Ulysses S. Grant

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la președintele american Ulysses S. Grant. Pentru alte sensuri, vedeți Ulise (dezambiguizare).


Ulysses S. Grant
Ulysses Grant 1870-1880.jpg

al 18-lea președinte Președinte al SUA
În funcție
4 martie 1869 – 3 martie 1877
Vice-președinte Schuyler Colfax (1869–1873);
Henry Wilson (1873–1875)
Precedat de Andrew Johnson
Succedat de Rutherford B. Hayes

Născut(ă) 27 aprilie 1822(1822-04-27)
Point Pleasant, Ohio
Decedat(ă) 23 iulie 1885 (63 ani)
Mount McGregor, New York
Partid politic Republican
Soție Julia Dent Grant

Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 - d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1869 - 1877). Grant a devenit un erou național în timpul Războiului Civil American, în timpul căruia a comandat forțele combinate ale Armatei Uniunii ca unul dintre generalii acesteia și, mai târziu, în calitate de comandant general al întregului front de război (1864 - 1865).

Perioada timpurie[modificare | modificare sursă]

Grant intrat la Academia Militară în 1839, și apoi s-a distins în războiul mexican, unde a fost promovat la gradul de căpitan. totuși în 1854, el renunță la cariera militară și devine fermier.

Contra secesioniștilor[modificare | modificare sursă]

În 1861, după prima Proclamație a președintelui Lincoln, el devine vice-guvernator al statului Illinois și totodată comandant al regimentului 21 de voluntari nordiști, ocupând poziție în zona Missouri, punctul strategic Cairo. Aici a combătut cu succes încercările sudiștilor de a bloca Mississipi și Ohio. Lincoln l-a numit apoi, comandantul trupelor federale din Mississipi, Ohio, Cumberland și Tennessee. Sub comanda luii în 1863 nordiștii republicani înving la Chattanooga și ocupă Knoxville, o lună mai târziu. În iarna 1864/1865 el și-a reorganizat trupele comandate și în 1865 și după un marș rapid spre Burkesville, obligă pe 12 aprilie restul trupellor generalului sudist Lee (Robert Edward Lee) să capituleze.

Despre cariera militară[modificare | modificare sursă]

Istorici militari îl plasează pe Grant în rândul celor mai apreciați generali din toate timpurilor. Modul în care istoricul militar J. F. C. Fuller îl caracterizează este unul extrem de elogios: "Grant a fost unul dintre cei mai mari generali ai vremii sale și unul dintre cei mai mari strategi ai oricărei vremi”, conform originalului din engleză: „[Grant was] the greatest general of his age and one of the greatest strategists of any age.” Campania de la Viksburg a fost una dintre acele bătălii care au fost studiate îndelung și scrupulos de către istorici determinând aprecieri foarte pozitive. În același timp, părerea specialiștilor este unanimă în a recunoaște meritele tactice și strategige ale lui Grant care l-a obligat pe comandantul trupelor Sudului, generalul Robert E. Lee să se recunoască învins în Bătălia de la Appomattox.

Președinția[modificare | modificare sursă]

În mai 1868 republicanii îl desemnează candidatul lor la președinție, și câștigă alegerile în defavoarea adversarului Seymour. În politica externă americană, Grant a avut mai multe reușite, dar intern el a cedat frecvent unora din interesele partidului său republican, cum ar fi ocuparea de posturi oficiale de către adepți sau apropiați ai republicanilor, ivindu-se multe cazuri de corupție.

Considerații diferite[modificare | modificare sursă]

În contrast cu meritele sale militare, unde recunoașterea de către istoricii militari este generală, istoricii prezidențiali plasează perioada președinției sale undeva la coadă, printre cele mai de joasă calitate, datorită în special corupției generalizate, chiar dacă reputația personală a președintelui Grant a rămas practic neatinsă. Pe de altă parte, în ultimii ani, reputația sa de președinte, per ansamblu, a suferit o îmbunătățire din partea anumitor istorici prezidențiali.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]