulți dintre cei condamnați la 10 ani de închisoare erau în principal țărani individuali. [19]

În Ucraina a fost trimisă o comisie specială prezidată de Viaceslav Molotov pentru strângerea întregii cote de cereale hotărâtă de planul centralizat.[20] Pe 9 noiembrie a fost emis un decret secret prin care agențiile sovietice de securitate erau îndemnate să-și crească "eficiența".

Pe 6 decembrie, a fost emis un nou decret care impunea următoarele sancțiuni împotriva satelor ucrainene care erau considerate "neproductive" în campania de colectare a cerealelor: oprirea aprovizionării cu orice bunuri alimentare sau nealimentare a satelor vinovate, interzicerea oricărei forme de comerț, confiscarea oricăror alimente sau cereale găsite la percheziții și, măsura ultimă, confiscarea tuturor resurselor bănești.[21][22] Au fost luate măsuri pentru pedepsirea păstrării sau comercializarea cerealelor. In acest scop au fost create așa-numitele brigăzi de șoc, care efectuau raiduri de colectare a cerealelor. Confiscările de cereale erau făcute fără a ține seama de faptul că țăranii puteau să rămână fără stocuri de cereale pentru hrana proprie, a animalelor sau pentru însămânțările din anul care avea să vină.

Foametea a afectat în mod special zonele rurale și, în comparație cu foametea din 1921-1922 sau cea din 1947, care au fost cauzate de secetă, foametea din Ucraina anilor 1932-1933 nu a fost cauzată de prăbușirea infrastructurii datorată războiului, de secetă, invazii de lăcuste sau alte catastrofe naturale, ci de politica guvernului central și de deciziile administrative luate în cunoștința de cauză.[23] Rezultatele au fost dezastruoase. În numai câteva luni, regiunile rurale ale Ucrainei, unele dintre cele mai fertile zone agricole din lume, au fost lovite de o foamete de proporții. Până la sfârșitul anului 1933, Holodomorul a provocat și sfârșitul rezistenței petliuristă cu bazele în Polonia.[24]

Guvernul sovietic a negat orice raport cu privire la foametea din Ucraina și a impiedicat jurnaliștii străini să călătorească in zonă. Istoricii care au cercetat arhivele declasificate au aflat că [25] "Politburo și comitetele locale ale Partidului au insistat că trebuie întreprinse acțiuni imediate și decisive ca răspuns la foamete astfel încât "țăranii cinstiți" să nu sufere, iar comitetele regionale de partid au fost instruite să asigure lapte tuturor copiilor și au decretat că cei care nu reușeau să mobilizeze resursele necesare hrănirii înfometaților sau refuzau spitalizarea victimelor foametei urmau să fie puși sub acuzare."

Până în cele din urmă, ajutoarele date regiunilor lovite de foamete au avut un impact limitat asupra fenomenului foametei. Între februarie și iulie 1933 au fost luate cel puțin 35 de decizii ale Politburoului și ale Sovnarkomului cu privire la aprovizionarea selectivă cu numai 320.000 de tone de cereale pentru cei aproximativ 30 de milioane de oameni loviți de catastrofă.[26] Documentele cercetate dovedesc că au existat cazuri în care liderii sovietici și-au exprimat interesul personal în asigurarea distribuirii ajutoarelor. [27]

Documentele sovietice cercetate în arhivele desecretizate demonstrează că ajutoarele au fost distribuite selectiv, iar scopul principal al ajutoarelor a fost salvarea forței de muncă din agricultură. O rezoluție specială a Comitetulului Central al Partidului Comunist (bolșevic) Ucrainean ordona împărțirea țăranilor spitalizați pentru distrofie în pacienți suferinzi și pacienți aflați în convalescență. Rezoluția ordona ca în cazul celor din urmă să fie îmbunătățită hrănirea în limitele resurselor avute, astfel încât țăranii să poată fi trimiși cât mai repede posibil la muncă în campania de însămânțare a noului an. [28] Alimentele au fost distribuite în conformitate cu rezoluțiile speciale ale guvernului și au fost oferite dierct muncitorilor agricoli.

În același timp, exporturile de cereale în perioada 1932-1933 au continuat, deși la niveluri mai scăzute decât in anii precedenți. În 1930-1931 se exportaseră 5.832 de mii de tone de cereale, iar în 1931-1932 exportul scăzuse la 4.786 de mii de tone, în 1932-1933 la 1.607 mii de tone, iar în 1933-1934 la 1.441 de mii de tone.[29]

Există voci care afirmă că și condițiile climaterice au contribuit la declinul producției agricole și la declanșarea foametei.[30] Rusia și unele părți ale Ucrainei sufereau de cicluri de secete relativ regulate, care reduceau în mod simțitor recoltele. Fluctuațiile nivelurilor temperaturilor anuale și a cantităților de precipitații căzute pe teritoriul URSS-ului erau mai mari decât în cazul restului marilor producători agricoli ai lumii. Clima sovietică era în principal continentală și este complicată de vânturile neregulate care băteau dinspre Asia Centrală peste regiunea Volgii, a Caucazului de Nord și a Ucrainei la sfârșitul primăverii și începutul verii. Lipsa critică a umidității din aer făcea ca teritorii întinse să fie amenințate de secetă, rezultând temperaturi ridicate și ploi puține. Vremea nefavorabilă a fost responsabilă pentru recoltele proaste din anii 1909-1913. Condițiile climaterice din 1925-1929 au fost doar cu puțin mai proaste decât media. Dar în 1930-1934, condițiile meteo s-au înrăutățit mult, iar vârful crizei a fost atins în 1930-1931. [31]

În perioada 1925-1929 vremea fost favorabilă agriculturii. Singurul an mai slab din punct de vedere agricol a fost 1927. În 1930 vremea a fost excelentă, dar în 1931 condițiile s-au schimbat radical. Primăvara a fost mult mai rece decât de obicei, iar iunie și iulie au fost luni toride. Combinația primăverii reci cu vara prea călduroasă s-a dovedit a fi dezastruoasă: însămânțările au fost întârziate, iar perioada de maximimă vegetație a plantelor a corespuns cu torida lună iulie. Începând cu luna iulie, în sud-vestul URSS putea să bată așa-numitul "suhovei" (vânt uscat). Acest vânt aducea cam odată la 10-12 ani valuri de aer fierbinte, fără ploi. În anii 1891, 1906 și 1921, acest vânt uscat a provocat foametea în regiunile de sud-vest ale țării. În 1931, seceta care începuse în mai în vestul Siberiei s-a intins spre regiunile Volgii în iunie și iulie.[32]

