Avort

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Avortul (în latină: ab "fără", ortus "naștere") înseamna întreruperea sarcinii prin eliminarea fătului (spontană sau provocată) din cavitatea uterină înainte de termenul de gestație și având drept efect moartea fătului.

Avortul natural[modificare | modificare sursă]

Avortul poate fi natural (sau spontan), atunci când se produce fără intervenție din exterior asupra corpului femeii însărcinate, datorându-se unor cauze anatomo-fiziologice.

Cauzele avortului spontan sunt: afecțiuni generale, afecțiunile uterine, afecțiuni ale embrionului, traumatisme etc. Semnele de bază ale iminenței acestuia sunt: dureri abdomino-pelvine, pierderi de sânge etc.

Avortul provocat[modificare | modificare sursă]

Un tip aparte de avort este cel provocat. Avortul provocat sau chiuretajul, se poate datora și unor accidente, situații în care gravida apare drept victimă a unor violențe, ea nedecizând asupra pierderii sarcinii. Avortul provocat se realizează prin intervenție chirurgicală specializată sau prin mijloace empirice. De modul cum se efectuează intervenția depinde starea de sănătate a persoanei care avortează; avortul constituie unul dintre factorii de risc privind îmbolnăvirile și mortalitatea maternă. În mod curent, se realizează în primele trei luni de sarcină. Intervențiile ulterioare afectează în mai mare măsură sănătatea și viața femeilor însărcinate.

Atentie! Avortul nu este un mijloc de contracepție.

Considerente juridice[modificare | modificare sursă]

În termeni juridici (în special în țările unde avortul este interzis), avortul constituie o infracțiune care constă în întreruperea cursului normal al sarcinii în afara instituțiilor sanitare sau de către o persoană fără pregătirea medicală necesară.

Considerente etice[modificare | modificare sursă]

Situația legală în lume:

     legal la cerere

     legal doar în caz de viol, risc de moarte ptr mamă, boli grave fizice și mintale, malformații grave ale fătului și factori socioeconomici

     legal doar în caz de viol, risc de moarte ptr mamă, boli grave fizice și mintale, malformații grave ale fătului

     legal doar în caz de viol, risc de moarte ptr mamă, boli grave fizice și mintale

     legal doar în caz de risc de moarte ptr mamă, boli grave fizice și mintale

     Ilegal în orice situație

     situația legală diferă în funcție de regiunea administrativă

     lipsă date

Avortul “la cerere” este subiectul a numeroase cotroverse, ridică probleme de ordin moral. Adesea se tratează ca opuse dreptul femeii asupra propriului său corp cu dreptul fătului la viață.

Se pune în discuție relația între dreptul femeii însărcinate asupra propriului său corp dreptul la viață al copilului nenăscut, avansându-se ideea după care mama nu este doar un simplu recipient, purtător - container. J.J.Thomson pledează pentru drepturile asupra propriului corp, ca premisă a libertății. Thomson analizează câteva situații de sarcină involuntară -violul, graviditatea accidentală și involuntară - prin analogie cu un caz imaginar: suntem conectați cu forța la rinichii disfuncționali ai unui violonist celebru și forțați să stăm nouă luni în spital alături de aceste ca să-i salvăm viața. O astfel de situație este inadmisibilă juridic și discutabilă moral. Tot așa, un copil nedorit, care nu s-a născut și pe care nu-l percepem încă, nu are mai mult drept decât violonistul să ne forțeze ca, de dragul vieții lui, să renunțăm la dreptul asupra corpului nostru (J.J.Thomson, 1995).

