Constantin Dăscălescu

Constantin Dăscălescu
Fotografie din 1980
Date personale
Născut	2 iulie 1923(1923-07-02) Breaza, România
Decedat	15 mai 2003 (79 de ani) București, România
Părinți	Nicolae Dăscălescu
Frați și surori	Ion
Căsătorit cu	Elena
Copii	Luminița
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română
Prim-ministru al României
În funcție 21 mai 1982 – 22 decembrie 1989
Precedat de	Ilie Verdeț
Succedat de	Petre Roman
Partid politic	PCR
Alma mater	Academia de Studii Economice din București, Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova
Profesie	strungar

Constantin Dăscălescu (n. 2 iulie 1923, Breaza, județul Prahova, România – d. 15 mai 2003, București, România) a fost un om politic comunist român, care a îndeplinit funcția de cel de-al 52-lea prim-ministru al României în perioada din 1982 și până la căderea regimului în 1989.

Biografie

Constantin Dăscălescu s-a născut la data de 2 iulie 1923, în orașul Breaza (județul Prahova). A studiat la Școala de Partid de la Ploiești, la Academia de Studii Economice din București și apoi la Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1962).

El a fost director al Școlii de Partid de la Ploiești și membru supleant al Comitetului Central al PMR (1952-1956). A îndeplinit apoi funcțiile de secretar cu probleme organizatorice în regiunea Ploiești (1956-1959) și apoi în regiunea Galați (1962-1965). În anul 1965 este promovat ca prim-secretar al Organizației județene Galați a Partidului Comunist Român (1965-1974), fiind ales în același an deputat în Marea Adunare Națională.

Ales în anul 1965 și ca membru în Comitetul Central al PCR, Dăscălescu a fost remarcat de către Ceaușescu în anul 1969 când Dăscălescu a rostit un atac personal la adresa lui Gheorghe Apostol, unul dintre politicienii veterani pe care Ceaușescu dorea să-i înlăture din conducere. În anii '70 a fost promovat în cadrul Partidului Comunist Român, ca șef al Direcției Organizatorice al PCR (1974-1976) și apoi ca secretar al CC al PCR (iunie 1976 - mai 1978). În paralel, în perioada 1972-1975 a îndeplinit și funcția de membru al Consiliului de Stat al R.S.România.

Ca urmare a bunelor relații cu Nicolae Ceaușescu, a fost ales ca membru al Comitetului Politic Executiv al PCR în martie 1978, apoi ca membru în Biroul Permanent al CPEx în noiembrie 1979.

A îndeplinit funcțiile de președinte al Uniunii Cooperativelor Agricole de Producție (1976-1978), președinte al Consiliului Organizării economico-sociale (1978-1982) și prim-vicepreședinte al Consiliului Suprem pentru Dezvoltarea Economică și Socială (1982-1989).

La data de 21 mai 1982 a fost numit în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, succedându-i lui Ilie Verdeț, care nu reușise reformarea economiei. Ca prim-ministru, Dăscălescu nu a avut o putere reală. El a sprijinit metodele controversate ale lui Ceaușescu de reorganizare a datoriei naționale.

În data de 20 decembrie 1989 a fost trimis, împreună cu Emil Bobu, de către Elena Ceaușescu la Timișoara pentru a dialoga cu revoluționarii. Neacceptând cererile revoluționarilor, a revenit la București, stând timp de trei zile în clădirea Comitetului Central, unde a fost găsit de revoluționari.

Decorații

• Medalia a V-a aniversare a proclamării Republicii Populare Române (1952);
• Ordinul Muncii clasa a III-a (1954)
• Ordinul Muncii clasa a I-a (1971)
• Ordinul Steaua Republicii Populare Române clasa I (1957)
• Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”
• Ordinul 23 August clasa a V-a (1959)
• Ordinul 23 August clasa a II-a (1974)
• Medalia 40 de ani de la înființarea PCR (1961)
• Medalia În cinstea încheierii colectivizării agriculturii (1962)
• Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a III-a (1966)
• Medalia a XX-a aniversare a RPR (1968)
• Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1969)
• Ordinul Meritul Agricol clasa I (1974)
• Titlul de Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și Ciocanul (1974 și 1981)

După revoluție

A demisionat în 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR în urma evacuării din clădire a președintelui Nicolae Ceaușescu. Ultimul său act în calitate de șef de guvern a fost semnarea decretului de eliberare a tuturor prizonierilor politici și a celor arestați în urma demonstrațiilor anticomuniste.

Dăscălescu a fost trimis în judecată în anul 1990, fiind inculpat în procesul "Lotul CPEx". Inițial, Dăscălescu și ceilalți inculpați au fost acuzați de genocid, dar, pentru că nu se întruneau elementele constitutive ale acestei infracțiuni, încadrarea juridică a fost schimbată ulterior, pentru toți, în omor deosebit de grav. În anul 1991 a fost condamnat la închisoare pe viață, dar după 5 ani a fost pus în libertate, deoarece era grav bolnav, suferind de stenoză aortică strânsă. Conform delarației lui Gheorghe Apostol dată pe AtlasTV[1], Dăscălescu a avut ieșiri de nevroză în închisorre, unde s-a dat cu capul de radiator și de pereți.

A trăit ultimii ani în obscuritate.

El a fost internat la 11 mai 2003 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, fiind cunoscut de către medici ca vechi cardiac. A încetat din viață în ziua de joi, 15 mai 2003, la vârsta de 80 ani.

Bibliografie suplimentară

• Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 121–126 

Legături externe

• Constantin Dăscălescu, ultimul vătaf al lui Ceaușescu^{[nefuncțională]}, 9 decembrie 2009, Cristina Diac, Jurnalul Național
• ro Membrii CC al PCR
• Apostolii Epocii de Aur, episodul #15. Constantin Dăscălescu, premierul pe care Revoluția l-a prins la WC, 2 aprilie 2016, Adevărul

Dăscălescu la Revoluție

• Ioan Savu: "Atunci am negociat revoluția cu Dăscălescu"^{[nefuncțională]}, 12 octombrie 2004, Daniela Dumitrescu, Andreea Tudorica, Jurnalul Național