În 1931, în regiunile Volgii inferioare și ale Ucrainei nu s-a însămânțat nicio cultură în mai, iar în aprile campania agricolă a fost întârziată cu aproape trei săptămâni, în timp ce în alte regiuni ale URSS lucrările agricole au fost întârziate de ploi torențiale. Comisarii poporului pentru agricultură afirmau că întâzierea de 2-3 săptămâni în declanșarea campaniei agricole fusese determinată de "condițiile meteorologice și climaterice foarte dificile ale primăverii".[33]

Calamitățile naturale au lovit regiunile Volgii centrale și inferioare în 1931. În august, un ziar agricol publica numeroase rapoarte cu privire la condițiile meteo neobișnuite: ploi torențiale care au întârziat secerișul și au deteriorat recolta strânsă și care nu apucase să fie depozitată, sau, în unele zone, secetă care a lovit lanurile aflate în pârg, secetă urmată în timpul recoltării de ploi cu debite de trei ori mai mari decât media anuală.[33]

În Ucraina, în 1932, temperaturile în luna martie au fost sensibil mai scăzute decât media multianuală a lunii. În schimb, în mai și iunie, temperaturile au fost cu mult peste mediile anuale. A urmat o schimbare bruscă: au căzut ploi torențiale în cea mai mare parte a URSS-ului, în special în regiunea Kiev. Temperaturile au fost mai aproape de medie, dar combinația de temperaturi scăzute în perioada inițială de vegetație și de umiditate crescută în perioada imediat următoare a crescut mult vulnerabilitatea recoltelor.[33]

Un alt factor care a determinat declinul producției agricole a fost criza de animale de tracțiune sau tractoare în campania de arături, care a fost mult mai acută în 1932 decât în 1931. Efectivele de cai au scăzut de la 19,5 milioane în 1931 la 16,2 milioane anul următor. Eforturile disperate de a înlocui animalele pierdute cu tractoare nu au asigurat suficientă forță motrice la țară. Dacă, în 1931, aproape 60% din numărul de tractoare trimise pe ogoare fusese asigurat din import, în anul următor, datorită crizei economice mondiale, nu a mai fost importat niciun tractor.[34] În ciuda eforturilor industriei sovietice, în 1932 numărul de tractoare livrate agriculturii era numai de 70% din cel livrat cu un an în urmă. Mai mult, numai jumătate au fost disponibile în campania de recoltare. Calitatea animalelor de tracțiune se deteriorase mult de-a lungul timpului. Caii erau din ce în ce mai prost hrăniți și întreținuți.[34] Lipsa acută de cai a dus la o decizie istorică de folosire a vacilor în locul animalelor de povară. Pe 23 februarie, biroul regional de partid de pe Volga inferioară a hotărât ca 200.000 de vaci să fie folosite pentru muncile agricole. În tabelul următor se poate urmări evoluția efectivelor de cai în URSS: [35]

Cabaline în URSS
Anul Mii cai
 1930  30.237
 1931  26.247
 1932  19.368
 1933  16.579
 1934  15.664

Pentru a împiedica răspândirea informațiilor despre foamete, călătoriile din Ucraina și unele regiuni ale Donului au fost interzise în mod special prin directivele din 22 ianuarie 1933, semnate de Molotov și Stalin, și de pe 23 ianuarie 1933 ale colegiilor reunite ale Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al URSS și Sovnarkomului. Directivele decretau că toate căloriile "pentru pâine" din aceste regiuni sunt organizate de inamicii puterii sovietice, cu scopul agitației contrarevoluționare și anticolhoznice în zonele de nord ale URSS-ului. De aceea, biletele de călătorie pe calea ferată nu puteu fi vândute celor cu permise ispolkom, iar cei care totuși reușeau să se strecoare în nord în ciuda interdicțiilor, trebuiau să fie arestați.[36]

Piederile de vieți omenești – estimări[modificare | modificare sursă]

Dacă încă mai există discuți cu privire la cursul evenimentelor și a motivelor determinante, faptul că la sfârșitul anului 1933 muriseră milioane de oameni de foame sau din alte cauze nenaturale asociate, atât in Ucraina dar și în alte republici sovietice, rămâne de necontestat.

Uniunea Sovietică a negat de-a lungul timpului nu doar amploarea foametei, dar chiar și existența acesteia. Arhivele NKVD (și a urmașului KGB) se deschid încă într-un ritm lent. Numărul exact al victimelor este incă necunoscut și este foarte probabil că nu va fi aflat niciodată cu precizie.[37]

Estimările cu privire la decesele datorate foametei în Ucraina (altele decât cele datorate altor represiuni) variază de la câteva milioane la mai mult de 10 milioane. [38] Chiar și rezultatele bazate pe metode științifice variază destul de mult, (datorită puținătății surselor primare de informații), de la 2,5 milioane (Volodimir Kubiovci) până la 4,8 milioane (Vasil Hrișko).

