Râul Dâmbovița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Dâmbovița” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Dâmbovița (dezambiguizare)
Râul Dâmbovița
( Izvorul Oticului
Râul Oticu )
—  Codul râului: X.1.25  —
Vedere din zona Ciurelului
Vedere din zona Ciurelului
Date geografice
Zonă de izvorâre Munții Făgăraș,
Curmătura Oticu
Cotă la izvor 1800 m.d.M.
Coordonate la izvor 45°29′54″N 24°56′14″E / 45.49833°N 24.93722°E / 45.49833; 24.93722
Emisar Argeș
Cotă la vărsare 43 m.d.M.
Coordonate la vărsare 44°13′40″N 26°28′16″E / 44.22778°N 26.47111°E / 44.22778; 26.47111
Punct de vărsare Budești
Diferență de altitudine 1757 m
Date hidrologice
Bazin de recepție 2837 km²
Lungimea cursului de apă 237 km
Debit mediu 10,1 m³/s
Debit maxim înregistrat 36,8 m³/s
Debit minim înregistrat 8,7 m³/s
Date generale
Județe traversate Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Municipiul București, Călărași
Localizare Sud, Sud-Est
Afluenți de stânga Valea Vladului, Berevoescu, Luțele Mari, Luțele Mici, Valea lui Aron, Valea Comisului, Valea Nemțoaicelor, Răchita, Valea lui Stanciu, Valea Turcilor, Tămașul, Valea Dragoslăvenilor, Valea lui Ivan, Valea Largă, Valea Seacă, Valea Speriatei, Valea Gruiului, Berila, Dâmbovicioara, Valea Orățiilor, Cheia, Ghimbav, Valea Luncii, Valea Caselor, Valea Hotarului, Olăneasca, Valea Runcului, Valea Jocii, Bădeni, Valea Grecului, Pârâul lui Coman, Valea Chiliilor, Valea Pleșei, Valea Măgurii, Valea Vlazilor, Valea Ulmului, Valea Largă, Râul Alb, Valea Satului, Ilfov, Colentina, Pasărea
Afluenți de dreapta Boarcășu, Colții lui Andrei, Izvorul Foișorului, Valea Barbului, Izvorul Hotarului, Cuza, Pârâul Larg, Sântinica, Valea lui Aron, Bălțatul, Dracsin, Cascue, Râul Căciulelor, Valea Șaului, Clăbucet, Suta, Oncioaia, Valea Jugii, Valea Arșiței, Râușorul, Frasinul, Stoeneasca, Valea Cheii, Muscel, Aninoasa, Grui
Principalele localități traversate Podu Dâmboviței, Rucăr, Dragoslavele, Valea Hotarului, Lunca Gârtii, Stoenești, Cotenești, Valea Cetățuia, Cetățeni, Lăicăi, Malu cu Flori, Gemenea-Brătulești, Cândești, Voinești, Dragodănești București, Budești
Principalele baraje Pecineagu, Morii
Localizarea râului Dâmbovița pe harta României.
Localizarea râului Dâmbovița pe harta României.

Dâmbovița este un curs de apă din România, afluent al râului Argeș

Râul își are izvorul în Munții Făgăraș pe versantul muntelui Curmătura Oticului. Cursul superior de la izvoare până la confluența cu Boarcășu este cunoscut și sub numele de Izvoru Oticului sau Râul Oticu.

În drumul său spre vărsarea în Argeș, râul străbate mai multe unități de relief: Munții Făgăraș, Munții Iezer-Păpușa, Munții Leaota, Subcarpații Getici și Subcarpații de Curbură, Podișul Getic, Câmpia Înaltă a Târgoviștei[1], Câmpia Titu, Campia Bucureștilor și Câmpia Burnasului.
Râul și-a lăsat amprenta aspura culturii românești în nenumărate feluri, dar și asupra vieții cotidiene a locuitorilor capitalei. Dâmbovița este un râu încărcat cu o istorie bogată, controversată și interesantă. Fiecare conducător, de când s-a strămutat capitala la București, a dorit să-și lase amprenta asupra râului care scaldă orașul de secole. Sub ce formă și-au lăsat urmele, veți afla citind rândurile de mai jos.

Pod peste Dâmboviţa in regiunea Subcarpaţilor Getici
























Debit Vara Debit Iarna Debit de inundație
de la 9,60 m³/s până la 11,3 m³/s de la 8,80 m³/s până la 9,30 m³/s de la 21,4 m³/s până la 35,4 m³/s

Lacuri amenajate pe parcursul râului[modificare | modificare sursă]

Pe cursul râului Dâmbovița, în județul Dâmbovița, la sud de localitatea Văcărești, la sud de Lucieni și la nord de Perșinari, a fost amenajat lacul antropic "Văcărești", cu o suprafața de 234 ha și un volum de 38,0 mil. mc[2]. Acesta nu este Lacul Văcărești, din București.

Râul în București[modificare | modificare sursă]

Canalizarea Dâmboviței în centrul Bucureştilor, 1853-2013.
Fotografie aeriană arătând zona centrală a Bucureştilor în 1927
Pe fotografie se poate vedea cursul Dâmboviţei din zona podului Mihai-Vodă până în amonte de podul Mărăşeşti

Râul străbate municipiul București pe o distanță de aproximativ 22 de km, parcurgând orașul de la nord-vest la sud-est. Deși este principala sursă de apă în alimentarea Bucureștiului, râul a ridicat de-a lungul timpului diverse probleme, din cauza fenomenelor hidrologice rezultate din traversarea orașului: inundații, înmlăștiniri. Ca urmare a acestor fenomene, cursul râului a suferit o serie de amenajări, în prezent întregul său curs fiind canalizat[3].

La trecerea prin municipiul București, râul a fost barat pentru a forma Lacul Morii. În aval de acest lac, cursul râului a fost canalizat pe toată porțiunea de albie care străbate capitala. În aval de București, Dâmbovița are ca afluent râul Colentina.

În amonte de București, Dâmbovița este canalizată pentru ca apoi din râu să se desprindă spre sud un braț care va forma Râul Ciorogârla. După ce râul se desparte în două, Dâmbovița își urmează cursul spre București în albia sa naturală. Astfel, în cazul în care Dâmbovița are un debit foarte mare, surplusul va fi preluat de Râul Ciorogârla și Bucureștiul nu va fi inundat. De asemenea, modificarea traseului natural al râului are și efecte negative precum scăderea debitului râului în aval.


Cartiere străbătute[modificare | modificare sursă]

Râul trece prin următoarele zone ale capitalei: Semănătoarea, Grozăvești (unde își va modifica traseul spre S-E), Cotroceni, Eroilor (își schimbă direcția spre E), Națiunile Unite și Izvor, Piața Unirii (se îndreaptă apoi spre S), Timpuri Noi, Văcărești, Vitan-Bârzești (revine la cursul inițial spre S-E) și apoi iese din oraș în dreptul localității Glina pe unde trece și Șoseaua de Centură a Capitalei.

Porţiunea canalizată a râului Dâmboviţa în Bucureşti

Râul în cultura locală[modificare | modificare sursă]

Râul Dâmbovița este descris în trecut, sec. XIX - XX, ca având ape „dulci și curate“ chiar de însuși Anton Maria del Chiaro, iar slavii au numit Dâmbovița „foaia de stejar“ datorită faputlui că toamna râul venea încarcat cu frunze galbene și ruginii. «Pe lângă faptul că beau apă din Dâmbovița, bucureștenii ca și unii de azi, ieșeau la plajă pe malurile râului și se mai răcoreau puțin în apa capitalei. Și asta nu se întâmpla pentru bronz, ci pentru socializarea cu vecinii despre probleme importante din politică sau în cazul doamnelor, pentru a degusta șerbeturile la umbra sălciilor.»[4]. Cu trecerea timpului, populația a crescut și apele râului care odată erau „dulci și curate“ au devenit din ce în ce mai poluate. Primele apeducte care au fost construite au fost în vremea lui Alexandru Ipsilanti în secolul XVIII.

În mod tradițional, pe 6 ianuarie, de Bobotează, o mare procesiune religioasă se desfășura pe Calea Victoriei: ajuns jos la Dâmbovița, mitropolitul arunca în apă o cruce, pe care, în ciuda gerului, săreau s-o scoată oamenii dornici de mântuire. Se făcea acolo agheasmă mare, din care lua toată lumea.

În trecut, râul a provocat inundații de mare amploare de fiecare dată când ploua mai tare. Un alt lucru ce amplifica amploarea inundațiilor erau morile de apă care se îngrămădeau pe malurile râului ingreunându-i astfel curgerea. De asemenea oamenii își lărgeau grădinile până în albia râului astfel că la inundații ogrăzile le erau rase de pe fața pământului, iar statul era forțat să le plătească ajutoare. De aceea a fost dată o lege conform căreia nimeni nu mai avea voie a-și construi case sau anexe pe malurile Dâmboviței[5]. Alexandru Ioan Cuza a început după inundația din 1864 un proiect de canalizare a Dâmboviței care s-a concretizat abia în 1880, după planurile inginerului Grigore Cerchez.

La un moment dat, mai exact în 1934, Dâmbovița a fost acoperită parțial cu plăci de beton pentru a o masca. Peste 50 de ani, pe vremea regimului comunist, planșeul avea să fie scos, albia reamenajată și construit Lacul Morii și metroul. Circula atunci faimoasa glumă: -Unde se varsă Dunărea? -În Marea Neagră! -Și unde se varsă Dâmbovița? -În metrou!.[6]

Stăvilar pe Dâmboviţa în Bucureşti
Dâmbovița lângă Malu cu Flori, județul Dâmbovița
  • «Legenda spune că Dâmbovița era soția lui Bucur ciobanul și că împreună au pus bazele orașului București. Astăzi Dâmbovița nu mai este un nume folosit des pentru fete, inspirația aflându-se acum în personajele de telenovele[7]
  • Dâmbovița joacă și alte roluri, cuvântul fiind folosit și în expresii ca: Orașul de pe Dâmbovița, Parisul de pe malurile Dâmboviței, Plaiuri Dâmbovițene, Politică Dâmbovițeană etc.
  • De-a lungul vremurilor au fost compuse chiar și cântece despre râu ca de exemplu: Dâmboviță, apă dulce!

Poluare[modificare | modificare sursă]

La ieșirea din municipiul București, în dreptul comunei Glina, sunt deversate în râu mii de tone de apă poluată rezultate din activități industriale și canalizare ce conține tone de materie organică[8] (fosfați, azot, carbon, resturi de hârtie, detergenți) și metale precum Plumbul, Fierul și Cuprul. Aceste materii dăunează vieții peștilor dar și plantelor din râu. Nivelul oxigenului din apă după ieșirea din Bucureși este 0, de asemenea nivelul fosforului și a materiilor poluante organice este de 25 de ori mai mare decât într-un râu de gradul V (adică cel mai mare grad existent, în normele actuale, de poluare al unui râu). Ca măsură de combatere a poluării masive s-a decis construirea unei stații de epurare a apelor uzate lângă Glina[8]. Proiectul însă a fost abandonat din cauza costurilor mari. Însă până când nu se va pune în funcțiune stația de epurare, Dâmbovița va rămâne un râu mort în aval de București și va cauza probleme comunelor și orașelor de pe malul Dâmboviței prin mirosul insuportabil emanat de apa vâscoasă și verzuie. După cum spunea un locuitor al orașului BudeștiMoartea vine de la București!“.[9][10] Odată ce râul Argeș preia apele murdare ale Dâmboviței, acesta le va vărsa în Dunăre. Aceasta din urmă va fi plină cu ape de o calitate foarte proastă. În Delta Dunării, locuitorii folosesc apele fluviului la gătit, spălat lenjerii, vase, ustensile etc. facând astfel ca pericolul bolilor periculoase și chiar mortale să fie foarte mare.[11]

  • Dacă nivelul de Fier din organism spre exemplu este peste cel normal, atunci se poate ajunge la boli grave precum cancerul sau poate scurta viața unui om cu aproximativ 10 ani. Un bun exemplu în acest sens este situația fără precedent din orașul Călan, unde s-au raportat cazuri de moarte subită la vârste cuprinse între 35 și 50 de ani. Ulterior s-a aflat că principalul vinovat era combinatul din apropiere care emana în aer tone de prafuri (pirită și fier în special) care se depuneau pe legumele din grădini sau erau inhalate de oameni.

Un proiect în care se planifica construcția unei stații de epurare a apelor uzate din București, în dreptul comunei Glina, a fost întocmit în anul 1988. Lucrările au început in 1989, pentru ca apoi să se oprească pentru 19 de ani. În 2008 s-au reluat lucrările la stație și se estimează că vor fi gata până la sfârșitul anului 2009, urmând a avea un debit mediu de 10m³/s de ape uzate trecute prin procesele de purificare.

Proiecte[modificare | modificare sursă]

În anii '80 a fost elaborat un plan de către ingineri prin care se dorea realizarea unui canal de legătură a capitalei cu Dunărea[12], Bucureștiul devenind astfel port. Planul specifica faptul că Dâmbovița ar fi trebuit să fie canalizată în cea mai mare parte a cursului sau inferior pentru ca pe urma să fie conectată cu râul Argeș de unde canalul și-ar fi continuat drumul spre Dunăre. Proiectul a fost început și executat în proporție de 70%, dar după revoluția din '89, din lipsa de interes a statului și din lipsă de fonduri, proiectul a fost abandonat lăsând în urmă șantiere în paragină și albii de râuri excavate. În prezent lucrările la Canalul Dunăre-București sunt oprite pe o durată de timp neprecizată, astfel că reînceperea construcțiilor la canal rămân doar speculații sau subiect de propagandă electorală. Unii oficiali ai statului spun că un port în București ar fi inutil. În plus, investiția efectuată nu s-ar amortiza decât în 30-40 de ani având în vedere un trafic moderat de nave de dimensiuni medii care ar străbate canalul până în București. De asemenea, portul Giurgiu și portul Oltenița, cu ajutorul unor investiții, ar putea deveni puncte cheie în transportul de bunuri sosite pe nave spre București. Astfel ar reîncepe utilizarea căii ferate CFR Progresul - Giurgiu.

Baraje[modificare | modificare sursă]

Placă omagială pentru cei 3000 de tineri care au fost mobilizați de guvernul comunist pentru realizarea lucrărilor
Stavilarul Ciurel

Dâmbovița este barată de 3 mari baraje în cursul său spre S-E:

  • Primul baraj a fost construit în apropiere de izvoarele râului (aprox. 20 km), în zona montană. Barajul a fost conceput pentru a asigura necesarul energiei electrice comunelor din preajma localității Moeciu. Lacul de acumulare format împreună cu barajul în sine se numesc Barajul Pecineagu.
  • Al II-lea baraj a fost construit în zona de câmpie înaltă (Câmpia înaltă a Târgoviștei). Acesta are rolul de a furniza apa necesară canalelor de irigații din preajmă.
  • Al III-lea baraj este cel din Bucuresti. Lacul format are rolul de a furniza cea mai mare cantitate de apă necesară locuitorilor capitalei. De asemenea lacul ajută la prevenirea și stoparea inundațiilor de la a devasta capitala. Lacul împreună cu stăvilarul sunt numite Lacul Morii sau Stăvilarul Ciurel și au fost construite la începutul anilor ’80 de către regimul dictatorial.


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • România. Atlas Geografic Școlar, Octavian Mândruț, ISBN 973-135-228-2, Editura Corint, 2008
  • Atlas școlar de Ecologie, Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean, ISBN 973-653-229-1, Editura Corint, 2007 [13]
  • Ștefan Ionescu, Bucureștii în vremea fanarioților, Editura Dacia, Cluj, 1974. p. 28-30 ISBN 973-99494-7-3
  • Florian Georgescu et al. Istoria Orașului București, Muzeul de Istorie a Orașului București, 1965. ISBN 973-95270-7-8
  • Ioan Mărculeț (coord.). Superlativele României - mică enciclopedie, Editura Meronia, 2010. ISBN 978-973-7839-60-2

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.dambovita.insse.ro/main.php?id=404 Direcția Județeană de Statistică - DÂMBOVIȚA
  2. ^ Lacul Văcărești (Dâmbovița)
  3. ^ Metropotam » Locuri » Pe-un picior de splai, pe-o gură de ... Dâmbovița
  4. ^ Metropotam » D'ale Bucureștilor » Povești de București: Dambovița - inundații, sacagii și mori
  5. ^ La pas, în oraș » Zone dispărute
  6. ^ Arhiva foto
  7. ^ Salut Bucuresti | Orasul tau pe Internet!
  8. ^ a b Stația de epurare Glina nu filtrează apele uzate ale Capitalei
  9. ^ Conform datelor monitorizarii ANAR, si în 2008 apele uzate continua sa fie încarcate cu nutrienti, valorile „ridicate“ ale azotului - în medie anuală de 27,037 miligrame pe litru – și fosforului – 3,99 miligrame pe litru, „susținând necesitatea epurării avansate a apelor uzate”. Din cele 2.605 orașe din România, doar 505 sunt dotate cu sisteme de canalizare. Din acestea, doar 18 sunt conforme cu cerințele directivei europene în domeniu. Gradul de racordare la rețele de canalizare a fost, în anul 2008, de 49,46 la sută sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/846538/Dambovita-raul-ucis-de-deversarile-Capitalei/
  10. ^ Râul Dâmbovița, pricipala sursă de poluare a Dunării | REALITATEA .NET
  11. ^ Poluare Dunăre
  12. ^ Proiectul canalului Dunăre-București, preluat de Ministerul Transporturilor - Mediafax
  13. ^ http://edituracorint.ro/images/catalog%20atlaselecorint%202008-2009.pdf Catalog atlase Corint, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]