Wikipedia:Inițiativa de Curățenie
Bun venit la Inițiativa de Curățenie! Acest proiect pornește de la nevoia acută a Wikipediei în română, de a se organiza și structura într-o enciclopedie funcțională, prin eliminarea problemelor de natură organizatorică sau „tehnică”, pe care le implică scrierea de articole. Cu timpul s-au adunat o serie de probleme la nivel organizatoric, care nu pot fi abordate la nivel individual și au nevoie de o cooperare și coordonare sporită a utilizatorilor. Dezordinea, categorizarea deficientă, scrisul articolelor de către utilizatori trecători și inexperți, scad foarte mult calitatea materialelor. Ca urmare a succesului înregistrat de primele tentative de colaborare „ad-hoc”, am extins inițiativa la nivel de proiect. Acest proiect se vrea mai puțin formal în organizare și mai mult concentrat pe rezultate. Important este să te implici, după care vei învăța pe parcurs și te vei specializa pe acel lucru specific; apoi va apărea satisfacția rezultatelor și, în final, motivația de a termina lucrul început. Ești binevenit să te înscrii la una din inițiativele în curs!
Spor la treabă!
Greșeli gramaticale (în curs)
[modificare sursă]Complect sau complet? Evident complet. Însă asemenea greșeli încă există la Wikipedia română; unele mai evidente, altele mult mai subtile. Greșeli care de cele mai multe ori apar fără voința autorului dar care scad din calitatea articolelor și din prestigiul Wikipedia. Ca atare, ne propunem să individualizăm aceste greșeli gramaticale, de orice tip și să le corectăm. Cu această ocazie să facem și un mic exercițiu de gramatică. Începeți prin a consulta articolul Elemente problematice ale limbii române și pagina completă de la dexonline: Greșeli frecvente în limba română. După care folosiți funcția „search” pentru a găsi greșelile de rigoare. De exemplu pentru cuvântul crează (în loc de creează). Vedeți și secțiunea de mai jos - Cuvinte cheie. Spor!
Înscrieri
- --Radufan 10 decembrie 2006 22:39 (EET)
- --Andynomite 12 iulie 2007 19:55 (EET)
- --Whiteman 10 octombrie 2007 10:59 (EEST)
- --Kiwitrice 14 octombrie 2007 12:46 (EEST)
- --Wicked01 23 octombrie 2007 10:50
- --Turbojet 12 noiembrie 2007 11:46 (EET)
- --Bourge 11 martie 2008 17:32 (EET)
- --GreenSprite 2 mai 2008 11:22 (EEST)
- --hotwhells 28 mai 2008 18:46
- --Ervin1 (discuție) 13 noiembrie 2009 21:27 (EET)
- --dragonulteo 18 decembrie 2009 21:03
- --Miți 07 iunie 2011 18.53 (EET)
- --Lare 11 12 ianuarie 2012 13:20
- --Alex17nico Alex17nico (discuție) 4 februarie 2012 20:11 (EET)
- --Sebastianpin 29 decembrie 2013 21:48 (EET)
- --Wintereu 3 iunie 2014 22:49 (EEST)
- --Polistul 23 iulie 2014 16:05 (EEST)
- --Sergentul 23 octombrie 2015 07:09 (EEST)
- --NGC 54 (discuție / contribuții) 20 februarie 2021 13:46 (EET)
- --AlessioRO (discuție) 9 iulie 2024 19:06 (EET)
Observații și propuneri
- Inițiativa corectării greșelilor gramaticale este cît se poate de binevenită! Aș avea cîteva sugestii, pentru ca lucrurile să se desfășoare eficient și în spiritul Wikipediei:
- Pagina aceea de la DEX online [1] nu este scrisă de profesioniști. Greșelile de acolo sînt preluate de pe un forum și nu au fost pigulite de cineva de meserie. Dacă vă uitați bine la listă veți vedea că sînt trecute ca greșite unele forme acceptate de dicționare (ba chiar care figurează ca forme recomandate în noile dicționare), explicațiile sînt în unele locuri date în glumă, iar unele greșeli nu sînt de gramatică, ci de logică, fizică etc. Ca punct de inspirație merge s-o folosiți, dar nu vă bazați pe tot ce scrie acolo. La DEX online singurele lucruri utile sînt dicționarele propriu-zise -- cu adevărat utile, le spuneam și lor că dacă ar fi să nu am acces decît la un singur sit de pe tot internetul acela ar fi DEX online. Dar definițiile menționate cu sursa „Neoficial” și celelalte pagini de acolo trebuie privite cu multă precauție.
- În schimb, pentru greșeli de gramatică și explicații vă recomand următoarele lucrări: Narcisa Forăscu, Dificultăți gramaticale ale limbii române și Mioara Avram, Ortografie pentru toți.
- Cu ocazia vînării greșelilor din articole sînt convins că veți descoperi și multe alte nereguli: articole newikizate, fără diacritice, necategorizate corect, cu introduceri scrise prost, etc. Aș vrea să vă rog să marcați aceste articole după cum este cazul, pentru ca lumea (atît cititorii cît și contribuitorii) să știe că nu înghițim orice.
- Mereu se găsește cîte unul care nu știe că la Wikipedia ambele grafii, pre- și post-1993, sînt corecte: Wikipedia:Versiuni de limbă română. Trebuie vînate greșelile adevărate, nu cele care decurg din grafia folosită. — AdiJapan ☎ 11 decembrie 2006 10:43 (EET)
- Am terminat de corectat toate declinările greșite ale verbului "a crea" (deocamdată... cine știe câte vor mai apărea...). Oricum, voi verifica periodic (deși nu la intervale foarte dese), în caz că mai se mai ivește ceva. --Andynomite 13 iulie 2007 17:38 (EEST)
Diacritice (în curs)
[modificare sursă]Această inițiativă își propune să abordeze acele articole scrise fără diacritice. În acest moment sunt înscrise 115 pagini „fără diacritice”, care necesită revizuirea. Înainte de a începe, citiți Îndrumarul Wikipedia referitor la diacritice. Mergeți la Categorie:Pagini fără diacritice (vedeți și CatScan) și alegeți un articol. Pentru a nu intra în conflicte de modificare sau în situația în care doi utilizatori corectează simultan același articol, alegeți-vă o literă sau domeniu anume și indicați acest lucru celorlalți. Nu uitați să folosiți timpul petrecut pe un articol în mod cât mai eficient. Asta presupune să corectați și celelalte erori sau nereguli, diferite de diacritice. Spații inutile, exces de aldine, bolduri, majuscule, dezordine în cod etc. Toate trebuie făcute și acum e momentul cel mai potrivit. Cel mai indicat e să începeți cu articolele mai scurte, până vă familiarizați și dezvoltați un stil propriu de lucru. (pentru un mic exemplu vezi aici: [2]). Există instrumente care realizează conversia online a textelor scrise fără diacritice:
Diacriticele în limba română se pot corecta online și cu ajutorul inteligenței artificiale:
Înscrieri
- silviubogan 6 august 2008 16:09 (EEST)
- hotwhells 28 mai 2008 18:47
- Radufan 30 septembrie 2006 00:09 (EEST)
- Wars 30 septembrie 2006 09:17 (EEST) D
- Mal`Ganis 15 iunie 2009 08:43 (EEST)
- Pixi discuție 1 octombrie 2006 01:23 (EEST)
- Emily | ✍ 1 octombrie 2006 16:42 (EEST)
- Farmacist | 1 octombrie 2006 20:51
- Ana 2 octombrie 2006 02:13 (EEST)
- Sica 2 octombrie 2006 12:14 (EEST)
- Afil 3 octombrie 2006 01:39 (EEST) Literele AFIL
- Parvus7☎3 octombrie 2006(EEST)
- FelixTheCat 5 octombrie 2006
- Tibs 9 octombrie 2006 18:48 (EEST)
- Dan 10 octombrie 2006 22:27 (EEST) Traducerile nu fac o cultură. Voi traduce doar când la Kiki engleză se va pune un Sinaxar...
- Jean 16 octombrie 2006 22:39 (EEST)
- Adrian2 22 octombrie 2006 11:01 (EEST)
- Alver 25 octombrie 2006 18:03 (EEST).
- Sharkinthedark 26 octombrie 2006 21:13 (EEST), literele B, C, N, O, R.
- Karin 31 octombrie 2006 19:30 (EET)
- Piku 7 noiembrie 2006 21:45 (EEST)
- Dobrancky 30 noiembrie 2006 17:10 (EET)
- Razorsharpnose 16 decembrie 18:12 (EET)
- Mocu 10 aprilie 2007 00:50 (EEST)
- Tigrul-alb 1 mai 2007 18:58 (EEST)
- --Whiteman 28 mai 2007 14:32 (EEST)
- Rad Urs 6 iulie 2007 15:50 (EEST)
- Andynomite 15 iulie 2007 10:48 (EEST)
- Severina 12 august 2007 12:17 (EEST)
- Galatheea 6 septembrie 2007 11:05 (EET)
- Flavinhu 6 septembrie 2007 17:49 (EEST)
- Kiwitrice 14 octombrie 2007 12:48 (EEST)
- Wicked01
- --Turbojet 12 noiembrie 2007 11:46 (EET) Doar la articolele tehnice, în cadrul și altor editări.
- --Marius.deaconu 30 ianuarie 2008 17:15 (EET)
- --lumina_in_inima 21 februarie 2008 11:15 (EET)
- --Bourge 11 martie 2008 17:35 (EET)
- Gabyvrabiuta 1 noimebrie 2010 21:46 (EEST)
- Goldenphoenix2007
- GikÜ 23 mai 2008 23:35 (EEST)
- Alexdc 18 iulie 2008 11:41 (EEST)
- Mihai_1991 29 ianuarie 2009 18:07 (EEST)
- AdySarbus 22 mai 2009 17:27 (EEST)
- --Andrei_2000[Andrei_2000]] septembrie 2009 18:09 (EET)
- Wars, Miron și Pixi, bine ați venit! --Radufan 1 octombrie 2006 03:04 (EEST)
- --Ervin1 (discuție) 13 noiembrie 2009 21:32 (EET)
- --Helga B 17 decembrie 2009 18:03 (EET)
- DinamoFacebook (discuție)
- Lare 11 11 ianuarie 2012 13:29 (EEST)
- -- Alex17nico Alex17nico (discuție) 4 februarie 2012 20:11 (EET)
- Byron
- Lare 12
- Vergilianus
- Opas
- --Gdaniel111 (discuție) 17 decembrie 2012 17:00 (EET)
- --Sebastianpin 29 decembrie 2013 21:48 (EET)
- --Wintereu 3 iunie 2014 22:49 (EEST)
- Polistul 23 iulie 2014 16:05 (EEST)
- --Sergentul 23 octombrie 2015 07:10 (EEST)
- --NGC 54 (discuție / contribuții) 20 februarie 2021 13:46 (EET)
- Au mai rămas câteva articole, majoritatea lungi și "stufoase" pentru cine nu moare de dragul subiectului respectiv. Ce rămâne este o muncă care necesită o răbdare aparte, așa că e de înțeles că în ultimele zile numărul de articole a rămas constant. Totuși, toți cei care s-au înscris aici sunt invitați să ia parte și la acțiunile prezentate mai jos. Mai e multă treabă de făcut!--Radufan 20 octombrie 2006 01:00 (EEST)
- Am rezolvat diacriticele și ortografia din articolul >educație< dar nu este rezolvat dpdv al continutului care apare ca trei oameni de pe trei continente nu ca trei frați,din același neam --Karin 31 octombrie 2006 19:37 (EET)
- Am corectat toate diacriticele si ortografia din articolul Klu Klux Klan.--Dobrancky 30 noiembrie 2006 14:02 (EET)
Vreau să vă împărtășesc o tehnică rapidă de corectare a diacriticelor. Am Windows în franceză și Microsoft Word în engleză, tastatura franceză. Am instalat dicționarul de Word în română și setez în Word limba principală româna.
În Wikipedia, iau pagina fără diacritice în editare și îi copiez absolut tot conținutul în Word. Spun Word-ului să-mi sugereze greșelile de ortograf. Majoritatea cuvintelelor fără diacritice vor fi subliniate ca fiind necunoscute, fac click dreapta pe mouse și selecționez varianta sugerată de Word, dacă e cea corectă. Dacă nu, înlocuiesc chiar eu literele greșite. Greșelile frecvente gen „si” în loc de „și” sau „in” în loc de „în”, le modific automat cu funcția de înlocuire a Wordului. Cu asta se câștigă o grămadă de timp într-un articol mare.
Mai rămâne o problemă spinoasă, cum fac să introduc literele cu diacritice de pe o tastatură ne-românească. Ei bine, creez Macro-uri în Word de genul: „Alt+a” înseamnă „ă” sau „Alt+Shift+a” înseamnă „Ă”. E ceva mai complicat dar cu timpul vă obișnuiți că trebuie apăsat pe două taste în același timp pentru a se obține un singur caracter.
Apoi, copiez înapoi tot conținutul modificat astfel în Wikipedia. Aspectul inițial este păstrat (format, poze etc), în plus diacriticele sunt prezente!
Și încă un lucru, Word-ul nu își dă seama dacă un substantiv feminin este articulat sau nu, deci pentru „o copila” nu va sugera că trebuie „o copilă”. E nevoie de puțină atenție.
Spor la treabă. Paginile fără diacritice scad în număr grație nouă dar cresc din nou odată cu noile articole!
--FelixTheCat 13 decembrie 2006 10:41 (EET)
Am lucrat la următoarele pagini Efteling, Furmint, Intrefier, Ritchie Valens, Romeo Surdu, Teorema lui Rolle. Pe unde am putut am încercat să aduc și îmbunătățiri. Cred că ar trebui înlăturat formatul pentru diacritice din ele. --Alexdc 18 iulie 2008 17:39 (EEST)
Am corectat problema diactriticelor din articolul Eurofighter Typhoon, precum și câteva dezacorduri. --AdySarbus (discuție) 22 mai 2009 17:33 (EEST)
Am rezolvat problema diactriticelor din articolele basm cult, Biserica ortodoxă din Boian, județul Sibiu, Boala Basedow-Graves, Joseph Cao, Casa memorială Nicolae Grigorescu de la Câmpina, Cerașu, Prahova, Child's play, Circuit electric, Civitavecchia, Clima Mexicului, Colegiul Național Nicolae Grigorescu, Corlătești, Vaslui, Costești, Moldova, Cristian Zimmermann, Beatrice Câșlaru, Tiberiu Almosnino, Cultura Iranului, Hitman, Angela Baciu-Moise, Biborțeni (ape), Daydream World Tour, Bloodhound, Bosquito, CLISP, Carrefour Colentina, Brutărie, Aristide Buhoiu, Dinte, Acid hialuronic, Ștefan Bănulescu, Cascador, John Cena, Amibă, Cenaclul din Ierusalim --AdySarbus (discuție) 23 mai 2009 00:49 (EEST)
Am rezolvat problema diacriticelor din articolul Nicolae Tătăranu --discuție), Kelly Kelly --[[Utilizator:Lare 11|discuție]Metallica#The_NeW-Kid,--discuție),Achiziție_paralelă,--discuție,Adam_Hicks,Comuna Ion Roată,Ialomița,Robin Hood,Exodus (formație),La bloc,Brothers of Destruction,Gulie,Srdjan Luchin,Vasile Grigore,Arborele de cafea,Braniște-Râșcani,Bridget Mandler,Balota,Vâlcea,Bitdefender,Hidroizolație,Hogwarts,DuelJewel,Dialogul melian,Guimaraes,Dâmbu,Mureș,D-Generation X
Dacă ai o bună cunoștință a limbii engleze și vrei să dai o mână de ajutor, îți poți testa capacitatea lingvistică traducând unul dintre articolele de pe Wikipedia noastră care sunt scrise în limba engleză! Mergi aici și alege un articol dintr-un domeniu care te poate interesa. Dar atenție! Capacitatea de a înțelege sau de a vorbi o limbă străină nu este un indicator al capacității de a traduce dintr-o limbă în alta. Citește întâi Îndrumarele Wikipedia: Cum traduc un articol și Greșeli frecvente: traduceri de slabă calitate. Greșeli grave de traducere se pot întâmpla chiar și celor mai buni vorbitori de limbă străină.
Avem și un număr mic de articole în limbile franceză, germană, italiană și spaniolă. Dacă știi una din aceste limbi, nu ezita să contribui traducând unul din aceste articole. Spor la treabă!
Dacă ești interesat de traduceri binevenite ale articolelor din limba română în alte limbi (la Wikipediile respective), vezi mai jos.
Înscrieri
- --Radufan 9 octombrie 2006 12:04 (EEST)
- ---Andrei 10 octombrie 2006 13:21 (EEST)
- --Sirbumihai 10 octombrie 2006 14:41 (EEST)
- --Danielsavoiu <> Mesaj 10 octombrie 2006 19:54 (EEST)
- --FelixTheCat 12 octombrie 2006 13:16 (EEST)
- Remigiu scrie-mi 17 octombrie 2006 21:57 (EEST) pot tradus din engleză, spaniolă și poloneză, numai trebuie ajutor de vorbtori native.
- --INCiTe 27 octombrie 2006 16:20 (EEST)
- Engleză, germană, italiană și, eventual, franceză. Roamata mesaj 13 noiembrie 2006 18:14 (EET)
- -- Simona hagiu 21 noiembrie 2006 12:46 (EET) engleză
- -- Mocu 12 februarie 2007 20:07 (EET) Spaniolă și engleză
- --Chris sb 15 aprilie 2007 10:09 (EEST) engleză, germană, franceză
- --Severina 12 august 2007 12:27 (EEST) engleză, germană și spaniolă
- --Andynomite 3 septembrie 2007 20:39 (EEST) engleză
- --Galatheea 6 septembrie 2007 11:16 (EET) engleză
- --Alisandi 19 septembrie 2007 10:14 (EEST) engleza
- --Kiwitrice 14 octombrie 2007 11:09 (EEST) spaniolă , galego , portugheză , engleză , franceză ,italiană , etc. ,
- --Turbojet 12 noiembrie 2007 11:46 (EET) Doar articole tehnice, din engleză și franceză.
- -- Firilăcroco Mesaj 2 mai 2008 12:22 (EEST) engleză, franceză
- GikÜ 23 mai 2008 23:36 (EEST) rusă, engleză
- silviubogan 6 august 2008 19:51 (EEST) engleză
- AdySarbus 22 mai 2009 17:27 (EEST) engleză
- --Mihai_1991 5 septembrie 2009 16:07
- Bourgediscuție 7 septembrie 2009 18:37 (EEST) engleză, rusă
- --Ervin1 (discuție) 13 noiembrie 2009 21:34 (EET)- Engleză, Spaniolă.
- --Helga B 17 decembrie 2009 18:07 (EET) Engleză, Deutsch, Portugheză, Español.
- Dragonulteo (discuție) 16 februarie 2010 20:27 (EET) traduc din engleza si franceza
- Codrin.B (discuție) 29 februarie 2012 21:02 (EET)
- Sebastianpin 02 decembrie 2013 09:12 (EET) Engleză...
- --Wintereu 3 iunie 2014 22:49 (EEST)
- Polistul 23 iulie 2014 16:05 (EEST)
- --Sergentul 23 octombrie 2015 07:12 (EEST) engleză, franceză, sârbă, maghiară
- 25 martie 2021 16:53 (EET)
Discuții dacă se poate vă rog să traduceți și la en.wp articolul vălenii de munte din ro.wp. --Danval 13 octombrie 2006 14:23 (EEST)
Paginile care trebuie unite au un avantaj și un dezavantaj. Avantajul e că odată abordat un articol, se rezolvă dintr-un foc două articole cu probleme. Dezavantajul e că unirea a două articole care sunt asemănătoare dar nu identice, implică un minim de muncă de editare, care poate lua mai mult timp și trebuie făcută cu grijă, astfel încât nici o informație să nu fie lăsată pe dinafară. Și în acest caz se aplică modul de lucru al proiectului: orice neregulă, de orice natură, trebuie și ea abordată odată cu unirea articolelor.
Înscrieri
- --Radufan 8 octombrie 2006 23:06 (EEST)
- --Roamata mesaj 13 noiembrie 2006 18:15 (EET)
- --Turbojet 12 noiembrie 2007 11:46 (EET)
- --Bourge 30 aprilie 2008 12:17 (EEST)
- --Ionutzmovie (discuție) 18 octombrie 2009 00:15 (EEST)
- Codrin.B (discuție) 2 martie 2012 05:07 (EET)
- --Wintereu 3 iunie 2014 22:49 (EEST)
- --Polistul 23 iulie 2014 16:05 (EEST)
Discuții Existau două pagini despre râul Someș anume Someș și Someș (râu). Informațiile au fost contopite în noul articol Râul Someș, similar cu soluția adoptată pentru Mureș și Olt. Fostul articol Someș a fost utilizat pentru dezambiguizare. Nu au fost făcute alte modificări, deci articolul rămâne un ciot.Articolul Someș (râu) care nu mai conține nimic, trebuie șters. Nu știu nici dacă am voie și nici cum să șterg un articol.
