Optimalitate Pareto
| Acest articol este scris parțial sau integral în limba engleză. Puteți contribui la Wikipedia prin traducerea lui sau chiar și a altora care v-ar putea interesa. Părțile scrise în alte limbi pot fi șterse dacă în termen de 7 zile nu se înregistrează progrese notabile în procesul de traducere. Pagina a fost modificată ultima oară de către Addbot (Contribuții • Jurnal) acum 47 zile. |
| Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. |
Optimalitatea Pareto este o stare în care nu se poate îmbunătăți situația nici unei persoane fără a deteriora situația altei persoane. Optimalitatea Pareto este un concept important în economie, cu aplicare și în teoria jocului. Numele vine de la un economist italian, Vilfredo Pareto.
Conceptul de optimalitate Pareto este folosit în general la distribuția resurselor (bunuri, venituri). O schimbare în alocarea resurselor care îmbunătățește situația a cel puțin un individ fără a o deteriora pe a altuia se numește îmbunătățire Pareto. Optimalitatea Pareto nu implică o distribuție dezirabilă sau echitabilă a resurselor. De exemplu, presupunînd că bunăstarea unui individ crește cu cît cresc resursele alocate lui, alocînd toate resursele unui singur individ și nimic celorlalți creează o stare de optimalitate Pareto.
Vezi și [modificare]
- Abram Bergson
- Admissible decision rule, analog in decision theory
- Eficiență Bayesiană
- Compensation principle
- Constrained Pareto efficiency
- Deadweight loss
- Eficiență economică
- Eficiență Kaldor-Hicks
- Liberal paradox
- Element maxima, concept in order theory
- Optimizare multidisciplinară
- Optimizare multi-obiectiv
- Social Choice and Individual Values for the '(weak) Pareto principle'
- Economie a bunăstării
Note [modificare]
Referințe [modificare]
- Fudenberg, D. and Tirole, J. (1983). Game Theory. MIT Press. Chapter 1, Section 2.4
- Ng, Yew-Kwang (1983). Welfare Economics. Macmillan
- Osborne, M. J. and Rubenstein, A. (1994). A Course in Game Theory. MIT Press. pp. 7. ISBN 0-262-65040-1