Oratoriu (gen muzical)

Pentru alte sensuri, vezi Oratoriu (dezambiguizare).

Oratoriu (în latină oratorium = sală de rugăciune) este un termen care desemnează o compoziţie muzicală de dimensiuni mari, care include folosirea unei orchestre, a unui cor și a unuia sau mai multor solişti. Oratoriul a fost, până la un anumit stagiu, inspirat după modelul teatrului liric, cunoscut mult mai bine sub numele comun de operă. Similaritățile acestora includ folosirea soliștilor, corului, a orchestrei și a ariilor, respectiv a personajelor ficționale.

Oricum, operele aparțin genului teatrului muzical sau liric, în timp ce oratoriul este strict o piesă concertistică, deși uneori este pus în scenă similar cu modul în care operele sunt. Interacțiunea dintre personajele oratoriului este foarte redusă sau inexistentă, ne-existând nici măcar costume elaborate specific subiectului. Totuși, cea mai importantă distincție între cele două genuri muzicale rămâne cea a subiectelor abordate. În timp ce subiectele operelor sunt cel mai adesea inspirate de istorie și mitologie, tratând în mod romantic dragostea, decepţia și moartea (uneori crima), subiectul oratoriului are de a face cel mai adesea cu subiecte sacre, făcând oratoriile mult mai compatibile cu reprezentarea în biserici. Astfel, compozitorii catolici s-au inspirat din viețile sfinților, în timp ce cei protestanți s-au inspirat în lucrările lor din Biblie.

Oratoriile au devenit extrem de populare la începutul secolului al 17-lea în Italia, parțial datorită succesului spectacolelor de operă la care s-au adăugat interzicerea spectacolelor de către Biserica Catolică în timpul Postului Paştelui. Oratoriile au devenit alternativa majoră muzicală de-a lungul acelei perioade pentru opera bufă. Compozitorul german Georg Friedrich Händel, faimos pentru oratoriul său Messiah, a scris numeroase alte oratorii pe teme laice inspirate de mitologia greacă și cea romană.

Origini din Italia

Pe la mijlocul secolului al 17-lea două genuri importante de oratorii fuseseră create

• oratorio volgare (în italiană) cu exemple semnificative așa cum sunt
  • Giacomo Carissimi  – Daniele
  • Marco Marazzoli  – S Tomaso
  • lucrări similare de Francesco Foggia și Luigi Rossi

Lasting about 30-60 minutes, oratorio volgares were performed in two sections, separated by a sermon; their music resembles that of contemporary operas and chamber cantatas.

• oratorio latino (in Latin) - first developed at the Oratorio del SS. Crocifisso, related to the church of San Marcello al Corso in Rome;

The most significant composer of oratorio latino is Giacomo Carissimi, whose Jephte is regarded as the first masterpiece of the genre. Like most other Latin oratorios of the period, it is in one section only.

Structură

Oratorios usually contain:

• An overture, for instruments alone
• Various arias, sung by the vocal soloists
• Recitative, usually employed to advance the plot
• Choruses, often monumental and meant to convey a sense of glory. Frequently the instruments for oratorio choruses include timpani and trumpets.

Listă de oratorii notabile

(ordonate cronologic după anul premierei)

• Antonio Vivaldi, Juditha triumphans RV 644 (1716)
• Georg Friedrich Händel, Esther (1732)
• Georg Friedrich Händel, Deborah (1733)
• Johann Sebastian Bach Oratoriul de Crăciun (1734)
• Johann Adolph Hasse Serpentes ignei in deserto - (1735, 1736 sau 1739)
• Georg Friedrich Händel, Saul (1739)
• Georg Friedrich Händel, Israel in Egypt (1739)
• Georg Friedrich Händel, Messiah (1741).
• Georg Friedrich Händel, Samson (1743)
• Georg Friedrich Händel, Judas Maccabaeus (1747)
• Georg Friedrich Händel, Joshua (1748)
• Georg Friedrich Händel, Jephtha (1752)
• Joseph Haydn, The Creation (1798)
• Joseph Haydn, The Seasons (1801)
• Felix Mendelssohn, St. Paul (1836)
• Felix Mendelssohn, Elijah (1846)
• Hector Berlioz, L'enfance du Christ (1854)
• Franz Liszt, Christus (1862–1866)
• Théodore Dubois, Les sept paroles du Christ (1867)
• Igor Stravinsky's "opera-oratorio" Oedipus Rex (1927)
• Artur Kapp, Hiiob (Job) (1929)
• William Walton, Belshazzar's Feast (1931)
• Paul Constantinescu, Patimile și Învierea Domnului, oratorio bizantin de Paști (1943)
• Alexandre Tansman, Isaïe le prophète (1950)
• Hans Werner Henze, Das Floß der Medusa (1968, rev. 1990)
• Bertold Hummel, The Shrine of the Martyrs (1988/89) [1]
• Paul McCartney, Liverpool Oratorio (1991)
• Wynton Marsalis "Blood on the Fields" (1997)
• Vangelis Papathanasiou, Mythodea (2001)
• Piotr Rubik - "Tu Es Petrus" (2005)
• Hristo Tsanoff - "Stabat Mater dolorosa" (2007)[2]
• Eric Idle and John Du Prez - He's Not the Messiah (He's a Very Naughty Boy) (2007) (an unusual oratorio in that it is a comedic piece based on Monty Python's Life of Brian)

Vezi și

• Passion
• Requiem
• Mass (liturgy)
• Mass (music)
• Cantata
• Oratorio Society

Referințe

• Bukofzer, Manfred F. Music in the Baroque Era. New York, NY: W.W. Norton and Co., Inc, 1947.
• Smither, Howard. The History of the Oratorio. vol. 1-4, Chapel Hill, NC: Univ. of N.C. Press, 1977-2000.
• Deedy, John. The Catholic Fact Book. Chicago, IL: Thomas Moore Press, 1986.
• Grove Music Online, ed. L. Macy, grovemusic.com (subscription access).
• Hardon, John A. Modern Catholic Dictionary. Garden City, NY: Double Day and Co. Inc., 1980.
• New Catholic Encyclopedia. New York: McGraw-Hill, 1967.
• Randel, Don. "Oratorio". The Harvard Dictionary of Music. Cambridge, MA: The Belknap Press, 1986.

Legături externe

• „Musical Forms - Oratorio”. The Grove Concise Dictionary of Music. The Classical Music Pages. http://w3.rz-berlin.mpg.de/cmp/g_oratorio.html.