Aleksandr Dughin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Aleksandr Gelyevich Dugin
Дугин. А.Л.jpg
Născut(ă) 7 ianuarie 1962 (1962-01-07) (52 de ani)
Moscova, RSSF Rusă, Uniunea Sovietică
Influențat de Julius Evola
Website
www.arcto.ru

Aleksandr Gelievici Dughin (rusă: Александр Гельевич Дугин) (n. 7 ianuarie 1962) este un geopolitician, filosof, sociolog și politician rus. Este cunoscut pentru vederile sale fasciste[1][2][3][4] și a avut legături strânse cu Kremlinul și armata rusă.[5] De asemenea, este președintele Partidului Eurasiatic - mișcare ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. A scris mai multe cărți de geopolitică, printre care și Bazele geopoliticii (1997). Conceptual, Dughin caută să îmbine tradiția geopoliticii clasice germane cu cea a gîndirii panslaviste, precum și cu mistica teosofică rusească.[6]

Viața și activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Dugin provine dintr-o familie de militari. Tatăl său a ocupat un post înalt în serviciul de informații al armatei sovietice; mama sa este doctor. În 1979, Dughin a intrat la Institutul de Aviație din Moscova. Tatăl său l-a ajutat în obținerea unui loc de muncă în arhivele KGB-ul, unde, într-un final, el a găsit ceea ce-l interesa cu adevarat - lucrări interzise publicului larg din URSS, aceste scrieri abordând teme precum fascismul, eurasianismul, misticismul și diversele religii ale lumii.

Dugin a lucrat ca jurnalist, înainte de a se fi implicat în politică, cu puțin timp înaintea căderii comunismului. În 1988, el și prietenul său Gheidar Djemal, s-au alăturat grupului naționalist Pamiat. El a ajutat la scrierea programului politic pentru proaspătul reînființat Partid Comunist din Federația Rusă, sub conducerea lui Ghennadi Ziuganov, realizând un document ce avea o tonalitate mai mult naționalistă, decât marxistă.

Dughin a început să-și publice propriul său jurnal, Elementî, unde inițial l-a elogiat pe franco-belgianul Jean-François Thiriart, susținător al Europei de la Dublin până la Vladivostok. Jurnalul său glorifică constant atât țarismul, cât și stalinismul, iar de asemenea, a relevat admirația lui Dughin pentru personaje precum René Guénon, Julius Evola sau Heinrich Himmler. De asemenea, el a colaborat și cu revista săptămânală „Den” (Ziua). Dughin a fost printre membrii fondatori ai Partidului Național Bolșevic și l-a convins pe Eduard Limonov să intre în arena politică în 1994. O parte dintre membrii linei dure naționaliste din Partidul Național Bolșevic au fost susținuți de Dughin să se separe pentru a forma Frontul Național Bolșevic, o organizație mult mai de dreapta, mai anti-liberală. După ruperea de Limonov, Dughin a devenit apropiat de Evgheni Primakov și mai târziu de Vladimir Putin.[7]

Din septembrie 2008 este profesor de sociologie la Universitatea de Stat din Moscova cât și directorul Centrului pentru Studii Conservatoare din cadrul aceleași universități. În prezent locuiește la Moscova. Este căsatorit cu Natalia Melentiev - doctor de filosofie și scriitoare. Are doi copii: Arthur și Daria.

Eurasia[modificare | modificare sursă]

În 2002 Dughin a fondat Partidul Eurasia, numit mai târziu Mișcarea pentru Eurasia. În teoriile sale se remarcă influența unor gânditori precum Halford John Mackinder și Carl Schmitt. Potrivit acestora, în istoria lumii se desfășoară o continuă luptă între Pământ (tradiție, relgie, colectivism) și Mare (progres, ateism, individualism).

Dughin a criticat implicarea Euro-Atlantică în alegerile prezidențiale din Ucraina. În 2005 a anunțat crearea unui front de tineri anti-Orange pentru a lupta impotriva amenințărilor similare din Rusia. În 2007 i s-a interzis să intre în Ucraina pentru o perioadă de 5 ani.