La Wikipedia Drepturile de Autor trebuie strict respectate. Din păcate nu mulți percep importanța respectării legii chiar și într-un spațiu virtual precum Internetul. Majoritatea covârșitoare a materialului publicat pe Internet se află sub incidența legilor care protejează drepturile de autor. Foarte des veți găsi la sfârșitul unui sit web faimoasa Toate drepturile rezervate. Dar acolo unde nu există, ea este implicită. Pe Wikipedia, cel mai des se încalcă drepturile de autor atunci când sunt copiate fără aprobare, folosind copy/paste, pasaje întregi din alte situri web. În categoria Pagini Copyvio se găsesc o serie de articole care încorporează astfel de material "copyvio". Pentru a nu elimina direct această sursă de informații, care poate fi de foarte bună calitate, cel mai indicat este folosirea sursei pentru scrierea unui articol după standardele Wikipedia, citând sursa în cauză și folosind minim o altă sursă în plus. Este o muncă mai migăloasă însă absolut necesară pentru a da legalitate și credibilitate efortului nostru. Vezi și:
Înscrieri
- --Radufan 16 octombrie 2006 11:22 (EEST)
- --Andreidiscuție 4 februarie 2008 19:40 (EET)
- --Ionutzmovie (discuție) 18 octombrie 2009 00:15 (EEST)
Discuții
PDVN (în curs)
[modificare sursă]La propunerea lui Alex:D, continuăm proiectul urmărind articolele care nu respectă politica PDVN(Punctul De Vedere Neutru). Numărul articolelor nu este foarte mare, însă e nevoie de o atenție sporită față de problemele ridicate. Citiți cu atenție Îndrumarul Wikipedia înainte de a începe. Înscrieți articolul de care vreți să vă ocupați în lista de mai jos și adăugați-vă numele lângă. Dacă sunt mai mulți utilizatori pe același articol, încercați să nu ajungeți la conflicte de modificări. Dacă aveți nevoie de ajutor, scrieți acest lucru mai jos sau pe pagina de discuții a articolului respectiv. Purtați discuțiile referitoare la articole, pe paginile de discuții ale articolelor, ca oricine să poată urmări progresul atins. Începeți cu articolele pe care le considerați mai „ușoare”. Spor la treabă!
Înscrieri
- --Radufan 30 septembrie 2006 00:08 (EEST)
- --Alex:D|Mesaje 30 septembrie 2006 02:13 (EEST)
- --RP 13 octombrie 2006 18:33 (EEST)
- Codrin.B (discuție) 2 martie 2012 05:08 (EET)
Discuții In paralel cu imbunatatirea formatelor de avertizare, dupa terminarea concursului, propun sa revedem un pic articolele PDVN. Am desemnat pentru inceput Miklós Horthy, fiindca informatia aflata in el este pusa alandala, subcapitolele fiind scrise de oameni cu vederi diferite asupra personalitatii lui Horthy. Trebuie sa punem in ordine toate informatiile si sa stergem elementele de propaganda. Chiar daca a fost reabilitat, nu trebuie uitata chestiunea minoritatilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, inclusiv a evreilor. Propun sa rescriem articolul pas cu pas, prin consens in pagina de discutii. Eu o sa mai vin cu surse, inclusiv cele evreiesti, aflate si la Yad Vashem. Va cer ajutorul, calmul si calitatile diplomatice.
Treptat-treptat, trebuie sa terminam cu aceste articole care au un format ce n-ar cam trebui sa se vada pe aici. Dupa ce se rezolva (cand?) problema cu promovarea cu ajutorul Ministerului Comunicatiilor si adunam mai multa lume dornica sa colaboreze, bineinteles, dupa 40.000 de articole, propun sa ne oprim un pic si sa revedem cioturile, paginile fara diacritice (250), necategorizate (39), de tradus (91) sau de curatat (68), poate incercam sa mai micsoram si numarul lor. Alex:D|Mesaje 29 septembrie 2006 21:24 (EEST)
- Ok, mi se pare o idee bună să începem cu articolele PDVN. Nu sunt foarte multe. Despre articolul Miklos Horthy nu pot sa zic decât că e teribil de prost scris. Însă îți sugerez să iei ca model articolul de pe Wikipedia engleză, care mi se pare mult mai echidistant, chiar să traduci direct din el și să faci puțină cercetare doar acolo unde sunt lipsuri, poate cel mai mult în aspectele legate de România. Trebuie calibrat puțin efortul și timpul dedicat acestui articol, ținând cont de cercetarea deja efectuată pe wikieng. Eu te ajut acolo unde ai nevoie, numai să împărim clar ce este de făcut, altfel ne batem cap în cap pe același articol. După care terminăm cu articolele PDVN și mergem mai departe la următoarele.--Radufan 29 septembrie 2006 21:36 (EEST)
- Propun sa scoatem eticheta de PDVN acolo unde nu exista explicatii pe pagina de discutii si nu pot fi determinate partile problematice. Au mai ramas 30 articole--Alex:D|Mesaje 30 septembrie 2006 02:00 (EEST)
- De acord. Am întâlnit și eu un asemena specimen și nu-mi dădeam seama de ce e PDVN. Condiția esențială când introduci formatul PDVN e să explici de ce crezi că nu e neutru. --Radufan 30 septembrie 2006 02:05 (EEST)
- Propun sa scoatem eticheta de PDVN acolo unde nu exista explicatii pe pagina de discutii si nu pot fi determinate partile problematice. Au mai ramas 30 articole--Alex:D|Mesaje 30 septembrie 2006 02:00 (EEST)
Am început la Discuție:Miklós Horthy/Rescriere. Va rog sa va spuneti parerile si obiectiile pe pagina de discutii a articolului initial.--Alex:D|Mesaje 3 octombrie 2006 01:29 (EEST)
- Aproape am terminat articolul. Mai am de completat capitolul Horthy si fascismul, dar as avea nevoie totusi, daca se pricepe si poate cineva, o traducere a variantei unguresti. Pentru situatia nationalitatilor minoritare din teritoriile primite am cerut deocamdata ajutorul wikipedistilor slovaci. Pentru polonezi: ar putea Michał sa traduca pasajul de la wikipedia poloneza? Mai e de rezolvat problema sarbilor; nu le gasesc cafeneaua... La romani am surse. Daca e ceva in neregula, va rog sa semnalati.--Alex:D|Mesaje 8 octombrie 2006 22:10 (EEST)
Aceasta este prima inițiativă din cadrul proiectului. Ea a fost finalizată însă necesită supraveghere constantă deoarece zilnic apar articole noi care nu sunt categorizate sau nu conțin nicio legătură internă.
Înscrieri
- --Whiteman 28 mai 2007 14:31 (EEST)
- --Turbojet 12 noiembrie 2007 11:46 (EET) Doar în cazul și altor editări.
- --GikÜ 23 mai 2008 23:38 (EEST)
- --Cristi215Discuție 8 iulie 2008 22:09 (EEST)
- --AdySarbus 22 mai 2009 17:27 (EEST)
- --Bourgediscuție 7 septembrie 2009 18:39 (EEST)
- --Ionutzmovie (discuție) 18 octombrie 2009 00:16 (EEST)
- --Dragonulteo (discuție) 16 februarie 2010 20:28 (EET)
- Codrin.B (discuție) 2 martie 2012 05:08 (EET)
- --Sebastianpin 19 ianuarie 2014 11:39 (EET)
- --Wintereu 3 iunie 2014 22:49 (EEST)
- --Polistul 23 iulie 2014 16:05 (EEST)
- --NGC 54 (discuție / contribuții) 20 februarie 2021 13:46 (EET)
Pagini fără echivalente în alte limbi
[modificare sursă]Legăturile interlinguale sunt importante deoarece oferă informații suplimentare asupra unui subiect existent pe Wikipedia română, prezent și în Wikipedii în alte limbi.
Scopul acestei inițiative este de a aduce paginilor fără legături interlinguale aceste adăugiri. Dacă nu există echivalent al articolului patrulat din alte limbi se va adăuga formatul:
- {{interlingual}}; afișarea acestei etichete va atrage atenția altor utilizatori — dintre care cel puțin unul poate stăpâni subiectul mai bine decât Dvs. și poate ajuta — că articolului îi lipsesc versiunile în alte limbi. Rugăm totuși să nu abuzați de acest format atunci când aveți priceperea necesară în domeniul vizat de articol.
Formatul {{interlingual}} este recomandat să apară în partea de sus a articolului, lângă alte etichete de acest gen.
Înscrieri:
- Impy4ever 11 martie 2008 15:02 (EET)
- Cristi215Discuție 8 iulie 2008 22:06 (EEST)
- AdySarbus 22 mai 2009 17:27 (EEST)
- Codrin.B (discuție) 2 martie 2012 05:12 (EET)
- Wintereu 10 iunie 2014 06:12 (EEST)
- --NGC 54 (discuție / contribuții) 20 februarie 2021 13:46 (EET)
Sortarea Cioturilor
[modificare sursă]Inițiativa de Sortare a Cioturilor s-a terminat! Pentru aproximativ 5.000 de articole, formatul "ciot" a fost sortat în funcție de domeniu. La data de 28 septembrie 2006 au mai rămas 81 de articole conținând formatul "ciot", nesortate. Dacă vrei să contribui în continuare, vezi categoria Ciot și Proiectul de sortare a cioturilor. Este necesară supravegherea constantă a categoriei.
- Înscrieri
Articole inactuale
[modificare sursă]Dacă găsiți articole care conțin informații inactuale, vă rugăm să le corectați. Când faceți asta, luați în considerare următoarele:
- În continuare trebuie să citați surse de încredere prin intermediul notelor.
- Dacă găsiți o informație care menționează un eveniment care, la momentul introducerii sale în articol (de ex. 20.02.2019), este menționat ca întâmplându-se în viitor (de ex. 20.02.2020), vă rugăm să actualizați informația, dar nu presupuneți că evenimentul chiar avut loc fără să citați surse de încredere care să menționeze dacă acel eveniment a avut loc sau nu. Exemplu: X scrie în data de 20.02.2019 în articolul Y că construcția Z se va finaliza în data de 20.02.2020. Astăzi este 20.02.2021, iar finalizarea construcției este încă scirsă la timpul viitor. Dvs. puteți actualiza articolul, menționând finalizarea construcției ca fiind efectuată doar dacă și citați vreo sursă de încredere.
- Dacă schimbați o dată, vă rugăm să menționați și datele trecute (dacă este cazul). Exemplu: Într-un articol despre o comună este menționat doar primarul din 2016, deși în 2020 a fost ales alt primar. Dacă menționați primarul din 2020 ca primarul actual, puteți menționa primarul din 2016 ca primar inactual, în loc să ștergeți de tot informația despre primarul din 2016.
- Verificați și informațiile din infocasetă.
Înscrieri
Curățare categorii
[modificare sursă]Momentan nu mai prea sunt pagini necategorizate, dar trebuie supravegheata pagina Special:Uncategorizedcategories. În plus este un haos total în categorii, multe nu sunt folosite: Special:Unusedcategories, multe nu sunt legate într-o structură de arbore, iar multe categorii similare nu sunt grupate.
Înscrieri
- De aceiași părere pentru biologie. Mai întâi ar trebui făcută o structură gen arbore (cum s-a spus anterior) și apoi trecut la scrierea categoriilor--Jean 16 noiembrie 2006 19:57 (EET)
Cuvinte cheie
[modificare sursă]Adăugați mai jos cuvinte cheie care introduse în pagina de căutare, duc la diverse probleme de orice natură (excludem obscenitățile):
- Declinarea greșită a verbului a crea:
- Alte greșeli:
- pot apare (corect este pot apărea)
- complect (corect este complet)
- retrieved (se omite involuntar traducerea)
- because
- Diacritice:
- Afirmații fără suport științific:
- unii (cuvânt care introduce de cele mai multe ori o afirmație fără suport științific)
- se pare că (idem)
- se spune că (idem)
- cercetătorii (cuvânt care are nevoie de suport științific notat în bibliografie)
- criticii (idem)
Pentru mai multe cuvinte cheie, puteți consulta și articolul Elemente problematice ale limbii române.
Curățenie legături externe indisponibile
[modificare sursă]Vă invit să vedeți Categorie:Legături externe indisponibile, categorie creată de MihaitzaBot. Din păcate la finalizarea ei vor fi în jur de 1,800 de legături indisponibile, deci e groaznic de mult de lucru pentru că nu le șterge automat, ci doar notifică în pagina de discuții. --Mihai | D 24 ianuarie 2007 18:51 (EET)
Altele
[modificare sursă]- Articole care au nevoie de ajutor
- Articole de curățat
- Articole care necesită atenția unui expert
- Articole cu suport bibliografic necorespunzător
- Articole suspectate de cercetare originală
- Articole în curs de dezvoltare (de urmărit cele cu termenul de 24 de ore expirat)
- Categorii necategorizate
- Categorii nefolosite
- Dispute acuratețe
- Imagini neutilizate
- Pagini orfane
- Pagini scurte
- Pagini de dezambiguizare (lista paginilor de dezambiguizare)
Statistici
[modificare sursă]Legendă:
sub 10 articole
între 10 și 100 articole
între 100 și 1000 articole
peste 1000 articole
Vezi și
[modificare sursă]