Ion Cristoiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ion Cristoiu (n. 16 noiembrie 1948, satul Găgești, comuna Bolotești, județul Vrancea) este un jurnalist, scriitor și analist politic român. În prezent este editorialist la cotidianul Evenimentul Zilei. Deține Editura Evenimentul Românesc.[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu studiază la liceul din orașul Panciu, iar mai apoi urmează cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1971.

A apărut pe liste cu ofițeri bănuiți a fi afiliați unor servicii secrete.[necesită citare]

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Jurnalism[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu debutează ca gazetar încă din perioada studenției în 1968 la Viața Studențească. Pentru o scurtă perioadă 1971-1974 părăsește această meserie revenind în breaslă în anul 1974 ca redactor șef adjunct la același ziar. Tot în această perioadă devine redactor șef adjunct și la revista Amfiteatru. În 1979 Ion Cristoiu este numit redactor șef adjunct la Scînteia tineretului pe domeniul cultură și coordonează Tineretul Liber și Secvența. Publică în S.L.A.S.T., Suplimentul literar al Scânteii Tineretului.

În urma unor conflicte avute cu conducerea publicației Scînteia tineretului, în 1986 este mutat disciplinar la secția Agrară, până în 1987 când este numit redactor șef la revista Teatru, în această funcție îl găsesc evenimentele din 1989.

La cererea ministrului culturii postdecembrist Andrei Pleșu, ca toți lucrătorii din perioada comunistă să-și dea demisia din funcțiile ocupate în acea perioadă, Ion Cristoiu răspunde acestei cereri și își dă demisia din toate funcțiile anterioare.

În 1990 sub conducerea lui Ion Cristoiu apar 3 publicații Expres Magazin, primul ziar privat din România ziarul Observator [necesită citare] și Zig Zag. Ultima publicație reușește să ajungă la un tiraj de 600.000 de exemplare,[2] un record pentru acea perioadă.

După ce demisionează de la conducerea săptămânalului Zig Zag, în 1992 pune bazele ziarului Evenimentul zilei, cotidian considerat deschizătorul presei românești de după 1989. După ce părăsește Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu este colaborator la mai multe publicații, printre care: Național, Cotidianul, Azi și Monitorul de București.

În 9 decembrie 2002 Ion Cristoiu a preluat conducerea postului de știri Realitatea TV acționar principal în acea perioadă fiind Silviu Prigoană. În 10 iunie 2003 jurnalistul își depune demisia deoarece nu a dorit să îndeplinească cererile conducerii și anume să concedieze 100 de angajați din totalul celor care lucrau în acel moment la Realitatea TV. [3]

Emisiuni de televiziune[modificare | modificare sursă]

„Ultimul cuvânt”, la B1 TV, din 29 august 2011[4].

Controverse[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu este jurnalistul care a plătit cea mai mare sumă în perioada postdecembristă pentru articolele sale, 650.000.000 lei. Prima condamnare a jurnalistului Ion Cristoiu la plata unor daune morale în valoare de 400.000.000 lei, a avut drept motiv un pamflet scris de acesta la adresa Gabrielei Adameșteanu, în ziarul Ziua în anul 2000. Deși inițial jurnalistul trebuia să plătească o sumă mult mai mică, în ianuarie 2001 un complet format din trei judecători, a hotarat să mărească suma la 400.000.000 lei. [5]

A doua condamnare, a avut ca obiect un editorial publicat tot în ziarul Ziua în anul 2000. În cadrul editorialului, Ion Cristoiu a afirmat despre Cristian Mititelu, director al secției române a BBC World , că „este cel demascat în 1992, de către Sorin Roșca Stănescu, ca fiind fost securist”. [6] Pentru această frază instanța a hotărât pe 9 iunie 2004 că Ion Cristoiu i-a adus prejudicii morale lui Cristian Mititelu și a decis ca jurnalistul să plătească suma de 250.000.000 lei drept reparație morală. Conform avocatei lui Ion Cristoiu Graziela Bârlă, prin acest proces s-a vrut pedepsirea jurnalistului Ion Cristoiu.[6]

Ca urmare a celor scrise de el sau în publicațiile pe care le-a condus despre Revoluția română din 1989 a fost numit în 1994 de un revoluționar timișorean, Marius Mioc - un justițiar în opinia lui Ion Scurtu[7], unele din mărturiile acestuia fiind încărcate sentimental și înfrumusețate politic, conform opiniei lui Alex Mihai Stoenescu[8] - "vârf de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluției"[9]. Această apreciere a fost menționată și de profesorul american Richard Andrew Hall, cercetător al evenimentelor din decembrie 1989 din România, care subliniază tezele apropiate de interesele Securității susținute în publicațiile conduse de Ion Cristoiu[10].

Operă[modificare | modificare sursă]

  • Personaje de rezervă, (1985)
  • Lumea literaturii, (1986)
  • Povestitorii, (1988)
  • Punct si de la capat (1991)
  • Un pesimist la sfârșit de mileniu (1999)
  • Singur împotriva tuturor
  • Seria Istoria ca telenovelă:
  1. Istoria ca telenovelă, vol 1 (2003)
  2. Istoria ca telenovelă, vol 2 (2003)
  3. De la o lovitură de stat la alta (2006)
  • Lumea văzută de un român rupt în fund [11]
  • De la dosarele Legiunii la dosarele Securității (2006)
  • „Amintiri fierbinți din gerosul Kremlin (1967)
  • Viitorul sună bine - Rusia a reintrat în joc (2007), eseu jurnalistic
  • Adio capitalism luminat (2009)
  • „O lovitură de stat prost mascată” (2010)[12]
  • „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea” (2011)[13]
  • „Agentul CIA cu talpa ruptă” (2012), proză satirică[14]
  • Dușmanul de clasă, de la caricatură la plutonul de execuție, 2012, [15]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ In direct, la "maestrul" Cristoiu, 5 decembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 23 iulie 2012
  2. ^ Scurtă biografie a lui Ion Cristoiu
  3. ^ Ion Cristoiu a decis, ieri, să părăsească Realitatea TV, ziarul Curierul Național, 11 iunie 2003
  4. ^ Ion Cristoiu are “ultimul cuvânt” la B1TV, 26 August 2011, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 10 decembrie 2011
  5. ^ Ion Cristoiu, obligat sa-i plateasca 250 de milioane lui Cristian Mititelu, 10 iunie 2004, HotNews.ro, accesat la 21 iunie 2013
  6. ^ a b Cristoiu, un sfert de miliard daune pentru Mititelu. ziua.ro
  7. ^ „Revoluția română din decembrie 1989 în context internațional”, Editura Enciclopedică în colaborare cu Editura Institutului Revoluției Române, București 2006, pag. 16
  8. ^ Istoria loviturilor de stat din România - vol. 4 (I)", Editura Rao, București 2004, pag. 320
  9. ^ Marius Mioc - "Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluției", în "Falsificatorii istoriei", Editura Almanahul Banatului", Timișoara 1994, republicat în "Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei", Editura Sedona, Timișoara 1999
  10. ^ Richard Andrew Hall - THE SECURITATE ROOTS OF A MODERN ROMANIAN FAIRY TALE: THE PRESS, THE FORMER SECURITATE, AND THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989
  11. ^ La Moscova, la Moscova, 25 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 17 mai 2013
  12. ^ Proza politică a lui Cristoiu, 20 noiembrie 2010, Dan Boicea, Adevărul, accesat la 21 iunie 2012
  13. ^ Maratonul lansărilor, la Adevărul, 25 noiembrie 2011, Dan Boicea, Monica Andronescu, Adevărul, accesat la 27 iunie 2012
  14. ^ Ion Cristoiu, un nou volum de proză satirică, 22 iunie 2012, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2012
  15. ^ Ion Cristoiu face dezvăluiri de senzație despre războiul de 30 de ani pentru apariția unei cărți catalogată drept anticomunistă, 24 decembrie 2012, Horia Tabacu, Evenimentul zilei, accesat la 25 mai 2013
  16. ^ Și Ceaușeștii au fost primiți în Academie pentru merite deosebite, 11 martie 2010, Cristian Oprea, Cotidianul, accesat la 17 iulie 2013
  17. ^ Dinu Sararu, sarbatorit la Academia Oamenilor de Stiinta, 26 ianuarie 2007, Cronica Română

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri