Mercedes, Prințesă de Asturia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Infanta Mercedes
Prințesă de Asturia
María de las Mercedes de Borbón y Habsburgo-Lorena.JPG
Căsătorit(ă) cu Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii
Urmași
Infante Alfonso, Duce de Calabria
Infantele Fernando
Infanta Isabel Alfonsa
Casa regală Casa de Bourbon
Casa de Bourbon-Două Sicilii
Tată Alfonso al XII-lea al Spaniei
Mamă Maria Christina de Austria
Naștere 11 septembrie 1880(1880-09-11)
Madrid
Deces 17 octombrie 1904 (24 de ani)
Madrid

Infanta María de las Mercedes de Spania (María de las Mercedes Isabel Teresa Cristina Alfonsa Jacinta; 11 septembrie 188017 octombrie 1904), a fost Prințesă de Asturia toți cei 24 de ani ai vieții ei ca moștenitoare a coroanei Spaniei. A fost fiica cea mare a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Maria Christina de Austria.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Prințesa Mercedes împreună cu mama sa regina Maria Christina și cu frații ei, viitorul rege Alfonso al XIII-lea și Infanta Maria Teresa.

Născută la 11 septembrie 1880 la Palatul Regal din Madrid, Prințesa María de las Mercedes a fost fiica cea mare a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Maria Christina de Austria.[1] A fost botezată María de las Mercedes Isabel Teresa Cristina Alfonsa.[2] Nașa ei a fost regina Isabela a II-a, bunica paternă, care a venit din exil de la Paris pentru a participa la nașterea primului ei nepot.[2] A fost o mare dezamăgire deoarece familia și națiunea sperau să fie un băiat.[2] Regina Maria Christina a sugerat să-și numească fiica Mercedes în onoarea primei soții a soțului ei, Mercedes de Orléans.[1]

Mercedes a fost moștenitoare prezumptivă de la naștere, însă dezamăgirea a fost atît de mare încât inițial a fost tratată numai ca o infantă. Antonio Cánovas del Castillo, pe atunci șeful guvernului, care o displăcea pe Maria Christina și nu voia ca tronul să treacă din nou la o femeie, după dezastruosul regim al Isabelei a II-a, decide să ignore noul născut.[3] Mătușa paternă a lui Mercedes, Isabella, a deținut titlul de Prințesă de Asturia până când Práxedes Mateo Sagasta, care l-a înlocuit pe Cánovas în funcția de șef al guvernului, a creat presiuni asupra regelui să acorde titlul lui Mercedes, lucru care s-a întâmplat la 10 martie 1881.

La 12 noiembrie 1882, Mercedes are o soră, Infanta Maria Teresa. Mariajul părinților a fost nefericit. Alfonso era căsătorit cu Maria Christina pentru a asigura succesiunea la tron, el nu-și iubea soția și era dezamăgit de nașterea a două fiice, în timp ce avea doi fii nelegitimi. În iulie 1883, Maraia Christina a părăsit curtea Spaniei și a călătorit cu fiicele ei în Austria pentru a-și vizita familia.

În vara anului 1884, starea de sănătate a lui Alfonso al XII-lea s-a deteriorat; el a avut tuberculoză. După o scurtă îmbunătățire, regele în vârstă de 27 de ani a murit la 25 noiembrie 1885, și Mercedes a devenit șeful statului sub regența mamei ei. Totuși nu a fost proclamată regină deoarece mama ei era însărcinată. Nașterea unei alte surori ar fi transformat-o în regină, însă noul născut a fost un băiat care a devenit regele Alfonso al XIII-lea după nașterea sa, la 17 mai 1886. Mercedes a revenit la statutul de moștenitoare prezumptivă, titlul pe care l-a deținut toată viața ei.

Educație[modificare | modificare sursă]

Portret al infantei María de las Mercedes în publicația El Gráfico.

Mercedes și-a făcut prima apariție publică la curtea regală de mâna mamei ei, când regina Maria Christina a fost declarată regentă. Educația Prințesei de Asturia și a surorii sale mai mici, Infanta Maria Teresa, a fost limitată la Palatul Regal din Madrid, într-un mediu auster, condus de două văduve: mama lor și mătușa paternă Isabela (ea însăși fostă Prințesă de Asturia).[4]

Regina și-a crescut cei trei copii foarte strict. În ciuda statutului său constituțional, Mercedes nu a primit o educație care s-o pregătească de guvernare. Ea a primit, în schimb, educația convențională a unei prințese din timpul ei. A primit lecții de pian și de pictură, practici de tricotat și regina și-a implicat fiica în exercitarea atribuțiilor de palat.[5] O atenție deosebită a fost acordată obedienței și preceptelor religioase.[5] Mercedes a devenit o tânără timidă și neatrăgătoare. Fizic semăna mai mult cu Habsburgi, datorită feței lungi. Familia a petrecut lunile de vară la Palatul Miramar din San Sebastián.[4]

În adolescență Mercedes și-a însoțit mama în călătorii peste hotare vizitându-și bunica paternă la Paris, mătușa paternă Maria de la Paz la Munchen și bunica maternă Elisabeth Franziska la Viena.[5] Situația din Spania s-a complicat cu războiul spaniolo-american din 1898.[4] Prințesa Mercedes și sora ei au trăit o viață restrictivă. Conservatoarea lor mamă nu le permitea să ia parte la viața socială a nobililor spanioli.[5] Regina a oferit o petrecere la Palatul Regal pentru a marca debutul în societate a fiicelor ei, la 9 mai 1899, eveniment care a fost amânat din cauza războiului.[6] La dans, Mercedes s-a îndrăgostit de Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii; cei doi au dost văzuți frecvent împreună.[7]

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

Prințesa de Asturia, ținând în brațe fiul ei cel mic, împreună cu soțul și fiul lor cel mare, 1903.

Prințul Carlos aparținea unei familii regale detronate a celor Două Sicilii și ajunsese în Spania cu câțiva ani mai înainte pentru a urma o carieră militară în armata spaniolă.[7] Asocierea dintre Prințesa Mercedes și Prințul Carlos nu a fost accidentală. El a fost ales ca un potențial soț atât de regina Maria Christina cât și de Infanta Isabella, care era și mătușa lui și a ei.

S-a considerat extrem de important ca Mercedes să se căsătorească cu un membru al familiei Bourbon, în scopul de a evita o schimbare de dinastie în cazul în care ea și-ar fi succedat fratele. Ca mire, Prințul Carlos a oferit și alte avantaje. Cum el nu aparținea unei familii regale domnitoare, se putea stabili definitiv în Spania și să adopte naționalitatea spaniolă. A trebuit totuși să renunțe la drepturile sale asupra coroanei celor Două Sicilii în momentul în care era al treilea în linie după tatăl și fratele său mai mare.[8]

Carlos a fost serioas, timid, frumos iar Mercedes a fost atrasă de el.[7] Logodna a fost anunțată la 14 decembrie 1899. Ea s-a confruntat imediat cu opoziția puternică a partidului liberal, a fracțiunii republicane și a unui spectru larg din societatea spaniolă. Nu era nimic personal împotriva Prințului însuși, dar tatăl său, Contele de Caserta fusese general în ultimul război carlist și a luat parte la jefuirea orașul Cuenca de către trupele carliste.[9] Exista temerea că acestă căsătorie va avea loc, va aduce partidul carlist prea aproape de tronul Spaniei. Chiar și numele prințului - Carlos - a trezit suspiciuni.[7] În plus, Casa de Bourbon-Două Sicilii era considerată cea mai conservativă dinastie catolică, lucru îngrijorător pentru partidul liberal.[7][9]

Au existat atacuri împotriva căsătoriei în ziare și proteste pe străzile din Madrid, Sevilla și Granada. Arhiepiscopul de Valladolid, unul dintre prelații cei mai importanți din Spania, a scris o scrisoare reginei avertizând-o asupra consecințelor grave în cazul în care căsătoria va avea loc. Mercedes și-a exprimat frustrarea la opoziția puternică în legătură cu alegerea ei într-o scrisoare trimisă mătușii Paz: "Sunt fericită să mă căsătoresc cu el, dar eu sunt, de asemenea, supărată pe cei care au creat o astfel de mizerie și au făcut-o pe mama să sufer... toate pentru că tatăl lui a luptat alături de don Carlos. Este corect?""[10]

Controversa a umbrit festivitățile de nuntă.[11][12] În ziua nunții, pe străzile care duc la Palatul Regal, de frica protestatarilor, au fost trimise trupe. Totuși nu au existat incidente majore și ceremonia a avut loc la 14 februarie 1901 la capela Palatului Regal din Madrid.[11][12]

Cuplul a trăit la Palatul Regal din Madrid în apropiere de regina Maria Christina, după dorința reginei.[13] Mariajul a fost fericit și doi copii s-au născut în scurtă vreme: Prințul Alfonso (1901–1964) și Prințul Fernando (1903–1905).

Însărcinată pentru a treia oară, Mercedes își dorea o fiică după doi fii. În septembrie 1904 ea a împlinit 24 de ani și luna următoare, cu 20 de zile înainte de soroc, Mercedes s-a simțit rău.[14] A făcut apendicită care inițial a fost prost diagnosticată ca simple crampe intestinale.[14] S-a instalat peritonita și în primele ore ale zilei de 16 octombrie 1904 Mercedes a născut prematur cel de-al treilea copil, Prințesa Isabella Alfonsa (1904–1985).[14]

Sănătatea mamei a fost serios compromisă și copilului s-a acordat prea puțină atenție, crezându-se că este un făt mort până când tânărul rege Alfonso a realizat că nou-născutul este viu.[14] Mercedes a murit a doua zi, la 17 octombrie 1904, înconjurată de familie.[14]

Cei trei copii ai lui Mercedes au rămas în grija reginei Maria Christina și au crescut la curtea regelui Alfonso al XIII-lea. Fiul cel mare nu a primit titlul de Prinț de Asturia, dar a înlocuit-o pe mama sa ca moștenitor prezumptiv.[15] Cel de-al doilea fiu al ei a murit anul următor, la vârsta de doi ani. Soțul ei s-a recăsătorit cu Prințesa Louise de Orléans cu care a avut patru copii.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Puga, 20 Infantas de España, p. 175
  2. ^ a b c Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina María Cristina, p. 115.
  3. ^ Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 116.
  4. ^ a b c Puga, 20 Infantas de España, p. 177
  5. ^ a b c d Puga, 20 Infantas de España, p. 178
  6. ^ Puga, 20 Infantas de España, p. 179
  7. ^ a b c d e Puga, 20 Infantas de España, p. 182
  8. ^ Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 214.
  9. ^ a b Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 213.
  10. ^ Puga, 20 Infantas de España, p. 184
  11. ^ a b Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 218.
  12. ^ a b Puga, 20 Infantas de España, p. 186
  13. ^ Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 219.
  14. ^ a b c d e Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 245.
  15. ^ Mateos Sainz de Medrano, Ricardo, La Reina Maria Cristina, p. 247.