Viziuni politice[modificare | modificare sursă]

Sursele de inspirație care l-au influențat pe Dughin în plan filosofic au fost, în primul rând, operele gânditorilor revoluționari de orientare conservatoare din Europa (René Guénon, Julius Evola, Carl Schmitt, Mircea Eliade). În ultimii ani el s-a apropiat de filozofia lui Martin Heidegger. Dughin combină conservatorismul rusesc tradițional și eurasianismul clasic rus cu ideile europene de factură revolutionar-conservatoare, dezvoltate de școala de gândire tradiționalistă. Ideatic, Dughin este legat cu cercurile tradiționaliste și revoluționar-conservatoare din Europa, îndeosebi de cele din Franța, Spania și Italia. Este prieten apropiat cu Alain de Benoist - filosof francez și liderul al mișcării intelectuale Nouvelle Droite. Dughin se opune ideilor globalismului si liberalismului, atacând vehement ideile care stau la baza lumii moderne. În domeniul filozofic și politic el pledează pentru creșterea rolului religiilor tradiționale în societate și pentru respectarea setului de valori tradiționale. Dughin este un partizan al drepturilor națiunilor în defavoare drepturilor omului.

În domeniul geopoliticii pledeză pentru crearea unui bloc eurasiatic, care să poată înlătura hegemonia Americii în lume, creându-se astfel condițiile pentru dezvoltarea și afirmarea unei lumi multipolare. Conform lui Dughin, acest bloc, trebuie să se formeze în jurul Rusiei, cu participarea țărilor europene și a Iranului. Principalele lui idei geopolitice sunt prezentate pe larg în opera sa fundamentală „Bazele geopoliticii”.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • Pop-kultura i znaki vremeni, Amphora (2005)
  • Absoliutnaia rodina, Arktogeia-tsentr (1999)
  • Tampliery proletariata: natsional-bol'shevizm i initsiatsiia, Arktogeia (1997)
  • Osnovy geopolitiki: geopoliticheskoe budushchee Rossii, Arktogeia (1997)
  • Metafizika blagoi vesti: Pravoslavnyi ezoterizm, Arktogeia (1996)
  • Misterii Evrazii, Arktogeia (1996)
  • Konservativnaia revoliutsiia, Arktogeia (1994)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Shekhovtsov, Anton (2008), „The Palingenetic Thrust of Russian Neo-Eurasianism: Ideas of Rebirth in Aleksandr Dugin's Worldview”, Totalitarian Movements and Political Religions 9 (4): 491–506, http://northampton.academia.edu/AntonShekhovtsov/Papers/114767/The_Palingenetic_Thrust_of_Russian_Neo-Eurasianism_Ideas_of_Rebirth_in_Aleksandr_Dugins_Worldview .
  2. ^ Shekhovtsov, Anton (2009), „Aleksandr Dugin’s Neo-Eurasianism: The New Right à la Russe”, Religion Compass: Political Religions 3 (4): 697–716, http://northampton.academia.edu/AntonShekhovtsov/Papers/120422/Aleksandr_Dugins_Neo-Eurasianism_The_New_Right_a_la_Russe .
  3. ^ Ingram, Alan (2001), „Alexander Dugin: Geopolitics and Neo-Fascism in Post-Soviet Russia”, Political Geography 20 (8): 1029–51, http://dx.doi.org/10.1016/S0962-6298(01)00043-9 .
  4. ^ Shenfield, Stephen (2001), Russian Fascism: Traditions, Tendencies, Movements, Armonk: ME Sharpe, p. 195 .
  5. ^ Dunlop, John B (PDF), Aleksandr Dugin's Foundations of Geopolitics, Russia, Princeton, http://www.princeton.edu/lisd/publications/wp_russiaseries_dunlop.pdf .
  6. ^ InfoNews.ro - Aleksandr Dughin
  7. ^ Ziua.ro - Dughin - Mentorul lui Putin

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Aleksandr Dughin