Izmă bună

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Izmă bunăAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Mentha × piperita - Köhler–s Medizinal-Pflanzen-095.jpg
Mentha x piperita
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Familie: Lamiaceae
Specie: Mentha
Nume binomial
Mentha x piperita
L, 1753

Izma bună (Mentha x piperita) este o plantă medicinală aromată erbacee, perenă, din familia Lamiaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: izmă de grădină, izmă bună, izmă proastă, izmă de les, camfor, mentă, mintă, mintă de grădină, mintă de câmp, minta calului, mintă sălbatică, vaeșniță.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Plantă erbacee, perenă, erectă, înaltă de până la 1 m, cu frunze opuse, scurt pețiolate, cu peri secretori de ulei etiric și cu flori mici (sub frunză) de culoare roșu-violaceu, grupate în cime, dispuse într-o inflorescență speciformă conică. Se cultivă în scopuri farmaceutice dar crește și spontan în locuri cu soluri ușoare, bogate în materii nutritive, în locuri aluvionare, turboase și desecate. Înflorește începând cu luna iunie și până în septembrie.[2]

În scopuri medicinale se recoltează în perioada de înflorire, frunzele.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Temperatura ridicată determină conținutul în ulei volatil al mentei. Crește la lumină, în umiditate. După prima recoltare excesul de umiditate este dăunător. Crește pe soluri ușoare, afânate, mai ales în Câmpia de Vest, Câmpia Olteniei, Câmpia Burnazului, Câmpia Bărăganului, Câmpia Dobrogei, în zone din Țara Bârsei, în sudul și centrul Moldovei (Județele Bacău, Neamț, Galați, Vrancea).[3]

Izmă bună (Mentha piperita)

Componenți principali[modificare | modificare sursă]

Ulei volatil (cu componenta principală, mentolul), mentone, mento-furan, alfa pinen, fenandren, limonen, cadinen, cincol, aldehidă acetică, alcool (amilic și izomilic), carvacrol, timol, tanin, substanțe antibiotice, substanțe minerale, hipericină, acid piruvic, polifenoli.[2]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

- antiseptic gastrointestinal
- bacteriostatic și carminativ
- colagog
- sudorific
- diuretic[2]

Indicații[modificare | modificare sursă]

Intern în infecții gastro-intestinale, balonări abdominale, dispepsii, dischinezii biliare cu hipertonie, diaree, calmant în vărsături (atât la sugari cât și la adulți), spasme pilorice.[2]

Extern, sub formă de cataplasme reci: contribuie la ameliorarea durerilor de cap; în dureri reumatice și urticarie; în îngrijirea tenurilor grase și seboreice.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ salvaeco.org - Plante medicinale - Izmă bună
  2. ^ a b c d Terapia naturistă (pag. 144-145), Ecaterina D, Răducanu D. Ed Științifică, București 1992
  3. ^ Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan - Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura științifică, București 1992, pag. 222-223
  4. ^ vitamix.ro Plante medicinale - Izmă bună