Dorin Tudoran

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dorin Tudoran
Naștere 30 iunie 1945
Timișoara, România
Ocupație jurnalist, scriitor
Naționalitate română
Activitatea literară
Operă de debut Mic tratat de glorie (1973)
Note
Website www.dorintudoran.com

Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timișoara) este un blogger, eseist, poet, publicist și Disident#Disident_din_România politic român.

Este absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din București unde obține un bacalaureat în 1963. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Româna a Universității din București (1968). Redactor la publicațiile românești pentru străinătate (1971-1973). Redactor la revista Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980).

Bursier în Franța și R.F.G. (1979, 1980-1981). Membru al Partidului Comunist Român până în anul 1982. Din 1977 până in 1981, când demisionează, face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.

În 2011 era director al programului „Democracy Follows” la organizația World Learning din Washington, DC, SUA.[1]

Actul de dizidență[modificare | modificare sursă]

La 7 aprilie 1984, Dorin Tudoran depune o cerere prin care invocă dreptul de a emigra, împreună cu familia. În fața refuzului autorităților de a-i răspunde, îi adresează, pe 1 august 1984, un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, în care afirma, între altele: "ca scriitor, cetățean și părinte m-am convins definitiv că între credințele mele cele mai profunde despre Om si Drepturile sale inalienabile, Libertate și Democrație, Dialog și Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și Educație, Patriotism și Sacrificiu etc. și realitățile românești de azi există o prăpastie de netrecut". [2]

Pe 8 aprilie 1985, este convocat la Procuratura Municipiului București și amenințat cu un proces penal. La 25 aprilie 1985, declară greva foamei și încearcă să obțină o audiență la Consulatul SUA din București. Este transportat (împreună cu fiica sa în vârstă de 8 ani) la sediul Secției 1 Miliție București, unde este anchetat și reținut timp de 12 ore. Pe data de 6 iunie 1985 încetează greva foamei. Pe 24 iulie 1985 pleacă din R.S.R. Se stabilește în SUA unde va edita sub egida centrului de politologie Foreign Policy Research Institute din Philadelphia publicația „Agora. Revistă alternativă de cultură” (Philadelphia, 1987–1992). Revine în România în 1990 ca reprezentant al SUA și apoi lucrează la consulatul SUA din Chișinău, capitala republicii Moldova. În anul 2004 este, „din motive sentimentale“, pentru o scurtă perioadă de timp, consilier de campanie al Partidului Umanist Român, partid condus de controversatul Dan Voiculescu, dovedit drept colaborator al Securității. [3]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Mic tratat de glorie, București, 1973;
  • Cântec de trecut Akheronul, București, 1975;
  • Martori oculari (publicistică; în colaborare cu Eugen Seceleanu), Iași, 1976;
  • O zi în natură, București, 1977;
  • Uneori, plutirea, București, 1977;
  • Respirație artificială, Cluj, 1978;
  • Pasaj de pietoni, București, 1978;
  • Biografia debuturilor (interviuri), București, 1978;
  • Semne particulare (antologie), București, 1979;
  • Nostalgii intacte (interviuri), București, 1982;
  • Adaptarea la realitate (publicistică), București, 1982;
  • De bună voie. Autobiografia mea, Editura Nord, Aarhus, 1986;
  • Optional Future. Poems (traducere în limba engleză de Marcel Corniș-Pop), Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988;
  • Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere în limba engleză de Vladimir Tismăneanu),
  • Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988;
  • Ultimul turnir (antologie întocmită de Mircea Mihăieș), Timișoara, 1992;
  • Onoarea de a înțelege. Interviuri, București, 1998;
  • Kakistocrația, Chișinău, 1998 (eseuri; cu o prefață de Nicolae Manolescu; postfața de Dorin Tudoran); (titlul volumului s-ar traduce din limba greacă prin Puterea proștilor)
  • Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems (ediție bilingvă; traducere în limba engleză de Marcel Corniș-Pop: cu o prefață de Ion Bogdan Lefter), București, 1999;
  • Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefață de Mircea Mihăieș), Iasi, 2000.
  • Absurdistan: O tragedie cu ieșire la mare, Polirom, 2006 [4]
  • Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010
  • Pisicuț (Somnografii), 2011.

E-Books

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, 1992
  • Premiul Adevărul Literar și Artistic, 2001[5]
  • Premiu național pentru poezie „Mihai Eminescu” (2010)[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b INTERVIU - Scriitorul Dorin Tudoran: Este deplorabil ce se petrece în România în numele democrației, 10 ianuarie 2011, Mediafax, accesat la 30 martie 2013
  2. ^ Gabriel Dimisianu, Ceva despre disidență și disidenți, România literară, nr. 42, 2007. „Uneori termenul disidență este folosit în accepția prea largă de contestare. Or disidență înseamnă contestare din interior. Și mai precis: contestarea din interior a unor norme de conduită oficial instituite. Scriitorii disidenți sunt așadar aceia care, la un moment dat, contestă ceva ce până atunci acceptaseră, intră în dezacord cu linia oficializată a grupului din care fac parte.“
  3. ^ Alina Mihai, Disidentul anticomunist, Dorin Tudoran, consilierul PUR, Evenimentul Zilei, vineri, 20 august 2004. „Fostul disident politic al regimului comunist, Dorin Tudoran, a devenit, de ieri, consilierul de campanie electorala al PUR, după ce acest partid a renunțat la serviciile lui Dick Morris. Fără prea multe explicații, Dorin Tudoran a spus că se alătură PUR întrucât acest partid «acorda atenție clasei de mijloc», dar, în plus, are și o motivație sentimentală. Prezent la conferința de presă împreună cu Dan Voiculescu (liderul PUR), Tudoran și-a amintit că a copilărit cu acesta și ca au jucat împreună hockei.“
  4. ^ In tara simulacrelor, 23 noiembrie 2007, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 30 martie 2013
  5. ^ http://www.polirom.ro/stiri-si-evenimente/stiri-si-lansari/dorin-tudoran-invitatul-celei-de-a-treia-editii-a-conferintelor-ateneului-roman.html

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri