Béla Bartók

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Béla Bartók
(1881-1945)

Béla Viktor János Bartók (n. 25 martie 1881, Nagyszentmiklós, azi: Sânnicolau Mare, d. 26 septembrie 1945, New York) a fost un compozitor și pianist maghiar, unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne.

Viața[modificare | modificare sursă]

Primele lecții de pian le-a primit de la mama sa. Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908 și 1934 a funcționat ca profesor de pian. Între anii 1934 și 1940 a lucrat la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă "Columbia University" și ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste. A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 în New York.

Opera[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Béla Bartók din Parcul Herăstrău din București

În primele sale opere, Béla Bartók se orientează în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. În poemul sinfonic "Kossuth" (1904) se recunoaște influența muzicii lui Richard Strauss. Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.

Béla Bartók a fost un excelent pianist și a compus mai multe lucrări în scop pedagogic, ca "Microcosmos" (1935), cuprinzând 153 piese pentru pian cu grade de dificultate crescândă. Cele șase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compoziții ale genului.

Selecție a celor mai importante opere[modificare | modificare sursă]

În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în intregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist in propria Rapsodie pentru pian si orchestră - lucrare de debut - dar stârneste interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.

Legături externe[modificare | modificare sursă]