Carol Gilligan a realizat un studiu despre decizia asupra avortului cu participarea a 29 de femei, cu vărste între 15-35 de ani, din medii sociale diferite. Femeile sunt subiect al alegerii morale. Acestea țin cont în alegerile pe care le fac de relațiile interumane, urmând ideea de a nu-i răni pe ceilalți. Prin întreruperea unei sarcini este refuzată o potențială relație, iar refuzul se datorează imposibilității de a satisface responsabil obigațiile față de persoana cu care se relaționează (Gilligan, 1994). Avortul cunoaște reglementări legale. Din acest punct de vedere avortul se subordonează condiționărilor legale (dacă se realizează de către medici obstreticieni, în condiții de igienă și de siguranță, în primele 12 săptămâni de sarcină, la cererea întemeiată a mamei, etc); sau este ilegal, practicat prin mijloace empirice.

Alături de graviditate, naștere, hrănire din trup (M.Miroiu, 1996: 78), avortul este una din experiențele exclusiv femeiești. Deși numai femeile pot face avorturi, se pot remarca implicații la mai multe niveluri: nivel individual, avortul implică angajarea întregii personalități, presupune luarea unei decizii cu implicații medicale, morale, religioase, etc; nivelul cuplului: fetusul a fost conceput de femeie împreună cu un bărbat, în urma unor relații heterosexuale, ca atare bărbatul în calitate de membru al cuplului participă moral, afectiv, economic, la întreruperea de sarcină. Nivelul familiei lărgite ; nivelul comunității, nivelul național -statal (guvernele practică politici demografice diferite, pronataliste sau restrictive, etc), nivel global (creșterea generală a populației planetei fiind diferențiată: țările și regiunile bogate înregistrează o creștere naturală a populației mai redusă decât cea care are loc în regiunile sărace, etc) (D. Oprescu, 1997: 123). Controlul asupra capacității reproductive proprii face necesară consilierea contraceptivă, astfel încât să fie evitate sarcinile nedorite fără a se mai ajunge la avort.

Rata avortului este influențată de factorii socio-economici (sărăcia influențând practica avortului în sensul că acesta este mai frecvent în țările mai slab dezvoltate față de cele avansate, în familiile sărace mai ales față de cele cu un nivel ridicat de trai); dar și cultural - religioși (de exemplu, în țările în care predomină religia catolică, rata avorturilor este mai mică decât în țările de religie ortodoxă sau protestantă). Un alt factor important care favorizează avortul este lipsa practicilor și responsabilității parteneriale în cuplu, adeseori copii revenid doar mamei ca responsabilitate de ocrotire cotidiană, tații având mai degrabă un rol financiar-simbolic. În aceste condiții puține femei își permit să-și dorească maternitatea. Restricționarea privind practicarea avortului se face mai ales prin promovarea planificării familiale voluntare și a educației pentru viața de cuplu.

În România[modificare | modificare sursă]

În România este cunoscut cazul interzicerii avortului din anul 1966, ca măsură de creștere demografică. Decretul nr. 770 din 29 septembrie 1966 prevedea următoarele:

Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al populației, Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează:
Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.[1]

În mod cu totul excepțional avortul era permis doar în câteva situații limită, cum ar fi: punerea în pericol a vieții mamei, boli grave sau ereditare, invaliditate fizică sau psihică gravă, vârsta mamei de peste 45 de ani sau dacă sarcina era urmare a unui viol sau a unui incest. Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte circumstanțe era considerată infracțiune și se pedepsea conform Codului Penal.[2]

Aplicarea prevederilor decretului a condus la producerea unei creșteri pe termen scurt a ratei natalității – generația „decrețeilor”. În același timp, aplicarea cu duritate și lipsă de umanism a acestei politici demografice, s-a soldat cu grave încălcări ale drepturilor omului și ale demnității individului, în special al femeilor, care se vedeau reduse la rolul elementar de reproducător biologic.

„Modelul unui avort era aparent simplu și bine definit. Existau patru pași importanți în efectuarea unui avort:

  1. la locul de muncă - o cunoștință îți făcea legătura sau te ducea la
  2. o aborționistă, un doctor (mai rar) sau o asistentă - îți punea sonda și apoi plecai
  3. acasă - avea loc de obicei avortul propriu-zis și începea calvarul în cazul în care era nereușit, ajungând astfel la
  4. spital – de unde situația devenea ambiguă pentru că existau:
    • doctori care acceptau avortul și acest lucru însemna viața, chiar dacă mai treceai prin câteva chinuri;
    • doctori care refuzau avortul și atunci erai aproape sigur condamnată la moarte.”[3]

Deși multe dintre femeile care au făcut avort au supraviețuit fizic ele au rămas marcate cu profunde sechele psihologice. În spatele acestei aparente resemnări se ascunde revolta. Revoltă că au fost folosite, că pentru o perioadă de timp (pentru ele, cei mai frumoși ani ai vieții), ele nu și-au aparținut lor, ci au fost proprietate de stat.[4]

Aceste realități sunt reflectate și în datele statistice. Astfel, în 1988 rata mortalității materne (decese din cauza maternității la 100.000 de născuți vii) în România era de departe cea mai mare din Europa – 210 decese, comparativ cu Albania – 100, U.R.S.S. – 45, Bulgaria – 40, Ungaria – 21, Polonia – 15, Germania – 8, Italia – 6 sau Norvegia – 4 decese.[5]

Legalizarea avortului s-a făcut la sfârșitul anului 1989, ca una din măsurile de tip reparatoriu obținute în urma revoluției. Avortul este permis în genere în anumite condiții: salvarea vieții mamei, pusă în pericol de sarcină; protecția sănătății fizice și/sau mintale a mamei; motive de factură juridică (viol, incest); motiv eugenic (când fătul prezintă deficiențe grave); cauze sociale (sărăcie accentuată, absența condițiilor materiale de existență: venit, locuință, etc); cauze educaționale și care țin de personalitatea femeilor respective, vârstă (prea mică: minore; vârstă înaintată: după 40-45 de ani) (C.Zamfir, L.Vlăsceanu, 1993: 63).

Accesul la mijloacele moderne de planificare familială face ca numărul avorturilor să fie în scădere. Efectele avorului asupra fertilității este recunoscut. În România, în perioada 1990-1994, rata fertilității ar fi fost cu 80-90 % mai mare în absența avorturilor voluntare (Zamfir, 1998: 107).

Avortul în medicina veterinară[modificare | modificare sursă]

În medicina veterinară, avortul toxialimentar și infecțios reprezintă întreruperea gestației și expulzarea fătului, mort sau neviabil, din cauza hrănirii incomplete și neraționale (lipsa de vitamine și săruri minerale, furaje alterate) și a unor infecții microbiene, virotice sau parazitare (bruceloză, vibrioză, salmoneloză etc.)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Decret nr. 770 din 29 septembrie 1966, în „Buletinul Oficial“, II, nr. 60, partea I, 1 octombrie 1966
  2. ^ Decret nr. 770/1966
  3. ^ Elena Bărbulescu, Femeia și avortul în perioada 1966–1989, Universitatea “Babeș Bolyai”, în „Anuarul de istorie orală“, Editura Presa Universitară Clujeană, nr.1, 1998, p.180–181
  4. ^ Elena Bărbulescu, Femeia și avortul ..., p.181
  5. ^ Constantin Grigorescu (coord.), Nivelul dezvoltării economico-sociale a României în context european — 1989, Editura Expert, București, 1993, p. 247

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Cristina Ștefan.
  • Gilligan, Carol, 1994, In a diferent Voice. Psihological theory and women’s development, Massachusets and London: Harvard University Press.
  • Miroiu, Mihaela, 1996, Convenio. Despre natură femei și morală, București: Ed. Alternative.
  • Oprescu, Dan, 1997, Filosofia avortului, București: Ed.Trei.
  • Thomson, J.J., 1991 “O pledoarie pentru avort’’, în vol. Etică aplicată, (ed.) Miroiu Adrian, Bucuresti: Ed. Alternative.
  • Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, 1993, Dicționar de sociologie, București: Ed. Babel.
  • Zamfir, Elena, Zamfir Cătălin, 1998, Politici sociale în România, București, Ed. Alternative.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]