Edward Frankland

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării.

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Sir Edward Frankland (18 ianuarie 1825 – 9 august 1899) chimist britanic. A descoperit compuşii organo-metalici (1849), a dedus existenţa heliului în spectrul solar. A studiat fenomenul de luminiscenţă. Unul din creatorii conceptului de “valenţă chimică”. Frankland s-a născut la Churchtown, lângă Lancaster. După terminarea “Lancaster Royal Grammar School”, şi-a petrecut şase ani ca ucenic la un farmacist din oraş. În 1845 a plecat la Londra şi a intrat la laboratoarele “Lyon Playfair”, mai târziu lucrând sub îndrumarea lui Robert Bunsen la Marburg. În 1847 a fost numit coordonator ştiinţific la şcoala Queenwood, din Hampshire, unde s-a întâlnit prima dată cu John Tyndall, iar în 1851 profesor principal la Colegiul de chimie “Owen”, din Manchester. Întors la Londra şase ani mai târziu, el devine lector chimist la spitalul St Bartholomew, şi în 1863 profesor al Institutului Regal de Chimie. De la o vârstă timpurie s-a ocupat de cercetări originale, având un mare succes. Problemele analitice, cum ar fi izolarea radicalilor organici, i-a atras atenţia încă de la început, dar s-a întors curând la studiul sintetic., fără îndoială propus de învăţătorul său , Bunsen. Studiul pe cacodil a produs descoperirea unor compuşi organo-metalici interesanţi. Deducţiile teoretice care-l inspirau în consideraţiile despre aceste “trunchiuri” erau mai interesante şi mai importante decât “trunchiurile” însele. Şi-a dat seama de isonomia moleculară între ei şi compuşii organo-metalici; el a văzut profilul lor molecular adevărat în oxigen , sulfuri sau compuşi cu clorul a acelor metale; de la care a respectat derivarea prin substituţie a unui grup organic pentru oxigen , sulf, etc. În acest fel ei i-au dat posibilitatea de răsturna teoria compuşilor conjugaţi. În plus a publicat în 1852 concepţia că atomii fiecărui substanţe elementare au o capacitate de saturare precisă, aşadar ei pot să se combine numai cu un număr precis, limitat de atomi ai altor elemente. Teoria de valenţă astfel dezvoltară a pus bazele ce vor domina ulterior chimia În chimia aplicată, marea realizarea a lui Frankland a fost in legătură cu alimentările cu apă. Numit membru al comisiei regale de control a poluării râurilor în 1868, el a fost înzestrat de guvern cu un laborator complet echipat, pe care, timp de şase ani l-a purtat după el, în cercetările necesare ce aveau ca scop protejarea organismului. Acestea au avut ca urmare o mare cantitate de informaţii în legătură cu poluarea râurilor cu ape menajere, ape reziduale industriale, etc., şi purificarea apei pentru uzul domestic. În 1865, când i-a succedat la Şcoala de Mine lui August Wilhelm von Hofmann, a iniţiat procedura de raportare lunară privind calitatea alimentării cu apă în Londra, şi a continuat aceasta tot restul vieţii. La început a fost un critic neobosit al calităţii acesteia, dar în timp a devenit puternic convins de calitatea ei. În 1859 a petrecut o noapte pe vârful Mont Blanc în compania lui John Tyndall. Unul din scopurile expediţiei a fost de a descoperi dacă viteza de ardere a lumânării depinde de densitatea atmosferică, răspunsul la această întrebare fiind negativ. O altă observaţie făcută de Frankland în acest timp a constituit punctul de start pentru o serie de experienţe care i-au adus rezultate răsunătoare. El a notat că flacăra lumânării avea, în vârful muntelui o lumină foarte slabă şi a fost prin aceasta, impulsionat să cerceteze efectul produs de variaţia presiunii asupra luminozităţii flăcării. El a descoperit că presiunea creşte luminozitatea unei flăcări, la fel ca hidrogenul, de exemplu, o ardere fără lumină în condiţii normale, arde cu flacără luminoasă la o presiune de 10-20 atmosfere, şi concluzia a fost că prezenţa particulelor solide nu este singura condiţie care determină puterea de iluminare a unei flăcări. Mai târziu a pus în evidenţă în spectrul solar prezenţa unui gaz combustibil dens, asemănător cu un lichid incandescent sau solid, şi a trasat graficul de variaţie a spectrului unui gaz incandescent cu creşterea presiunii. Forma liniei de variaţie, observată la extremităţi prin extindere în afara benzii a pus în evidenţă că densitatea era comparabilă cu densitatea sării lichide. Ca aplicaţie la această observaţie privind fizica solară, observată în paralel cu Sir Norman Lockyer, este că stratul solar exterior nu are consistenţa materiei în stare lichidă sau solidă, dar poate fi compusă din gaze şi vapori.

Frankland şi Lockyer au descoperit de asemenea Heliul. În 1868 au observat în spectrul solar prezenţa unor linii luminoase de culoare galbenă, care nu corespundeau nici unei substanţe cunoscute. Ei au atribuit, din acest motiv, aceste substanţe ipotetice denumirea de HELIUM. Sir Edward Frankland, s-a îmbolnăvit de cancer şi în 1897, a murit la Golaa, Gudbrandsdalen, Norway. Fiul său., Percy Frankland a fost de asemenea un cunoscut chimist.