Max von Laue

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Max von Laue**
Max von Laue (1879 - 1960)
Născut	9 octombrie 1879 Pfaffendorf, Germania
Decedat	24 aprilie 1960 Berlin Germania
Rezidenţă	Germania
Naţionalitate	german
Domeniu	fizician
Instituţie	Universitatea din Zürich Universitatea din Frankfurt Universitatea din Berlin Institutul Max Planck
Alma Mater	Universitatea din Strassburg Universitatea din Göttingen Universitatea din Munich Universitatea din Berlin]]
Conducător de doctorat	Max Planck
Doctoranzi	Fritz London Leó Szilárd Max Kohler Erna Weber
Cunoscut pentru	difracţia razelor X
Premii	Premiul Nobel pentru Fizică 1914

Max Theodor Felix von Laue (n. 9 octombrie 1879, Pfaffendorf, lângă Koblenz — d. 24 aprilie 1960, Berlin) a fost fizician german, profesor universitar la Berlin şi Göttingen, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1914.

[modifică] Motivaţia juriului Nobel

"pentru descoperirea difracţiei razelor X în cristale."

[modifică] Viaţa

Max von Laue a fost elev al lui Max Planck. În anul 1931 a formulat teoria dinamică a interferenţelor, datorată reticulelor tridimensionale ("Unde ale materiei şi interferenţele lor")^[1]. A avut contribuţii în optică, în istoria fizicii : a propus o metodă de cercetare cu ajutorul căreia a fost descoperită în 1912 difracţia radiaţilor X pe cristale.

Max von Laue a scris lucrări privind supraconductibilitatea, teoria relativităţii, teoria cuantică, fizica atomică şi istoria fizicii.