Dinastia Welfilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Posesiunile Welfilor în vremea lui Henric Leul

Dinastia Welfilor este o familie care a cuprins mai mulți monarhi germani începând din secolul al XI-lea.

Origini[modificare | modificare sursă]

Casa de Welf constituie ramura mai veche Casei de Este, o dinastie ai cărei primi membri cunoscuți au trăit în Lombardia secolului al IX-lea. Din acest motiv, familia este numită uneori Welf-Este. Primul membru al acestei ramuri a fost Welf al IV-lea, care a moștenit proprietatea vechii case de Welf atunci când unchiul său pe linie maternă, Welf de Carintia a murit, în 1055. Ulterior, în 1070, Welf al IV-lea a devenit duce de Bavaria, ca Welf I.

Welf al V-lea a fost căsătorit cu contesa Matilda de Toscana, care a murit fără copii și i-a lăsat acestuia întinsele sale posesiuni, incluzând Toscana, Ferrara, Modena, Mantova și Reggio. Dat fiind că dinastia Welfilor a fost susținătoare a papalității în controversele legate de Lupta pentru învestitură împotriva Imperiului, aliații papei au început să fie numiți guelfi.

Bavaria și Saxonia[modificare | modificare sursă]

Ducele Henric al IX-lea "cel Negru" de Bavaria între 1120 și 1126, a fost primul dintre cei trei duci din casa de Welf cu numele de Henric. Fiul său, Henric al X-lea "cel Mândru", de asemenea duce de Bavaria dar și de Saxonia, a fost candidatul cu principalele șanse la alegerile imperiale în care a avut ca adversar pe Conrad al III-lea de Hohenstaufen. Henric a pierdut acele alegeri, din cauză că ceilalți principi se temeau de puterea și temperamentul său, după care el a fost deposedat de ducatele sale de către Conrad.

Henric Leul a recuperat cele două ducate ale tatălui său, Saxonia în 1142 și Bavaria în 1156. În 1158, el s-a căsătorit cu Matilda, fiica regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania și soră cu Richard Inimă de Leu. Deposedat de ducatele sale după bătălia de la Legnano din 1176 de către împăratul Frederic I "Barbarossa", iar ceilalți principi ai Imperiului German s-au grăbit să revendice părți din vastele sale teritorii. Henric a fost exilat la curtea socrului său, Henric al II-lea, din Normandia în 1180, însă a revenit în Germania trei ani mai târziu. Henric a încheiat în cele din urmă pacea cu împăratul Hohenstaufen în 1194, revenind pe stăpânirile sale mult diminuate în jurul Braunschweigului, unde a murit în 1195.

Braunschweig și Hanovra[modificare | modificare sursă]

Fiul lui Henric Leul, Otto de Braunschweig a fost ales rege și încoronat împărat, sub numele de Otto al IV-lea. În 1215, este excomunicat de Papa Inocențiu al III-lea și forțat de Frederic de Hohenstaufen să abdice de pe tronul imperial.

Nepotul său, Otto "Copilul" a devenit duce al unei părți din Saxonia în 1235, așa-numitul ducat nou creat de Braunschweig-Lüneburg, unde a murit în 1252.

În 1692, a fost ridicat la statutul de elector imperial, și a devenit cunoscut sub numele de Elector de Hanovra. Georg Ludwig, cunoscut ca George I al Marii Britanii, a moștenit tronul britanic, in 1714, ca urmare a Legii de soluționare din 1701. Membrii dinastiei Welf au continuat să se pronunțe în Marea Britanie, până la moartea Reginei Victoria, survenită în 1901. În Regatul Unit, Casa de Welf a fost cunoscută sub numele de Casa de Hanovra.

Din 1866, Casa de Welf nu va mai guverna Ducatul de Hanovra, ca urmare a înfrângerii sale și a aliatului său, Imperiul Austriac, în fața Prusia.

Primii principi din dinastia Welfilor (1070-1269)[modificare | modificare sursă]

Duci de Bavaria și de Saxonia[modificare | modificare sursă]

Conți palatini de Rin[modificare | modificare sursă]

Împărați romano-germani[modificare | modificare sursă]

Duci de Braunschweig-Lüneburg[modificare | modificare sursă]

Arborele genealogic al împăraților germani din secolul al XII-lea[modificare | modificare sursă]

Staufen dynasty.JPG

Legături externe[modificare | modificare sursă]