Pisică de casă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Pisica de casă)
Salt la: Navigare, căutare
Pisică domestică
Collage of Six Cats-01.jpg
Pisici de casă: diferite rase
Stare de conservare
Domesticit
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Subclasă: Theria
Infraclasă: Placentalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. silvestris
Subspecie: F. s. catus
Nume trinomial
Felis silvestris catus
(Linnaeus, 1758)
Schreber, 1775
Sinonime

Felis silvestris domesticus
Felis silvestris catus[1]
Felis catus domestica[2]

Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis catus[3] sau Felis silvestris catus[1]) este un mamifer din ordinul carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae. Este alături de oameni de peste 9500 ani[4] și în prezent este cel mai cunoscut animal domestic în toată lumea.[5] Pisica domestică este foarte apropiată de pisica sălbatică europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică africană (Felis silvestris libyca), împreună formând o specie unică: Felis silvestris.

Rase de pisici[modificare | modificare sursă]

Mai jos sunt prezentate principalele rase de pisici:

Domesticirea pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisica trăiește în strânsă legătură cu oamenii de cel puțin 3500 de ani, fiind folosită de către egipteni[6] pentru a ține departe șoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează colonii. Conform unui studiu din mai 2012, pisicile au fost domesticite în anul 2200 î.Hr.[7] Potrivit studiului publicat în Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei care au transformat pisicile în animale domestice.[8] Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în acesta „a doua sa mamă”.

Somnul[modificare | modificare sursă]

Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o parte din timpul nopții, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul experiențelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu cea mai mare proporție de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În acest timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor și mușchilor.

Reproducerea, gestația, nașterea[modificare | modificare sursă]

Pisicile sunt apte de reproducere în general începând cu vârsta de nouă luni (s-au văzut totuși pisici născând la numai șapte luni).

Pisoi nou născut

Femela trece prin numeroase perioade de „călduri”, mai ales între primăvară și toamnă. În aceste perioade, femela pisică adoptă un comportament hiper-activ și destul de neplăcut pentru proprietari: caută mângâieri, se freacă și se tăvălește pe jos, miaună strident pentru a anunța starea ei motanilor din împrejurimi. Cât despre masculi, ei își marchează teritoriul proiectând jeturi de urină foarte puternic mirositoare. Dacă li se permite să iasă, ei se luptă adesea cu alți masculi, slăbesc și își neglijează toaleta, fapt care îi expune la riscuri de contaminare sau la contractarea de boli (coryza, leucoza, FIV etc.). În concluzie, este recomandată sterilizarea precoce.

Pisoi de circa 6 săptămâni

Când masculii de pisică sunt pe punctul de a se acupla cu o femelă, trebuie mai întâi ca aceasta să fie de acord. În timpul acuplării, masculul se urcă pe spatele femelei și o imobilizează, mușcând-o de pielea gâtului. Spre sfârșitul actului, femela are tendința de a geme, enervată. Cauza este că penisul masculului este astfel alcătuit, încât mici formațiuni spinoase stimulează dureros vaginul femelei în scopul de a declanșa ovulația. Cu ocazia fiecărei penetrații, femela va emite un nou ovul, fapt care explică existența puilor de aceeași generație care pot proveni din tați diferiți.

Gestația durează aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei săptămâni, mamelele femelei se măresc în volum și se înroșesc. Apoi abdomenul i se umflă, iar pofta de mâncare va crește pe măsură ce sarcina înaintează către termen. În timpul gestației, pisica va căuta afecțiunea umană; se recomandă ca stăpânii sa mângâie abdomenul pisicii, pentru a obișnui puii cu contactul uman. La șapte săptămâni, pisica va începe să caute un loc liniștit și izolat, potrivit pentru a naște (un dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 și 70 de zile de la concepție), pisica devine agitată, de aceea este important ca stăpânul să fie prezent, să o asiste. După aproximativ 20 de minute de la declanșarea contracțiilor, pisica va naște primul pui, apoi urmează ceilalți, rapid sau chiar după mai multe ore, mergând până la 24 de ore pentru a termina nașterea. Puii se nasc protejați de un înveliș pe care pisica îl sfâșie și apoi linge puiul pentru a-i stimula respirația, sfârșind prin a mânca placenta, care conține elemente nutritive și a tăia cordonul ombilical.

