Alexandru Solomon (general)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru un regizor de film, vedeți Alexandru Solomon (regizor).
Alexandru Solomon
AlexandruSolomon.jpg
Alexandru Solomon în grad de colonel
Date personale
Născut25 februarie 1834
Craiova, Țara Românească[*] Modificați la Wikidata
Decedat14 ianuarie 1875 (40 de ani)
București, România Modificați la Wikidata
Căsătorit cuSofia Ghica
NaționalitateFlag of Romania.svg română
Cetățenie România
OcupațieÎn plus: Ministru de Război
StudiiȘcoala superioară de Infanterie a armatei Imperiului Habsburgic din Viena
Activitate
A luptat pentruPrincipatul Moldovei, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Gradul1. Colonel al Principatul Moldovei
2. general de divizie în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
A comandatDivizia București

Alexandru Io(a)n Solomon (n. , Craiova, Țara Românească[*] – d. , București, România)[1] a fost un general român de divizie, comandant al Diviziei București și politician român, ultimul Ministru de Război al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Origini și familie[modificare | modificare sursă]

Alexandru Solomon s-a născut la Craiova în casa de pe strada Păltiniș nr. 1, care se păstrează și azi. A fost nepotul căpitanului Petre și fiul polcovnicului Ioan Solomon (1793-1859),[2] fost ofițer rus precum cunoscut locotenent sub Tudor Vladimirescu, care a încercat în Revoluția Română din 1848, împreună cu colonelul Ioan Odobescu îndepărtarea guvernului provizoriu.[3]

Viitorul general a fost căsătorit cu Sofia (d. 22 septembrie 1892), fiica marelui ban Constantin Ghica (6 iunie 1804 – d. 28 august 1867) și a soției sale Sultana Costescu (n. 11 mai 1809 – d. 20 august 1865). O soră, Eliza, a fost căsătorită cu bogatul Ștefan Petrovici-Armis, alta, Elena, măritată cu Lascăr Catargiu, a fost cunoscută în epocă sub supranumele „la belle Hélène”.[4][5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

În anul 1852, tânărul Solomon și-a început studiile la Școala superioară de Infanterie din Viena, Imperiul Habsburgic, pe care le-a absolvit în 1854.[6] După acea, ofiterul în rang de căpitan nu a frecventat vreo școală specială după cei doi ani din Viena, mult mai mult s-a dovedit autodidact în privința militară, sprijinindu-se și folosind multă practică. Dar desigur și viața militară a părintelui nu a fost defavorabilă carierei. Aceasta i-a creat reputația de a avea atavice tradițiuni de bun ostaș, pătruns de spiritul de disciplină și al ordinii. Astfel a avansat repede la gradul de maior și în același an înaintat la cel de colonel (1858).[7] Pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este colonel și comandant al aceluiași Regiment 1 de Infanterie, ce fusese comandat de tatăl său.[8] Solomon a fost primit în 1861 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, cercetând posibilitățile unui sprijin rusesc pentru obținerea unirii depline a principatelor române.[9]

În ziua de 30 ianuarie 1866, colonelul Alexandru Solomon l-a înlocuit pe Savel Manu ca Ministru al Apărării Naționale în guvernul lui Nicolae Crețulescu, demisionând, din cauza răsturnării domniei principelui Cuza, nici măcar două săptămâni mai târziu, pe 11/23 februarie. Colonelul, care nu intrase în complot împotriva domnitorului și care era de temut, a fost arestat.[10] El totuși a izbutit să evadeze și să ajungă la regimentul lui nr. 1 de infanterie, und s-a aflat în siguranță.[11] Solomon a fost ultimul Ministru de Război al lui Cuza care a abdicat de asemenea în aceeași noapte.[12]

În anul 1871, îl revedem pe Solomon ca general și comandantul Diviziei București, unde a scos armata din cazărmi împotriva studenților ieșiți în stradă pentru a demonstra contra serbării zilei de naștere al proaspătului împărat german Wilhelm I prin colonia germană în sala Slătineanu (ulterior Capșa) pe 22 martie. Manifestarea a a fost purtată în primul rând de elemente filofranceze și antidinastice (a se înțelege antiprusace). Prin intervenția trupelor de infanterie și cavalerie, sub conducerea generalului a fost împrăștiată mulțimea care asediase, chiar dacă numai câteva ore, pe reprezentantul împăratului biruitor Joseph Maria Friedrich von Radowitz (1839-1912). Împrejurimile palatului au fost ocupate de soldați.[13] Prin eforturile lui Ion Ghica și Lascăr Catargiu a fost împiedicată o vărsare de sânge, dar generalul l-a acuzat pe Ghica „că demoralizează trupa prin șovăiala lui”. Urmarea a fost demisia politicianului la cererea domnitorului Carol I.[14]

Solomon a murit timpuriu, la vârsta de nici măcar 41 de ani și este înmormântat la Colentina, în biserica familiei Ghika, Teiul Doamnei.[4]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bucureștii vechi, Alexandru Solomon
  2. ^ Gheorghe Manolea, Alexandru Solomon
  3. ^ Dimitrie R. Rosetti: Dicționarul contimporanilor, Editura Populară, București 1897, p. 171
  4. ^ a b Emanoil Hagi-Mosco, Mihai Sorin Rădulescu: București, Editura Fundației Culturale Române, București 1995, p. 292
  5. ^ Institutul de Istorie "N. Iorga": Revista istorică, vol.16, Editura Academiei Române, București 2005, p. 89
  6. ^ Emil I. Cerkez: Din vremuri trecute, Editura Do-Minor, București 2005, p. 163
  7. ^ Secția de Istorie si Arheologie, Academia Republicii Socialiste România. Institutul de Istorie: Revista de istorie, vol. 33, Editura Academiei Republicii Socialiste România., București 1980, p. 1739
  8. ^ Ioan Lăcustă: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918, Colecția Memoria, Editura Albatros, București 2005, p. 74
  9. ^ Dan Berindei: Politică externă și diplomați la începuturile României moderne, Editura Mica Valahie, București 2011, p. 139
  10. ^ Dimitrie Severeanu: „Din amintirile mele (1853-1929)”, vol. 2, editată de „Societatea de Chirurgie”, București 1929, p.32
  11. ^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: „Magazin istoric”, vol. 30, București 1996, p. 107
  12. ^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: Magazin istoric, vol. 30, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 106 p.
  13. ^ Academia Republicii Socialiste România. Secția de Științe Istorice: Studii: revistă de istorie, vol. 24, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 210
  14. ^ Corneliu Șenchea: „Glorii și păcate bucureștene”, Editura Ideea europeană, București 2011, cap. VI: „Bucureștii vechiului regat”, p. 78


Predecesor:
general Savel Manu
Ministrul Apărării Naționale
30 ianuarie 186610 februarie 1866

Succesor:
maior Dimitrie Lecca