Sociologia genului

Sociologia genului este o ramură a sociologiei dezvoltată în mod special începând cu anii '70 care își propune redescrierea sistematică a realității sociale prin includerea consecventă și privilegiată a dinamicii de gen în analiza sociologică.

Începuturile sociologiei genului

Promotori și continuatori ai marilor școli de gândire sociologică (Parson, Marx, Dahrendorf, Goffman, Garfinkel, Bourdieu, etc) au contribuit la dezvoltarea domeniului, încercând să explice diversele aspecte prin intermediul cărora genul modelează viețile, perspectivele și comportamentele oamenilor și instituțiilor sociale.

Funcționaliștii au fost interesați mai ales de explicarea modului în care prin intermediul complementarității rolurilor de gen (roluri feminine expresive și roluri masculine instrumentale) se menține echilibrul și stabilitatea macrosocială.

Social conflictualiștii, influențați de teoriile marxiste, au analizat dimensiunea de gen a societății din perspectiva luptei pentru putere și dominație economică abordând cu predilecție teme precum stratificarea de gen. Adepții interacționalismului simbolic au deplasat accentul către aspectele microsociale de interacțiune între membrii societății studiind modalitățile de definire și redefinire a genului la nivel micro social. Social constructiviștii, în prelungirea teoriilor lui Berger și Luckman, au fost preponderent interesați de contextele sociale, culturale, istorice creatoare și de norme, simboluri, semnificații și ideologii de gen.

Ramuri ale sociologiei genului

În fiecare din aceste școli de gândire sociologică se regăsesc și autori și autoare care au preluat și adaptat idei feministe. Heidi Hartmann este cunoscută pentru cercetările ei pe stratificarea de gen făcute în prelungirea teoriilor marxiste. Candice West și Don Zimmermann, în prelungirea teoriilor lui Goffman, au explicat procesele de “facere a genului” (doing of gender theory). Judith Lorber, reluând idei ale social constructivismului, a lansat analiza genului ca instituție socială.

În funcție de modul în care s-a definit și s-a operat cu categoria de gen putem distinge cel puțin următoarele tendințe:

• o sociologie empirică a genului care se manifestă prin asimilarea genului în cadrul termenilor, conceptelor și discursului sociologic dominant (strategia adăugării). Sarcina sociologiei este în acest caz de a suplimenta și completa cercetările anterioare. Se consideră că prin rectificarea absențelor și distorsiunilor se poate obține o cunoaștere mai bună. În special variantele pozitivist-funcționaliste aparțin acestui tip de sociologie a genului.

• o sociologie feministă a genului care explorează și propune în mod explicit o sociologie cu, despre și pentru femei, considerând că nu este suficientă simpla adăugare a absențelor. Se propune un separatism epistemologic (epistemologiile perspectivale) prin care se răstoarnă logica masculină și se încearcă producerea unei cunoașteri mai bune bazate pe experiențele femeilor (vezi și sociologie feministă). Inspirația de tip marxist este prezentă în această zonă.

• o sociologie postmodernă a genului care, refuzând metateoriile, încearcă să rezolve dilema asimilare vs. separatism transformând termenii disputei, dizolvând categoriile femeie sau gen ca principii de fundamentare al teoriilor feministe, comutând accentul de la considerarea identității de gen ca fundament al politicilor la chestionarea formării identităților și proceselor de excludere (pledând pentru politici ale diferențelor).

Note

• Ashenden, Samantha, 1997, “Feminism, Postmodernism and the Sociology of Gender”, în David Owen (ed.), Sociology after Postmodernism, London: Sage Publications.
• Gamble, Sarah, (ed.), 1999, The Icon Critical Dictionary of Feminism, Cambridge: Icon Books.
• Lindsey, L. Linda, 1997, Gender Roles. A Sociological Perspective, New Jersey: Prentice Hall.

Bibliografie

• Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.