Roș Hașana

Roș haȘana (în ebraică ראש השנה, literar capul, începutul anului) este începutul unui nou an prevăzut de calendarul ebraic.

Roș haȘana este momentul la care se referă contractele legale, atât pentru grija animalelor cât și pentru trebuințele poporului. Mișna precizează că în baza acestei date trebuie calculată desfășurarea anilor și – prin urmare – intră în discuție și anul sabatic și jubileul.

Nume, origine, sens

În Torah se face referință la el numindu-l ziua sunetului (cântării) din Șofar (Yom Terua, Levitic 23, 24). Literatura rabinică și liturgia sinagogală descriu Roș haȘana ca fiind Ziua Judecății (Yom ha-Din) și Ziua Amintirii (Yom ha-Zikkaron).

În midrashim se povestește că Dumnezeu se așează pe tron, și în fața sa se adună (este adunată, adusă) întreaga istorie a omenirii (nu doar a poporului ebraic). Acolo fiecare persoană în parte este luată în considerație ca să se decidă dacă merită ori nu iertarea. Decizia însă va fi ratificată numai în ziua de Yom Kippur. Acesta este motivul pentru care cele 10 zile care despart cele două sărbători sunt numite cele 10 zile ale penitenței. În aceste 10 zile fiecare credincios evreu are datoria de a face o examinare de conștiință (cercetare a cugetului) pentru anul care a trecut și să identifice toate greșelile (nelegiuirile) săvârșite față de porunci. Omul trebuie însă să fie respectuos și față de aproapele: în acest sens și mai importantă estre cercetarea cugetului cu privire la propriul comportament în relație cu ceilalți (începând de la părinți, frați de sânge, rude, prieteni, propriul popor și față de străin). Odată descoperită greșeala și recunoscută în adâncul inimii, omul are datoria de a cere iertare și semenului său față de care a greșit. Cel căruia i se cere iertare i se recomandă insistent să ofere propria iertare; facultatea de a refuza această iertare este foarte rar acceptată (este precizată de norme clare și facultatea de a refuza este limitată foarte mult). Yom Kippur, într-adevăr, trebuie trăit cu inima și cu sufletul de penitent.

Sărbătoarea durează 2 zile atât în Israel cât și în diaspora, aceasta este însă numai o tradiție recentă. Sunt mărturii precise că la IERUSALIM ACEASTă ZI SE CELEBRA NUMAI O SINGURă ZI CHIAR Și prin sec- al XIII-lea. Sfintele Scripturi cer (impun) respectarea sărbătorii numai o singură zi. Acesta este motivul pentru care unele curente (mișcări spirituale) iudaice (cum sunt de ex. Karaiți), observă numai prima zi. Iudaismul ortodox și cel conservator sărbătoresc ambele zile.

Compararea sărbătorii cu calendarul gregorian

Roș haȘanah cade a 162-a zi după prima din zilele Paștelui. În calendarul gregorian nu poate cădea mai devreme de 5 septembrie. Datorită diferenței dintre calendarul ebraic și cel gregorian, începând din anul 2089 (gregorian) Roș haȘana nu va mai putea cădea mai devreme de 6 septembrie. Nu poate cădea nici mai târziu de 5 octombrie. Datorită felului în care este calculat calendarul ebraic, Roș haȘana nu poate cădea joia, vinerea sau duminica.

Bazat pe data tradițională a creării lumii, Roș haȘana cade în prima zi a lunii Tișri, care conform calendarului gregorian este în septembrie sau la început de octombrie.

În zilele noastre Roș haȘana cade la:

• 2005: 3 octombrie – Noul an 5766;
• 2006: 22 septembrie - Noul an 5767
• 2007: septembrie - Noul an 5768
• 2008: 24 septembrie - Noul an 5769
• 2009: 18 septembrie - Noul an 5770
• 2010: 8 septembrie - Noul an 5771
• 2011: 28 septembrie - Noul an 5772
• 2012: 16 septembrie - Noul an 5773
• 2013: 4 septembrie - Noul an 5774
• 2014: 24 septembrie - Noul an 5775

întrucât conform calendarului ebraic ziua începe încă în ajun la asfințitul soarelui, datele de mai sus indică seara de început pentru Roș haȘana.

