Dinu Lipatti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dinu Lipatti
Eroare de expresie: operator < neașteptatpx
Informații generale
Nume naștere Dinu Lipatti
Data și locul nașterii 19 martie 1917
București, România
Alte nume Constantin Lipatti
Data și locul decesului 2 decembrie 1950, (33 de ani)
Geneva, Elveția
Naționalitate România Român
Gen muzical Muzică clasică
Ocupație Pianist, compozitor,
profesor de pian
Instrument(e) Pian
Ani de activitate 1934 - noiembrie 1950
Case de discuri EMI („Unvergänglich - Unvergessen")
Interpretare cu
George Enescu,
Herbert von Karajan,
Alceo Galliera,
Clara Haskil
Membri
Sigla academia romana.gif Membru postum al Academiei Române

Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, București; d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române.

Biografia și cariera[modificare | modificare sursă]

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu- i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Între timp este admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continuie sub conducerea sa studiile de pian laEcole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească cu Madeleine în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950, deși slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă[1].

Două luni și jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu".[necesită citare] La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare".[necesită citare]

Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecțiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană și înaltă desăvârșire stilistică, de finețe și noblețe spirituală, de poezie și grație. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecția "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină",[necesită citare] cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări- înaintea lui Glenn Gould - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecțiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar și Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest și exigent cu sine însuși - „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu" (pianista Clara Haskil).[necesită citare]

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.

Înregistrări principale[modificare | modificare sursă]

Dinu Lipatti pe un timbru comemorativ românesc
Dinu Lipatti, "Vals nr.1, op.18 în Mi bemol major", cca 1950.

Majoritatea înregistrărilor lui Lipatti au fost realizate sub bagheta de producător a lui Walter Legge, toate pe discuri de gramofon. Ulterior, casa de discuri EMI le-a transpus pe CD.

  • 1943
    • George Enescu, Sonate pentru pian nr. 3, op. 25
  • 1950
    • Johann Sebastian Bach, Partita n° 1 în si bemol major, BWV 825
    • Frédéric Chopin, 14 valsuri
    • Frédéric Chopin, Mazurca în do diez minor, op. 50 nr. 3
    • Frédéric Chopin, Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în mi minor, op. 11 Orchestre de la Tonhalle de Zurich, dir. Otto Ackermann
    • Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul pentru pian și orchestră nr. 21 în do major, K. 467 Orchestra Festivalului de la Lucerna, dir. Herbert von Karajan.
    • Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
    • Johann Sebastian Bach, Partita nr. 1 în si bemol major, BWV 825
    • Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
    • Franz Schubert, două Impromptiuri, D899 nr. 2 și 3.
    • Frédéric Chopin, 13 valsuri.
  • Ultimul recital, l-a dat la Festivalul de muzică de la Besançon la 16 septembrie 1950

Citate[modificare | modificare sursă]

„Să nu vă serviți de muzică., serviți-o. {franceză « Ne vous servez pas de la musique, servez-la. »)[necesită citare]

« La musique doit vivre sous nos doigts, sous nos yeux, dans nos cœurs et nos cerveaux, avec tout ce que nous, les vivants, pouvons lui apporter en offrande. »”

[necesită citare]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ fr Lipatti, Anna: La Vie du Pianiste Dinu Lipatti, Editions du Vieux Colombier, trans. Giveon Cornfield; quoted on Everest Records LP 3166

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Bargauanu, Grigore & Tanasescu, Dragos: Dinu Lipatti, Payot-Lausanne, 1991
  • fr Le Penven, Benoît Maillet: Dinu Lipatti ou l'amitié de la grâce, Balland, 2001
  • fr Tubeuf, André: La quatorzième valse, Actes Sud, 2008.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice