Nicolae Samsonovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Generalul Nicolae Samsonovici

Nicolae Samsonovici (n. 7 august 1877, Ștefănești, județul Dorohoi - d. 15 octombrie 1950) a fost un general român.

În 1895, la vârsta de 16 ani, a intrat la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București, pe care a absolvit-o în 1897. La 1 iulie 1897 a fost avansat în gradul de sublocotenent de infanterie, prin decret regal, și a fost repartizat în funcția de comandant de pluton pușcași, la Regimentul 14 Dorobanți Roman. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 13 ani, fiind avansat la gradul de locotenent, la 7 aprilie 1900 și căpitan la 10 mai 1907. [1]

În toamna anului 1910 a fost trimis să-și completeze pregătirea militară în Școala Superioară de Război , pe care a absolvit-o în anul 1912, numele său fiind înscris pe tabla de onoare a școlii ca șef de promoție.[1]

Ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute în școală și în practica desfășurată în unitatea de la Roman a fost repartizat în Marele Stat Major, unde a lucrat până în vara anului 1916 la Secția Operații, cu o mică întrerupere, în anul 1913, când a fost avansat la gradul de maior și a comandat un batalion din Regimentul 14 Dorobanți Roman, în cel de-al doilea război balcanic.[1]

În preajma intrării României în Primul Război Mondial, Nicolae Samsonovici a fost numit în funcția de șef de stat major al Diviziei a 7-a Infanterie Roman. La 15 august 1916, în ziua declanșării ostilităților dintre armata română și armatele Puterilor Centrale, ofițerul a fost înaintat în gradul de locotenent-colonel și numit în funcția de șef de stat-major al Corpului 6 Armată.[1]

La 1 aprilie 1917 a fost avansat colonel, iar la 26 iulie 1917 a fost promovat în funcția de șef de stat-major al Armatei 1-a române, comandată la acea dată de generalul de divizie Constantin Cristescu.[1]

Pentru activitatea de stat-major în Primul Război Mondial, Nicolae Samsonovici a fost distins cu numeroase ordine și medalii românești și străine: „Coroana României”, clasa a V-a, „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Sfântul Vladimir” și „Sfântul Stanislav” (ambele rusești), „Legiunea de Onoare”, în grad de ofițer, și „Crucea de Război” (ambele franceze), „Sfântul Mihail”, în grad de comandor (Anglia), „Vulturul Alb”, clasa a II-a (Serbia), „Polonia Restituită”, clasa a II-a (Polonia), și multe altele.[1]

La 30 martie 1919, Nicolae Samsonovici a fost avansat general de brigadă și, apoi, numit profesor de tactică, istorie și strategie militară (1919-1921) în Școala Superioară de Război și, apoi, comandant al acesteia (1 ianuarie 1922 - 1 ianuarie 1926). În calitate de profesor de tactică a îmbunătățit cursul cu învățămintele reieșite din analiza acțiunilor militare desfășurate în special de armata română în timpul Primului Război Mondial, iar ca profesor de istorie militară a aprofundat studierea documentelor de arhivă și articolele publicate în revistele străine, referitoare la marile bătălii desfășurate în anii 1914-1919, pe diferite teatre de acțiuni, în special în Franța și Peninsula Balcanică, precum și apariția pe câmpul de luptă a aviației și a tancurilor.[1]

A publicat, în trei volume, lucrarea „Conferințe și aplicațiuni de tactică generală”, premiată de Marele Stat Major pentru învățămintele privind lupta în ofensivă și defensivă.[1]

După un stagiu de un an, efectuat la Divizia 19 Infanterie Turnu Severin (1 iunie 1926 - 1 iunie 1927), și de aproape un an în Marele Stat Major (1 iunie 1927 - 1 aprilie 1928), Nicolae Samsonovici a fost avansat la gradul de general de divizie, la data de 1 aprilie 1928, de la 15 noiembrie 1928 fiind promovat în funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. [1]

La data de 12 august 1932 generalul de divizie Nicolae Samsonovici a fost învestit în înalta funcție de ministru al apărării naționale, în Guvernul Iuliu Maniu (2) (13 iunie - 9 octombrie 1930), funcție pe care a deținut-o apoi în Guvernul Iuliu Maniu (3) (20 octombrie 1932 - 13 ianuarie 1933) și în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (4) (14 ianuarie 1933- 13 noiembrie 1933), preocupându-se cu răspundere de dezvoltarea forțelor armatei și întărirea continuă a capacității de apărare a țării.[1]

La 24 ianuarie 1933, cu ocazia Zilei Unirii, un grup de studenți, în frunte cu preotul Nicolae Georgescu-Edineț, slujitor al bisericii Sf. Anton-Curtea Veche și duhovnicul studenților bucureșteni, doreau să pună o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut. Ministrul Apărării, Nicolae Samsonovici, a interzis gestul, motivând că "mormântul reprezintă un simbol nu numai pentru creștini, ci pentru toți cei care s-au jertfit pentru Țara Românească".[2]

La data de 11 decembrie 1934, a fost numit din nou Șef al Marelui Stat Major, pe care l-a condus cu bune rezultate până la 21 februarie 1937.[1]

Intrând în conflict cu câteva personalități ale vremii, care nu înțelegeau necesitatea creșterii bugetului pentru apărarea patriei, a demisionat din cadrele active ale armatei, după 42 de ani de muncă devotată în armată. La 1 iunie 1938 a fost avansat la gradul de general de corp de armată. [1]

În primăvara anului 1950, autoritățile comuniste au redactat un tabel cuprinzând „foști miniștri începând din anul 1918 până la 6 Martie propuși pentru arestare”[3]. Pe listă figura și Nicolae Samsonovici. Ca urmare, a fost arestat de Securitate în noaptea de 5/6 mai 1950 și întemnițat în închisoarea de la Sighet, unde a murit în condiții de exterminare, sâmbătă 16 septembrie 1950[4] (după alte surse la 15 octombrie 1950, când împlinea 83 de ani.[1]) A fost îngropat în Cimitirul Săracilor de pe malul râului Tisa, fără să i se poată identifica, până acum, mormântul[5].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m General de corp de armată Nicolae SAMSONOVICI
  2. ^ Părintele Ilie Imbrescu, un promotor la României creștine
  3. ^ Memoria închisorii Sighet
  4. ^ Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar S
  5. ^ Procesul comunismului


Predecesor:
gen. Alexandru Lupescu
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
21 iunie 192711 august 1932

Succesor:
gen. Constantin Lăzărescu


Predecesor:
gen. Constantin Ștefănescu Amza
Ministrul Apărării Naționale
11 august 193214 noiembrie 1933

Succesor:
gen. Nicolae Uică


Predecesor:
gen. Ion Antonescu
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
11 decembrie 19341 februarie 1937

Succesor:
gen. Ioan Sichitiu