O estimare mai nouă, care se bazează pe datele demografice din arhivele sovietice recent desecretizate dă o cifră a pierderilor de 3,2 milioane, sau, dacă se iau în calcul lipsa de credibilitate a unora dintre surse, între 3 și 3,5 milioane de oameni.[39][40][41][42]

Arhivele sovietice deschise în ultima vreme arată că plusul de decese înregistrate în Ucraina în 1932-1933 se ridică la 1,54 milioane.[43] În 1932-1933, au mai existat în plus 1,2 milioane de cazuri de tifos și 500 de mii de cazuri de febră tifoidă. Decesele rezultate din complicațiile apărute la persoanele bolnave de tifos sau febră tifoidă sunt datorate mai degrabă slabei rezistențe a organismelor afectate de malnutriție decât foametei în sine.[44] Toate tipurile importante de boli, (mai puțin cancerul), au tendința de creștere în perioadele de foamete datorită unei mai scăzute rezistențe la boală a persoanelor subnutrite, care trăiesc în condiții precare de igienă. În perioada 1932-1934, cea mai ridicată rată de creștere dintre toate bolile a avut-o tifosul. Păduchii sunt paraziții responsabili pentru apariția epidemiilor de tifos. În condițiile foametei și a sărăciei crescânde, mulțimile de refugiați sunt purtătoarele unui unui mare de păduchi. În 1933, numărul cazurilor de tifos a crecut de 20 de ori față de nivelul din 1929, iar numărul de cazuri înregistrate în Ucraina a fost semnificativ mai mare decât în restul URSS-ului. În iunie 1933, incidența bolii în Ucraina a crescut de aproape 10 ori fată de situația din ianuarie același an și era mai mare decât în toată Uniunea Sovietică.[45]

Incidența bolilor în Imperiul Rus și în URSS (mii de cazuri)
Anul Tifos Febră tifoidă Febră recurentă Variolă Malarie
 1913    120   424    30   67   3.600
 1918-22
(medie)
 1.300   293   639  106   2940
 1929      40   170      6     8   3.000
 1930      60   190      5    10   2.700
 1931      80   260      4    30   3.200
 1932     220   300     12    80   4.500
 1933     800   210     12    38   6.500
 1934     410   200     10    16   9.477
 1935     120   140      6     4   9.924
 1936     100   120      3     0,5   6.500

Trebuie notat că numărul de decese suplimentare extrase din statisticile oficiale sovietice sunt contradictorii și nu pot fi considerate de încredere, deoarece nu explică diferențele dintre rezultatele recensămintelor din 1927 și 1937.

Stalislav Kulcițski face următoarea estimare.[39] Statisticile sovietice declasificate arată o scădere cu 538.000 de oameni a populației Ucrainei Sovietice, prin comparație între rezultatele recensământului din 1926 (28.925.976) și a celui din 1937 (28.388.000). Numărul de nașteri și de decese (în mii de persoane), în conformitate cu aceste înregistrări declasificate, este:

Ani Nașteri Decese Spor natural
1927  1.184    523     662
1928  1.139    496     643
1929  1.081    539     542
1930  1.023    536     485
1931   975    515     460
1932   982    668     114
1933   471  1.850  -1.379
1934   571    483       88
1935   759    342      417
1936   895    361      534

Dacă se ia în considerație corecția necesară pentru mortalitatea infantilă neînregistrată în mod oficial în 1933,[46] corecție apreciată la 150 de mii de copii de Serghei Maksudov, numărul de nașteri pentru 1933 ar trebui crescut de la 471.000 la 621.000. Presupunând că rata mortalității naturale în 1933 este egală cu media ratei mortalității anuale din perioada 1927-1930 (524 de mii pe an), creșterea naturală a populației pentru 1933 ar trebui să fi fost de 97.000, ceea ce este de cinci ori mai mică decât cifrele din anii trecuți (1927-1930). Folosind pentru calcul rata corectată a nașterilor, rata estimată a deceselor pentru anul 1933 și datele oficiale pentru alți ani, creșterea naturală a populației pentru perioada 1927 – 1936 ar trebui să fie de 4.043.000, în vreme ce rezultatele recensământului arată o scădere de 538.000 de oameni. Suma celor două cifre ne dă o pierdere demografică estimată de 4.581.000 de oameni. O piedică importantă în estimarea corectă pierderilor umane datorate foametei este necunoașterea cu certitudine a numărului de persoane implicate în migrație, inclusiv a persoanelor strămutate în Gulaguri. În conformitate cu statisticile sovietice, balanța migrației pentru populația Ucrainei pentru perioada 1927 - 1936 a dat o pierdere de 1.343.000 persoane. Chiar în momentul în care au fost luate datele acestea, instituțiile sovietice de statistică anunțau că precizia înregistrărilor este scăzută. Dacă se ia în considerație și aceste ultime cifre, numărul total de decese în Ucraina datorate cauzelor nenaturale pentru cei 10 ani luați în calcul ar fi de 3.238.000, iar dacă se fac corecturi datorate lipsei de precizie, în special în ceea ce privește migrațiile voluntare sau forțate, pierderile totale estimate se cifrează între 3 și 3,5 milioane de oameni.

În plus față de pierderile directe din cauze nenaturale, pierderile indirecte datorate scăderii ratei natalității trebuie luate și ele în calcul pentru estimarea consecințelor demografice ale foametei din Ucraina. Astfel, creșterea naturală a populație în 1927 a fost de 662.000 de persoane, în vreme ce în 1933 a fost de 97.000 și în 1934 de numai 88.000. Suma pierderilor directe și indirecte datorate Holodomorului ne dă o cifră de 4.469.000, din care 3.238.000 (sau, luând în considerație lipsa de precizie a statisticilor sovietice, între 3 și 3,5 milioane) sunt decesele directe.

În conformitate cu estimările lui Maksudov, [46] 81,3% dintre victime erau etnici ucraineni, 4,5% erau ruși, 1,4% evrei, 1,1% polonezi, restul fiind belaruși, unguri, germani de pe Volga, tătari din Crimeea și alții. Populația rurală ucraineană a fost cea mai dur lovită de Holodomor. De vreme ce țărănimea reprezenta baza națiunii ucrainene, [47] tragedia a afectat profund și pentru mulți ani Ucraina.

Eliminarea elitei culturale ucrainene[modificare | modificare sursă]

Foametea artificială din 1933-1934 a coincis cu atacul asupra culturii naționale ucrainene. Evenimentele din 1932-1933 din Ucraina au fost considerate de liderii Partidului Comunist Ucrainean ca un instrumente de luptă împotriva oricăror încercări de autodeterminare a Ucrainei. La Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Ucrainean, Secretarul General numit direct de la Moscova, Postîșev, declara că: "1933 a fost anul înfrângerii contrarevoluției naționaliste ucrainene."[48] Această "înfrângere" a presupus nu numai exterminarea fizică a unui număr însemnat de țărani, dar și eliminarea practic a întregului cler ucrainean și întemnițarea sau executarea intelectualilor ucraineni.

Până la sfârșitul deceniului al patrulea, aproape patru cincimi din elita culturală ucraineană fusese "eliminată".[49] Unii, precum scriitorul Mikola Hvilovi, s-au sinucis. Unul dintre cei mai importanți bolșevici veterani ucraineni, Mikola Skripnik, care a fost la cârma procesului de ucrainizare, s-a sinucis prin împușcare în vara anului 1933, în momentele de maximă violență a epurărilor din Partidul Comunist Ucrainean. Partidul Comunist Ucrainean, sub conducerea unor lideri numiți de Moscova, așa cum au fost Lazar Kaganovici, Stanislav Kosior și Postîșev, au accelerat la începutul anului 1934 procesul de eliminare a "contrarevoluționarilor, naționaliștilor, spionilor și dușmanilor de clasă". Numeroase organizații academice au fost desființate după arestarea membrilor lor.

În deceniul al treilea, Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană câștigase un număr în mare de aderenți, în special în rândul țărănimii, în principal datorită politicii de slăbire a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse duse de autoritățile sovietice. (Vedeți și: Istoria creștinismului în Ucraina). Până în cele din urmă, la sfârșitul aceluiași deceniu al treilea, autoritățile sovietice au porinit atacul și împotriva bisericii ucrainene. Mii de parohii au fost desființate, iar preoții au fost deportați. Până în 1930, biserica ucraineană a fost ștearsă din Registrul Sovietic, iar NKVD-ul a luat toate măsurile ca biserica să nu continue să funcționeze în clandestinitate. În același timp, măsurile împotriva parohiilor Bisericii Ortodoxe Ruse, care supraviețuiseră valului de represalii, au încetat aproape cu desăvârșire.

Mai trebuie adăugat că represaliile împotriva intelectualilor a fost un fenomen care s-a manifestat în toată Uniunea Sovietică, nefiind un fenomen specific Ucrainei. De asemenea, prepresiunea împotriva intelectualității ucrainene nu a afectat învățământul în limba ucraineană. În anul școlar 1935-1936, 83% din populația școlară a RSS Ucrainene învăța în clase cu predare în limba ucraineană, în condițiile în care doar 80% din populația republicii era de etnie ucraineană.[50]

A fost Holodomorul un genocid?[modificare | modificare sursă]

Inventatorul termenului "genocid", Raphael Lemkin, a fost unul dintre vorbitorii invitați de onoare la manifestarea organizată de ucrainenii-americani în 1953 pentru comemorarea a 20 de ani de la foamete.[6] În zilele noastre, 24 de state au recunoscut că foametea din 1932-1933 a fost un act de genocid. Printre aceste state se află Ucraina, Argentina, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Estonia, Georgia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Statele Unite ale Americii și Vaticanul. În plus, cercetătorii au demonstrat că foametea a afectat și alte naționalități. Cartea din 2004 The Years of Hunger: Soviet Agriculture, 1931-1933 de R.W. Davies și S.G. Wheatcroft oferă o estimare a deceselor cauzate de foametea din 1932-1933 din întreaga Uniune Sovietică de 5,5 – 6,5 milioane de oamen. [51] În continuare, până în zilele noastre, Holodomorul rămâne un eveniment încărcat de numeroase semnificații politice, care afectează chiar și obiectivitatea corpului cercetătorilor.

Robert Conquest, autorul uneia dintre cele mai importante studii publicate mai inainte de declasificarea arhivelor sovietice, ajungea la concluzia că foametea din 1932-1933 a fost un fenomen artificial, o crimă în masă deliberată, dacă nu chiar un genocid comis ca parte a programului de colectivizare a agriculturii sovietice a lui Stalin. Mulți istorici au fost de acord cu aceste concluzii. În 2006, au fost declasificate mai mult de 5.000 de pagini de arhivă care priveau Holodomorul. Aceste documete arătă că Moscova a izolat Ucraina, în vreme ce altor regiuni li s-a permis aprovizionarea cu ajutoare umanitare de urgență.[52]

Anumiți istorici consideră totuși că foametea a fost un rezultat neintenționat al colectivizării agriculturii, care a fost agravat de un an agricol dezastruos. Acești cercetători afirmă că, deși se folosește termenul de "genocid ucrainean" cu referire al foamete, strict din punct de vedere tehnic este greșită utilizarea acestui termen.[6] Argumentul lor este acela că, de vreme ce Holodomorul a afectat numai zonele rurale ale Ucraine cu exceptarea celor urbane, nu este plauzibil ca guvernul să fi încercat să distrugă poporul ucrainean. S-a sugerat ca mai degrabă Holodomorul să fie clasificat drept democid.[53]

În conformitate cu raportul Comisiei Guvernului SUA pentru foametea ucraineană,[21] rechiziționarea de către autoritățile sovietice a recoltei din 1932 a fost principala cauză a foametei din anul următor. Comisia afirma că: "de vreme ce foametea a avut loc în anul agricol 1932-1933 în bazinul Volgii și pe teritoriul Caucazului de Nord ca un tot, intervențiile brutale ale lui Stalin din toamna anului 1932 și din ianuarie 1933 în Ucraina pot fi asemănate numai cele din regiunea etnică ucraineană din Kuban, din nordul Caucazului". Totuși, trebuie notat că 20% din populația Ucrainei din acele timpuri era formată din alte naționalități decât cea ucraineană.

La conferința mondială asupra Holodomorului ucrainean (octombrie 2003) ținut la Institutul de Istorie Socială și Religioasă de la Venția, 28 de participanți la conferință, printre ei aflându-se unii dintre cei mai respectați istorici ai momentului, au sprijinit o rezoluție adresată guvernului italian și Parlamentului European prin care se cerea recunoașterea Holodomorului ca act de genocid împotriva poporului ucrainean.[54][22]

Pe 15 mai 2003, Parlamentul Ucrainei – Verhovna Rada – a votat o rezoluție prin care foametea din 1932-1933 era declarată genocid organizat deliberat de autoritățile centrale sovietice împotriva națiunii ucrainene. Guvernele și parlamentele mai multor țări au recunoscut în mod oficial Holodomorul ca act de genocid.[2][3][4][5][55]

În schimb, Federația Rusă neagă în mod oficial că Holodomorul ar fi fost un genocid etnic. Diplomatul rus Mihail Kaminin a declarat că Rusia este împotriva politicizării Holodomorolui, problema foametei fiind un subiect de discuție pentru istorici, nu pentru politicieni.[56] Totodată, vicepreședintele Dumei Libov Sliska, atunci când, aflat la Kiev fiind, a fost întrebat dacă Rusia, statul succesor al Uniunii Sovietice, își va cere scuze pentru represiunile și foametea din Ucraina, a replicat: "de ce se insită mereu ca Rusia să-și ceară scuze pentru orice? Persoanele ale căror politici au provocat suferințe nu numai Ucrainei, dar și Rusiei, Belarusului, popoarelor Caucazului și tătarilor din Crimeea rămân doar în cărțile de istorie, documentele secrete și minutele întâlnirilor."[56] Mass media ucraineană l-a citat pe Evgheni Guzeev, Consulul general al Rusiei în Lviv, care a afirmat că: "liderii din perioada aceea erau oameni sensibili și este imposibil de imaginat că aceasta [fometea] a fost plănuită."[57]

Un important pas înainte spre recunoașterea Holodomorului a fost Declarația comună a Națiunilor Unite în legătură cu a 70-a aniversare a Marii foamete din Ucraina din 1932-1933 (10 noiembrie 2003),[58], care aprecia că Holodomorul a fost o mare tragedie. În conformitate cu aprecierile lui Valeri Kucinski, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, declarația a fost un compromis între pozițiile Regatului Unit, Statelor Unite și Rusiei, care nu doreau să recunoască Holodomorului statutul de genocid și poziția Ucrainei, care insista ca Holodomorul este o formă de genocid. [57]

Poziții față de Holodomor[modificare | modificare sursă]

Foametea a rămas o problemă plină de încărcătură politică. De aceea, dezbaterile pline de patimă vor continua multă vreme de acum în colo. Până pe la 1990, dezbaterile erau duse în chestiunea recunoașterii sau respingerii a chiar existenței foametei, sau a cauzelor declanșării acesteia: naturale sau provocate de guvernanți. Mai exista o tăbără a istoricilor care, deși acceptau existența foametei, o considerau cauzată de o serie de erori grosolane ale guvernanților și o acțiune improvizată și ineficientă de ajutorare a victimelor.

În zilele noastre, cei mai mulți cercetători au tendința să accepte că foametea a afectat un număr de oameni de ordinul milioanelor. În timp ce se recunoaște că foametea a afectat și alte naționalități alături de cea ucraineană, se mai dezbate încă dacă Holodomorul poate fi calificat sau nu ca genocid înpotriva ucrainenilor, de vreme ce existență foametei și caracterul ei provocat de om nu mai sunt negate. Din punct de vedere al cauzelor naturale, dezbaterile sunt restrânse la rolul pe care l-au jucat sau nu recoltele proaste [30] și în ce măsură acțiunile sovietice au fost cauzate de nevoile militare și economice, așa cum erau apreciate din punctul de vedere al conducerii centrale sovietice.[59]

Subiectul Holodomorului este unul puternic politizat, care se nscrie în cadrul relațiilor încordate dintre Rusia și Ucraina, (dar și între diferitele grupuri regionale și sociale din Ucraina). Facțiunile antiruse din Ucraina au un interes clar în interpretarea Holodomorului ca genocid generat de interesele proruse ale guvernul central sovietic. Grupările proruse din Ucraina și conducerea Rusiei au tot interesul să nege caracterul deliberat și provocat al dezastrului și să-i reducă gravitatea.

Comunitățile ucrainene sunt uneori criticate pentru că folosesc termenii precum Holodomor, Genocid ucrainean sau chiar acela de Holocaust ucrainean, pentru a defini tragedia colectivizării, exploatând-o în scopuri politice. .[60][61][62][63]


Unul dintre cele mai puternice argumete este acela că foametea a fost precedată de atacul violent împotriva culturii ucrainene, un detaliu istoric comun care a precedat mai multe acțiuni centralizate direcționate împotriva națiunilor ca întreg. Represiunea politică la scară mare a început în Uniunea Sovietică în 1937 sub conducerea lui Nicolai Ejov, individ vestit pentru ferocitatea și lipsa de milă. Lev Kopelev scria însă: "În Ucraina, 1937 a început în 1933", cu referire la declanșarea mai timpurie a represiunilor în Ucraina. [64].

Până la prăbușirea Uniunii Sovietice, existența foametei a fost puternic negată de guvernul sovietic și apologeții regimului sovietic din motive ideologice, de cei care au fost induși în eroare de autoritățile comuniste, (precum a fost cazul lui George Bernard Shaw) și, (cel puțin în cazul lui Walter Duranty), de cei care aveau un interes material.

Recunoașterea Holodomorul ca un genocid de către comunitatea internațională[modificare | modificare sursă]

Harta de ţările care au recunoscut Holodomorul ca genocid.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Pentru a cinsti amintirea celor care au pierit în timpul Holodomorului, au fost ridicare monumente și în fiecare an sunt dedicate evenimente publice în Ucraina și în lume. A patra sâmbătă din noiembrie este ziua oficială de comemorare a celor care au murit ca rezultat al Holodomorului și represiunilor politice. [119] [120]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Estimările variază funcție de sursa citată
  2. ^ a b Comisia SUA pentru foametea din Ucraina, Concluziile Comisiei pentru foametea din Ucraina [1], Raportul Congresului SUA, Washington, D.C., 19 aprilie 1988
  3. ^ a b Camera Reprezentanților SUA autorizează construcția monumentului genocidului ucrainean
  4. ^ a b Declarația Papei Ioan Paul al II-lea la a 70-a aniversare a foametei
  5. ^ a b HR356 "Expressing the sense of the House of Representatives regarding the man-made famine that occurred in Ukraine in 1932-1933", Camera Reprezentanților SUA, Washington, D.C., 21 octombrie 2003
  6. ^ a b c Yaroslav Bilinsky (1999). „Was the Ukrainian Famine of 1932-1933 Genocide?”. Journal of Genocide Research 1 (2). http://www.faminegenocide.com/resources/bilinsky.html. 
  7. ^ Lisova, Natasha (28 noiembrie 2006). „Ukraine Recognize Famine As Genocide”. Associated Press. http://news.yahoo.com/s/ap/20061129/ap_on_re_eu/ukraine_famine_2. 
  8. ^ Transliterarea din scrierea ucraineană poate ridica anumite probleme în acest caz. Голод (foamete) și холод (rece) pot fi transliterate în același fel – holod. Uneori голод și холод mai pot fi transliterate ca golod și respectiv holod, pentru eliminarea ambiguităților.
  9. ^ Stanislav Kulcițki, Holodomor-33: De ce și cum?, în: Zerkalo Nedeli, 25 noiembrie – 1 decembrie, 2006.în limba rusă, în limba ucraineană
  10. ^ R. W. Davies, Stephen G. Wheatcroft, "The Years of Hunger: Soviet Agriculture, 1931-1933 (The Industrialization of Soviet Russia)", Palgrave Macmillan, 2004, ISBN 0-333-31107-8. pag.487
  11. ^ Davies și Wheatcroft, ibid
  12. ^ Wheatcroft și Davies
  13. ^ Davies și Wheatcroft, pag.490
  14. ^ a b Davies și Wheactroft, pag. 448
  15. ^ Potocki, pag. 320.
  16. ^ Serczyk, pag. 311.
  17. ^ Andrew Gregorovich, Genocide in Ukraine 1933, partea a 4-a: How Did Stalin Organize the Genocide? [2], Ukrainian Canadian Research & Documentation Centre, Toronto 1998.
  18. ^ Davies și Wheatcroft, pag.167-168, 198-203
  19. ^ Davies și Wheatcroft, pag.198.
  20. ^ Rajca, pag. 77.
  21. ^ ibid, pag. 321.
  22. ^ Memorandum cu privire la problema cerealelor, Addendum la minutele ședinței Politburo nr. 93. Rezoluția asupra satelor aflate pe lista neagră. (decembrie 1933)
  23. ^ Ukrainian Famine” (în engleză). Biblioteca Congresului Statelor Unite. http://www.loc.gov/exhibits/archives/ukra.html. 
  24. ^ Timothy Snyder, Covert Polish missions across the Soviet Ukrainian border, 1928-1933 (pag.77, în Cofini, Silvia Salvatici (a cura di), Rubbettino, 2005)
  25. ^ Davies și Wheatcroft, pag. 424
  26. ^ Davies și Wheatcroft, pag.214
  27. ^ Pe 6 aprilie 1933, Șolohov, trăitor în regiunea Vesenskii, i-a scris lui Stalin descriindu-i condițiile de viață în timp de foamete și implorându-l să asigure aprovizionarea cu cereale. Stalin a primit scrisoarea pe 15 aprilie, iar, pe 16 aprilie, Politburo a asugurat livrarea de 700 de tone de cereale către regiunea Vesenskii. Stalin i-a trimis o telegramă lui Șolohov în care afirma: "Vom face tot ce trebuie. Informează asupra mărimii ajutorului necesar. Spune o cifră." Șolohov răspuns in aceiași zi în scris, iar pe 22 aprilie, ziua în care Stalin a primit a doua scrisoare, liderul sovietic l-a certat: "Trebuia să-mi răspunzi telegrafic, nu prin scrisoare. A fost pierdut timp." Davies și Wheatcroft, pag. 217
  28. ^ Rezoluția CC al PC (b) U citată de Stanislav Kulcițski, "De ce Stalin i-a exterminat pe ucraineni?" 29 noiembrie 2005
  29. ^ Davies și Wheatcroft, pag.471
  30. ^ a b Davies și Wheatcroft, pag. 51, 53, 61-63, 66, 68, 70, 73-76, 109, 119-23, 131, 231, 239, 260, 269, 271n, 400, 439, 458-9
  31. ^ Davies și Wheatcroft, pag.439
  32. ^ Davies și Wheatcroft, pag.69
  33. ^ a b c Davies și Wheatcroft, pag.119-23
  34. ^ a b Davies și Wheatcroft, pag.111
  35. ^ Davies și Wheatcroft, pg.449
  36. ^ Terry Martin, The Affirmative Action Empire: Nations and Nationalism in the Soviet Union, 1923-1939., Ithaca. N.I., 2001, pag. 306
  37. ^ Valeri Soldatenko, Un 1933 înfometat: gânduri subiective despre procese obiective, Zerkalo Nedeli, 28 iunie – 4 iulie 2003. Disponibil online în rusă și în ucraineană
  38. ^ Cifra de 10 milioane este avansată de Stepan Hamara în discursul din Parlamentul Ucrainei, citat de Kulcițki
  39. ^ a b Stanislav Kulcițski, Câți dintre noi au pierit în Holodomor în 1933, Zerkalo Nedeli, 23-29 noiembrie 2002. Disponibil online în rusă și în ucraineană
  40. ^ Stalislav Kulchytsky, Motivele foametei din 1933 din Ucraina. Mulțumită paginilor unei cărți aproape uitate Zerkalo Nedeli, 16-22 august 2003. Disponibil online în rusă și în ucraineană.
  41. ^ Stanislav Kulcițki, Motivele foametei din 1933 din Ucraina-2, Zerkalo Nedeli, 4-10 octombrie 2003. Disponibil online în rusă și în ucraineană
  42. ^ Stalislav Kulcițki, Pierderile demografice în Ucraina în secolul al XX-lea, Zerkalo Nedeli, 2-8 octombrie 2004. Disponibil online în rusă și în ucraineană.
  43. ^ Davies și Wheatcroft, pag.415
  44. ^ Davies și Wheatcroft, pag.429
  45. ^ Davies și Wheatcroft, pag.512
  46. ^ a b Serghei Maksudov, "Losses Suffered by the Population of the USSR 1918–1958", în The Samizdat Register II, ed R. Medvedev (London–New York 1981)
  47. ^ Robert Potocki, Polityka państwa polskiego wobec zagadnienia ukraińskiego w latach 1930-1939 (în poloneză, cu un rezumat un engleză, Lublin 2003, ISBN 83-917615-4-1
  48. ^ "Congresul al XII-lea al Partidului Comunist (bolșevic) Ucrainean. Stenograme.", Harkov 1934.
  49. ^ Encyclopedia Britannica, articolul "History of Ukraine".
  50. ^ Ronald Grigor Suny, The Soviet Experiment
  51. ^ Davies și Wheatcroft, pag. 401
  52. ^ [http://5tv.com.ua/eng/newsline/184/0/33564/
  53. ^ Himka, John-Paul. War Criminality: A Blank Spot in the Collective Memory of theUkrainian Diaspora. 5 
  54. ^ [http://www.aisu.it/convegni/vicenza.pdf Convegno internazionale di studi La grande carestia, la fame e la morte della terra nell'Ucraina del 1932-33
  55. ^ Țările care au recunoscut Holodomorul ca genocid sunt: Argentina[3], Australia[4] [5], Azerbaidjan[6], Belgia[7], Canada[8], Estonia [9], Georgia[10], Ungaria[11], Italia[12], Letonia[13], Lituania[14], Moldova[15], Polonia[16], Statele Unite[17] și Vatican[18]
  56. ^ a b News Ru "Rusia nu datorează scuze Ucrainei" gândește vicepreședintele Dumei, 5 decembrie 2006.
  57. ^ a b Dmitro Borisov "Diplomat rus neagă Holodomorul" Lvivska Hazeta 29.11.2005 [19] uk
  58. ^ Joint Statement on Holodomor
  59. ^ en David Marples, "Debating the undebatable? Ukraine Famine of 1932-1933" în Edmonton Journal, 28 iunie 2002.
  60. ^ Himka, John-Paul (2005). „War Criminality: A Blank Spot in the Collective Memory of the Ukrainian Diaspora” (PDF). Spaces of Identity 5 (1): 5–24. ISSN 1496-6778. http://www.yorku.ca/soi/_Vol_5_1/_PDF/Himka.pdf. „Nu spun că foametea sau celelalte componente ale relatării victimizării nu își merită cercetarea și cugetarea istorică, nici că răul ar trebui ignorat, nici măcar că rememorarea morților nu ar trebui să aibe o conotație sacră. Sunt totuși împotriva instrumentării acestora în memoria publică, cu scopul de a obține capital politic ori moral, în special prin excluderea din cercetarea istorică a evenimentelor în care ucrainenii deveneau infractori nu victime, "propriul nostru" rău trecând în plan secund iar memoria morții altora nefiind ridicată la rang sacru..”. 
  61. ^ Vasili Hryshko, Marco Carynnyk, The Ukrainian Holocaust of 1933, Bahriany Foundation, 1983, ISBN 0-9691830-0-3
  62. ^ Robert Conquest, The Man-made Famine in Ukraine, American Enterprise Institute for Public Policy Research, 1984, ISBN 0-8447-3552-3
  63. ^ James Mace, Soviet Man-Made Famine in Ukraine, chapter 3 in "Century of Genocide: Critical Essays and Eyewitness Accounts", Routledge, 2004, ISBN 0-415-94430-9
  64. ^ Subtelny, Orest (1988). Ukraine: A History. Toronto: University of Toronto Press,. ISBN 0-8020-5808-6 
  65. ^ Proposta d’acord relativa al 75è aniversari de l’Holodomor de 1932-1933, Consell General Principat d'Andorra, November 26, 2009
  66. ^ Rezoluția Senatului Argentina (n.º1278/03), Cámara de Diputados de la Nación, 26 iunie 2003
  67. ^ El proyecto de ley número 1278/03, Ukrainian World Congress, October 2006
  68. ^ Senador Nacional Carlos Alberto Rossi, Honorable Senado de la Nación, Februarie 2006
  69. ^ Argentinean Parliament approved resolution to commemorate 1932 to 1933 Holodomor victims in Ukraine, Ukrinform, December 28, 2007
  70. ^ Resolution of the Senate of Australia (n.º 680), Journals of the Senate N.º 114, October 30, 2003
  71. ^ Australian Senate condemns Famine-Genocide, The Ukrainian Weekly, November 16, 2003, No. 46, Vol. LXXI
  72. ^ Proposição: REQ-124/2007 CDHM, Comissão de Direitos Humanos e Minorias (CDHM), Câmara dos Deputados do Brasil, 27 august 2007
  73. ^ Holocausto Ucraniano é lembrado no Congresso Nacional, Portal Fator Brasil, 22 septembrie 2007
  74. ^ Resolution of the Senate of Canada, Journals of the Senate No 72, June 19, 2003
  75. ^ Canadian Senate adopts motion on Famine-Genocide, by Peter Stieda, The Ukrainian Weekly, June 29, 2003, No. 26, Vol. LXXI
  76. ^ Prime Minister Harper commemorates Ukrainian famine, Office of the Prime Minister, November 28, 2007
  77. ^ Cámara pide reconocer hambruna en Ucrania en 1933, Cámara de Diputados del Chile, 14 noiembrie 2007
  78. ^ Česká republika uznala ukrajinský hladomor z let 1932-1933, Vesti.cz, 30 novembre 2007
  79. ^ Notícias, Ambasciata d'Ucraina in Brasile, 03 decembrie 2007
  80. ^ Colombia Recognizes Holodomor Famine In Ukraine In 1932-1933 As Genocide, Ukrainian News Agency, December 24, 2007
  81. ^ Columbia declares Holodomor an act of genocide, Ukrainian Helsinki Human Rights Union, December 25, 2007
  82. ^ Aprueba resolución: Congreso se solidariza con pueblo ucraniano, Congreso Nacional del Ecuador, 30 octombrie 2007
  83. ^ Ecuador Recognized Holodomor in Ukraine!, Media International Group, October 31, 2007
  84. ^ Parliament of Estonia, Ukrainian World Congress, October 2006
  85. ^ The Statement of the President of the Republic, March 7, 2005, Estonian Ministry of Foreign Affairs, October 2006
  86. ^ Rezoluția Parlamentului Georgiei, Parliament of Georgia, 20 decembrie 2005
  87. ^ Georgia recognizes Holodomor as genocide, 5tv, January 3, 2006
  88. ^ Georgian leader praises ties with Ukraine, upbeat on NATO - BBC, Ministry of Foreign Affairs of Georgia, 1 March, 2007
  89. ^ Rezoluția Camerei Deputaților din Italia (n. º 7 / 0038), Camera Deputaților, 03 ianuarie 2004
  90. ^ Rezoluțiile Comitetului, Acte ale Parlamentului - Camera Deputaților, XIV Legislatura - Anexa B la Raport -. Reuniunea din 1 martie 2004
  91. ^ Rezoluția Parlamentului din Letonia, Ukrainian World Congress, March 13, 2008
  92. ^ Latvian Sejm adopted Declaration on Soviet Repressions in Ukraine in 1932-1933 and recognized Holodomor as genocide of Ukrainian people, The National Radio Company of Ukraine, March 13, 2008
  93. ^ Rezoluția Parlamentului din Lituania, Seimas (Parlamentul) a Republicii Lituania, 24 noiembrie 2005
  94. ^ Lithuanian Seimas recognizes Ukraine’s Holodomor as genocide, 5tv, November 24, 2005
  95. ^ Speech by President of the Republic of Lithuania Valdas Adamkus - 62nd Session of the United Nations General Assembly, Office of the President of the Republic of Lithuania, September 26, 2007
  96. ^ Notícias, Ambasada Ucrainei în Brazilia, 26 februarie 2008
  97. ^ Mexiko erkannte ukrainische Hungersnotkatastrophe Holodomor 1932-1933 als Völkermord, NRCU, 22 februarie 2008
  98. ^ News - October 25, 2007, Ministry for Foreign Affairs of Ukraine, October 25, 2007
  99. ^ Solidaridad para con el pueblo ucraniano, Honorable Cámara de Senadores, 22 noiembrie 2007
  100. ^ Mozione del Congresso del Perù, Ukrainian World Congress, July 2007
  101. ^ Peru’s parliament passes Resolution acknowledging Holodomor as an act of genocide, Human Rights in Ukraine, July 2007
  102. ^ Polish Senate stands up for recognition of famine in Ukraine as genocide act, Web-Portal of Ukrainian Government, March 17, 2006
  103. ^ Rezoluția din Sejm (Parlamentul) din Polonia (n. 1161 º), Seimul Republicii Polone, 06 decembrie 2006
  104. ^ Polish parliament blames Soviet regime for Ukraine Great Famine, UNIAN news agency, December 7, 2006
  105. ^ NR SR: Prijali deklaráciu k hladomoru v bývalom Sovietskom zväze, EpochMedia, December 13, 2007
  106. ^ Slovak Parliament Recognizes Holodomor of 1932-1933 in Former USSR, Including in Ukraine, as "Extermination Act", Ukrinform, December 13, 2007
  107. ^ Proposta di risoluzione del Congresso dei Deputati di Spagna (n.º 161/002237), Boletín Oficial de las Cortes Generales, Serie D:General, Núm. 569, 15 iunie 2007
  108. ^ Congreso honra víctimas de la gran hambruna ucraniana en su 75 aniversario, Terra Actualidad - EFE, 30 mai 2007
  109. ^ Resolution of the United States House of Congress (H.R. 356), U.S. Government Printing Office, October 20, 2003
  110. ^ Proclamation 5273 — Commemoration of the Great Famine in the Ukraine, The American Presidency Project, October 30, 1984
  111. ^ P. U. Declares the 1932-1933 Famine "An Act of Genocide," and a "Deliberate Terrorist Act of the Stalinist Political System", The Great Famine-Genocide in Soviet Ukraine (Holodomor), May 19, 2003
  112. ^ Verkhovna Rada passes Law declaring Holodomor genocide, maidan.org.ua, December 13, 2006
  113. ^ Rada passes bill recognizing the Holodomor as genocide, by Zenon Zawada, The Ukrainian Weekly, December 3, 2006, No. 49, Vol. LXXIV
  114. ^ President proposes Holodomor bill, Official Website of the President of Ukraine, March 23, 2007
  115. ^ Rezoluția Adunării Naționale a Ungariei (n.º 129/2003), Casa Națiunii (Ungaria), 24 noiembrie 2003
  116. ^ Hungarian National Assembly Adopts A Resolution Recognizing The 1932-33 Great Ukrainian Famine As A Genocide, The Great Famine-Genocide in Soviet Ukraine (Holodomor), November 28, 2003
  117. ^ Întâlnire cu reprezentanți ai Sfântului Părinte de Politică, Cultură, Știință și Industrie, Sfântul Scaun, 23 iunie 2001
  118. ^ Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea, Sfântul Scaun, 23 noiembrie 2003
  119. ^ Bradley, Lara. "Ukraine's 'Forced Famine' Officially Recognized. The Sundbury Star. 3 January 1999. [20]
  120. ^ Iușcenko, Victor. Decretul nr. 868/2006 al Președintelui Ucrainei. Cu privire la Ziua comemorării a persoanelor care au murit ca rezultat al Holodomorululi și represiunilor politice. uk

Resurse externe[modificare | modificare sursă]

Declarații și acte legale[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Marco Carynnyk, Lubomyr Luciuk și Bohdan S Kordan, eds, The Foreign Office and the Famine: British Documents on Ukraine and the Great Famine of 1932-1933, prefață de Michael Marrus (Kingston: Limestone Press, 1988)
  • Robert Conquest, The Harvest of Sorrow: Soviet Collectivization and the Terror-Famine (1986)
  • Wasyl Hryshko, The Ukrainian Holocaust of 1933, (Toronto: 1983, Bahriany Foundation)
  • Miron Dolot, Execution by Hunger: The Hidden Holocaust (WW Norton & Compnay, 1985)
  • Leonard Leshuk, ed, Days of Famine, Nights of Terror: Firsthand Accounts of Soviet Collectivization, 1928-1934 (Kingston: Kashtan Press, 1995)
  • Lubomyr Luciuk, ed, Not Worthy: Walter Duranty's Pulitzer Prize and The New York Times (Kingston: Kashtan Press, 2004)
  • Douglas Tottle, Fraud, Famine, and Fascism: The Ukrainian Genocide Myth from Hitler to Harvard (1987)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

(fotografii, legături)