Heike Kamerlingh Onnes
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 Heike Kamerlingh Onnes (1853 - 1926) |
|
| Născut | 21 septembrie 1853 Groningen, Olanda |
|---|---|
| Decedat | 21 februarie 1926 Leiden, Olanda |
| Rezidenţă | Olanda |
| Naţionalitate | olandez |
| Domeniu | fizician |
| Instituţie | Universitatea din Leiden |
| Alma Mater | Universitatea din Heidelberg Universitatea din Groningen |
| Conducător de doctorat | R.A. Mees |
| Doctoranzi | Wander de Haas Pieter Zeeman |
| Cunoscut pentru | supraconductibilitate |
| Premii |  Premiul Nobel pentru Fizică 1913 |
Heike Kamerlingh Onnes (n. 21 septembrie 1853, Groningen — d. 21 februarie 1926, Leiden) a fost fizician olandez, profesor universitar la Leiden, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913.
Cuprins |
[modifică] Motivaţia Juriului Nobel
"Pentru investigaţiile sale asupra proprietăţilor materiei la temperaturi joase care au condus, inter alia, la obţinerea heliului lichid."
[modifică] Biografie
Heike Kamerlingh Onnes a avut contribuţii în termodinamică şi electricitate. Este întemeietorul laboratorului criogenic din Leiden în 1882, unde a atins pentru prima oară temperaturi apropiate de zero absolut şi a ajuns să lichefieze heliul în anul 1908. A studiat fenomenul opalescenţei critice împreună cu W.H. Keesom, şi a descoperit în anul 1911, fenomenul supraconductibilităţii.[1].
[modifică] Referinţe
- ^ Dicţionar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, vol III, pag. 384
[modifică] Legături externe
|
|||||||||||||||||
 |
Acest articol biografic despre un olandez este deocamdată un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
