Leonte Răutu
Leonte Răutu (născut Lev Oigenstein) (n. 28 februarie 1910, Bălți, Basarabia - d. 1993, București) a fost un om politic comunist.
Este nominalizat de „Raportul Tismăneanu” printre cei „responsabili de menținerea și perfecționarea regimului criminal” comunist din România[necesită citare]. A fost din 1956 până în 1965 șeful Direcției de Propagandă și Cultură a CC al PMR, fiind numit de „Raportul Tismăneanu”, la pagina 662, „dictatorul culturii române”.
Fratele său, tatăl scriitorilor Andrei Oișteanu și Valery Oișteanu și-a schimbat numele din „Oigenstein” în „Oișteanu”.
În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
La sfârșitul anilor 1930, a fost redactor la ziarul PCR Scînteia. A plecat în Basarabia după ce aceasta a fost anexată de Uniunea Sovietică. În URSS a lucrat inițial ca secretar de redacție la gazeta Pământ sovietic din Bălți (RSS Moldovenească), după care a trecut la o carieră de nisip din Carpovka, dar și prin colhozurile Uniunii Sovietice. Activitatea din URSS o încheie ca redactor la Editura Limbi Străine și redactor responsabil la Comitetul de Radio de la Moscova (1943–1945).
După război a devenit ideologul PCR. A colaborat cu Iosif Chișinevschi, pentru „impunerea dogmelor staliniste asupra culturii române”.
Din 1948 devine membru al CC al PCR, membru al Comitetului Politic Executiv (1955-1981), secretar al CC al PCR (1965-1969), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (13 martie 1969 - 28 februarie 1972) în Guvernul Ion Gh. Maurer (5), rector al Academiei de studii politice „Ștefan Gheorghiu” din București (1972-1982)[necesită citare].
În interviul cu politologul elvețian Phillipe du Bois, Răutu „a admis că zeci de mii de oameni au fost victimele sistemului comunist fără însă a-și exprima cea mai mică remușcare”.[1].
A fost căsătorit cu Natalia[2] și a avut două fiice, Anca Răutu-Oroveanu (n. 1947) și Elena Răutu-Coler (Koller).
Leonte Răutu și-a pierdut influența în a doua jumătate a anului 1981, când fiica sa Elena împreună cu soțul ei, Andrei Coller, au făcut cerere de plecare definitivă din România.[3]
Este considerat a fi personajul Malvolio Leonte din romanele „Incognito” și ”Ne întâlnim la judecata de apoi” ale lui Petru Dumitriu și personajul Valeriu Trotușanu din romanul „Cunoaștere de noapte” al lui Alexandru Ivasiuc.[4]
Cuprins |
Note [modificare]
- ^ Raportul Tismăneanu, p. 661
- ^ http://www.revista22.ro/a-href-intre-steagul-partidului-si-salvatore-adamo-amintiri-despre-ani-1951.html
- ^ http://arhiva.revistafamilia.ro/2009/Familia_Nr_4_2009.pdf
- ^ http://arhiva.revistafamilia.ro/2009/Familia_Nr_4_2009.pdf
Bibliografie [modificare]
- Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile, Perfectul acrobat- Leonte Răutu. Măștile răului, Humanitas, București, 2008
Legături externe [modificare]
Note [modificare]
Bibliografie [modificare]
- Gardianul, 18 Decembrie 2006
- Jurnalul Național, Miercuri, 20 Decembrie 2006
- Raportul Tismăneanu, p.45
- Cristian Vasile, Vladimir Tismăneanu, Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului, Humanitas, Bucuresti, 2008[[1]]
