Valeriană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Valeriană
Valeriana officinalis.jpg
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Dipsacales
Familie: Valerianaceae
Gen: Valeriana
Specie: V. officinalis
Nume binomial
Valeriana officinalis
L. & Maillefer

Valeriana (Valeriana officinalis) este o specie de plante erbacee perene din familia Valerianaceae. Mai este denumită și odolean, năvalnic, gușa-porumbelului sau iarba-pisicii.

Tulpina crește până la o înălțime de 70—170 cm. Florile sunt roșii-liliachii până la albe, grupate într-o inflorescență umbeliformă. Înflorește în perioada iunie-august.

Principalele substanțe active sunt: ulei volatil, acid izovalerianic și acid valerianic, alcaloizi (catinină, alfa-metil-pirilcetonă, valerianonă). Preparatele din rizom (ceai, tinctură, extract uscat), administrate intern și extern (băi), sunt indicate în stări de agitație, tulburări ale somnului și aritmii cardiace de natură nervoasă.

Utilizarea valerianei are o tradiție de peste patru mii de ani, fiind considerată o plantă de referință, atât în Europa, cât și în Asia. Investită și cu însușiri magice de tradiția populară, în ultimele patru decenii i-au fost dedicate sute și sute de studii medicale, care toate atestă acelaș lucru: valeriana este una dintre cele mai eficiente remedii în tratarea tulburărilor emoționale, precum și a bolilor fizice asociate lor. O problemă de extremă actualitate în vremurile noastre, care stau sub semnul tensiunii și al stresului.

Descrierea plantei[modificare | modificare sursă]

Se mai numește popular și odolean sau gușa porumbelului. Este o plantă ierboasă, înaltă de un metru - un metru și jumătate, care crește spontan, în locurile umede, cu pământ afânat, din zonele de deal și de munte. Are florile de un roz palid, cu un miros slab-dulceag, la fel ca și frunzele. Rădăcina este puternică și bine dezvoltată (în ea sunt depozitate peste iarnă substanțele de rezervă), având și ea un miros specific: dulceag-înțepător și destul de neplăcut, ușor emetic (vomitiv). Rădăcina se recoltează la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Se dezgroapă cu cazmaua, apoi se spală în curent de apă rece, se despică pe lungime în patru și se întinde la uscat, în locuri bine ventilate și lipsite de umiditate. Când rădăcinile devin casante și se rup cu un pocnet sec, procesul de uscare s-a încheiat și planta se depozitează în săculeți de hârtie, în locuri uscate, întunecoase și reci. Pentru terapie nu sunt nici pe departe suficiente cantitățile din flora spontană, unde crește izolat, fiind destul de rară, motiv pentru care se cultivă pe suprafețe mari, inclusiv la noi în țara, unde valeriana se găsește sub forma de ceai sau tincturi.

Preparate pe baza de valeriana[modificare | modificare sursă]

Extractul hidroalcoolic (tinctura)[modificare | modificare sursă]

Este forma de administrare terapeutică cea mai frecvent utilizată, întrucat are o acțiune rapidă și intensă, chiar și în doze relativ mici. Iată metoda de preparare: se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de rădăcină de valeriană, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă vreme de două săptamâni într-un loc călduros, după care maceratul obținut se filtrează și se pune în sticluțe mici, inchise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi câte 10 picături diluate în puțină apă.

Pulberea de Valeriană[modificare | modificare sursă]

Se obține prin macinare cât mai fină a plantei, cu rașnița electrică de cafea. Depozitarea pulberii de rădăcină de valeriană se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriță rasă, de pulbere de valeriană, pe stomacul gol.

Infuzia combinată[modificare | modificare sursă]

Se pun la macerat 3-4 linguri rase de rădăcină de valeriană mărunțită în jumatate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în înca jumatate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obținandu-se aproximativ un litru de preparat, care se folosește intern (1-2 cani pe zi).

Baia terapeutică[modificare | modificare sursă]

Medicina populară recomandă băile complete cu un extract de valeriană obținut astfel: o mână de plantă (aproximativ 50 de grame) se pune la macerat în doi litri de apă, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineața până după amiază), apoi preparatul se strecoară, maceratul rezultat punându-se deoparte, în timp ce planta rămasă se pune în alți doi litri de apă clocotită și se lasă să stea acoperită până se răcește, după care se filtrează. În final, se combină cele două preparate (maceratul și infuzia răcită), care se vor pune în apa de baie, potrivită la o temperatură de 39-40 de grade Celsius. Baia durează 10-15 minute, după care pacientul se va usca putin prin tamponare cu prosopul și va ramâne să se odihnească la loc foarte călduros, vreme de jumatate de oră.

Tratamente cu valeriană[modificare | modificare sursă]

Insomnie - într-un studiu german efectuat în anul 2001 se afirmau, în mod categoric, următoarele: "Multe plante și remedii naturale pot fi recomandate contra insomniei, insă doar în cazul valerianei eficiența poate fi garantată". Într-adevăr, nenumarate teste clinice, făcute pe pacienți de toate vârstele și care sufereau de diferite tipuri de tulburari de somn, au dovedit eficiența valerianei ca sedativ și somnifer. Administrarea tincturii de valeriană inlatura dificultatea în a adormi, micșorează semnificativ procentul de treziri nocturne, favorizează apariția fazei de somn profund fără vise (etapa cea mai odihnitoare a somnului). Cu alte cuvinte, valeriana ajută la mărirea perioadei de somn și îmbunătățeste calitatea acestuia. Se fac tratamente de câte 6 săptămâni, în care se administrează seara, la ora 7, și apoi înainte de culcare, câte o linguriță de tinctură, diluată cu puțină apă. Efectele evidente de îmbunătățire a somnului apar după 3 săptămâni de administrare, în cazul valerianei efectul fiind cumulativ.

Crampe musculare - valeriana are calități relaxante asupra muschilor. Se administrează, atunci când este nevoie, câte 1-2 căni de infuzie combinată pe zi, pe o perioadă nu mai lunga de trei zile. Este eficientă în combaterea contracturii musculare dureroase, care apare datorită supra-efortului fizic și, mai ales, datorită incordarii psihice.

Gastrite care apar pe fond de stres, de suprasolicitare nervoasă - se administrează infuzie combinată de valeriană, câte o cană (300 ml), care se bea în reprize, pe parcursul unei zile. Un tratament durează 12 zile, cu 5-10 zile de pauză. Se folosește conjunctural, în perioadele cu stres intens, substanțele active din valeriana intervenind la nivelul creierului, pentru eliberarea unor substanțe (neurotransmitatori) care induc stari de calm, mulțumire, relaxare. De asemenea, are efect sedativ, ajutând la diminuarea durerilor gastrice.

Spasme gastrointestinale - valeriana are calități relaxante asupra musculaturii netede, fiind eficientă în colici și în spasme intestinale. Se administrează sub forma de infuzie combinată, câte 2 cani pe zi. Tratamentul durează 3-7 zile.

Adjuvant in sindromul premenstrual - se face un tratament de o săptămâna cu tinctura de valeriană, din care se iau câte 2-3 lingurite pe zi. Tratamentul începe cu aproximativ 5 zile înaintea menstruației și se prelungește până în a doua zi a ciclului menstrual. Inlatura stările de iritare și de excitabilitate nervoasă, diminuează durerile de sani, durerile din zona ovarelor, senzația de tensiune sau de greutate în bazin.

Crampe în timpul menstrelor - se administrează o doză soc, de 2 lingurițe de tinctură de valeriană, care are efect rapid antispastic și sedativ. Suplimentar, se pot face băi fierbinți cu valeriana la membrele inferioare, ale carei substanțe active ajunse în circulația sanguină periferică au efecte antispastice și calmante rapide.

Aritmie cardiacă, ischemie cardiacă - cu ajutorul valerianei se tratează în mod special tulburarile cardiace care apar pe fond de stres și de anxietate. Un studiu efectuat in SUA, pe un lot de 480 de persoane, a demonstrat că administrarea de valeriană, câte 30 de picături de tinctură de trei ori pe zi, diminuează rata bolilor cardiace care apar pe fond de stres, în special a aritmiei și a ischemiei cardiace. De asemenea, administrarea valerianei a redus sentimentul subiectiv de stres.

Anghina pectorală - un studiu făcut in China arată că tratamentul cu valeriana a avut efecte benefice pentru 88% din pacienții supuși testului. Se administrează de trei ori pe zi câte o linguriță de tinctură, în cure de 40 de zile, cu 7-10 zile de pauză. Valeriana reduce semnificativ frecvența și intensitatea crizelor de anghină pectorală, imbunătățeste activitatea inimii (acțiune pusă în evidență prin analizarea evoluției electrocardiogramelor celor tratați).

Anxietate - valeriana este (alături de o plantă exotică - kava-kava) cel mai bun remediu natural anti-anxietate. Rezultatele cele mai evidente apar după 4 săptămâni de tratament, care va consta în administrarea unei jumătăți de lingurițe de pulbere, de 4 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de două luni, cu 14-21 de zile de pauză. Are efecte similare ca intensitate cu cele ale medicamentelor anxiolitice de intensitate slabă și medie, dar fără efectele adverse majore ale acestora.

Depresie - se recomandă o cură de 15-30 de zile cu valeriana, pentru pacienții ce duc lipsă de exercițiu fizic ori mental, precum și pentru cei care nu au parte de o relaxare adecvată, manifestând din aceasta cauza stres asociat cu depresie și astenie. Se administrează câte o jumătate de linguriță de pulbere dimineața la ora 8, seara la ora 19 și cu puțin timp înainte de culcare.

Adjuvant în sindromul colonului iritabil - se face un amestec în proporții egale de pulbere de rădăcină de valeriană și de semințe de fenicul. Se administrează câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi din acest amestec, în cure de câte două săptămâni.

Precauții și contraindicații la administrarea valerianei[modificare | modificare sursă]

În doze normale, valeriana dă foarte rar reacții adverse, care constau în somnolența și - uneori - ușoară senzație de vertij. Depășirea acestei doze produce insa efecte cum ar fi: senzații de amețeală, lipsă de concentrare și coordonare, dureri de cap etc. Un studiu făcut în Statele Unite pe 102 voluntari a arătat că administrată în doze mari, seara, valeriana poate da dimineața încețineala de reacție, de decizie, și poate slăbi concentrarea. Contra acestor simptome se administrează sunătoare, care păstrează efectele calmante, dar are totodată și o acțiune înviorătoare. Ca somnifer și calmant, doza la care valeriana iși face efectul nu depinde neapărat de greutatea corporală sau de vârsta, cantitatea optimă pentru obținerea efectelor terapeutice fiind găsită prin încercare, insă fără a depași doza maximă admisă. Merită menționat în acest context ca, în conformitate cu mai multe studii recente, mărirea dozei de valeriană nu inseamnă neapărat și mărirea efectului terapeutic.

Valeriana ca plantă magică[modificare | modificare sursă]

În medicina populară românească, valeriana era considerată cea mai puternică armă pentru alungarea tuturor spiritelor rele. In unele zone de munte din Ardeal, ea se amesteca în turtele date drept merinde feciorilor când plecau cu oile la pascut, pentru a-i feri de iele. În Moldova, fetele tinere purtau o rădăcină de valeriană în sân pentru a fi ferite de zburători și de tot felul de ispite ale trupului. În zona Neamțului se punea o rădăcină de valeriană pisată într-un ulcior cu apă neîncepută și se lăsa de la răsăritul până la asfintitul soarelui. Apa respectivă era băută de bărbații cu aplecare spre desfrau, iar rădăcina rămasă se îngropa la stâlpul de la cerdacul casei (ca să le fie sufletul chemat lângă familie și să nu uite randuielile firii). În zona muntoasÎ a Olțeniei, rădăcina de valeriană pisată se dădea vreme de 49 de zile celor posedați de necurat. La răsărit și la asfințit, se lua câte un praf (aproximativ 1,5 grame) de valeriană, care se inghițea cu agheasma. Noaptea se dormea cu o legătură de valeriană, leuștean si iarbș creață la cap, pentru a alunga toate necurațiile din suflet și din trup. În Bucovina, copiii mici și agitați, care plângeau peste măsură, nu dormeau noaptea și păreau chinuiți de spirite rele, erau scăldați în apă caldă, în care se punea o cană de fiertura de valeriană. Tratamentul se făcea șapte zile la rând, după care numaidecât copilul se liniștea.

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Valeriană