Ion Negoițescu: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 29 iunie 2017 14:34

Date personale
Ion Negoițescu
Ion Negoițescu în anii studenției
Poreclă	Nego
Născut	10 august 1921 Cluj, Regatul României
Decedat	6 februarie 1993 (71 de ani) München, Germania
Înmormântat	Cimitirul Hajongard din Cluj
Părinți	Ioan Negoițescu Lucreția Cotuțiu
Căsătorit cu	Octavia Noghia Aurelia Ionescu Ileana Vidrașcu
Cetățenie	România
Religie	Ateu
Ocupație	bibliotecar filolog[] poet istoric literar[] critic literar[] secretar[] traducător
Limbi vorbite	limba română^[1] limba germană limba engleză^[2]
Pseudonim	Nego, Damian Silvestru
Studii	Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1937–1993
Mișcare/curent literar	Modernism, Sburătorul, Cercul Literar de la Sibiu, suprarealism
Specie literară	Autoficțiune, eseu, poem liric, memorii, poem în proză, satiră
Operă de debut	Povestea tristă a lui Ramon Ocg (1941)
Opere semnificative	Straja dragonilor (1994)
Note
Premii	Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale (1947)
Modifică date / text

Ion Negoițescu (n. 10 august 1921, Cluj – d. 6 februarie 1993, München), poreclit în cercul de prieteni Nego,^[3] a fost un poet, eseist, critic și istoric literar român, unul dintre liderii Cercului Literar de la Sibiu.^[4]

După cel de-Al Doilea Război Mondial, atitudinile anticomuniste și disidente ale lui Negoițescu, dar și orientarea lui sexuală au făcut din el un adversar al regimului Ceaușescu. Marginalizat și cenzurat, a petrecut trei ani închis la Jilava din motive politice. În cele din urmă, într-un episod de liberalizare la sfârșitul anilor 1960, Negoițescu a continuat să vorbească deschis împotriva restricțiilor politice, intrând în vizorul agenților de la Securitate. În 1977 s-a alăturat protestului lui Paul Goma și Ion Vianu împotriva regimului Ceaușescu,^[5] dar a fost forțat să se retragă. În următorii ani, a luat calea străinătății, stabilindu-se definitiv în Germania de Vest, unde a contribuit la Radio Europa Liberă și multe alte publicații anticomuniste, activând de asemenea și ca editor la reviste literare pentru comunitățile de români din diaspora.

Deși s-a căsătorit de trei ori, s-a simțit toată viața singur și neînțeles într-o lume în care a fost nevoit să-și ascundă orientarea sexuală pentru a putea supraviețui.^[6] De-a lungul vieții a avut trei tentative de suicid: în adolescență, în timpul încarcerării la Jilava și în 1974.

Biografie

Copilăria și adolescența

Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu), fiica unui preot ortodox, memorandist.^[7] Precocitatea sexuală și homosexualitatea i-au răvășit copilăria, făcându-l să descopere că nu este un om-standard.^[8] A urmat cursurile liceelor "George Barițiu" și "Constantin Angelescu" din orașul natal, precum și ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, de mișcarea legionară.^[9]^[10] A devenit parte a mișcării legionare mai târziu, pe vremea când era student la Sibiu. Despre această perioadă, scriitorul amintește cu ironie în Straja dragonilor și o numește "fanatism".^[6]

Cercul literar de la Sibiu

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în revista clujeană Națiunea română. În 1941 a publicat primul său volum, Povestea tristă a lui Ramon Ocg, mic roman suprarealist, unde se întrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene.^[11] Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941–1946),^[12] s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în Straja Dragonilor: "A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic și tragic trebuie neapărat să își spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații". A devenit, ca și alți studenți ai filosofului și poetului Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu,^[13] Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran^[14]^[15] – membru al Cercului literar de la Sibiu.^[16] În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu,^[17] semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Ziua,^[18] aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu. Câteva rânduri anunță, dar și explică mesajul celebrului Manifest al Cercului Literar:^[19]

„Critica literară pe traiectoria estetică, și însumând în chip fericit tehnica științifică cu aceea a artistului, iată ce a dat E. Lovinescu tinerei noastre culturi. O contopire de calități, gust artistic, informație vastă și profundă, talent de artist al artistului, totul armonios iluminat de o sănătoasă inteligență. E. Lovinescu a creat stilul critic românesc, a dat urmașilor săi scule fine pentru analiza critică a fenomenului literar.”

Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism. Ion Negoițescu a fost redactor al revistei Cercului literar pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie–iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.

Perioada comunistă

În perioada 1948–1952 a fost bibliotecar la filiala din Cluj a Academiei Române. În 1956 revine în publicistica literară, dar în 1958 este acuzat de estetism și "demascat" în Scânteia pentru tentativă de "subminare a bazelor literaturii socialiste". Din 1961 până în 1964 este încarcerat la Jilava^[20] sub pretextul compilării unei antologii care includea poeți interziși de regim.^[21] După eliberare, a lucrat ca redactor la Luceafărul (1965–1967) și Viața Românească (1968–1971). Volumul Poezia lui Eminescu, scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, când cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare. În 1968 a publicat, în revista Familia, sumarul unei proiectate Istorii a literaturii române, care a suscitat numeroase controverse.^[22] Din păcate, proiectul său nu a fost dus la bun sfârșit.

Pe 23 august 1974, Negoițescu a încercat să se sinucidă printr-o supradoză de medicamente. Motivul tentativei este controversat. Potrivit apropiaților săi, Negoițescu era disperat din cauza cenzurii comuniste, care tocmai refuzase să-i publice un volum de critică, Lampa lui Aladin. Sinuciderea ar fi fost gândită de critic ca un gest de protest la adresa regimului, dovadă fiind și ziua simbolic aleasă. Într-un document aflat în dosarul de informator al unui scriitor prieten cu Negoițescu, denunțat și el ca homosexual în 1977, se spune că motivul ar fi fost o cerere respinsă de a pleca în Belgia, "la un congres al suprarealiștilor". Din cele spuse de Petru Romoșan – presupus partener al lui Negoițescu – în declarația dată la Miliție în 1977, sinuciderea ar fi fost însă aleasă de Negoițescu ca soluție preventivă pentru a scăpa de arestarea pentru homosexualitate, condamnată de Codul Penal de atunci prin articolul 200. Ca urmare a tentativei, ar fi stat internat la Spitalul din Balotești, unde a fost vizitat de mai mulți scriitori.

În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu Paul Goma;^[8] autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, în acea perioadă de "détente", nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa manifestă: "Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student" (Straja dragonilor). Aceste presiuni l-au făcut pe Negoițescu să revină asupra opiniilor exprimate, publicând în revista România literară un text de "spălare a păcatelor", Despre patriotism, în care își retrăgea afirmațiile inițiale.^[23]

Exilul și moartea

Pleacă, în 1980, în Germania, cu o bursă de cercetare asupra operei lui Dostoievski. Locuiește la Köln și ține un curs de literatură română la Universitatea din Münster (1982–1983). Se stabilește definitiv la München. După ce a obținut azilul politic, Negoițescu s-a mai întâlnit cu soția în Occident, în 1984, însă "a suspectat-o că este informatoare". Coordonează Caietul de literatură al revistei Dialog de la Dietzenbach. Colaborează constant la posturile de radio BBC, Europa Liberă și Deutsche Welle cu texte politice (adunate, ulterior, în volumul În cunoștință de cauză, 1990) și, mai ales, cu sinteze critice și cronici literare, strânse apoi în volumul Scriitori contemporani (1994). Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui George Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. Negoițescu se referă doar la literatura română scrisă în perioada 1800–1945; cartea sa, deși are o structură fragmentară, cuprinde foarte multe pasaje inspirate.

În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. "Singurul eșec care mă mai poate aștepta" – se confesa el în 1991 Martei Petreu – "este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia". A murit la 6 februarie 1993, la München.

Straja dragonilor

Articol principal: Straja dragonilor.

Autobiografia sa, intitulată Straja dragonilor, îi apare la un an după moartea sa, provocând puternice controverse într-o epocă în care orientarea homosexuală era tratată drept o delincvență socială, morală și juridică și marchează epoca ca primul om important de cultură română care se autoanalizează fără menajamente și își portretizează experiențele homosexuale într-o perioadă sufocantă prin falsitate și ideologizare cvasitotală până și în spațiul vieții private.^[24]

Din autobiografia sa a reușit să încheie numai primele două capitole, Rochia de bal și Convocat la director, care au apărut postum, sub titlul Straja dragonilor, în 1994,^[25] la inițiativa și cu concursul poetei Marta Petreu (Rodica Marta Vartic) și sub atenta îngrijire a criticului Ion Vartic.^[26] În cele două eseuri, scrise la prima mână, autorul își descrie cu deplină sinceritate experiențele homoerotice din primii 19 ani de viațā, revelate mai întâi prin interacțiile cu ordonanțele tatălui. A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui Gide care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar,^[27] poetul și publicistul Emil Hurezeanu, reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.

Datorită anvergurii personalității sale culturale, reușește să umanizeze într-o măsură importantă subiectului homosexualității, complet absent din peisajul public comunist și tratat de către presa postcomunistă drept un subiect exotic, senzaționalist și scandalos din punct de vedere moral.^[24] Cartea în cauză devine probabil cea mai importantă producție culturală a sa prin forța scriiturii și impactul său civic, reprezentând o pledoarie pentru civilitate și incluziune a persoanelor LGBT într-o Românie care încă își trata grupurile minoritare în regim discriminatoriu și de oprobiu social generalizat.^[24]

Viața personală

A fost căsătorit de trei ori.^[28] Prima căsătorie, cu o profesoară, Octavia Noghia, avusese loc înainte de a face pușcărie patru ani, pe motive politice. La câțiva ani după eliberarea de la Jilava, unde, în 1963, a devenit formal informator (calificat în această calitate ca "mediocru" și abandonat în final), Ion Negoițescu s-a căsătorit a doua oară cu Aurelia Ionescu, ce i-a fost soție până în 1977. A treia soție, Ileana Vidrașcu, zisă Ua, era fiica lui Gheorghe Vidrașcu, fost ilegalist, apoi nomenclaturist de frunte, care a deținut printre alte funcții și pe cele de vicepreședinte al Consiliului de miniștri și primar al Ploieștiului. Relația lui Negoițescu cu Ua s-a încheiat în momentul în care acesta s-a decis să rămână, în 1983, în Occident.

Negoițescu a avut o relație intimă cu poetul Petru Romoșan,^[29] la acea vreme în vârstă de doar 17 ani și jumătate, venit la București pentru a-și petrece o parte din vacanță cu Negoițescu. În transcrierile din vara anului 1974, când relația dintre celebrul critic și tânărul poet a atins apogeul, apare inițial personajul numit "nepotul lui Negoițescu", după cum îl prezentase criticul prietenului său, scriitorul și compozitorul Wolf Aichelburg. Relațiile intime ale lui Negoițescu au fost urmărite minut cu minut de Securitate. În apartamentul pe care acesta îl deținea pe Calea Victoriei, nr. 2 erau implantate microfoane,^[30] fiind de asemenea urmărite și convorbirile lui telefonice.^[29] Trei ani mai târziu, Romoșan este forțat să-i denunțe la Miliție pe Negoițescu și alți patru scriitori.^[31] Denunțul a fost însă doar un pretext pentru arestare și anchetare, după ce își exprimase adeziunea față de "mișcarea Goma" printr-o scrisoare citită de la microfonul Europei Libere și în care vorbea despre "exilul interior al atâtor scriitori de valoare, ale căror cărți nu mai ajung să fie scrise din descurajare".^[32] Negoițescu și ceilalți scriitori gay au scăpat de condamnare prin intervenția scriitorului Ștefan Augustin Doinaș, deconspirat după '90 drept colaborator al Securității.^[33] Mai întâi a început să strângă semnături de susținere pentru Negoițescu de la colegi de breaslă, pe care a și reușit să-i adune la Uniunea Scriitorilor în semn de protest pentru arestarea lui Negoițescu. Apoi a intervenit direct la Cornel Burtică, secretar al Comitetului Central al PCR și viceprim-ministru, cu care avea o relație apropiată.

Opere

Critică și istorie literară

Despre mască și mișcare, 1944
Scriitori moderni, 1966
Poezia lui Eminescu, 1968
E. Lovinescu, 1970
Însemnări critice, 1970
Lampa lui Aladin, 1971
Engrame, 1975
Analize și sinteze, 1976
Alte însemnări critice, 1980
Istoria literaturii române, vol. I (1800–1945), 1991
Scriitori contemporani, 1994
De la "elanul juvenil" la "visatul Euphorion". Publicistică de tinerețe: 1938–1947, 2007

Proză și poezie

Povestea tristă a lui Ramon Ocg, 1941
Sabasios, 1968
Poemele lui Balduin de Tyaormin, 1969
Moartea unui contabil, 1972
Viața particulară (poezii și aforisme), 1977
Primăvara elvețiană și alte proze, 1999

Corespondență, memorialistică

Un roman epistolar (corespondența lui I. Negoițescu cu Radu Stanca, 1945–1961), 1978
Straja dragonilor, 1994
Ora oglinzilor (pagini de jurnal), 1997
Dialoguri după tăcere (scrisori către S. Damian), 1998

Texte politice

În cunoștință de cauză, 1990

Note

^ Ion Negoițescu, Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ http://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2016/n10/a20/ Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
^ Adrian Marino (2010). Viața unui om singur. Iași: Editura Polirom. p. 185–187.
^ Paul Russell (ianuarie 2004). 100 cele mai influente personalități gay. Editura Paralela 45. p. 486. ISBN 973-697-123-6.
^ de Cristina Petrescu (2010). „Von Robin Hood zu Don Quixote: Regimekritik und Protest in Rumänien”. În Detlef Pollack, Jan Wielgohs. Akteure oder Profiteure?: Die demokratische Opposition in den ostmitteleuropäischen Regimeumbrüchen 1989. Springer-Verlag. p. 106. ISBN 978-3-531-15576-0.
^ ^a ^b Elisabeth Bouleanu (10 aprilie 2016). „Scandal, homosexulitate și tentative de sinucidere. Secretele vieții scriitorului Ion Negoițescu, terorizat de comuniști pentru că iubea bărbații”. Adevărul.
^ „Ion NEGOIȚESCU”. Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj.
^ ^a ^b Alex Ștefănescu (2001). „La o nouă lectură: Ion Negoițescu”. România literară (31).
^ Ioana Pârvulescu (2002). „Rătăcirile elevului Negoițescu”. România literară (24).
^ Adrian G. Romilă (10 martie 2010). „Sub paza dragonilor”. Luceafărul de dimineață (11–12).
^ „Ion NEGOIȚESCU - opera, viața, biografie: comentarii și analize”. autorii.com.
^ Ion Negoițescu (2009). Straja dragonilor (PDF). București: Humanitas. ISBN 978-973-50-2458-1.
^ Cornel Ungureanu. „Ion D. Sârbu - inedit: Alt roman epistolar”. memoria.ro.
^ Nicolae Balotă (1976). Arte poetice ale secolului XX: ipostaze românești și străine. București: Editura Minerva. p. 195–213.
^ Ion Simuț (2008). „De la cerchism la euphorionism”. România literară (20).
^ Adina Dinițoiu (22 august 2000). „Ion Negoițescu – vocea și textul”. Observator Cultural.
^ Andrei Terian (10 decembrie 2008). „Păcatele tinereților”. Ziarul de Duminică.
^ „I. Negoițescu”. Humanitas.
^ Bogdan Crețu. „Tânărul Ion Negoițescu: devenirea unui mare critic (I)”. Convorbiri Literare.
^ Zorina Regman (2 noiembrie 2012). „A fost Negoițescu „veșnic tânăr și ferice"?”. Observator Cultural.
^ en Virgil Nemoianu (2006). „Literature as Allegory of Human Persecution and Survival”. Imperfection and Defeat: The Role of Aesthetic Imagination in Human Society. Budapesta: Central European University Press. p. 142. ISBN 978-963-7326-57-8.
^ en Southeastern Europe. 4–6. Arizona State University. 1977. The plan he published in 1968 was greeted by a chorus of indignation and protest
^ Alex Ștefănescu. „Ion Negoițescu”. Convorbiri Literare.
^ ^a ^b ^c Victor Ciobotaru (2016). „Elite culturale gay din România în perioada comunistă”.
^ Patras Antonio (27 ianuarie 2010). „Ion Negoițescu, cel mai iubit dintre pământeni”. Ziarul de Duminică.
^ Mihai Iovănel (9 iulie 2009). „Straja dragonilor”. Cultura (231).
^ Svetlana Cârstean (16 aprilie 2002). „A treia cale (II). Interviu cu Emil HUREZEANU”. Observator Cultural.
^ „Pleșu, "agățat" în dosarul homosexualului Negoițescu”. Evenimentul Zilei. 16 septembrie 2010.
^ ^a ^b „Pleșiță, învins de Negoițescu în scandalul homosexualilor”. Evenimentul Zilei. 13 septembrie 2010.
^ Ion Vianu (2009). Exercițiu de sinceritate. Iași: Editura Polirom. ISBN 978-9734621514.
^ „Petru Romoșan. Drama unei turnătorii cu homosexuali”. Evenimentul Zilei. 2 septembrie 2010.
^ Mirela Corlățan (5 mai 2011). „EDITORIALUL EVZ: Breban, de la Supraom la Prințul Miorlau”. Evenimentul Zilei.
^ „Homosexualitatea în România: de la „Mandruli pederastu", la corecții fizice și suicid de rușine”. Adevărul. 20 aprilie 2013.

