Conrad al IV-lea al Germaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Conrad al IV-lea (n. 25 aprilie 1228, Andria – d. 21 mai 1254, Lavello, Basilicata), membru al dinastiei Hohenstaufen, a fost rege al Ierusalimului (sub numele de Conrad al II-lea; din 1228), al Germaniei (din 1237) și al Siciliei (sub numele de Conrad I; din 1250).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Conrad era unul dintre fiii împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen cu regina regentă a Ierusalimului, Isabela a II-a (Iolanda), ca al doilea fiu al acestora. Mama sa a murit în timpul nașterii sale. Prin tatăl său, Conrad era nepotul lui Henric al VI-lea și strănepotul lui Frederic I Barbarossa.

Conrad a trăit în Italia până în 1235, când a vizitat pentru prima dată Germania. În acest răstimp, Regatul Ierusalimului, al cărui monarh era, era condus de tatăl său ca regent prin împuterniciți, era istovit ca urmare a războiului lombarzilor, până când Conrad și-a declarat majoratul, iar regența tatălui său și-a pierdut validitatea.

Atunci când Frederic al II-lea l-a deposedat pe fiul său mai mare, fratele rebel al lui Conrad, pe nume Henric, în 1237 Conrad a fost ales în locul acestuia ca rege al romanilor prin dieta de la Viena. Acest titlu presupunea promovarea sa în viitor ca împărat romano-german. Arhiepiscopul Siegfried al III-lea de Mainz a activat ca regent pentru Germania până în 1242, atunci când Frederic al II-lea i-a ales pe Henric Raspe, landgraf de Thuringia, și pe Venceslau I de Boemia, pentru a asuma această poziție. Conrad a intervenit direct în politica germană din jurul anului 1240.

Cu toate acestea, atunci când papa Inocențiu al IV-lea a impus interdictul asupra lui Frederic în 1245 și l-a declarat pe Conrad ca fiind depus, Henric Raspe l-a sprijinit pe suveranul pontif, fiind în schimb ales de către papă ca anti-rege al Germaniei la 22 mai 1246. Henric Raspe l-a înfrânt pe Conrad în bătălia de la Nidda din august 1246, însă a murit câteva luni mai târziu. Landgraful de Thuringia a fost succedat ca anti-rege de către contele Willem al II-lea de Olanda.

Tot în 1246, Conrad s-a căsătorit cu Elisabeta de Bavaria, fiică a ducelui Otto al II-lea de Bavaria. Cei doi au avut un fiu, Conrad(in), în 1252. În 1250, Conrad a stabilizat momentan situația din Germania prin înfrângerea lui Willem de Olanda și a aliaților renani ai acestuia.

Atunci când Frederic al II-lea a murit în același an, el apucase să treacă Sicilia și Germania, ca și titulatura regală de Ierusalim, asupra lui Conrad, însă lupta cu papalitatea a continuat. Fiind înfrânt de către Willem de Olanda în 1251, Conrad a hotărât să invadeze Italia, în speranța de a recupera bogata stăpânire a tatălui său, și unde fratele său vitreg, Manfred activa ca vicar.

În ianuarie 1252, Conrad a invadat Apulia cu sprijinul unei flote venețiene și a reușit cu succes să îl împresoare pe Manfred și să exercite controlul asupra regiunii. În octombrie 1253, trupele sale au cucerit Napoli.

Cu toate acestea, Conrad nu a reușit să îi spună pe sprijinitorii papei, iar suveranul pontif a oferit în schimb Sicilia lui Edmund Crouchback, fiul regelui Henric al III-lea al Angliei (1253). Conrad a fost excomunicat în 1254 și a murit de malarie în același an la Lavello, în provincia Basilicata. Mai întâi Manfred, iar apoi fiul său minor Conradin de Hohenstaufen, au continuat lupta cu papalitatea, deși fără succes.

Rămasă văduvă, Elisabeta s-a recăsătorit cu Meinhard, care în 1286 va deveni duce de Carintia.

Odată cu moartea lui Conrad din 1254 a început interregnum-ul, în timpul căruia niciun conducător nu a reușit să obțină controlul decisiv asupra Germaniei. Perioada nu se va încheia decât odată cu alegerea lui Rudolf I de Habsburg ca rege al romanilor în 1273.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Judith Bennet și Clive Hollister, Medieval Europe, a Short History, p. 260.