Naționalism

Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni.

Se deosebește de patriotism prin referința juridică și ideologia politică: naționalismul se referă la Dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-lingvistice ("neamurile"), și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis, în timp ce patriotismul se referă la Dreptul pământean care definește națiunile prin apartenența la același teritoriu și tinde a defini statele pe bază teritorială (indiferent de originile și limbile vorbite de populație; de exemplu în Elveția), cu o legislație inspirată din jus soli ^[1]

În domeniul artelor, romantismul este cunoscut a avea în naționalism un aspect important.

Naționalismul romantic s-a dezvoltat mai ales pe plan cultural-artistic prin reînvierea momentelor de glorie din trecutul fiecărui popor și ocrotirea tradițiilor, datinilor și obiceiurilor populare. Giuseppe Mazzini și Garibaldi sunt promotorii ideii de reînviere a istoriei glorioase a Italiei. Cei doi au luptat pentru unificarea Italiei pe plan cultural la început, apoi și pe plan politic, și simultan au promovat, pe planul social, desființarea privilegiilor bisericești sau aristocratice din cele opt state din Italia.

Mișcările în spectrul politic-ideologic apropiat naționalismului sunt diverse, ori ca element programatic, ori ca formă de propagandă. În secolul al XX-lea interpretarea eronată a anumitor date științifice din acea epocă (privind biologia speciei umane Homo sapiens, antropologia și ereditatea) și amestecul acestor interpretări cu naționalismul, a produs ultranaționalismul, concretizat prin mișcări de extremă dreaptă ca fascismul sau nazismul, care socoteau „neamul” ca un „organism biologic”.

Naționalismul patriotic promovează o națiune fără să se opună minorităților conlocuitoare. Naționalismul de tip șovin sau xenofob, dimpotrivă, li se opune. Raportat la specificul românesc, naționalismul șovin și antiromânesc din anumite țări folosește faptul că vorbitorii limbii române din afara României nu aparțin națiunii politice române (adică nu posedă cetățenia română) pentru a implementa ideea (atât la oamenii locului, cât și în opinia internațională) că aceștia nu ar aparține neamului (etniei și sferei culturale și istorice românești), mergându-se până la negarea faptului că au aceleași origini și că vorbesc aceeași limbă.

Științe politice

Mulți oameni de știință politică au pus la punct teoriile despre bazele statului național modern și despre conceptul de suveranitate. Conceptul de naționalism în știința politică are la bază aceste teorii fundamentale. Filozofi precum Machiavelli, Locke, Hobbes și Rousseau au conceptualizat statul ca rezultat al unui „contract social” între conducători și indivizi.^[2] Weber oferă definiția cea mai frecvent utilizată a statului, „comunitatea umană care se pronunță cu succes asupra monopolului violenței fizice legitime într-un anumit teritoriu”.^[3] Potrivit lui Benedict Anderson, națiunile sunt "Comunități Imaginate" sau instituții construite social.^[4]

Naționalismul european interbelic și postbelic

Ideile naționaliste au apărut inevitabil la sfârșitul secolului XVIII, odată cu dezvoltarea europeană a ideologiilor de emancipare națională care susțineau și luptau pentru dezvoltarea națiunilor moderne, mai ales acolo unde popoarele autohtone trăiau de mult timp în teritorii aflate sub stăpânire străină, nefiind suverane. Aceste mișcări au condus la apariția unor state noi precum Germania, Italia, România.

În a doua treime a secolului XX, naționalismul european promovat își pierde înțelesul inițial și tinde către ultra-naționalism și extremism, caracterizat prin rasism și xenofobie, cu precădere în statele cu regim dictatorial, conduse de partide fasciste. În Europa, la jumătatea secolului, cel de-Al Doilea Război Mondial se încheie prin prăbușirea puterilor ultra-naționaliste și prin preluarea parțială a naționalismului de către regimurile comuniste, în care neamul și patria se confundă cu poporul muncitor și glia, xenofobia adresându-se de acum încolo nu minorităților conlocuitoare sau popoarelor vecine, ci unor cercuri, dar, prin extensie, și unor cetățeni din tabăra imperialistă cu care doar autoritățile aveau dreptul să aibă contacte (strict controlate). Acest nou naționalism roșu păstrează însă ideea că dreptul neamului justifică negarea drepturilor cetățenilor, și că națiunea trebuie să fie condusă ferm de un lider necontestat și glorificat.^[5] Abia la sfârșitul secolului XX, prăbușirea comunismului și extinderea Uniunii Europene încep să șteargă din naționalism aspectele intolerante și antidemocratice, în ciuda anumitor politicieni sau lideri culturali care continuă să promoveze un naționalism xenofob.^[6]

Ideologi

Naționalismul în România

Ideile naționaliste în România, specifice evoluției istorice din Europa de la sfârșitul secolului XVIII, au însoțit apariția statului modern românesc.

