Hatikva

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Naftali Herz Imber, poet ebraic, autor al textului imnului Hatikva

"Hatikva" (în limba română "Speranța") este Imnul Național al Statului Israel.

"Hatikva" a fost scrisă în prima sa versiune în 1877 de către poetul evreu pribeag, originar din Galiția, Naftali Hertz Imber (1856-1909), în timpul șederii acestuia la Iași ca oaspete al unui cărturar localnic. N.H. Imber a continuat să-și cizeleze poezia și în Palestina otomană, după ce a emigrat acolo în 1882. Mai multe așezări agricole ale evreilor din Palestina ca Petah Tikva, Rișon LeȚion și Rehovot, s-au mândrit că poezia a fost creată în perimetrul lor.

Poezia caracterizată de un conținut patriotic romantic, avea nouă strofe și un refren, și se numea "Tikvatenu" ("Speranța Noastră"). Deasemenea ea avea un detaliu comun în structură cu o poezie a poetului german Nikolaus Becker (1809-1845), Cântecele Rinului, în care fiecare strofă începea cu cuvintele Atât timp cât... și care fusese tradusă în ebraică în 1845. Refrenul Încă nu s-a pierdut speranța... rezona din retorica imnului național polonez, pe care Imber, ca băștinaș al Galiției îl cunoștea: Polonia încă nu e pierdută.... [1]

N.H.Imber a publicat poezia în 1886, la Ierusalim, după ce ajunsese în Palestina, într-un volum de poezii intitulat: "Barkayi" (="Luceafărul de Dimineață"). [Atunci poezia se numea încă "Tikvatenu" (="Speranța Noastră")].

Melodie[modificare | modificare sursă]

În anul 1888 Shmuel Cohen (=Samuil Kogan, 1870 - 1940), tânăr țăran evreu, originar din Ungheni, Basarabia, și stabilit în Palestina, în noua așezare evreiască Rișon LeȚion, unde învățase să cultive vița de vie, a potrivit textul poeziei lui Imber pe o melodie populară pe care o cunoștea sau din copilărie, sau de la "Hachshara" pe care a făcut-o ca pregătire pentru emigrarea sa în Palestina. Melodia aleasă era de proveniență românească și circula în mai multe regiuni din România, pe texte diferite. Primul este Cântecul de Mai, cules în Transilvania și publicat de compozitorul- muzicologul Timotei Popovici și se potrivește și cu spiritul optimist al imnului:

„Luncile s-au deșteptat, foaie verde de bujor
Scumpă haina au îmbrăcat, foaie verde de bujor,
C-a sosit pe-al nostru plai, foaie verde de bujor,
Craiul zilelor de Mai, foaie verde de bujor....” etc.

Alte cântece românești cu melodia aceasta sunt: cântecul umoristic Carul cu boi, popular în rândurile evreilor moldoveni sub numele de Hăis-Cea! (în Yidish: Ois-Scha) și, similar doar în prima parte: Cucuruz cu frunza-n sus, cules în nordul Ardealului și pus pe note de compozitorul Guilelm Șorban.

Înaintea lui Shmuel Cohen ca și cum după el au mai fost diverse încercări de a compune melodii pe versurile lui Imber, una dintre ele fiind cea a lui Eliahu Ighel, tot la Rishon LeZion, iar alta aceea a compozitorului de muzică liturgică, Cantorul David Novakovski din Odessa. Până la urmă, versiunea pe melodie românească este acea care a rămas, fiind cea mai reușită.

Melodia apare, potrivit muzicologului Peter Gradenwitz, și în culegerea de cântece liturgice evreiești publicată de Hazanul (Cantorul) Nissan Beltzer din Chișinău, ceea ce nu exclude de loc originea ei românească. După Gradenwitz, Shmuel Cohen ar fi cunoscut-o probabil din această culegere.[2]

Partitura "Hatikva" cu notele cunoscute până astăzi a fost publicata prima dată de editura C.G.Röder din Leipzig într-un volum intitulat Vier Lieder (Patru Cântece) „puse pe melodii siriene” (sic)(Palestina și Siria, în acea perioadă, erau adesea, în special în ochii administrației Otomane, considerate o singură unitate geografică). [Aranjamentul muzical al cântecului "Hatikva", numit în germană Sehnsucht ("(Cântec de) dor") și care figura la pagina 10, îi aparținea lui S. T. Friedland].

Cântecul, scris într-o gamă minoră aduce, mai ales în prima sa parte, cu melodii din patrimoniul muzical al mai multor popoare, ca, de pildă, cu dansul La Mantovana, cunoscut din timpul Renașterii Italiene, cu cântecul suedez „Ack, Värmeland”, cu cântecul ucrainean Katerina Kucereava, cu imnul spaniol Virgen de la Cueva, cu cântarea religioasă franceza Oh, Prends Mon Ame, cu cântece din Țara Bascilor și deasemenea din Olanda, cu o melodie folosită de evreii sefarzi în rugăciunea Halel, cu melodia poloneză Pod Krakowem etc. O melodie similară, a inspirat probabil și tema principală a poemului simfonic Vltava (în germană Die Moldau) al compozitorului ceh Bedřich Smetana.

În timpul Mandatului Britanic în Palestina, uzul imnului "Hatikva" nefiind permis să fie difuzat la radio, emisiunile în ebraică ale postului oficial de radio "Vocea Ierusalimului" începeau cu tema amintită a Vltavei lui Smetana, aluzie la imnul sionist....

Adoptare[modificare | modificare sursă]

În anul 1901, încă sub numele Tikvatenu și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de delegații celui de al "Cincilea Congres Sionist" ținut în Elveția, la Basel.

O modificare în textul ebraic al refrenului a fost făcută în 1905 de Yehuda Leib Matmon-Cohen (1869-1939), profesor la Rișon LeȚion. El a înlocuit versurile finale despre „speranța străveche de a ne întoarce în țara strămoșilor, în orașul în care a locuit David” cu altele care exprimă „speranța de două mii de ani de a trăi, iarăși, ca popor liber în țara noastră, Țara Sionului și a Ierusalimului”. Modificarea era adaptată având în vedere evreii care se întorseseră în Palestina (în diaspora, continuând mult timp folosirea versurilor de dinainte - despre întoarcerea în orașul lui David!)

După al șaselea "Congres Sionist", a intrat în obicei intonarea, la începutul precum și la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenului, în chip de imn neoficial.

La al 18-lea Congres Sionist de la Praga din anul 1933, "Hatikva" a fost adoptată ca "Imn Oficial al Mișcării Sioniste", iar după 1948, a devenit "Imnul Statului Israel", neoficial deocamdată: În lipsa unei constituții, legea privind simbolurile naționale israeliene inclusiv imnul național a fost adoptată de Knesset abia la 10 noiembrie 2004! [3].

În timpul Holocaustului, "Hatikva" a fost cântecul oficial al rezistenței evreiești din Ghetoul Varșoviei în anii 1942-1943.

Imnul a cunoscut mai multe aranjamente orchestrale, dintre care mai cunoscute sunt cele ale dirijorului italian Bernardino Molinari (1880-1952) din 1948, cea a compozitorului israelian Paul Ben Haim și cea din 1947 a lui Kurt Weill.

La enoriașii sioniști religioși există obiceiul de a se cânta și Psalmul 126 Cântarea Treptelor pe melodia imnului Hatikva.

Dispute[modificare | modificare sursă]

În anii care au precedat declararea independenței Israelului, "Hatikva" era în concurență cu câteva imnuri alternative, mai ales cu cel al "Mișcării Sioniste Muncitorești", compus pe textul poeziei Binecuvântarea poporului (Tehezakna) de către poetul național Haim Nahman Bialik, pe muzica de marș de inspirație rusă a lui A. Idelsohn. Dar popularitatea imnului "Hatikva" a rămas nezdruncinată.

De-a lungul timpului, unele personalități israeliene au formulat obiecțiuni față de imn (de exemplu în 1967 omul politic liberal-radical Uri Avneri) și mai ales după 2000, când unii au semnalat că imnul oficial al Israelului nu ar reprezinta unele categorii de populație, mai cu seamă numeroasa minoritate arabă-palestiniană din Israel, care nu se simte reprezentată de spiritul patriotic evreiesc de la finele veacului al XIX -lea, aspirația sufletului evreiesc către Sion, etc.

Imnul mai este boicotat în Israel de o mică minoritate fanatică de evrei ultraortodocși, (în special Hasidimii "Satmar" și "Toldot Aharon"), ostilă simbolurilor și chiar Statului Israel.

Text[modificare | modificare sursă]

Textul în ebraică, însoțit de o transliterație și o traducere liberă în română

כל עוד בלבב פנימה

נפש יהודי הומיה,
ולפאתי מזרח קדימה

עין לציון צופיה -

עוד לא אבדה תקותנו,
התקוה בת שנות אלפים,
להיות עם חופשי בארצנו
ארץ ציון וירושלים!

Kol od balevav, penima -

Nefeș iehudi, homia
Ulfaatei mizrah, kadima

A'in lețiyon, țofia.

Od lo avda tikvateinu
Hatikva bat-șnot alpa'im
Lihiot am hofși, be'arțenu -
Ereț țiyon ve ierușala'im.

Atât timp cât în inimă, înăuntru,

Un suflet de evreu încă tânjește,
Și înainte spre răsărit,

O privire încă veghează spre Sion -

Speranța noastră nu a s-a pierdut încă,
Speranța de două mii de ani,
De a fi popor liber în țara noastră,

"Țara Sionului și a Ierusalimului!

Versuri originale[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eliahu Cohen 1997
  2. ^ Imnuri naționale
  3. ^ vezi capitolul embleme din acest site
  4. ^ benyehuda.org: Textul inițial al poeziei Tikvatenu (Evrei)
  5. ^ Transliterație automată în ebraică (Engleză)

Surse și legături externe[modificare | modificare sursă]

din Yoel Rappel (red) „Eyn zo agadá - ha'Tzionut - Hasipur ve ha'maasé", red. Yoel Rappel, Editura Miskal. Tel Aviv 1997 în ebraică, (Yoel Rappel „Nu e o poveste: Sionismul, cuvintele și faptele)