Alexandru Solomon (general)
| Alexandru Solomon | |
 Alexandru Solomon în grad de colonel | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 25 februarie 1834 Craiova, Țara Românească  |
| Decedat | 14 ianuarie 1875 (40 de ani) București, România |
| Căsătorit cu | Sofia Ghica |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | În plus: Ministru de Război |
| Limbi vorbite | limba română |
| Studii | Școala superioară de Infanterie a armatei Imperiului Habsburgic din Viena |
| Activitate | |
| A luptat pentru | Principatul Moldovei, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
| Gradul | 1. Colonel al Principatul Moldovei 2. general de divizie în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
| A comandat | Divizia București |
Modifică date / text  | |
Alexandru Io(a)n Solomon (n. , Craiova, Țara Românească – d. , București, România)[1] a fost un general român de divizie, comandant al Diviziei București și politician român, ultimul Ministru de Război al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Origini și familie[modificare | modificare sursă]
Alexandru Solomon s-a născut la Craiova în casa de pe strada Păltiniș nr. 1, care se păstrează și azi. A fost nepotul căpitanului Petre și fiul polcovnicului Ioan Solomon (1793-1859),[2] fost ofițer rus precum cunoscut locotenent sub Tudor Vladimirescu, care a încercat în Revoluția Română din 1848, împreună cu colonelul Ioan Odobescu îndepărtarea guvernului provizoriu.[3]
Viitorul general a fost căsătorit cu Sofia (d. 22 septembrie 1892), fiica marelui ban Constantin Ghica (6 iunie 1804 – d. 28 august 1867) și a soției sale Sultana Costescu (n. 11 mai 1809 – d. 20 august 1865). O soră, Eliza, a fost căsătorită cu bogatul Ștefan Petrovici-Armis, alta, Elena, măritată cu Lascăr Catargiu, a fost cunoscută în epocă sub supranumele „la belle Hélène”.[4][5]
Biografie[modificare | modificare sursă]
În anul 1852, tânărul Solomon și-a început studiile la Școala superioară de Infanterie din Viena, Imperiul Habsburgic, pe care le-a absolvit în 1854.[6] După acea, ofițerul în rang de căpitan nu a frecventat vreo școală specială după cei doi ani din Viena, mult mai mult s-a dovedit autodidact în privința militară, sprijinindu-se și folosind multă practică. Dar desigur și viața militară a părintelui nu a fost defavorabilă carierei. Aceasta i-a creat reputația de a avea atavice tradițiuni de bun ostaș, pătruns de spiritul de disciplină și al ordinii. Astfel a avansat repede la gradul de maior și în același an înaintat la cel de colonel (1858).[7] Pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este colonel și comandant al aceluiași Regiment 1 de Infanterie, ce fusese comandat de tatăl său.[8] Solomon a fost primit în 1861 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, cercetând posibilitățile unui sprijin rusesc pentru obținerea unirii depline a principatelor române.[9]
În ziua de 30 ianuarie 1866, colonelul Alexandru Solomon l-a înlocuit pe Savel Manu ca Ministru al Apărării Naționale în guvernul lui Nicolae Crețulescu, demisionând, din cauza răsturnării domniei principelui Cuza, nici măcar două săptămâni mai târziu, pe 11/23 februarie. Colonelul, care nu intrase în complot împotriva domnitorului și care era de temut, a fost arestat.[10] El totuși a izbutit să evadeze și să ajungă la regimentul lui nr. 1 de infanterie, und s-a aflat în siguranță.[11] Solomon a fost ultimul Ministru de Război al lui Cuza care a abdicat de asemenea în aceeași noapte.[12]
În anul 1871, îl revedem pe Solomon ca general și comandantul Diviziei București, unde a scos armata din cazărmi împotriva studenților ieșiți în stradă pentru a demonstra contra serbării zilei de naștere al proaspătului împărat german Wilhelm I prin colonia germană în sala Slătineanu (ulterior Capșa) pe 22 martie. Manifestarea a fost purtată în primul rând de elemente filofranceze și antidinastice (a se înțelege antiprusace). Prin intervenția trupelor de infanterie și cavalerie, sub conducerea generalului a fost împrăștiată mulțimea care asediase, chiar dacă numai câteva ore, pe reprezentantul împăratului biruitor Joseph Maria Friedrich von Radowitz (1839-1912). Împrejurimile palatului au fost ocupate de soldați.[13] Prin eforturile lui Ion Ghica și Lascăr Catargiu a fost împiedicată o vărsare de sânge, dar generalul l-a acuzat pe Ghica „că demoralizează trupa prin șovăiala lui”. Urmarea a fost demisia politicianului la cererea domnitorului Carol I.[14]
Solomon a murit timpuriu, la vârsta de nici măcar 41 de ani și este înmormântat la Colentina, în biserica familiei Ghika, Teiul Doamnei.[4]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Bucureștii vechi, Alexandru Solomon
- ^ Gheorghe Manolea, Alexandru Solomon
- ^ Dimitrie R. Rosetti: Dicționarul contimporanilor, Editura Populară, București 1897, p. 171
- ^ a b Emanoil Hagi-Mosco, Mihai Sorin Rădulescu: București, Editura Fundației Culturale Române, București 1995, p. 292
- ^ Institutul de Istorie "N. Iorga": Revista istorică, vol.16, Editura Academiei Române, București 2005, p. 89
- ^ Emil I. Cerkez: Din vremuri trecute, Editura Do-Minor, București 2005, p. 163
- ^ Secția de Istorie si Arheologie, Academia Republicii Socialiste România. Institutul de Istorie: Revista de istorie, vol. 33, Editura Academiei Republicii Socialiste România., București 1980, p. 1739
- ^ Ioan Lăcustă: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918, Colecția Memoria, Editura Albatros, București 2005, p. 74
- ^ Dan Berindei: Politică externă și diplomați la începuturile României moderne, Editura Mica Valahie, București 2011, p. 139
- ^ Dimitrie Severeanu: „Din amintirile mele (1853-1929)”, vol. 2, editată de „Societatea de Chirurgie”, București 1929, p.32
- ^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: „Magazin istoric”, vol. 30, București 1996, p. 107
- ^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: Magazin istoric, vol. 30, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 106 p.
- ^ Academia Republicii Socialiste România. Secția de Științe Istorice: Studii: revistă de istorie, vol. 24, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 210
- ^ Corneliu Șenchea: „Glorii și păcate bucureștene”, Editura Ideea europeană, București 2011, cap. VI: „Bucureștii vechiului regat”, p. 78
| Predecesor: general Savel Manu |
Ministrul Apărării Naționale 30 ianuarie 1866 – 10 februarie 1866 |
Succesor: maior Dimitrie Lecca |
| |||||||||||||||||