Tradiția

Una dintre trăsăturile caracteristice ale sărbătorii Roș haȘana este sunetul shofar-ului. În unele comunități este folosit în toate diminețile din luna Elul, ultima lună înainte de noul an. Sensul acestui obicei este acela de a trezi poporul lui Israel din lâncezeală și săți aducă aminte că se apropie ziua în care va fi judecat (Maimonide, Yad, Legile pocăinței, 3:4).

În zilele imediat premergătoare sunt recitate selichot (rugăciunile penitențiale). În funcție de tradițiile diferitelor curente spirituale și mistice, recitarea selichot-ului începe în momente diferite: de la 30 la 10 zile înainte de sărbătoarea începutului de an: Roș haȘana. Aceste compoziții poetice (rugăciunile selichot) sunt atât de importante încât unele dintre ele (cele numite „piuttim”) sunt cuprinse chiar în ritualul liturgiei.

În după-amiaza ajunului (zilei imediat premergătoare) se obișnuiește să se facă „tashlich”, o aruncare de obiecte undeva lângă o apă (în lipsa acesteia este bine-venită și o fântână) ca astfel persoana să se elibereze de orice urmă (reziduu) de păcat.

În seara dinainte (echivalentul Revelionului european) – în mod tradițional – este consumat așa zisul seder Roș haȘana, un prânz ritual în care se obișnuiește să se consume (alături de alte mâncăruri) fie dulciuri (tipica plăcintă întinsă în miere), fie mâncăruri care dau ideea (sunt simbolul) multiplicității, cum este de ex. rodia, în felul acesta exprimată urătura de un nou an dulce și prosper, un an în care meritele omului să fie numeroase precum boabele fructului de rodie.

Între diferitele feluri de mâncăruri servite cu această ocazie (funcție și de diferitele trediții), nelipsit și constant la această cină este o parte oarecare de la animalul sacrificat, parte care să fie luată din capul animalului, menit să simbolizeze „capul anului”. De obicei mai este adusă la masă și o pâine rotundă (challa), simbolul timpului circular. La cina celei de-a 2-a seri sunt prezente cât mai multe fructe (varietate cât mai mare posibilă) care să fie incluse în binecuvântarea numită „șekeyanu” (binecuvântarea ce se recită înainte de a gusta ceva în noul an).

În Biblia ebraică

În antichitate, anul ebraic începea toamna, urmând ciclul agricol al câmpurilor: însămânțare-creștere- recoltare. Și celelalte sărbători principale ale israeliților se prezentau urmând această ordine: Sărbătoarea Azimilor sau Paștele (cf. cartea Exodului 12,1-20; 23,15); Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Primițiior (cf. Exod 23,16; Levitic 23,15-21) și Sărbătoarea Corturilor sau a recoltei (cf. Exod 23,16; Levitic 23,33-43).

Este foarte posibil ca, în antichitate, sărbătoarea să fi fost celebrată în mod diferit. Prima referință la obiceiul sărbătorii este prezentă în cartea profetului Ezechiel (Ezechiel, 40,1). În Levitic (23,9) se spune că Jubileul, care începe chiar în ziua de Roș haȘana, este primit cu sunet de trompe. Conform cărții lui Ezechiel, se ofereau sacrificii specifice atât în prima zi a săptămânii cât și în prima zi a „primei luni”. Prima zi a celei de-a 7-a luni (?) este indicată ca „ziua sunetului de trâmbiță”. În acea zi se „ținea o adunare sacră”. În acea zi nu erau permise nici un fel de munci; în schimb trebuiau oferite sacrificii speciale (cf. Levitic, 23,23-25; Numeri 29,1-6). Nu era numit – pe atunci – cu acest nume „Roș haȘana”, era însă observat ca atare de comunitatea de credință a lui Israel.