Wilhelm Furtwängler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Wilhelm Furtwängler

Wilhelm Furtwängler (n. 25 ianuarie 1886, Berlin, d. 30 noiembrie 1954, Baden-Baden) a fost un compozitor și dirijor german.

După terminarea liceului a luat lecții particulare de teorie muzicală, compoziție și pian cu Joseph Rheinberger, Max von Schillings și Conrad Ansorge.

După angajamente de relativ scurtă durată la Wrocław, Zürich, München, Strasbourg, Lübeck, este angajat în 1915 ca director al operei din Mannheim, după care pleacă la Viena în 1919 unde este dirijor-șef timp de doi ani al orchestrei "Tonkünstlerorchester".

Urmează o nouă serie de angajamente în diferite orașe germane, după care este numit director al Operei de Stat din Berlin în 1933.

În timpul celui de-al Treilea Reich, datorită reputației sale internaționale, autoritățile germane au încercat să îl folosească în scopuri propagandistice, cu toate că el se vedea ca persoană apolitică. Totuși s-a lăsat numit vicepreședinte al "Reichsmusikkammer", care era direct subordonată Ministerului propagandei a lui Goebbels. Unii susțin că a încercat să-i apere pe evrei (de exemplu, pe prim-violonistul orchestrei, Szymon Goldberg) de persecutarea autorităților.[1] Pe unii opozanți ai regimului amenințati cu arestarea se pare că i-a ascuns chiar în propria locuință[2].

Dar există și opinii diametral opuse, care îl consideră ca pe un oportunist fără pereche [3].

Începând cu 1944 a locuit mai mult la Lucerna în Elveția.

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Compoziții orchestrale[modificare | modificare sursă]

  • Sinfonie D-dur: Allegro (1903)
  • Sinfonie h-moll: Largo (1908)
  • Sinfonie Nr. 1 h-moll (1938–41)
  • Sinfonie Nr. 2 e-moll (1944–45)
  • Sinfonie Nr. 3 cis-moll (1952–53)
  • Ouvertüre Es-dur op. 3 (1899)
  • Festlische Ouvertüre F-dur (1904)
  • Sinfonisches Konzert für Klavier und Orchester h-moll (1937)

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Trio für Violine, Cello und Klavier E-dur (1899)
  • Quintett für Klavier und Streichquartett C-dur (1932–35)
  • Sonate für Violine und Klavier Nr. 1 d-moll (1935)
  • Sonate für Violine und Klavier Nr. 2 D-dur (1938–39)

Piese corale[modificare | modificare sursă]

  • Schwindet ihr dunklen Wölbungen für Chor und Orchester (nach Goethes Faust I) (1902)
  • Religiöser Hymnus (O du Jungfrau, höchste Herrscherin der Welt) für Chor und Orchester (1903)
  • Te Deum für Chor und Orchester (1902–09)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Johannes Althoff: Die Philharmonie. Berlin-Edition, Berlin 2002, ISBN 3-8148-0035-4
  • Oliver Blümel: Die zweite und dritte Sinfonie Wilhelm Furtwänglers. Tenea, Berlin 2003, ISBN 3-936582-70-X
  • Elisabeth Furtwängler: Über Wilhelm Furtwängler. F.A. Brockhaus, Wiesbaden 1979, ISBN 3-7653-0307-0
  • Herbert Haffner: Furtwängler. Parthas, Berlin 2003, ISBN 3-932529-45-6
  • Annemarie Kleinert: Berliner Philharmoniker von Karajan bis Rattle. Jaron, Berlin 2005, ISBN 3-89773-131-2 (online lesbar: hier)
  • Fred K. Prieberg: Kraftprobe. Wilhelm Furtwängler im Dritten Reich. Brockhaus, Wiesbaden 1986
  • DIE ZEIT Klassik-Edition, Band 10: Wilhelm Furtwängler.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Fred K. Prieberg: Kraftprobe. Wilhelm Furtwängler im Dritten Reich. Wiesbaden 1986
  2. ^ Maria Stader: Nehmt meinen Dank. Erinnerungen. Nacherzählt von Robert D. Abraham, München, 1979, p. 291.
  3. ^ Eberhard Straub: Die Furtwänglers. Geschichte einer deutschen Familie. Siedler Verlag, München 2007, ISBN 978-3-88680-839-7