Naționalismul romantic în România a apărut în secolul XIX și s-a manifestat atât în principatele române, cât și în provinciile aflate sub dominație străină. Echivalentul românesc pe plan literar al mișcării italiene Risorgimento a fost mișcarea literar-politică "Deșteptătorii neamului", în frunte cu poetul Vasile Alecsandri, ce milita pentru emanciparea națională a românilor și avea un caracter patriotic. Acest naționalism romantic era caracterizat prin grija pentru reconstrucția valorilor trecutului, importanța acordată originii latine și istoriei naționale, promovarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor naționale; pe latura socială, ideologiile mișcărilor românești de emancipare națională promovau desființarea privilegiilor tradiționale ale celor de alte etnii, din statele în care trăiau românii, și egalitatea românilor de pretutindeni, atât cu minoritățile conlocuitoare (în general dominante, cu excepția romilor, bulgarilor, rutenilor sau lipovenilor), cât și între ei.

Ideologi

Note

^
- Vincent, Andrew (7 mai 2002). Nationalism and Particularity. Cambridge ; New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-81690-8.
- Gellner, Ernest (1983). Nations and Nationalism. Ithaca, NY: Cornell University Press. ISBN 978-0-8014-9263-1.
- Meese, Edwin; Forte, David F.; Spalding, Matthew (2005). The Heritage Guide to the Constitution. Regnery Pub. p. 385. ISBN 978-1-59698-001-3. Accesat în 18 octombrie 2024.
- Erler, Edward J.; West, Thomas G.; Marini, John A. (2007). The Founders on Citizenship and Immigration: Principles and Challenges in America. Claremont Institute series on statesmanship and political philosophy. Claremont Institute. p. 67. ISBN 978-0-7425-5855-7. Accesat în 18 octombrie 2024.
^ Miller, Max (31 martie 2016). „The Nature of the State”. Oxford Bibliographies. Accesat în 18 mai 2017.
^ Weber, Max (1994). Weber: Political Writings. Cambridge: UK: Cambridge University Press. pp. 309–31.
^ Anderson, Benedict Richard O'Gorman (1983). Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of Nationalism. London: London : Verso. ISBN 0-86091-059-8.
^ Durandin, Catherine (1998). Istoria românilor. Colecția Oglinzi paralele. Institutul European. Accesat în 18 octombrie 2024.
^ Cei mai vestiți dintre liderii, unii foști comuniști, care au trecut la forme mai mult sau mai puțin xenofobe de naționalism, sunt Vladimir Jirinovski în Rusia, Lech Kaczyński în Polonia, Viktor Orbán în Ungaria, Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor în România sau Slobodan Miloșevici în Sârbia.

Vezi și

Lecturi ulterioare

Baycroft, Timothy. Nationalism in Europe 1789–1945 (1998), textbook; 104 pp.
Breuilly, John (1994). Nationalism and the State (ed. 2nd). University of Chicago Press. ISBN 978-0-226-07414-6.
Breuilly, John, ed. The Oxford handbook of the history of nationalism (Oxford UP, 2013).
Brubaker, Rogers (1996). Nationalism Reframed: Nationhood and the National Question in the New Europe. Cambridge UP. ISBN 978-0-521-57224-8.
Day, Graham (2004). Theorizing Nationalism. Palgrave. ISBN 978-0-333-96265-7.
De Benoist, Alain (2004). „On Identity”. Telos. 2004 (128).
Gellner, Ernest. Nations and Nationalism (2nd ed. 2009).
Gerrits, Nationalism in Europe since 1945 (2015).
Greenfeld, Liah (1992). Nationalism: Five Roads to Modernity. Harvard University Press. ISBN 978-0-674-60318-9.
Guibernau, Montserrat 2007 (The Identity of Nations) Polity Press, Cambridge UK
Guibernau, Montserrat 2013 (Belonging: solidarity and division in modern societies) Polity Press, Cambridge
Jusdanis, Gregory (2001). The Necessary Nation. Princeton UP. ISBN 978-0-691-07029-2.
Kingston, Jeff. Nationalism in Asia: A History Since 1945 (2016).
Kohn, Hans. Nationalism: Its Meaning and History (1955) 192 pp, with primary sources online
Kramer, Lloyd. Nationalism in Europe and America: Politics, Cultures, and Identities since 1775 (2011). excerpt
Malesevic, Sinisa (2006). Identity As Ideology: Understanding Ethnicity and Nationalism. Palgrave Macmillan. ISBN 978-1-4039-8786-0.
Malesevic, Sinisa (2013). Nation-States and Nationalisms:Organization, Ideology and Solidarity. Polity. ISBN 978-0-7456-5339-6.
Malesevic, Sinisa (2019). Grounded Nationalisms. Cambridge University Press.
Miscevic, Nenad (1 iunie 2010). Nationalism. Stanford Encyclopedia of Philosophy. Stanford University.
„Nations and Nationalism”. Harvard Asia Pacific Review. 11 (1). 2010. ISSN 1522-1113.
Özkirimli, Umut (2010). Theories of Nationalism: A Critical Introduction (ed. 2nd). Palgrave Macmillan. ISBN 978-0-230-57732-9.
Smith, Anthony D. (1981). The Ethnic Revival in the Modern World. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 9780521232678.
Smith, Anthony D. (1995). Nations and Nationalism in a Global Era. Cambridge: Polity Press. ISBN 9780745610191.
Smith, Anthony D. (2000). The Nation in History: Historiographical Debates about Ethnicity and Nationalism. Hanover: University Press of New England. ISBN 9781584650409.
Smith, Anthony D. (2010) [2001]. Nationalism: Theory, Ideology, History (ed. 2.). Cambridge: Polity Press. ISBN 9780745651279.
Smith, Anthony D. (2009). Ethno-symbolism and Nationalism: A Cultural Approach. London and New York: Routledge. ISBN 9781135999483.
Smith, Anthony D. (2013). The Nation Made Real: Art and National Identity in Western Europe, 1600-1850. Oxford: Oxford University Press. ISBN 9780199662975.
Spira, Thomas, ed. (1999). Nationalism and Ethnicity Terminologies: An Encyclopedic Dictionary and Research Guide. Gulf Breeze, FL: Academic International Press. ISBN 978-0-87569-205-0. Arhivat din original la 16 martie 2009. Accesat în 8 iunie 2020.
White, Philip L.; White, Michael Lee (2008). „Nationality: The History of a Social Phenomenon”. Nationality in World History.

