Moldovenism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hărți etnice redînd teoria moldovenistă în variantele „minimalistă" (sus) și „maximalistă" (jos).
Manifestarea moldovenismului în direct la Moldova 1 : discursul lui Mihail Garbuz în cadrul dezbaterilor electorale pentru alegerile parlamentare din 2010.

Moldovenismul este un curent politic, social, cultural și filologic care presupune că moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români. Această teorie există în două variante :

  • conform teoriei dominante „minimaliste”, numai moldovenii de la răsărit de Prut au căpătat o identitate etnică diferită față de cetățenii României (inclusiv față de moldovenii din vestul Prutului); această variantă, exprimată prin articolul 13 al Constituției Republicii Moldova, se bazează pe definiția politică a „limbii moldovenești”, oficială în perioada sovietică (1940 - 1991)[1] și în timpul guvernării comuniste (2001 - 2009)[2];
  • conform teoriei „maximaliste”, minoritară și neoficială, toți moldovenii dintre Carpați și Nistru, „urmași ai slavo-romanicilor bolohoveni”, au o identitate etnică diferită față de Români[3]; această variantă promovată de foruri anti-românești printre care „Moldova Mare”[4], „Mișcarea Voievod” sau „Scutul Moldovenesc”[5] se bazează pe reinterpretarea istoric-retroactivă a graiurilor limbii daco-române ca „limbi diferite”, printre care graiul moldovenesc este descris ca fiind „limba moldovenească veche”, iar limba română din România actuală precum și identitatea românească sunt descrise, în ciuda surselor vechi[6], ca fiind „construcții artificiale recente” prin care moldovenii de la vest de Prut (și o mică parte dintre cei de la est) ar fi fost „artificial românizați de statul român după 1859”.[7]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Acest concept etno-cultural a apărut după Tratatul de la București din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice: « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Deși curentele sînt anterioare, cuvintele « moldovenism » și « romînism » apar doar în anul 1932, odată cu controversele din RASS Moldovenească relative la scrierea și identitatea limbii din această Republică autonomă sovietică. În urma acestor controverse, « moldovenismul » a fost abandonat timp de șase ani (2 februarie 1932 - 27 februarie 1938) de către autoritățile sovietice care, în acea scurtă vreme, au dat prioritate răspândirii comunismului în toată România asupra revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc. În restul timpului, « moldovenismul » a fost, pînă în zilele noastre, principala pîrghie a politicii țariste, sovietice și ruse în teritoriile din răsăritul Prutului și față de România, sau față de revendicările romanicilor dinafara acesteia.[8] Astfel, « Moldovenismul » țintea facilitarea procesului de rusificare a românofonilor dintre Prut și Nistru, pe principiul Divide et impera („desparte și cucerește” sau „dezbină și stăpînește”).[9]

Controversa a încetat între anii 1948 și 1975 când România comunistă și-a aliniat docil poziția politică și universitară pe cea « moldovenistă » a Uniunii sovietice. În acea perioadă, în ambele țări, cine evoca doar posibilitatea ca pozițiile oficiale să poată fi discutate, risca aspre pedepse mergând de la repartizarea în alte slujbe mai grele, mai prost plătite și îndepărtate, pînă la condamnarea la închisoare sau lagăr de muncă silnică. După 1975 în România socialistă (odată cu apariția liniei « național-comuniste » din perioada Ceaușescu[10]) și după 1988 în URSS (odată cu linia « glasnost » și « perestroika » din perioada Gorbaciov), « românismul » a reapărut, devenind în anii 1990-1992 oficial în ambele țări, în legătură cu prăbușirea « taberei comuniste ». În acei trei ani, controversa s-a stins din nou, de data aceasta în profitul « românismului ». Republica Moldova era atunci considerată oficial ca un stat multinațional adăpostind Bulgari, Găgăuzi, Români, Ruși, Ucraineni ș. a., toți putîndu-se deopotrivă defini ca membri ai unor popoare și culturi depășind granițele Republicii, printre care poporul român.

