Revanșism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alsacia și Lorena în componența Imperiului German, ținta revanșismului francez după 1871
"Germania" după Tratatul de la Versailles

Revanșismul (din franceză revanche, revanșă, răzbunare) este o aspirație a unei țări (deasemena partid politic, grup social), de a obține răzbunare prin revizuirea rezultatelor provocate de o înfrângere militară sau politică. Spre deosebire de termenul neutru de "revanșă", conceptul de "revanșism" poartă o conotație mai mult negativă și nu se aplică la orice parte pierdantă, ci doar staului inițiator a unei și agresiuni provocate și nedrepte.

Pentru prima dată termenul a fost folosit în Franța, în anii 1870, și face referire la dorința acesteia de a-și reîntoarce Alsacia și Lorena, cedată Germaniei în 1871, după Războiul Franco-Prusac.

Revanșismul începe de la subestimare și tăcere până la negarea completă a vinei pentru propriile acte de agresiune. Pot urma acte de elaborarea a unui nou război, sub pretextul răzbunării înfrângerii suferite și pentru recuperarea teritoriior pierdute anterior.

În absența unor constrângeri simpla dorința de răzbunare din cuvinte, sloganuri și recursuri de multe ori se transformă în ideologie și devine unul dintre pilonii politicii de stat (ca, de exemplu în Germania după Primul Război Mondial).

Exemple[modificare | modificare sursă]

  • Revanașism francez, ca urmare a înfrângerii în Războiul franco-prusac.
  • Revanșism bulgar, ca urmare a înfrângerii în al doilea Război Balcanic.
  • Revanșism german, ca urmare a înfrângerii în Prima conflagrație mondială.
  • Revanșism maghiar, apărut ca urmare a urmare a Tratatului de la Trianon, în care Ungaria a suferit importante pierderi teritoriale, prin care unele zone populate majoritar de maghiari au rămas în afara frontierelor Ungariei.
  • Revanșism italian
  • Revanșism finlandez, ca urmare a pierderilor teritoriale suferite în Războiul de Iarnă.
  • Revanșism japonez

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • W. Schivelbusch, The Culture of Defeat, page 106 (Henry Holt and Co. 2001)
  • Ernest Weibel, Mille ans d’Allemagne. Histoire et géopolitique du monde germanique, Ellipses, Paris, 2007 p. 436-37.
  • René Girard, Achever Clausewitz, Carnets Nord, Paris, 2007, p. 29.