Moldovenism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Moldovenismul este un curent politic, social, cultural și filologic care presupune că moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Acest concept etno-cultural a apărut după Tratatul de la București din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice: « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Deși curentele sînt anterioare, cuvintele « moldovenism » și « romînism » apar doar în anul 1932, odată cu controversele din RASS Moldovenească relative la scrierea și identitatea limbii din această Republică autonomă sovietică. În urma acestor controverse, « moldovenismul » a fost abandonat timp de șase ani (2 februarie 1932 - 27 februarie 1938) de către autoritățile sovietice care, în acea scurtă vreme, au dat prioritate răspândirii comunismului în toată România asupra revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc. În restul timpului, « moldovenismul » a fost, pînă în zilele noastre, principala pîrghie a politicii țariste, sovietice și ruse în teritoriile din răsăritul Prutului și față de România, sau față de revendicările romanicilor dinafara acesteia.[1] Astfel, « Moldovenismul » țintea facilitarea procesului de rusificare a românofonilor dintre Prut și Nistru, pe principiul Divide et impera („desparte și cucerește” sau „dezbină și stăpînește”).[2]

Controversa a încetat între anii 1948 și 1975 când România comunistă și-a aliniat docil poziția politică și universitară pe cea « moldovenistă » a Uniunii sovietice. În acea perioadă, în ambele țări, cine evoca doar posibilitatea ca pozițiile oficiale să poată fi discutate, risca aspre pedepse mergând de la repartizarea în alte slujbe mai grele, mai prost plătite și îndepărtate, pînă la condamnarea la închisoare sau lagăr de muncă silnică. După 1975 în România socialistă (odată cu apariția liniei « național-comuniste » din perioada Ceaușescu[3]) și după 1988 în URSS (odată cu linia « glasnost » și « perestroika » din perioada Gorbaciov), « românismul » a reapărut, devenind în anii 1990-1992 oficial în ambele țări, în legătură cu prăbușirea « taberei comuniste ». În acei trei ani, controversa s-a stins din nou, de data aceasta în profitul « românismului ». Republica Moldova era atunci considerată oficial ca un stat multinațional adăpostind Bulgari, Găgăuzi, Români, Ruși, Ucraineni ș. a., toți putîndu-se deopotrivă defini ca membri ai unor popoare și culturi depășind granițele Republicii, printre care poporul român.

Odată cu renașterea mișcărilor comuniste și recunoașterea internațională a zonei de influență excluzivă a Rusiei asupra a 12 dintre cele 15 foste republici unionale sovietice (printre care și Republica Moldova), controversa a reapărut în peisajul politic, provocând un război civil de-a lungul Nistrului, degradând relațiile între România și Republica Moldova și ajungând, la data de 29 iunie 1994, la o nouă oficializare constituțională a « moldovenismului » în Republica Moldova. De atunci încoace, băștinașii românofoni din Republica Moldova care se declară « moldoveni » sunt socotiți « cetățeni titulari » dar nu mai au dreptul de a se defini ca membri ai unui popor depășind granițele Republicii, iar cei care se declară « români » pentru a păstra acest drept, sunt socotiți « minoritate națională » în propria lor țară.[4]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Charles King, "The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture", Hoover Press 2000, 62 pagini.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gheorghe Negru : Politica etno-lingvistică a R.S.S.M., ed. Prut Internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, pag. 19-21.
  2. ^ Apostol Stan - Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 152; în chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly scria:
    Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma, căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de "moldoveni". Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani
    citat în ContribuțiA SOROCENILOR la realizarea Actului Unirii.
  3. ^ Catherine Durandin: Istoria Românilor, Ed.: Institutul European, Colecția Oglinzi paralele, 1995, ISBN: 973-586-024-6
  4. ^ Vezi [1], articolul Comunități etnice în Republica Moldova și [2].