Iosif Sava

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iosif Sava
IosifSava.jpg
Muzicologul Iosif Sava
Născut(ă) 15 februarie 1933
Iași, România
Deces 18 august 1998, (65 de ani)
București, România
Cauza decesului infecție nosocomială postoperatorie
Loc de odihnă Cimitirul Filantropia din București
Naționalitate  România
Etnie evreiască
Educație Academia de muzică George Enescu din Iași
Alma mater Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București
Ocupație clavecinist, pianist, muzicolog, organist
Cunoscut(ă) pentru emisiunea „Serata muzicală TV", în perioada 1980 - 1985 și 1990 - 1998
Soție Marghit Sava

Iosif Sava (n. Iosif Segal [1], 15 februarie 1933, Iași - d. 18 august 1998, București) a fost un muzicolog român, realizator de emisiuni radio și de televiziune, provenit dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.

Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Al.I. Cuza.[2]

Viața[modificare | modificare sursă]

Studiile le-a început la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc.

Însetat de cunoaștere, între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955.

Cariera[modificare | modificare sursă]

Casa de pe Str. Ipsilanti nr. 1 din Iaşi în care a locuit între anii 1944-1951 studentul Iosif Sava. Pe această casă a fost amplasată o placă comemorativă din marmură.

Profesia sa de bază era cea de clavecinist si pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. A dat și concerte de orgă.

Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la festivalul național "Cântarea României". În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Șeicaru".[3]

În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului "Opinia" din Iași.

În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal "Invitațiile Eutherpei". În paralel, a realizat și emisiunile "Cronica muzicală" și "Viața muzicală în actualitate".

În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea "Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Ciclul de emisiuni a fost înterupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintește de sfârșitul activității la TVR: În ziua în care a împlinit 65 de ani, domnul Stere Gulea, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt … Iosif Sava … s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva.[4]

A trecut la postul "PRO TV" pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul "Acasă TV", pentru a realiza o nouă emisiune, numită "Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava".

Nu s-a sfiit să-și manifeste evreitatea în anii în care destui intelectuali evrei treceau pe vizavi, când întâmplarea îi aducea prin fața Templului Coral. Nici să protesteze public împotriva manifestărilor antisemite, negaționiste, xenofobe, răbufnind după '89. Din cele peste 40 de cărți dedicate muzicienilor lumii, care-i poartă semnătura, câteva, publicate de Hasefer - Harpiștii regelui David, Muzicieni pe acoperiș, Variațiuni pe o temă de Chagall -, sunt minienciclopedii despre valorile muzicale evreiești[5].

Ultima perioadă a vieții și-a trăit-o într-un imobil situat la intersecția străzilor Sf. Voievozi cu Str. Vănătorilor.

O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade[6].

Bustul lui Iosif Sava

Din păcate, deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998.

A fost și un scriitor prolific, scriind 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6000 de articole.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 2005, Școala de muzică și arte plastice nr.1, din București, înființată prin hotărârea HCM 1260 în anul 1959, a primit numele de "Iosif Sava" în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele.

Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piațete de lângă Universitatea Națională de Muzică București, aflată la intersecția străzilor Dr. Sion, Șipotul Fântânilor, Ion Brezoianu și Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog[7].

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • Sava, Iosif (1982), Teritorii musicale românești. Dialoguri. Evocări. Confesiuni, București: Editura Muzicală 
  • Sava, Iosif (1984), Iubiți muzica secolului XX, București: Editura Albatros 
  • Sava, Iosif (1989), Cu Ludovic Spiess prin teatrele lirice ale lumii, București: Editura Muzicală 
  • Sava, Iosif (1990), Sonorități american, București: Editura Muzicală 
  • Sava, Iosif (1992), Eugenia Moldoveanu și vocile veacului, București: Editura Romfel 
  • Sava, Iosif (1992), Jurnal muzical german, București: Editura Romfel 
  • Sava, Iosif (1992), Orga lui Iosif Gerstenengest, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice 
  • Sava, Iosif (Antologie) (1992), Fundația Brambach și talentul muzical românesc, București: Editura Excelsior 
  • Sava, Iosif (1993), Itinerare muzicale, Editura Libra 
  • Sava, Iosif (1993), Constelația Madrigal. Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava, Ediția a II-a, București: Editura Muzicală 
  • Sava, Iosif (1994), Jurnal pe portative. Vol I, Editura Roza Vânturilor 
  • Sava, Iosif (1995), Dosare muzicale, Editura Expansion-Armonia 
  • Sava, Iosif (1995), Muzica în zgomotul lumii, București: Editura Du Style în colaborare cu Editura Info-Team 
  • Sava, Iosif (1995), Muzica la sfârșitul mileniului, București: Editura Info-Team în colaborare cu Editura Du Style 
  • Sava, Iosif (1995), Muzicanții pe acoperiș, Editura Hasefer 
  • Sava, Iosif (1995), Muzicienii lui Marconi, Editura Scripta 
  • Sava, Iosif (1995), Seismograf muzical, București: Editura Albatros 
  • Sava, Iosif (1996), Simfonia destinului. Personalități românești la Seratele muzicale (Vol. I și II), Cuvânt înainte de Iosif Sava și Prefață de Dorin Popa, București: Editura Integral, ISBN 973-97781-0-0 


Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice