Doina Cornea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Doina Cornea
Născut(ă) 30 mai 1929 (1929-05-30) (85 de ani)

Brașov
Naționalitate română
Ocupație Traducătoare, publicistă și disidentă anticomunistă

Doina Cornea (n. 30 mai 1929, Brașov) este o publicistă și disidentă anticomunistă din România.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note și prefețe: Pr. Petru Gherman, Ieremia Valahul, Lao-tse, Tao te king, Gabriel Marcel, Dreptate și Adevăr, Ștefan Lupașcu, - partea de Trialog din Omul și cele trei etici ale sale.

Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).[1]

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).

În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.[2]

Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe.

Activitatea politică după 1989[modificare | modificare sursă]

După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). Membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l'Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe a l'aube du XXIeme siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Publicistică[modificare | modificare sursă]

  • Liberté? Entretiens avec Michel Combes (Ed. Criterion, Paris, 1990); Libertate? (Ed. Humanitas, București, 1992)
  • Scrisori deschise și alte texte (Ed. Humanitas, București, 1991)
  • Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoduri cu Rodica Palade (Ed. Dacia, Cluj, 1999); La face cachee des choses (Ed. Du Felin, Paris, 2000)
  • Puterea fragilității (Ed. Humanitas, București, 2006)
  • Jurnal. Ultimele caiete, Editura Fundației Academiei Civice, București, 2009, 288 p [3]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (Ed. Dacia, Cluj, 1990; reeditare, Ed. Humanitas, București, 2007)
  • Gânduri pentru zilele ce vin, în colaborare cu Viorica Lascu (Ed. Dacia, Cluj, 1995)
  • Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (Ed. Dacia, Cluj, 1997, reeditare, 2006)
  • Vladimir Ghika, Fragmente postume (Ed. Dacia, Cluj, 2003)

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • A primit un mare număr de distincții, titluri și premii, dintre care cele mai importante sunt: Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989); Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989); Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000).
  • Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009)[4]
  • Din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a Romaniei in Octombrie 2009.[5]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ crji.org :: Lista cu cadrele Securitatii din perioada 1949-1989 (5)
  2. ^ Cristian Vasile, Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, București 2004, pag. 310.
  3. ^ „Pedagogia suferinței“, Silvia Dumitrache, Observator cultural - numărul 473, mai 2009, accesat la 31 ianuarie 2014
  4. ^ http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-10-08&id=40935
  5. ^ http://www.familiaregala.ro/uploads/docs/RHR_AR_2009.pdf

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Interviuri

Interviuri despre Revoluție