Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Frederic al II-lea
Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII.
Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII.
Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Rege al Italiei
Domnie 1220–1250
Încoronare 22 noiembrie 1220 (Roma)
Predecesor Otto IV
Succesor Henric VII
Rege al Germaniei
formal Rege al Romanilor
Domnie 1212–1220
Încoronare 9 decembrie 1212 (Mainz)
25 iulie 1215 (Aachen)
Predecesor Otto IV
Succesor Henric VII
Rege al Siciliei
Domnie 1198–1250
Încoronare 3 septembrie 1198 (Palermo)
Predecesor Henric VI
Succesor Conrad I
Rege al Ierusalem
Domnie 1225–1228
Încoronare 18 martie 1229, Ierusalem
Predecesor Isabella II
Succesor Conrad II
Căsătorit(ă) cu Constance de Aragon
Isabella a II-a a Ierusalem
Isabella a Angliei
Bianca Lancia (?)
Urmași
Henric al VII-lea al Germaniei
Conrad al IV-lea al Germaniei
Henric Otto, Guvernator al Siciliei
Margareta de Meissen
Anna, Împărăteasă de Nicaea
Manfred, rege al Siciliei
Violante, Contesă de Caserta
Casa regală Casa de Hohenstaufen
Tată Henric al VI-lea, Împărat Roman
Mamă Constance, regină a Siciliei
Naștere 26 decembrie 1194(1194-12-26)
Iesi, Marche, Italia
Deces 13 decembrie 1250 (55 de ani)
Castelul Fiorentino, Apulia, Regatul Siciliei
Înmormântare Catedrala din Palermo

Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona - d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și al Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor (1175-1218).

Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.

Viața[modificare | modificare sursă]

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Născut în Jesi, lângă Ancona, Frederic a fost fiul împăratului Henric al VI-lea. Unele cronici menționează că mama sa, Constanța a Siciliei, i-a dat naștere într-o piață publică pentru a nu exista niciun dubiu privind originea sa. Frederic a fost botezat în Assisi.

În 1196, la Frankfurt am Main, copilul Frederic a fost ales rege al germanilor. Drepturile sale în Germania erau disputate de fratele lui, Filip al Șvabiei, și de Otto de Braunschweig. La moartea tatălui său în 1197, Frederic, în vârstă de doi ani, se afla în Italia, îndreptându-se spre Germania, cu protectorul său Conrad de Spoleto. Frederic i-a fost atunci înapoiat repede Constanței, în Palermo, Sicilia.

Mama lui fusese regină a Siciliei; a dispus ca Frederic să fie încoronat rege al Siciliei, ea urmând să fie regentă. În numele lui Frederic, a eliminat legăturile Siciliei cu Imperiul romano-german (Sfântul Imperiu Roman), trimițându-i acasă pe consilierii lui germani (printre care Markward de Anweiler și Gualtiero da Pagliara), și renunțând la pretențiile asupra statutului de rege german și asupra imperiului.

La moartea Constanței în 1198, Papa Inocențiu al III-lea a devenit protectorul lui Frederic până când acesta a devenit major. Frederic a fost încoronat rege al Siciliei pe 17 mai 1198.

Împărat[modificare | modificare sursă]

Otto al IV-lea a fost încoronat ca împărat romano-german de către Papa Inocențiu al III-lea în 1209. În septembrie 1211, în cadrul Dietei de la Nürnberg, Frederic a fost ales in absentia rege german de o facțiune rebelă sprijinită de Inocențiu, care între timp, ajunsese să-l excomunice pe Otto; a fost din nou ales în 1212, și încoronat pe 9 decembrie 1212 în Mainz; o nouă ceremonie de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără susținători, în 1218. Principii germani, sprijiniți de Inocențiu al III-lea, l-au ales din nou pe Frederic rege al Germaniei în 1215, și papa l-a încoronat rege în Aachen, pe 23 iulie 1215. Cu toate acestea, doar după cinci ani, și negocieri între Frederic, Inocențiu al III-lea și Honorius al III-lea, a putut fi încoronat Frederic ca Împărat romano-german la Roma, pe 22 noiembrie 1220, de către Papa Honorius al III-lea (succesorul lui Inocențiu după moartea acestuia în 1216). În același timp, fiul lui cel mare, Henric, și-a luat titlul de Rege al Romanilor (al Romei).

Spre deosebire de majoritatea împăraților romano-germani, Frederic a petrecut puțin timp din viața sa în Germania. După încoronarea sa în 1220, s-a aflat fie în Regatul Siciliei, fie în cruciadă până în 1236, când a făcut ultima călătorie în Germania (pe atunci Regatul Siciliei, cu capitala la Palermo, s-a extins în Peninsula Italică, incluzând mare parte din Italia de sud). S-a întors în Italia în 1237 și a rămas acolo pe durata ultimilor treisprezece ani din viață, fiind reprezentat în Germania de fiul său Conrad.

În Regatul Siciliei, a continuat reforma legislativă începută de bunicul său Roger al II-lea în 1140. Inițiativele sale în acest sens au fost vizibile încă din timpul Assizelor de la Capua (1220), dându-și roadele în promulgarea Constituțiilor de la Melfi (1231, cunoscute de asemenea ca Liber Augustalis), o culegere de legi pentru ținutul său remarcabilă pentru acele vremuri, ce a servit drept sursă de inspirație pentru multă vreme. A transformat Regatul Siciliei într-o monarhie absolutistă, primul stat centralizat din Europa care a rezultat din feudalism; a creat de asemenea precedentul priorității legilor scrise. Cu modificări relativ minore, Liber Augustalis a rămas baza legii siciliene până în 1819.

În această perioadă, a construit de asemenea Castel del Monte, iar în 1224 a creat Universitatea de la Napoli : astăzi numită Università Federico II, a fost singurul ateneu din sudul Italiei timp de secole.


Predecesor:
Constanța
Rege al Siciliei
1198 - 1250

Succesor:
Conrad I


Predecesor:
Filip
Duce de Suabia
1212 - 1216

Succesor:
Henric II


Predecesor:
Otto IV
Rege al Germaniei
1212 - 1220

Succesor:
Henric VII


Predecesor:
Otto IV
Rege al Italiei
1212 - 1250

Succesor:
Vacant până la
Henric VII de Luxemburg


Predecesor:
Otto IV
Sfânt Împărat Roman
1220 - 1250

Succesor:
Vacant până la
Henric VII de Luxemburg


Predecesor:
Ioan de Brienne
Rege al Ierusalimului
1225 - 1228

Succesor:
Elisabeta