Danemarca-Norvegia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Danemarca-Norvegia
Danmark-Norge
Dänemark-Norwegen
 – 
DrapelStemă
DrapelStemă
CapitalăCopenhaga
LimbiLimba daneză
limba germană
Guvernare
Formă de guvernaremonarhie
Istorie

Danemarca-Norvegia (în daneză și norvegiană: Danmark-Norge), cunoscută și sub numele de Regatul Dano–Norvegian, Monarhia Oldenburgică sau Regatul Oldenburgic, a fost o uniune reală, multinațională și multilingvă formată din Regatul Danemarcei, Regatul Norvegiei (inclusiv posesiunile norvegiene de peste mări: Insulele Feroe, Islanda, Groenlanda și alte țări⁠(d)), Ducatul Schleswigului și Ducatul Holsteinului⁠(d). Statul a revendicat suveranitatea asupra a două popoare istorice: wenzii⁠(d) și goții. Danemarca-Norvegia a avut mai multe colonii, și anume Coasta de Aur Daneză⁠(d), Insulele Nicobar⁠(d), Serampore, Tharangambadi⁠(d) și Indiile Occidentale Daneze⁠(d).

Locuitorii statului erau în principal danezi, norvegieni și germani, dar trăiau acolo și feroezi, islandezi și inuiți din posesiunile norvegiene de peste mări, o minoritate Sami în nordul Norvegiei, precum și populații indigene și sclavi africani în colonii. Principalele orașe ale Danemarcei-Norvegiei erau Copenhaga, Christiania (Oslo), Altona, Bergen și Trondheim, iar limbile oficiale principale erau daneza și germana, deși se vorbeau la nivel local și norvegiana, islandeza, feroeza, limbile Sami și groenlandeza.[1][2]

În 1380, Olaf al II-lea al Danemarcei a moștenit Regatul Norvegiei, cu titulatura de Olaf al IV-lea, după moartea tatălui său Haakon al VI-lea al Norvegiei, care era căsătorit cu mama lui Olaf, Margrete I. Margrete I a domnit în Norvegia de la moartea fiului ei în 1387 până la moartea ei în 1412. Danemarca, Norvegia și Suedia au format și au constituit Uniunea de la Kalmar⁠(d) în 1397. După retragerea Suediei în 1523, uniunea a fost efectiv dizolvată. Din 1536/1537, Danemarca și Norvegia au format o uniune personală care în cele din urmă avea să se dezvolte până în 1660 într-un stat integrat, numit de către istoricii moderni Danemarca-Norvegia, dar la acea vreme numit „Regatele Gemene”, sau pur și simplu „Monarhia”. Înainte de 1660, Danemarca-Norvegia fusese de jure o monarhie electivă⁠(d) și constituțională, în care puterea regelui era oarecum limitată; în acel an ea a devenit însă una dintre cele mai stricte monarhii absolute⁠(d) din Europa. Chiar și după 1660, Danemarca-Norvegia consta din trei părți formal distincte, iar Norvegia și-a păstrat legi separate și unele instituții, precum și monedă și armată separate.

Uniunea dano-norvegiană a durat până în 1814,[3][4] când Tratatul de la Kiel⁠(d) a stabilit ca Norvegia propriu-zisă (deci fără Insulele Feroe, Islanda și Groenlanda) să fie cedată Suediei. Tratatul nu a fost însă recunoscut de Norvegia, care s-a opus armat, în războiul suedo-norvegian din 1814⁠(d). În urma acestuia, Norvegia a acceptat să intre într-o uniune personală cu Suedia⁠(d) ca una dintre cele două părți egale până în 1905, când uniunea a fost dizolvată și ambele regate au devenit independente.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Scandinavian Dialect Syntax. Network for Scandinavian Dialect Syntax. Accesat la 30 aprilie 2018.
  2. ^ [1].Scandinavian Language. Retrieved 30 April 2018.
  3. ^ „Denmark”. World Statesmen. Accesat în . 
  4. ^ „Norway”. World Statesmen. Accesat în .