Bibliografie

Steven Serafin (3 martie 2000). Twentieth-century Eastern European writers (în engleză). Gale Group. p. 192–196. ISBN 9780787631291.
Eva Behring (2002). Rumänische Schriftsteller im Exil 1945–1989. Forschungen zur Geschichte und Kultur des östlichen Mitteleuropa (în germană). 15. Franz Steiner Verlag. ISBN 9783515080507.

[9528a4b4ab93461e5c9c1dc4c0864ebf-1] Ion Negoițescu, Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[880e59d3ae05866df859a71d86898377-2] ttp://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2016/n10/a20/ Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

[3] Adrian Marino (2010). Viața unui om singur. Iași: Editura Polirom. p. 185–187.

[4] Paul Russell (ianuarie 2004). 100 cele mai influente personalități gay. Editura Paralela 45. p. 486. ISBN 973-697-123-6.

[5] Cristina Petrescu (2010). „Von Robin Hood zu Don Quixote: Regimekritik und Protest in Rumänien”. În Detlef Pollack, Jan Wielgohs. Akteure oder Profiteure?: Die demokratische Opposition in den ostmitteleuropäischen Regimeumbrüchen 1989. Springer-Verlag. p. 106. ISBN 978-3-531-15576-0.

[scandal-6] Elisabeth Bouleanu (10 aprilie 2016). „Scandal, homosexulitate și tentative de sinucidere. Secretele vieții scriitorului Ion Negoițescu, terorizat de comuniști pentru că iubea bărbații”. Adevărul.

[7] „Ion NEGOIȚESCU”. Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj.

[rl-8] Alex Ștefănescu (2001). „La o nouă lectură: Ion Negoițescu”. România literară (31).

[9] Ioana Pârvulescu (2002). „Rătăcirile elevului Negoițescu”. România literară (24).

[10] Adrian G. Romilă (10 martie 2010). „Sub paza dragonilor”. Luceafărul de dimineață (11–12).

[11] „Ion NEGOIȚESCU - opera, viața, biografie: comentarii și analize”. autorii.com.

[12] Ion Negoițescu (2009). Straja dragonilor (PDF). București: Humanitas. ISBN 978-973-50-2458-1.

[13] Cornel Ungureanu. „Ion D. Sârbu - inedit: Alt roman epistolar”. memoria.ro.

[14] Nicolae Balotă (1976). Arte poetice ale secolului XX: ipostaze românești și străine. București: Editura Minerva. p. 195–213.

[15] Ion Simuț (2008). „De la cerchism la euphorionism”. România literară (20).

[16] Adina Dinițoiu (22 august 2000). „Ion Negoițescu – vocea și textul”. Observator Cultural.

[17] Andrei Terian (10 decembrie 2008). „Păcatele tinereților”. Ziarul de Duminică.

[18] „I. Negoițescu”. Humanitas.

[19] Bogdan Crețu. „Tânărul Ion Negoițescu: devenirea unui mare critic (I)”. Convorbiri Literare.

[20] Zorina Regman (2 noiembrie 2012). „A fost Negoițescu „veșnic tânăr și ferice"?”. Observator Cultural.

[21] Virgil Nemoianu (2006). „Literature as Allegory of Human Persecution and Survival”. Imperfection and Defeat: The Role of Aesthetic Imagination in Human Society. Budapesta: Central European University Press. p. 142. ISBN 978-963-7326-57-8.

[22] Southeastern Europe. 4–6. Arizona State University. 1977. The plan he published in 1968 was greeted by a chorus of indignation and protest

[23] Alex Ștefănescu. „Ion Negoițescu”. Convorbiri Literare.

[elite-24] Victor Ciobotaru (2016). „Elite culturale gay din România în perioada comunistă”.

[25] Patras Antonio (27 ianuarie 2010). „Ion Negoițescu, cel mai iubit dintre pământeni”. Ziarul de Duminică.

[26] Mihai Iovănel (9 iulie 2009). „Straja dragonilor”. Cultura (231).

[27] Svetlana Cârstean (16 aprilie 2002). „A treia cale (II). Interviu cu Emil HUREZEANU”. Observator Cultural.

[28] „Pleșu, "agățat" în dosarul homosexualului Negoițescu”. Evenimentul Zilei. 16 septembrie 2010.

[evz-29] „Pleșiță, învins de Negoițescu în scandalul homosexualilor”. Evenimentul Zilei. 13 septembrie 2010.

[30] Ion Vianu (2009). Exercițiu de sinceritate. Iași: Editura Polirom. ISBN 978-9734621514.

[31] „Petru Romoșan. Drama unei turnătorii cu homosexuali”. Evenimentul Zilei. 2 septembrie 2010.

[32] Mirela Corlățan (5 mai 2011). „EDITORIALUL EVZ: Breban, de la Supraom la Prințul Miorlau”. Evenimentul Zilei.

[33] „Homosexualitatea în România: de la „Mandruli pederastu", la corecții fizice și suicid de rușine”. Adevărul. 20 aprilie 2013.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

@@ Linia 36: / Linia 36: @@
 '''Ion Negoițescu''' (n. [[10 august]] [[1921]], [[Cluj]] – d. [[6 februarie]] [[1993]], [[München]]), poreclit în cercul de prieteni '''Nego''',<ref>{{cite book |title=Viața unui om singur |author=Adrian Marino |publisher=Editura Polirom |location=Iași |date=2010 |page=185–187}}</ref> a fost un poet, eseist, critic și istoric literar român, unul dintre liderii [[Cercul Literar de la Sibiu|Cercului Literar de la Sibiu]].<ref>{{cite book |title=100 cele mai influente personalități gay |author=Paul Russell |publisher=Editura Paralela 45 |date=ianuarie 2004 |isbn=973-697-123-6 |page=486}}</ref>
-După cel de-[[Al Doilea Război Mondial]], atitudinile anticomuniste și disidente ale lui Negoițescu, dar și orientarea lui sexuală au făcut din el un adversar al [[Nicolae Ceaușescu|regimului Ceaușescu]]. Marginalizat și cenzurat, a petrecut trei ani închis la [[Jilava]] din motive politice. În cele din urmă, într-un episod de liberalizare la sfârșitul anilor 1960, Negoițescu a continuat să vorbească deschis împotriva restricțiilor politice, intrând în vizorul agenților de la [[Securitate]]. În 1977 s-a alăturat protestului lui [[Paul Goma]] și [[Ion Vianu]] împotriva regimului Ceaușescu, dar a fost forțat să se retragă. În următorii ani, a luat calea străinătății, stabilindu-se definitiv în [[Germania de Vest]], unde a contribuit la [[Radio Europa Liberă]] și multe alte publicații anticomuniste, activând de asemenea și ca editor la reviste literare pentru comunitățile de români din diaspora.
+După cel de-[[Al Doilea Război Mondial]], atitudinile anticomuniste și disidente ale lui Negoițescu, dar și orientarea lui sexuală au făcut din el un adversar al [[Nicolae Ceaușescu|regimului Ceaușescu]]. Marginalizat și cenzurat, a petrecut trei ani închis la [[Jilava]] din motive politice. În cele din urmă, într-un episod de liberalizare la sfârșitul anilor 1960, Negoițescu a continuat să vorbească deschis împotriva restricțiilor politice, intrând în vizorul agenților de la [[Securitate]]. În 1977 s-a alăturat protestului lui [[Paul Goma]] și [[Ion Vianu]] împotriva regimului Ceaușescu,<ref>{{de icon}} {{cite book |url=https://books.google.ro/books?id=t2MZTdfVMrUC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false |chapter=Von Robin Hood zu Don Quixote: Regimekritik und Protest in Rumänien |title=Akteure oder Profiteure?: Die demokratische Opposition in den ostmitteleuropäischen Regimeumbrüchen 1989 |author=Cristina Petrescu |editor=Detlef Pollack, Jan Wielgohs |publisher=Springer-Verlag |date=2010 |page=106 |isbn=978-3-531-15576-0}}</ref> dar a fost forțat să se retragă. În următorii ani, a luat calea străinătății, stabilindu-se definitiv în [[Germania de Vest]], unde a contribuit la [[Radio Europa Liberă]] și multe alte publicații anticomuniste, activând de asemenea și ca editor la reviste literare pentru comunitățile de români din diaspora.
+Deși s-a căsătorit de trei ori, s-a simțit toată viața singur și neînțeles într-o lume în care a fost nevoit să-și ascundă orientarea sexuală pentru a putea supraviețui.<ref name="scandal">{{cite web |url=http://adevarul.ro/locale/alexandria/scandal-homosexulitate-tentative-sinucidere-secretele-vietii-scriitorului-ion-negoitescu-terorizat-comunisti-iubea-barbatii-1_5708d26f5ab6550cb8ca0c59/index.html |title=Scandal, homosexulitate și tentative de sinucidere. Secretele vieții scriitorului Ion Negoițescu, terorizat de comuniști pentru că iubea bărbații |work=Adevărul |author=Elisabeth Bouleanu |date=10 aprilie 2016}}</ref> De-a lungul vieții a avut trei tentative de [[suicid]]: în adolescență, în timpul încarcerării la Jilava și în 1974.
 == Biografie ==
 === Copilăria și adolescența ===
-Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu), fiica unui preot ortodox, memorandist.<ref>{{cite web |url=http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_677_NEGOITESCU-Ion.html |title=Ion NEGOIȚESCU |work=Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj}}</ref> Precocitatea sexuală și [[homosexualitatea]] i-au răvășit copilăria, făcându-l să descopere că nu este un om-standard.<ref name="rl">{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/ion_negoiescu |title=La o nouă lectură: Ion Negoițescu |author=Alex Ștefănescu |journal=România literară |issue=31 |date=2001}}</ref> A urmat cursurile liceelor "George Barițiu" și "Constantin Angelescu" din orașul natal, precum și ale liceului de la [[Aiud]], pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, de mișcarea legionară,<ref>{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/rtcirile_elevului_negoiescu |title=Rătăcirile elevului Negoițescu |author=Ioana Pârvulescu |journal=România literară |issue=24 |date=2002}}</ref><ref>{{cite journal |url=http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=14388 |title=Sub paza dragonilor |author=Adrian G. Romilă |journal=Luceafărul de dimineață |issue=11–12 |date=10 martie 2010}}</ref> iar această atracție a fost mărturisită în ''Straja dragonilor''.
+Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu), fiica unui preot ortodox, memorandist.<ref>{{cite web |url=http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_677_NEGOITESCU-Ion.html |title=Ion NEGOIȚESCU |work=Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj}}</ref> Precocitatea sexuală și [[homosexualitatea]] i-au răvășit copilăria, făcându-l să descopere că nu este un om-standard.<ref name="rl">{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/ion_negoiescu |title=La o nouă lectură: Ion Negoițescu |author=Alex Ștefănescu |journal=România literară |issue=31 |date=2001}}</ref> A urmat cursurile liceelor "George Barițiu" și "Constantin Angelescu" din orașul natal, precum și ale liceului de la [[Aiud]], pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras, temporar, de mișcarea legionară.<ref>{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/rtcirile_elevului_negoiescu |title=Rătăcirile elevului Negoițescu |author=Ioana Pârvulescu |journal=România literară |issue=24 |date=2002}}</ref><ref>{{cite journal |url=http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=14388 |title=Sub paza dragonilor |author=Adrian G. Romilă |journal=Luceafărul de dimineață |issue=11–12 |date=10 martie 2010}}</ref> A devenit parte a mișcării legionare mai târziu, pe vremea când era student la Sibiu. Despre această perioadă, scriitorul amintește cu ironie în ''Straja dragonilor'' și o numește "fanatism".<ref name="scandal" />
 === Cercul literar de la Sibiu ===
-În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în revista clujeană ''Națiunea română''. În 1941 a publicat primul său volum, ''Povestea tristă a lui Ramon Ocg'', mic roman suprarealist, unde se întrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene.<ref>{{cite web |url=http://www.autorii.com/scriitori/ion-negoitescu/ |title=Ion NEGOIȚESCU - opera, viața, biografie: comentarii și analize |work=autorii.com}}</ref> Ca student al [[Universitatea Babeș-Bolyai|Facultății de Litere și Filosofie]] din [[Cluj]] (1941–1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la [[Sibiu]], după pronunțarea [[Dictatul de la Viena|Dictatului de la Viena]]. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în ''Straja Dragonilor'': "A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic și tragic trebuie neapărat să își spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații". A devenit, ca și alți studenți ai filosofului și poetului [[Lucian Blaga]] – [[Radu Stanca]], [[Ion Desideriu Sârbu]],<ref>{{cite web |url=http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/_ion_d_dot__sirbu_-_inedit:_alt_roman_epistolar/917/ |title=Ion D. Sârbu - inedit: Alt roman epistolar |work=memoria.ro |author=Cornel Ungureanu}}</ref> [[Cornel Regman]], [[Ștefan Augustin Doinaș]], [[Nicolae Balotă]], [[Eugen Todoran]]<ref>{{cite book |title=Arte poetice ale secolului XX: ipostaze românești și străine |author=Nicolae Balotă |publisher=Editura Minerva |location=București |date=1976 |page=195–213}}</ref><ref>{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/de_la_cerchism_la_euphorionism |title=De la cerchism la euphorionism |author=Ion Simuț |journal=România literară |issue=20 |date=2008}}</ref> – membru al Cercului literar de la Sibiu.<ref>{{cite web |url=http://www.observatorcultural.ro/articol/ion-negoitescu-vocea-si-textul/ |title=Ion Negoițescu – vocea și textul |work=Observator Cultural |author=Adina Dinițoiu |date=22 august 2000}}</ref> În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către [[Eugen Lovinescu]],<ref>{{cite web |url=http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/pacatele-tineretilor-3648679/ |title=Păcatele tinereților |work=Ziarul de Duminică |author=Andrei Terian |date=10 decembrie 2008}}</ref> semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean ''Ziua'',<ref>{{cite web |url=http://www.humanitas.ro/inegoitescu |title=I. Negoițescu |work=Humanitas}}</ref> aflat sub conducerea lui [[Liviu Rebreanu]]. Câteva rânduri anunță, dar și explică mesajul celebrului ''Manifest'' al Cercului Literar:<ref>{{cite web |url=http://convorbiri-literare.dntis.ro/BCRETUdec7.html |title=Tânărul Ion Negoițescu: devenirea unui mare critic (I) |work=Convorbiri Literare |author=Bogdan Crețu}}</ref>
+În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în revista clujeană ''Națiunea română''. În 1941 a publicat primul său volum, ''Povestea tristă a lui Ramon Ocg'', mic roman suprarealist, unde se întrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene.<ref>{{cite web |url=http://www.autorii.com/scriitori/ion-negoitescu/ |title=Ion NEGOIȚESCU - opera, viața, biografie: comentarii și analize |work=autorii.com}}</ref> Ca student al [[Universitatea Babeș-Bolyai|Facultății de Litere și Filosofie]] din [[Cluj]] (1941–1946),<ref>{{cite book |url=https://cdn4.libris.ro/userdocspdf/589/straja-dragonilor.pdf |title=Straja dragonilor |author=Ion Negoițescu |publisher=Humanitas |location=București |date=2009 |isbn=978-973-50-2458-1}}</ref> s-a refugiat, odată cu această instituție, la [[Sibiu]], după pronunțarea [[Dictatul de la Viena|Dictatului de la Viena]]. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în ''Straja Dragonilor'': "A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic și tragic trebuie neapărat să își spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații". A devenit, ca și alți studenți ai filosofului și poetului [[Lucian Blaga]] – [[Radu Stanca]], [[Ion Desideriu Sârbu]],<ref>{{cite web |url=http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/_ion_d_dot__sirbu_-_inedit:_alt_roman_epistolar/917/ |title=Ion D. Sârbu - inedit: Alt roman epistolar |work=memoria.ro |author=Cornel Ungureanu}}</ref> [[Cornel Regman]], [[Ștefan Augustin Doinaș]], [[Nicolae Balotă]], [[Eugen Todoran]]<ref>{{cite book |title=Arte poetice ale secolului XX: ipostaze românești și străine |author=Nicolae Balotă |publisher=Editura Minerva |location=București |date=1976 |page=195–213}}</ref><ref>{{cite journal |url=http://www.romlit.ro/de_la_cerchism_la_euphorionism |title=De la cerchism la euphorionism |author=Ion Simuț |journal=România literară |issue=20 |date=2008}}</ref> – membru al Cercului literar de la Sibiu.<ref>{{cite web |url=http://www.observatorcultural.ro/articol/ion-negoitescu-vocea-si-textul/ |title=Ion Negoițescu – vocea și textul |work=Observator Cultural |author=Adina Dinițoiu |date=22 august 2000}}</ref> În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către [[Eugen Lovinescu]],<ref>{{cite web |url=http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/pacatele-tineretilor-3648679/ |title=Păcatele tinereților |work=Ziarul de Duminică |author=Andrei Terian |date=10 decembrie 2008}}</ref> semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean ''Ziua'',<ref>{{cite web |url=http://www.humanitas.ro/inegoitescu |title=I. Negoițescu |work=Humanitas}}</ref> aflat sub conducerea lui [[Liviu Rebreanu]]. Câteva rânduri anunță, dar și explică mesajul celebrului ''Manifest'' al Cercului Literar:<ref>{{cite web |url=http://convorbiri-literare.dntis.ro/BCRETUdec7.html |title=Tânărul Ion Negoițescu: devenirea unui mare critic (I) |work=Convorbiri Literare |author=Bogdan Crețu}}</ref>
 {{Citat|Critica literară pe traiectoria estetică, și însumând în chip fericit tehnica științifică cu aceea a artistului, iată ce a dat E. Lovinescu tinerei noastre culturi. O contopire de calități, gust artistic, informație vastă și profundă, talent de artist al artistului, totul armonios iluminat de o sănătoasă inteligență. E. Lovinescu a creat stilul critic românesc, a dat urmașilor săi scule fine pentru analiza critică a fenomenului literar.}}
 Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism. Ion Negoițescu a fost redactor al revistei Cercului literar pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie–iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris ''Poeți români''.
 === Perioada comunistă ===
-În perioada 1948–1952 a fost bibliotecar la filiala din Cluj a [[Academia Română|Academiei Române]]. În 1956 revine în publicistica literară, dar în 1958 este acuzat de estetism și "demascat" în ''[[Scânteia]]'' pentru tentativă de "subminare a bazelor literaturii socialiste". Din 1961 până în 1964 este încarcerat la [[Jilava]].<ref>{{cite web |url=http://www.observatorcultural.ro/articol/a-fost-negoitescu-vesnic-tinar-si-ferice-2/ |title=A fost Negoițescu „veșnic tânăr și ferice“? |work=Observator Cultural |author=Zorina Regman |date=2 noiembrie 2012}}</ref> După eliberare, a lucrat ca redactor la ''[[Luceafărul (revistă)|Luceafărul]]'' (1965–1967) și ''[[Viața Românească]]'' (1968–1971). Volumul ''Poezia lui Eminescu'', scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, când cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare. În 1968 a publicat, în revista ''[[Familia (revistă)|Familia]]'', sumarul unei proiectate ''Istorii a literaturii române'', care a suscitat numeroase controverse. Din păcate, proiectul său nu a fost dus la bun sfârșit.
+În perioada 1948–1952 a fost bibliotecar la filiala din Cluj a [[Academia Română|Academiei Române]]. În 1956 revine în publicistica literară, dar în 1958 este acuzat de estetism și "demascat" în ''[[Scânteia]]'' pentru tentativă de "subminare a bazelor literaturii socialiste". Din 1961 până în 1964 este încarcerat la [[Jilava]]<ref>{{cite web |url=http://www.observatorcultural.ro/articol/a-fost-negoitescu-vesnic-tinar-si-ferice-2/ |title=A fost Negoițescu „veșnic tânăr și ferice“? |work=Observator Cultural |author=Zorina Regman |date=2 noiembrie 2012}}</ref> sub pretextul compilării unei antologii care includea poeți interziși de regim.<ref>{{en icon}} {{cite book |url=https://books.google.ro/books?id=jW7IAAAAQBAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false |chapter=Literature as Allegory of Human Persecution and Survival |title=Imperfection and Defeat: The Role of Aesthetic Imagination in Human Society |author=Virgil Nemoianu |publisher=Central European University Press |location=Budapesta |date=2006 |page=142 |isbn=978-963-7326-57-8}}</ref> După eliberare, a lucrat ca redactor la ''[[Luceafărul (revistă)|Luceafărul]]'' (1965–1967) și ''[[Viața Românească]]'' (1968–1971). Volumul ''Poezia lui Eminescu'', scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, când cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare. În 1968 a publicat, în revista ''[[Familia (revistă)|Familia]]'', sumarul unei proiectate ''Istorii a literaturii române'', care a suscitat numeroase controverse.<ref>{{en icon}} {{cite book |url=https://books.google.ro/books?id=okhpAAAAMAAJ&q=ion+negoitescu&dq=ion+negoitescu&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiytaW39-LUAhUGthoKHev1BvM4KBDoAQgfMAA |title=Southeastern Europe |publisher=Arizona State University |volume=4–6 |date=1977 |quote=The plan he published in 1968 was greeted by a chorus of indignation and protest}}</ref> Din păcate, proiectul său nu a fost dus la bun sfârșit.
 Pe 23 august 1974, Negoițescu a încercat să se sinucidă printr-o supradoză de medicamente. Motivul tentativei este controversat. Potrivit apropiaților săi, Negoițescu era disperat din cauza cenzurii comuniste, care tocmai refuzase să-i publice un volum de critică, ''Lampa lui Aladin''. Sinuciderea ar fi fost gândită de critic ca un gest de protest la adresa regimului, dovadă fiind și ziua simbolic aleasă. Într-un document aflat în dosarul de informator al unui scriitor prieten cu Negoițescu, denunțat și el ca homosexual în 1977, se spune că motivul ar fi fost o cerere respinsă de a pleca în [[Belgia]], "la un congres al suprarealiștilor". Din cele spuse de Petru Romoșan – presupus partener al lui Negoițescu – în declarația dată la Miliție în 1977, sinuciderea ar fi fost însă aleasă de Negoițescu ca soluție preventivă pentru a scăpa de arestarea pentru [[homosexualitate]], condamnată de [[Codul Penal al României|Codul Penal]] de atunci prin [[Articolul 200|articolul 200]]. Ca urmare a tentativei, ar fi stat internat la Spitalul din [[Balotești]], unde a fost vizitat de mai mulți scriitori.
@@ Linia 60: / Linia 62: @@
 === ''Straja dragonilor'' ===
 {{Articol principal|Straja dragonilor}}
-Autobiografia sa, intitulată ''Straja dragonilor'', îi apare la un an după moartea sa, provocând puternice controverse într-o epocă în care orientarea homosexuală era tratată drept o delincvență socială, morală și juridică și marchează epoca ca primul om important de cultură română care se autoanalizează fără menajamente și își portretizează experiențele homosexuale într-o perioadă sufocantă prin falsitatea și ideologizare cvasitotală până și în spațiul vieții private.<ref name="elite">{{cite web |url=https://www.academia.edu/21780028/Elite_Culturale_Gay_din_Romania_%C3%AEn_perioada_comunist%C4%83 |title=Elite culturale gay din România în perioada comunistă |author=Victor Ciobotaru |date=2016}}</ref>
+Autobiografia sa, intitulată ''Straja dragonilor'', îi apare la un an după moartea sa, provocând puternice controverse într-o epocă în care orientarea homosexuală era tratată drept o delincvență socială, morală și juridică și marchează epoca ca primul om important de cultură română care se autoanalizează fără menajamente și își portretizează experiențele homosexuale într-o perioadă sufocantă prin falsitate și ideologizare cvasitotală până și în spațiul vieții private.<ref name="elite">{{cite web |url=https://www.academia.edu/21780028/Elite_Culturale_Gay_din_Romania_%C3%AEn_perioada_comunist%C4%83 |title=Elite culturale gay din România în perioada comunistă |author=Victor Ciobotaru |date=2016}}</ref>
 Din autobiografia sa a reușit să încheie numai primele două capitole, ''Rochia de bal'' și ''Convocat la director'', care au apărut postum, sub titlul ''Straja dragonilor'', în 1994,<ref>{{cite web |url=http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/iasii-lui-patras-ion-negoitescu-cel-mai-iubit-dintre-pamanteni-5450355/ |title=Ion Negoițescu, cel mai iubit dintre pământeni |work=Ziarul de Duminică |author=Patras Antonio |date=27 ianuarie 2010}}</ref> la inițiativa și cu concursul poetei Marta Petreu (Rodica Marta Vartic) și sub atenta îngrijire a criticului [[Ion Vartic]].<ref>{{cite journal |url=http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=4434 |title=Straja dragonilor |author=Mihai Iovănel |journal=Cultura |issue=231 |date=9 iulie 2009}}</ref> În cele două eseuri, scrise la prima mână, autorul își descrie cu deplină sinceritate experiențele [[homosexualitate|homoerotice]] din primii 19 ani de viațā, revelate mai întâi prin interacțiile cu ordonanțele tatălui. A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui [[André Gide|Gide]] care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar,<ref>{{cite web |url=http://www.observatorcultural.ro/articol/a-treia-cale-ii-interviu-cu-emil-hurezeanu/ |title=A treia cale (II). Interviu cu Emil HUREZEANU |work=Observator Cultural |author=Svetlana Cârstean |date=16 aprilie 2002}}</ref> poetul și publicistul [[Emil Hurezeanu]], reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.