Puiul va căuta să sugă imediat după naștere, continuând apoi la intervale de 20 de minute. Pentru a obișnui puii cu contactul uman, trebuie ca stăpânii să-i ia în mână zilnic, fără însă să se depășească durata de 5 minute. Puiul de pisică se naște orb și surd, cântărind între 80 și 100 de grame; după 7-10 zile de la naștere, când va deschide ochii, aceștia sunt de culoare albastră, până la vârsta de două luni, când se vor schimba în culoarea definitivă. Alăptarea durează trei luni, timp în care pisica își va învăța puii să se spele, să se hrănească, să vâneze etc.

Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi, îi va supraveghea, își va petrece tot timpul cu ei și îi va disciplina, la nevoie. În general, pisicile adulte vor fi prezente atunci când puii pleacă să „descopere” lumea, iar la unele rase, chiar masculul ia parte la educația progeniturii.

Întreținerea[modificare | modificare sursă]

Siamese cat, pencil drawing.jpg

În funcție de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleași gesturi de întreținere din partea stăpânului.

Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretențioase, dat fiind că atunci când se spală, lingându-și blana, ele înghit perii morți, care se acumulează în stomac, formând gheme de păr. Acestea perturbă tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le regurgiteze ca să evite ocluzia intestinală. Pentru a evita aceasta, e necesar să se procedeze zilnic la descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea ce va împiedica și formarea de „noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal. Uneori e necesar chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele labelor și în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească. Printre rasele cu păr lung, rasa persană este cea mai pretențioasă în ce privește întreținerea; din cauza botului lor turtit, ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana. Trebuie deci să li se curețe zilnic botul și ochii cu o soluție specială.

Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se îndepărta perii morți. Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o mănușă de mătase sau o piele de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor și a-i da astfel strălucire.

Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenție specială. Pielea lor produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în acest caz particular, nu este absorbit de păr, astfel că praful se lipește literalmente de pielea pisicii, ea murdărindu-se foarte ușor. Sunt deci singurele pisici care trebuie spălate regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.

În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte curate, care acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul corp. Limba lor aspră le permite să înlăture majoritatea perilor morți și să-și lustruiască blana. Saliva produsă de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În plus, ele detestă apa. Dacă totuși o baie se dovedește necesară, e necesar să se folosească un șampon special, evitând cu grijă ochii, nasul și urechile. Este foarte important ca părul să fie bine limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de șampon cu ocazia toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un prosop mare și scoasă din baie, pentru a nu se mai simți „amenințată”. Urmează faza de „calmare”, stăpânul va ține pisica lângă el, apoi o va freca ușor cu prosopul, fără a neglija nici o porțiune a corpului (ca de exemplu pernițele labelor).

Alergiile de la pisici[modificare | modificare sursă]

Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt reacțiile alergice la alergeni cum ar fi saliva și părul de pisică. Totuși această problemă poate fi tratată prin medicamentele împotriva alergiilor și spălarea pisicilor frecvent (îmbăierea săptămânală elimină 90% din alergenii purtați de pisică în mediul respectiv). Sunt încercări de creștere a pisicilor care nu provoacă reacții alergice.

În istorie[modificare | modificare sursă]

Sculptură egipteană aflată la Muzeul Louvre.

În mod tradițional, istoricii au avut tendința să creadă că în Egiptul antic a fost domesticită prima pisică, datorită reprezentărilor clare de pisici de casă în picturile egiptene vechi de aproximativ 3600 ani. Cu toate acestea, în 2004, un mormânt neolitic a fost excavat în Shillourokambos, Cipru, care conținea schelete, situate aproape unul de celălalt, atât de om cât și de pisică. Mormântul are aproximativ 9500 de ani vechime.[9][10][11] Specimenul de pisică era mai mare și apropiat de pisica sălbatică din Africa (Felis silvestris lybica), mai degrabă decât pisicile de astăzi. Aceasta descoperire, combinată cu studii genetice, sugerează că pisicile au fost domesticite, probabil, în Cipru și Orientul Apropiat, în Cornul abundenței în momentul dezvoltării agriculturii.[12]

Alimentația[modificare | modificare sursă]

Corpul lor produce vitamina C (la fel ca multe alte animale) și își pot procura restul nutrienților din creierul și intestinele șoarecilor consumați.[13]

Boli[modificare | modificare sursă]

Pisicile sunt extrem de discrete în manifestările îmbolnăvirilor. O pisică sănătoasă are apetit normal, se spală, toarce, se joacă, urinează și defecă normal.