Odată cu renașterea mișcărilor comuniste și recunoașterea internațională a zonei de influență excluzivă a Rusiei asupra a 12 dintre cele 15 foste republici unionale sovietice (printre care și Republica Moldova), controversa a reapărut în peisajul politic, provocând un război civil de-a lungul Nistrului, degradând relațiile între România și Republica Moldova și ajungând, la data de 29 iunie 1994, la o nouă oficializare constituțională a « moldovenismului » în Republica Moldova. De atunci încoace, băștinașii românofoni din Republica Moldova care se declară « moldoveni » sunt socotiți « cetățeni titulari » dar nu mai au dreptul de a se defini ca membri ai unui popor depășind granițele Republicii, iar cei care se declară « români » pentru a păstra acest drept, sunt socotiți « minoritate națională » în propria lor țară.[11]

Figuri asociate[modificare | modificare sursă]

Printre principalii promotori actuali ai moldovenismului în Republica Moldova, se numără: Mihail Garbuz și formațiunea sa maximalistă „Patrioții Moldovei” care militează pentru „Moldova Mare” (anexarea Moldovei dintre Carpați și Prut de către Rep. Moldova)[12]; Nicolae Pascaru, fondator al asociațiilor „Mișcarea Voievod” și „Scutul Moldovenesc”, președintele Federației de lupte „Voievod” și fondator al portalului moldovenii.md[13][14]; Vasile Stati, istoric și politician controversat, autor a unor opere la fel de controversate, printre care și „Dicționarul moldovenesc-românesc”; Renato Usatîi împreună cu partidele sale și mișcarea Antifa; Partidul Comuniștilor din Republica Moldova care s-a aflat la putere timp de 8 ani; Partidul Socialiștilor din Republica Moldova în frunte cu liderul său Igor Dodon; Victor Stepaniuc, fost deputat comunist[15] și nu în ultimul rând persoane ca Sergiu Perciun (fruntaș al partidului „Patrioții Moldovei”)[16], Emilian Ciobu (fondator al partidului „Patria”) sau episcopul de Bălți și Fălești, Marchel (co-fondator al mișcării „Moldova Mare” declarat deschis „împotriva unioniștilor din Republica Moldova”).[17][18][19]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gheorghe Negru: Politica etno-lingvistică a R.S.S.M., ed. Prut Internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, pag. 19-21.
  2. ^ John Mackinlay, Peter Cross (2003) Regional Peacekeepers, United Nations University Press ISBN 92-808-1079-0, p. 139.
  3. ^ [www.moldovenii.md] și [www.graiesc.md]
  4. ^ Vezi Încă un PARTID MOLDOVENIST în R. Moldova. Președinte este un fost ambasador
  5. ^ [1]
  6. ^ Denumirea de „români” prin care vorbitorii limbii daco-române se recunoșteau între ei, este atestată încă din secolul al XVI-lea în Transilvania, Țara Românească, Dobrogea și Moldova dintre Carpați, Nistru și Mare, nu numai de cronicari moldoveni precum Miron Costin („Așa și neamul acésta, de carele scriem, al țărîlor acestora, numele vechiŭ și mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, și cât au trăit [...] tot acest nume au ținut și țin pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu țara sa rumânească, ca și românii cei din Ardeal. [...] Și așa ieste acestor țări și țărîi noastre, Moldovei și Țărîi Muntenești numele cel direptŭ de moșie, ieste rumân, cum să răspundŭ și acum toți acéia din Țările Ungurești lăcuitori și munténii țara lor și scriu și răspundŭ cu graiul: Țara Românească.” în De neamul moldovenilor), Ion Neculce sau Grigore Ureche, ci deasemenea de călători sau conlocuitori străini: astfel, italianul Francesco della Valle scrie în 1532 că „Volohii se denumesc romani în limba lor” iar mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie: „Sti rominest?” („... si dimandano in lingua loro Romei... se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano, ...”, în : Claudiu Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la Section Historique, XVI, 1929, p. 1–90); după o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, alt italian, Ferrante Capecci, relatează prin 1575 că locuitorii acestor trei țări se numesc pe ei înșiși „romanesci” : „Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli...” (în Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, București, Editura Stiințifică, 1970, vol. II, p.158–161); francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește»”: „Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain…” (Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople citat de Paul Cernovodeanu: Studii și materiale de istorie medievală, IV, 1960, p. 444); sasul Johann Lebel relatează în 1542 că „Volohii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»” : „Ex Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur.../Solo Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti” (în Ioannes Lebelius: De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11–12 apud Adolf Armbruster, în Romanitatea românilor: istoria unei idei, Ed. Științifică București 1992, S. 84); istoricul polonez Stanisław Orzechowski (Orichovius) scrie în 1554 că volohii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți, după italieni, volosi”: „qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Wołosi, ab Italis appellantur” (în Stanislaus Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi citat de I. Dlugosz, Historiae polonicae libri XII, col 1555, apud Adolf Armbruster, Auf den Spuren der eigenen Identität. Ausgewählte Beiträge zur Geschichte und Kultur Rumäniens, Ed. Enciclopedică 1991, p. 182) în timp ce primatul și diplomatul maghiar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”: „... Valacchi, qui se Romanos nominant...”, „Gens quae ear terras (Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit originem, tametsi nomine longe alieno...” (în Antonius Verantius, De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transaplinae citat în Monumenta Hungariae Historica, Scriptores, II, Pesta, 1857, p. 120, apud Krista Zach, pe Konfessionelle Pluralität, Stände und Nation. Ausgewählte Abhandlungen zur südosteuropäischen Religions- und Gesellschaftsgeschichte, Ed. Lit, Berlin, Hamburg și Münster, 2004, p. 40) iar eruditul maghiar transilvan Martin Szent-Ivany citează în 1699 expresii precum : „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena” : „Valachos [...] dicunt enim communi modo loquendi "Sie noi sentem Rumeni" etiam nos sumus Romani. Item: "Noi sentem di sange Rumena": Nos sumus de sanguine Romano” (în Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum memorabilium Hungariae, Dicső-Szent-Márton Tyrnaviae, 1699, p. 39 citat de Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den mittel- und westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts. Eine historiographische Imagologie., 1990, p. 161).
  7. ^ Vezi Cine sunt cu adevărat moldovenii.md?
  8. ^ Gheorghe Negru : Politica etno-lingvistică a R.S.S.M., ed. Prut Internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, pag. 19-21.
  9. ^ Apostol Stan - Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 152; în chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly scria:
    Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma, căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de "moldoveni". Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani
    citat în ContribuțiA SOROCENILOR la realizarea Actului Unirii.
  10. ^ Catherine Durandin: Istoria Românilor, Ed.: Institutul European, Colecția Oglinzi paralele, 1995, ISBN: 973-586-024-6
  11. ^ Vezi [2], articolul Comunități etnice în Republica Moldova și [3].
  12. ^ De râsul curcilor. Mihai Garbuz (“Patrioții Moldovei”) vrea să rupă din teritoriul României
  13. ^ Cine sunt cu adevărat moldovenii.md?
  14. ^ Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești. UPDATE – protestul a fost pregătit aproape doi ani
  15. ^ Victor Stepaniuc. Moldoveanul din Partidul comuniștilor
  16. ^ Sergiu Perciun: In limba moldoveneasca trebuie sa vorbeasca toti demnitarii, pentru ca asa obliga legea
  17. ^ Încă un PARTID MOLDOVENIST în R. Moldova. Președinte este un fost ambasador
  18. ^ Republica Moldova: Bascanul Gagauziei, episcopul de Balti si Falesti si liderul Partidului Patriotii Moldovei au format Miscarea Populara Moldova Mare si au semnat un pact anti-unionist
  19. ^ Episcopul Marchel, din Republica Moldova, împreună cu unele formațiuni politice antiromânești, militează pentru destrămarea României și pentru o Moldova federală

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Charles King, "The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture", Hoover Press 2000, 62 pagini.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]