Hatikva

Naftali Herz Imber, poet ebraic, autor al textului imnului Hatikva

Hatikva (în limba română Speranța) este imnul național al statului Israel.

Hatikva a fost scrisă în prima sa versiune în 1877 de poetul evreu pribeag, originar din Galiția, Naftali Herz Imber (1856-1909), în timpul șederii acestuia la Iași ca oaspete al unui cărturar localnic. Imber a continuat să cizeleze poezia și în timpul șederii sale în Palestina după anul 1882. Mai multe așezări agricole ale evreilor din Palestina, Petah Tikva, Rișon LeȚion, Rehovot, s-au mândrit că poezia a fost creată în perimetrul lor.

Poezia caracterizată de un conținut patriotic romantic, avea nouă strofe și un refren și se numea Tikvatenu (Speranța noastră). Avea un detaliu comun în structură cu o poezie a poetului german Nikolaus Becker (1809-1845), Cântecele Rinului, în care fiecare strofă începea cu cuvintele Atâta timp cât... și care fusese tradusă în ebraică în 1845. Refrenul Încă nu s-a pierdut speranța... rezona din retorica imnului național polonez, pe care Imber, ca băștinaș al Galiției îl cunoștea, Polonia încă nu e pierdută....

Imber a publicat poezia în timpul prezenței sale în Palestina, în 1886, la Ierusalim, într-un volum de poezii intitulat Barkayi (Luceafărul de dimineață).

Melodia

În anul 1888 Shmuel Cohen (Samuil Kogan) (1870 - 1940), tânăr țăran evreu, originar din Ungheni, Basarabia, și stabilit în Palestina, în noua așezare evreiască Rișon LeȚion, unde învățase să cultive vița de vie, a potrivit textul poeziei lui Imber pe o melodie populară pe care o cunoștea. Melodia aleasă era de proveniență românească și circula în mai multe regiuni din România, pe texte diferite. Unul din ele este un Cântec de mai, cules în Transilvania și publicat de compozitorul și muzicologul Timotei Popovici și se potrivește și cu spiritul optimist al imnului:

„Luncile s-au deșteptat, foaie verde de bujor

Scumpă haina au îmbrăcat, foaie verde de bujor,

C-a sosit pe-al nostru plai, foaie verde de bujor,

Craiul zilelor de mai, foaie verde de bujor....” etc

Alte cântece românești pe această melodie sunt cântecul umoristic Carul cu boi, popular în rândurile evreilor moldoveni sub numele Hăis, cea! (în idiș Ois, ci) și (similar doar în prima parte) Cucuruz cu frunza-n sus, cules în nordul Ardealului și pus pe note de compozitorul Guilelm Șorban.

Înaintea lui Șmuel Cohen și după el au fost diverse încercări de a compune melodii pe versurile lui Imber, una dintre ele a fost cea a lui Eliahu Igel, tot la Rișon LeȚion, iar alta aceea a compozitorului de muzică liturgică David Novakovski din Odessa. Până la urmă, versiunea pe melodie românească este cea care a rămas, fiind cea mai reușită.

Melodia apare, potrivit muzicologului Peter Gradenwitz, și în culegerea de cântece liturgice evreiești publicată de hazanul (cantorul) Nissan Beltzer din Chișinău, ceea ce nu exclude de loc originea ei românească. Potrivit lui Gradenwitz, Șmuel Cohen ar fi avut cunoștintă de ea din această culegere.

Partitura Hatikvei cu notele cunoscute până astăzi au fost publicate prima dată de editura C. G. Röder din Leipzig într-un volume intitulat Vier Lieder (Patru cântece) „puse pe melodii siriene” (sic)(Palestina și Siria, în acea perioadă, erau adesea, inclusiv în ochii administrației otomane, considerate o singură unitate geografică). Aranjamentul muzical al cântecului Hatikva, numit în germană Sehnsucht ((Cântec de) dor) și care figura la pagina 10, îi aparținea lui S. T. Friedland.

Cântecul, scris într-o gamă minoră, aduce, mai ales în prima sa parte, cu melodii din patrimoniul muzical al mai multor popoare, ca, de pildă, cu dansul La Mantovana, cunoscut din timpul Renașterii italiene, cu cântecul suedez „Ack, Värmeland”, cu cântecul ucrainean Katerina Kucereava, u imnul spaniol Virgen de la Cueva, cântarea religioasă francez Oh, prends mon ame, cu cântece din Țara Bascilor și din Olanda, cu o melodie folosită de evreii sefarzi în rugăciunea Halel, cu melodia poloneză Pod Krakowem etc. O melodie similară, a inspirat tema principală a poemului simfonic Vltava (în germană Die Moldau) al compozitorului ceh Bedřich Smetana.

În anii mandatului britanic în Palestina, uzul imnului Hatikva nefiind permis la radio, emisiunile în ebraică ale postului oficial de radio Ierusalim începeau cu tema amintită a Vltavei lui Smetana, aluzie la imnul sionist.

Adoptarea ca imn

În anul 1901, încă sub numele Tikvatenu și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de delegații celui de-al Cincilea Congres sionist ținut la Basel.

O modificare în textul ebraic al refrenului a fost făcută în 1905 de Yehuda Leib Matmon-Cohen (1869-1939), profesor la Rișon LeȚion. El a înlocuit versurile finale despre „speranța străveche de a ne întoarce în țara strămoșilor, în orașul în care a locuit David” cu altele care exprimă „speranța de două mii de ani de a trăi, iarăși, ca popor liber în țara noastră, Țara Sionului și a Ierusalimului”. Modificarea era adaptată pentru evreii care se întorseseră în Palestina, în diaspora continând mult timp folosirea versurilor de dinainte despre întoarcerea în orașul lui David.

După al șaselea congres, a intrat în obicei intonarea, la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenulu, în chip de imn neoficial.

La al 18-lea congres sionist de la Praga din anul 1933, Hatikva a fost adoptată ca imn oficial al mișcării sioniste, iar după 1948, a devenit imnul statului Israel.

În lipsa unei constituții, legea privind simbolurile naționale israeliene, inclusiv imnul național, a fost adoptată de Knesset abia la 10 noiembrie 2004. . Hatikva a fost, în timpul Holocaustului, cântecul oficial al rezistenței evreiești din ghetoul din Varșovia în anii 1942-1943. Imnul a cunoscut mai multe aranjamente orchestrale, dintre care cunoscute sunt cele ale dirijorului italian Bernardino Molinari (1880-1952) din 1948, cea a compozitorului israelian Paul Ben Haim și cea din 1947 a lui Kurt Weill.

La enoriașii sioniști religioși există obiceiul de a se cânta și Psalmul 126 Cântare a treptelor pe melodia imnului Hatikva.

Disputele în jurul imnului

În anii careu au precedat declararea independenței Israelului, Hatikva a fost în concurență cu câteva imnuri alternative, mai ales cu cel al mișcării sioniste muncitorești, compus pe textul poeziei Binecuvântarea poporului (Tehezakna) de poetul național Haim Nahman Bialik, pe muzica de marș de inspirație rusă a lui A. Idelsohn. Dar popularitatea imnului Hatikva a rămas nezdruncinată.

De-a lungul timpului, unele personalități au formulat obiecțiuni față de imn (de exemplu în 1967 omul politic de stânga Uri Avneri, un Evreu german) și mai ales după 2000, când unii au semnalat că imnul oficial al Israelului nu ar reprezintă unele categorii de populație, mai cu seamă numeroasa minoritate arabă palestineană din Israel, care, prin intermediul deputaților ei, arată că nu se simte reprezentată de conținutul imnului care, în spiritul vremii când a fost compus, vorbește de sufletul evreiesc și aspirația către Sion.

Imnul este boicotat în Israel și de o minoritate de evrei ultraortodocși, ostilă simbolurilor statului Israel.

Textul

Textul în ebraică, însoțit de o transliterație și o traducere liberă în Română și arabă:

כל עוד בלבב פנימה נפש יהודי הומיה, ולפאתי מזרח קדימה עין לציון צופיה - עוד לא אבדה תקותנו, התקוה בת שנות אלפים, להיות עם חופשי בארצנו ארץ ציון וירושלים.

Kol od balevav, penima - Nefesh yehudi, homia Ulfatei mizrah, kadima A'in letziyon, tzofia. Od lo avda tikvatenu Hatikva bat shnot alpa'im Lihiyot am hofshi, be'artzenu - Eretz tziyon yerushala'im.

Atât timp cât în inimă, înăuntru, Un suflet de evreu încă tânjește, Și înainte spre răsărit, O privire încă veghează spre Sion. Speranța noastră nu a s-a pierdut încă, Speranța de două mii de ani, De a fi popor liber în țara noastră, "Țara Sionului și a Ierusalimului.

طالما في القلب تكمن، نفس يهودية تتوق، وللأمام نحو الشرق، عين تنظر إلى صهيون. أملنا لم يضع بعد، أمل عمره ألفا سنة، أن نكون أمّة حرّة في بلادنا، بلاد صهيون وأورشليم القدس.

`t'alma fi alqlb tkmn, nfs ix'udiah ttuq, ulla'mam nxhu alshrq, yin tnz'r i'ljh s'x'iun. a'mlna lm yd byd, a'ml ymrx' a'lfa snah, a'n nkun a'm'ah xhr'ah fi bladna, blad s'x'iun ua'urshlim alqds.`

Surse și legături externe

• Eliahu Cohen - Cum a devenit Hatikva imn ? în ebraică

din Yoel Rappel (red) „Eyn zo agadá - ha'Tzionut - Hasipur ve ha'maasé", red. Yoel Rappel, Editura Miskal. Tel Aviv 1997 în ebraică, (Yoel Rappel „Nu e o poveste: Sionismul, cuvintele și faptele)

• Peter Gradenwitz - Music of Israel - Its Rise and Growth through 5000 Years, WWNorton and Co, NYC, 1949, în engleză
• articol in Enciclopedia electronica evreiască în limba rusă
• Israel Cohen A Short Story of Zionism Frederick Muller,London 1951
• Fișiere audio
• Hatikva - audio
• Carul cu boi
• Cucuruz cu frunza-n sus
• Michael Handelsalz în Haaretz 12 7 2005 Hope merits more than an anthem (în ediția engleză Speranța merită mai mult decât un imn)