Atunci când o pisică refuză hrana, mai ales dacă aceasta este carne sau pește, lucrul este foarte grav si înseamnă că animalul este bolnav. Tusea și respirația accelerată sau dificilă sunt semne ale tulburărilor respiratorii. Căderea părului, însoțită de mâncărime, este un semn al bolilor de piele, eczemă sau dermatomicoze. Mâncărimea la urechi, manifestată prin scărpinări violente cu gheara, însoțită de sebum negricios, este semn de râie auriculară. Nu se vor administra în alimentație oase de pui sau de pește deoarece pisica se va îneca și nu se va administra carne de porc crudă deoarece produce boala lui Aujeszky⁠(en), boală incurabilă asemănătoare cu rabia.

Pisicile în cultură[modificare | modificare sursă]

La propunerea din 2002 a Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor (engleză International Fund for Animal Welfare — IFAW) și a altor grupuri pentru drepturile animalelor, ziua de 8 august este declarată Ziua internațională a pisicii, zi de conștientizare a oamenilor față de nevoile pisicilor și față de lupta împotriva neglijenței și a abuzurilor asupra acestora.[14][15][16]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Driscoll, C. A.; MacDonald, D. W.; O'Brien, Stephen J. (2009). „In the Light of Evolution III: Two Centuries of Darwin Sackler Colloquium: From Wild Animals to Domestic Pets – An Evolutionary View of Domestication”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 106 (S1): 9971–9978. doi:10.1073/pnas.0901586106. PMID 19528637. Bibcode2009PNAS..106.9971D. 
  2. ^ ITIS Standard Report Page: Felis catus domestica”. op. cit.. http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=727487. Accesat la 14 decembrie 2011. 
  3. ^ ITIS Standard Report Page: Felis catus”. ITIS Online Database. Reston, Virginia: Integrated Taxonomic Information System. 2011. http://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=183798. Accesat la 14 decembrie 2011. 
  4. ^ Oldest Known Pet Cat? 9500-Year-Old Burial Found on Cyprus http://news.nationalgeographic.com/news/2004/04/0408_040408_oldestpetcat.html
  5. ^ http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=the-taming-of-the-cat The Evolution of House Cats (Carlos A. Driscoll, Juliet Clutton-Brock, Andrew C. Kitchener și Stephen J. O'Brien)
  6. ^ Revista Lumea Copiilor: Pisicile
  7. ^ STUDIU. Când au fost domesticite pisicile, 28 mai 2012, Gândul, accesat la 29 mai 2012
  8. ^ PISICA, UN REMEDIU PENTRU TINE. http://www.zooghid.ro/pisica-un-remediu-pentru-tine/. 
  9. ^ Cele mai vechi cunoscute pisici de casă? Mormânt de 9500 ani vechime din Cipru
  10. ^ Walton, Marsha (9 aprilie 2004). „Ancient burial looks like human and pet cat”. CNN. http://edition.cnn.com/2004/TECH/science/04/08/cats.cyprus/index.html. Accesat la 23 noiembrie 2007. 
  11. ^ Muir, Hazel (8 aprilie 2004). „Ancient remains could be oldest pet cat”. New Scientist. http://www.newscientist.com/article/dn4867.html. Accesat la 23 noiembrie 2007. 
  12. ^ Driscoll CA, Menotti-Raymond M, Roca AL, CA (1 iulie 2007). „The Near Eastern origin of cat domestication”. Science 317 (5837): 519–23. doi:10.1126/science.1139518. ISSN 0036-8075. PMID 17600185. 
  13. ^ National Geographic: Aftermath Population Zero min.32, sec.15, 2008
  14. ^ Daniela Dumitrescu, Ziua internațională a pisicii, agerpres.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08
  15. ^ august, Ziua Internațională a Pisicii. Celebritățile Miau ale social-media, tvr.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08
  16. ^ 8 august, ziua internațională a pisicii, europafm.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de pisică de casă

Imagini