Mitul creației

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Mitul creației reprezintă setul de credințe ce explică, într-o manieră legendară, imaginară și filosofică, apariția ființei umane, ca rezultat al săvârșirii actului creator.

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Mitologiile diverselor popoare certifică faptul că actul creației este realizat printr-o exercitare a puterii divine, atât în credința monoteistă, cât și în cea politeistă. De multe ori, mitul creației cuprinde și ideea sacrificiului sau a jertfei aduse de zei. Profunzimea mitului originar este relevantă în modelul actului primordial, care susține respectiva credință mitologică. Actul primordial are calitatea de a fi, pe lângă unic și original, un desăvârșit act sacru, săvârșit de și prin sacralitate. Dintr-o altă perspectivă, creația este reprezentarea orânduirii haosului inițial, prin construirea unei ordini, a unei structuri. Conform cosmogoniilor diverselor popoare, înaintea creației a existat doar haos, iar puterea capabilă de a transforma haosul în ordine este de factura sacră, sacralitatea fiind singura capabilă de o creație continuă, printr-o energie creatoare.


Exemple de mituri ale creației[modificare | modificare sursă]

Mitologia greacă[modificare | modificare sursă]

Mitul antic grecesc susține că primul om a fost înfăptuit ca o creatură a lui Prometeu, care a inițiat valoric și practic oamenii atât în spiritualitate, cât și în meserii și îndeletniciri. În cazul mitologiei grecești, mitului creației i se asociază mitul inițiatului, deoarece Prometeu era considerat și un binefăcător al oamenilor, pentru ca le-a dăruit acestora focul, după ce i-a creat din humă, spre furia lui Zeus.

Mitologia akkadiană[modificare | modificare sursă]

În mitologia akkadienilor, vecini ai evreilor, omul a fost creat din lut de anumiți lucrători divini, apoi zeițele Nammu si Aruru i-au modelat inima și zeitatea En-Ki i-a dat viață. Acest fapt originar arată că nu exista o distanță de nestrăbătut dintre natura omului și a zeilor: cu toate că omul e creat pentru a-i servi pe zei, el, totodată, este imitatorul și colaboratorul lor. Oamenii trebuiau să le respecte poruncile date de divinitate, să nu încalce preceptele ordinii sacre, care asigură atât bunul mers al lumii universale, cât și al societății umane.

Mitologia egipteană[modificare | modificare sursă]

Religiei Egiptului antic nu îi este proprie o antropogonie clară, dar cel mai vechi sistem religios din Egipt, cel Memfitic, vorbește de creație ca efect al unei puteri creatoare, al gândirii, al cuvântului unui singur zeu – Ptah. Acesta a născut inițial un gând, după care l-a pronunțat, acesta fiind întâiul act de creație – în această mitologie, creația originală are la bază procese psihologice superioare: gândirea și limbajul. Tot în contextul mitologiei egiptene, mai precis, în reprezentările artistice ale acestora, o altă tradiție egipteană afirmă că oamenii s-au născut din lacrimile unui zeu îndurerat de pierderea ochiului său.

Mitologia chineză[modificare | modificare sursă]

Antropologia chineză are la bază un cuplu de frate-sora Fu Xi și Nii Wa, două ființe cu cozi de dragon, care au modelat oamenii din lut și noroi; aceleași mitologii ii este atribuită și entitatea Pan-Ku, care creează atât omul, cât și lumea, din trupul său. În acest caz, se poate sesiza un aspect corelant cu mitologia creștină, care presupune existența unui singur Dumnezeu atotputernic, care l-a creat pe om după „chipul și asemănarea sa”.

Mitologia panteistă[modificare | modificare sursă]

Religiile panteiste învață că creația a luat naștere din jertfa primordială a unui zeu; asemănătoare în acest sens este si credința conform căreia creația este rezultatul unui sacrificiu cosmic, când zeii sacrifica un om, care dă naștere mai apoi la animale, pământ și cer.

În creștinism[modificare | modificare sursă]

Religiile creștine învață că lumea a fost adusă de la neființă la ființa de Dumnezeu. Acest act de creație se face doar prin puterea cuvântului căci El zice iar lumea ia ființă ca urmare a atotputerniciei Lui. Deci lumea ia ființă ca urmare a cuvântului lui Dumnezeu astfel încât tot ceea ce există este datorită Lui și este creat în timp. Dumnezeu este atemporal, timpul este în afara Lui dar și în el căci fără Dumnezeu nu exista nici timpul. Înainte însa de a crea lumea care intră sub simțuri a creat îngerii care sunt făpturi superioare omului[necesită citare].

În islam[modificare | modificare sursă]

Crearea lumii (Biblie)[modificare | modificare sursă]

Facerea lumii.

1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Ioan 1.1-2; Evr 1.10; Ps 8.3; Ps 33.6; Ps 89.11-12; Ps 102.25; Ps 136.5; Ps 146.6; Isa 44.24; Ier 10.12; Ier 51.15; Zah 12.1; Fapt 14.15; Fapt 17.24; Col 1.16-17; Evr 11.3; Apoc 4.11; Apoc 10.6;

Lumina.

2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. Ps 33.6; Isa 40.13-14; 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. Ps 33.9; 2Cor 4.6; 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi. Ps 74.16; Ps 104.20;


Cerul.

6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, și ea să despartă apele de ape.” Iov 37.18; Ps 136.5; Ier 10.12; Ier 51.15; 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. Prov 8.28; Ps 148.4; 8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.


Pământul.

9 Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!” Și așa a fost. Iov 26.10; Iov 38.8; Ps 33.7; Ps 95.5; Ps 104.9; Ps 136.6; Prov 8.29; Ier 5.22; 2Pet 3.5; 10 Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Și așa a fost. Evr 6.7; Luc 6.44; 12 Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13 Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia. Soarele, luna și stelele. 14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii; Deut 4.19; Ps 74.16; Ps 136.7; Ps 74.17; Ps 104.19; 15 și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Ps 136.7-9; Ps 148.3-5; Ps 8.3; Iov 38.7; 17 Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Ier 31.35; 19 Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.


Viețuitoarele mării.

20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” 21 Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Gen 6.20; Gen 7.14; Gen 8.19; Ps 104.26; 22 Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ.” Gen 8.17; 23 Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.


Viețuitoarele pământului.

24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost. 25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Gen 5.1; Gen 9.6; Ps 100.3; Ecl 7.29; Fapt 17.26-29; 1Cor 11.7; Efes 4.24; Col 3.10; Iac 3.9; Gen 9.2; Ps 8.6; 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. 1Cor 11.7; Gen 5.2; Mal 2.15; Mat 19.4; Marc 10.6; 28 Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” Gen 9.1-7; Lev 26.9; Ps 127.3; Ps 128.3-4; 29 Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. Gen 9.3; Iov 36.31; Ps 104.14-15; Ps 136.25; Ps 146.7; Fapt 14.17; 30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. Ps 145.15-16; Ps 147.9; Iov 38.41; 31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.


Facerea omului.

4 Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost făcute. Gen 1.1; Ps 90.1-2; 5 În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ și ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp și nicio iarbă de pe câmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul. Gen 1.12; Ps 104.14; Iov 38.26-28; Gen 3.23; 6 Ci un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului. 7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu. Gen 3.19-23; Ps 103.14; Ecl 12.7; Isa 64.8; 1Cor 15.47; Iov 33.4; Fapt 17.25; Gen 7.22; Isa 2.22; 1Cor 15.45

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

3. Eliade, Mircea, Istoria credințelor si ideilor religioase, volumele 1, 2 si 3, 1986;

4. Eliade, Mircea, Culianu, Ioan P., Dicționar al religiilor, 1993;