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Naționalism prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

Naționalist - Publicație și forum naționalist Arhivat în 14 iulie 2007, la Wayback Machine.
DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. A apărut o carte cu totul inedită, la Editura Tipo Moldova - Iași, 15 aprilie 2012, Ziariști Online Ro
Naționalism și politică Arhivat în 11 decembrie 2013, la Wayback Machine., 30 octombrie 2010, Pr. Roger Coresciuc, Ziarul Lumina.
Nationalism — entry at Encyclopædia Britannica
„Nationalism”. Internet Modern History Sourcebook. Fordham University. Arhivat din original la 28 octombrie 2014. Accesat în 8 iunie 2020.
„The Nationalism Project”. Association for Research on Ethnicity and Nationalism in the Americas. University of South Carolina.
Nationalism : selected references

[1] 
Vincent, Andrew (7 mai 2002). Nationalism and Particularity. Cambridge ; New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-81690-8.
Gellner, Ernest (1983). Nations and Nationalism. Ithaca, NY: Cornell University Press. ISBN 978-0-8014-9263-1.
Meese, Edwin; Forte, David F.; Spalding, Matthew (2005). The Heritage Guide to the Constitution. Regnery Pub. p. 385. ISBN 978-1-59698-001-3. Accesat în 18 octombrie 2024.
Erler, Edward J.; West, Thomas G.; Marini, John A. (2007). The Founders on Citizenship and Immigration: Principles and Challenges in America. Claremont Institute series on statesmanship and political philosophy. Claremont Institute. p. 67. ISBN 978-0-7425-5855-7. Accesat în 18 octombrie 2024.

[2] Vincent, Andrew (7 mai 2002). Nationalism and Particularity. Cambridge ; New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-81690-8.

[3] Gellner, Ernest (1983). Nations and Nationalism. Ithaca, NY: Cornell University Press. ISBN 978-0-8014-9263-1.

[4] Meese, Edwin; Forte, David F.; Spalding, Matthew (2005). The Heritage Guide to the Constitution. Regnery Pub. p. 385. ISBN 978-1-59698-001-3. Accesat în 18 octombrie 2024.

[5] Erler, Edward J.; West, Thomas G.; Marini, John A. (2007). The Founders on Citizenship and Immigration: Principles and Challenges in America. Claremont Institute series on statesmanship and political philosophy. Claremont Institute. p. 67. ISBN 978-0-7425-5855-7. Accesat în 18 octombrie 2024.

[2] Miller, Max (31 martie 2016). „The Nature of the State”. Oxford Bibliographies. Accesat în 18 mai 2017.

[3] Weber, Max (1994). Weber: Political Writings. Cambridge: UK: Cambridge University Press. pp. 309–31.

[i298-4] Anderson, Benedict Richard O'Gorman (1983). Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of Nationalism. London: London : Verso. ISBN 0-86091-059-8.

[c671-5] Durandin, Catherine (1998). Istoria românilor. Colecția Oglinzi paralele. Institutul European. Accesat în 18 octombrie 2024.

[6] Cei mai vestiți dintre liderii, unii foști comuniști, care au trecut la forme mai mult sau mai puțin xenofobe de naționalism, sunt Vladimir Jirinovski în Rusia, Lech Kaczyński în Polonia, Viktor Orbán în Ungaria, Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor în România sau Slobodan Miloșevici în Sârbia.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]