Cazul dativ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Sintaxă
Caz
Ablativ
Acuzativ
Dativ
Genitiv
Instrumental
Locativ
Nominativ
Vocativ
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Complement
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”[1]) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de complement indirect ce exprimă persoana sau lucrul către care se îndreaptă acțiunea unui verb[2]. Cel mai bine se distinge prin întrebarea cui?, dar numai când exprimă o persoană[3].

Sunt limbi flexionare cărora le lipsește declinarea sau păstrează numai urme ale ei. În gramaticile acestora nu este vorba de declinare și de cazuri, prin urmare nici de cazul dativ. Astfel sunt, de pildă, limbile romanice, în afara românei, sau limba engleză.

Forma de dativ în câteva limbi[modificare | modificare sursă]

În limbile cu declinare, fie flexionare sau aglutinante, toate cazurile sunt, în general, exprimate prin desinențe, cu diferențe între limbile flexionare și cele aglutinante privitor la caracterul desinențelor.

Într-o limbă aglutinantă cum este maghiara, de exemplu, cazul dativ se exprimă printr-o desinență care este numai a lui, și este aceeași pentru toate cuvintele părți de vorbire nominale (substantive, adjective, pronume, numerale, cu o particularitate la pronumele personal), fie că se adaugă direct la rădăcină sau după alt(e) sufix(e). Desinența de dativ este -nak/-nek, cu aceste două variante, folosite conform regulilor armoniei vocalice. Desinența se poate adăuga direct la rădăcină, ex. Kinek telefonálsz? „Cui îi dai telefon?”[4]. Pentru a obține un cuvânt la dativ plural, mai întâi rădăcinii i se adaugă sufixul de plural, apoi desinența de dativ: gyermek „copil” + -ekgyermekek „copii” + -nekgyermekeknek „unor copii”[5]. Dacă cuvântul la dativ este obiect posedat, primește mai întâi sufixul care exprimă persoana posesorului, apoi desinența de dativ: Jó barátomnak tartalak „Te consider un prieten bun (al meu)” (barát + -om + -nak)[4].

În diasistemul slav de centru-sud, care cuprinde limbi flexionare (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, pe scurt BCMS), cu o declinare relativ dezvoltată, dativul se exprimă nu printr-o singură desinență, ci prin mai multe, în funcție de gen și număr, dar acestea nu sunt proprii numai dativului. Spre exemplu, iată desinențele de dativ ale substantivelor și adjectivelor din clasele de declinare cu cele mai multe astfel de cuvinte[6]:

  • -u pentru substantivele la masculin și neutru singular, precum și pentru adjectivele la masculin și neutru singular, forma scurtă: jelenu „unui cerb” sau „cerbului”[7], kolu „unei roți”, zelenu „verde”;
  • -ima pentru substantivele la masculin și neutru plural (desinență comună cu cazul instrumental și cu cazul locativ): jelenima „unor cerbi/cerbilor”, kolima „unor roți/roților”;
  • -i pentru substantivele la feminin singular: ženi „unei femei/femeii”;
  • -ama pentru substantivele la feminin plural (comună cu instrumentalul și locativul): ženama „unor femei/femeilor”;
  • -ōm(e)[8] pentru adjectivele la masculin și neutru singular, forma lungă (comună cu locativul): zelenōm(e)[9];
  • -ōj pentru adjectivele la feminin singular, forma lungă și forma scurtă (comună cu locativul): zelenōj;
  • -īm(a) pentru adjectivele la masculin, neutru și feminin, forma scurtă și forma lungă (comună cu instrumentalul și locativul): zelenīm(a).

Și în limba română există declinare, dar este relativ redusă față de cea din limbi precum BCMS. Dintre substantive și adjective au desinență de dativ numai femininele, aceleași la singular și la plural, și comune cu genitivul și cu nominativul plural: unei/unor case, unei/unor flori, unei/unor cafele. În plus, -e se mai găsește și la neutru plural, iar -i și la masculin și neutru plural. Dativul se distinge mai bine datorită articolelor ce determină substantivele, deși formele de dativ ale acestora sunt și ele comune cu genitivul: unui pom, unor pomi, unui scaun, unor scaune, unei case, unor case, pomului, pomilor, scaunului, scaunelor, casei, caselor etc.[10]

Formele de dativ ale unor pronume prezintă unele asemănări cu cele ale substantivelor și/sau adjectivelor, și unele deosebiri față de acestea. O situație mai aparte în limbile menționate aici o are pronumele personal, la care forma de dativ este cu totul diferită de cea de nominativ. Unele limbi care au pierdut declinarea păstrează vestigii ale acesteia la pronumele personal. Exemple la persoana I singular:

  • română: eu, mie (îmi)[11];
  • BCMS: ja „eu”, meni (mi) „mie (îmi)”[12];
  • franceză: je „eu”, me „îmi”[13];
  • engleză: I „eu”, me „mie, îmi”[14].

În maghiară, nominativul fiind én „eu”, dativul se formează din desinența generală de dativ, varianta -nek + sufixul posesiv de persoana I singular -emnekem „mie”, procedeu prin care se formează dativul tuturor pronumelor personale, prin aplicarea sufixelor posesive de diferite persoane: neked „ție”, nekünk „nouă” etc.[15]

Funcțiile cazului dativ[modificare | modificare sursă]

Fără cuvânt gramatical[modificare | modificare sursă]

Cazul dativ este în primul rând cel al complementului indirect ce exprimă persoana sau lucrul către care se îndreaptă acțiunea unui verb, fără să fie singurul cu această funcție. Acest fel de complement indirect este în mod specific, fără cuvânt gramatical (prepoziție sau postpoziție), cel al verbelor al căror sens este legat de ideea generală de „a da”. Exemple:

  • ro : I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă[16];
  • (cnr): pokloniti haljinu sestri „a dărui surorii o rochie”[17];
  • hu : Csillának adtam egy könyvet „I-am dat Csillei o carte”[4].

Apropiat ca sens de complementul indirect de mai sus este cel subordonat unor verbe cu sensul legat de cel de „a se adresa”:

  • ro : Le-am spus studenților că examenul va fi greu[2];
  • (cnr): zahvaliti dobročinitelju „a-i mulțumi binefăcătorului”[17];
  • hu : Kinek telefonálsz? „Cui îi dai telefon?”[4].

Complement indirect în dativ au și predicatele nominale cu anumite adjective în funcție de nume predicativ:

  • ro : Obiectul acesta îi este folositor medicului?[2];
  • (cnr): biti odan prijatelju „a-i fi devotat prietenului”[17];
  • hu : Zsófiának fontos minden nap zongoráznia „Este important pentru Zsófia să cânte la pian în fiecare zi”[4].

Dativul poate avea și sens posesiv. În limba latină, dativul posesiv exprima posesorul, subiectul logic al propoziției: mini liber est „eu am o carte” (literal „mie carte este”). Limba română a păstrat din latină urme ale acestui dativ în expresiile verbale precum mi-e dor, mi-e foame, mi-e milă, mi-e sete etc.[18] Construcției posesive din română cu verbul „a avea” îi corespunde și în maghiară construcția de tipul mini liber est: Gyulának két húga van „Gyula are două surori” (lit. „Lui Gyula două surori este”)[4].

Alt tip de dativ posesiv este cel al unui pronume personal sau al unui pronume reflexiv, formă neaccentuată, cu funcție de atribut, ca în exemplele În zadar copacii crengile-și plecau / Și zăpada-n cale-mi pe rând scuturau (Vasile Alecsandri)[18]. Un asemenea dativ există și în BCMS: Đe su mi naočare? „Unde-mi sunt ochelarii?”[17]

Dativul numit etic indică persoana interesată afectiv în desfășurarea procesului exprimat de verb și nu îndeplinește vreo funcție sintactică, ci numai stilistică:

  • ro : Pe unde mi-ai umblat până acum?[18];
  • (cnr): Da si ti meni živ i zdrav! „Să-mi trăiești și să-mi fii sănătos!”[17];
  • hu : Edd meg nekem a levest! „Să-mi mănânci supa!”[19].

Dativul fără cuvânt gramatical mai are și alte funcții, care nu se găsesc în toate limbile menționate aici.

În română mai există cu funcțiile de:

În BCMS[17]:

  • complement de loc ce exprimă punctul de sosire al unei deplasări: krenuti svojoj kući „a porni spre casă”;
  • dativul numit al utilității și cel al daunei: služba domovini „serviciul pentru patrie”, oteti slabima „a lua de la cei slabi”;
  • exprimarea persoanei care poate sau trebuie să facă ceva: Što nam je činiti? „Ce avem (noi) de făcut?”;
  • dativul numit emfatic, prezent mai ales în jurăminte: Duše mi! „Pe sufletul meu!”

În maghiară[4]:

  • complement corespunzător elementului predicativ suplimentar din română: Fekete Gyulának hívják „Îl cheamă/Se numește Gyula Fekete”, Fáradtnak látszol „Arăți obosit”, barátomnak tartalak „Te consider un prieten bun (al meu)”;
  • complement corespunzător unor nume predicative din română: Unalmasnak találtam a cikket „Articolul mi s-a părut plictisitor”;
  • complement corespunzător subiectului propoziției subiective subordonate verbului „a trebui”: Gábornak tanulnia kell ma este „Gábor trebuie să învețe deseară”;
  • atributul substantival sau pronominal corespunzător celui în genitiv din română: Annak a férfinak a kocsija eladó „Mașina bărbatului aceluia e de vânzare”, Kinek a labdája ez? „A cui minge e asta?”

Cu prepoziție[modificare | modificare sursă]

În română, dativul este cerut numai de trei prepoziții sinonime, exprimând complemente circumstanțiale instrumentale[18][20]:

Am obținut aceste rezultate datorită ajutorului tău;
Am ajuns acasă mai devreme grație bunăvoinței dumneavoastră;
Mulțumită eforturilor voastre am ocupat locul întâi.

În BCMS[17]:

Svi su se okrenuli ka gradu „Toți s-au îndreptat către oraș”;
Zaputio sam se prema izlazu iz dvorane „Am pornit către ieșirea din sală”;
Postupili su nasuprot njegovoj želji „Au procedat împotriva dorinței lui”;
Uprkos velikoj vrućini bili smo na igralištu „În ciuda căldurii mari am fost pe teren”;
To bijaše protivno njegovoj volji „Asta era împotriva voinței lui”.

În maghiară nu sunt postpoziții (corespunzătoare prepozițiilor) folosite cu dativul.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bussmann 1998, p. 273.
  2. ^ a b c d Cojocaru 2003, pp. 37–38.
  3. ^ Bărbuță 2000, p. 259.
  4. ^ a b c d e f g Rounds 2001, pp. 112–113.
  5. ^ Bokor 2007, p. 288.
  6. ^ Jolić 1972, pp.407, 409 și 414 (manual de sârbă).
  7. ^ În limbile BCMS nu sunt articole, deci substantivul singur poate fi interpretat prin context ca nedeterminat sau ca determinat hotărât ori nehotărât.
  8. ^ Semnul ¯ este folosit pentru indicarea vocalelor lungi, în BCMS opoziția vocală scurtă – vocală lungă putând deosebi sensuri.
  9. ^ În BCMS, prin acord în caz cu substantivul determinat, și atributul adjectival primește totdeauna desinența cazului.
  10. ^ Cojocaru 2003, pp. 33–34.
  11. ^ Bărbuță 2000, p. 106.
  12. ^ Čirgić et al. 2010, p. 82 (gramatică muntenegreană).
  13. ^ Delatour 2005, pp. 73 și 78.
  14. ^ Eastwood 1994, p. 234.
  15. ^ Bokor 2007, p. 290.
  16. ^ Cojocaru 2003, p. 37. În română, substantivul complement indirect în dativ este deseori anticipat, uneori în mod obligatoriu, de forma neaccentuată în același caz a pronumelui personal corespunzător.
  17. ^ a b c d e f g Čirgić 2010, pp. 199–201.
  18. ^ a b c d e f Constantinescu-Dobridor 1998, articolul dativ.
  19. ^ P. Lakatos 2006, p. 166.
  20. ^ Exemple din Cojocaru 2003, p. 38.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]