Max von Laue
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Max von Laue (1879 - 1960) |
|
| Născut | 9 octombrie 1879 Pfaffendorf, Germania |
|---|---|
| Decedat | 24 aprilie 1960 Berlin Germania |
| Rezidenţă | Germania |
| Naţionalitate | german |
| Domeniu | fizician |
| Instituţie | Universitatea din Zürich Universitatea din Frankfurt Universitatea din Berlin Institutul Max Planck |
| Alma Mater | Universitatea din Strassburg Universitatea din Göttingen Universitatea din Munich Universitatea din Berlin]] |
| Conducător de doctorat | Max Planck |
| Doctoranzi | Fritz London Leó Szilárd Max Kohler Erna Weber |
| Cunoscut pentru | difracţia razelor X |
| Premii | |
Max Theodor Felix von Laue (n. 9 octombrie 1879, Pfaffendorf, lângă Koblenz — d. 24 aprilie 1960, Berlin) a fost fizician german, profesor universitar la Berlin şi Göttingen, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1914.
Cuprins |
[modifică] Motivaţia juriului Nobel
"pentru descoperirea difracţiei razelor X în cristale."
[modifică] Viaţa
Max von Laue a fost elev al lui Max Planck. În anul 1931 a formulat teoria dinamică a interferenţelor, datorată reticulelor tridimensionale ("Unde ale materiei şi interferenţele lor")[1]. A avut contribuţii în optică, în istoria fizicii : a propus o metodă de cercetare cu ajutorul căreia a fost descoperită în 1912 difracţia radiaţilor X pe cristale.
Max von Laue a scris lucrări privind supraconductibilitatea, teoria relativităţii, teoria cuantică, fizica atomică şi istoria fizicii.
[modifică] Opera
- "Teoria relativităţii"
- "Tabloul fizic al lumii"
[modifică] Referinţe
- ^ Dicţionar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, vol IV, pag. 46
[modifică] Legături externe
| Predecesor: Heike Kamerlingh Onnes |
Premiul Nobel pentru fizică 1914 |
Succesor: William Henry Bragg, William Lawrence Bragg |

