Aura Christi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
 |
|
Aura Christi (nume literar al Aureliei Potlog; n. 12 ianuarie 1967, Chişinău) este o autoare de poezii, eseuri, romane, publicistică şi traduceri. Aura Christi este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN-Clubului.
Aura Christi (nume literar al Aureliei Potlog) s-a născut la 12 ianuarie 1967 la Chişinău. A absolvit Liceul teoretic român-francez „Gh. Asachi” şi Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat. Debut absolut – 1983. În 1988 e redactor la periodicul Tineretul Moldovei, iar în 1991 – redactor-şef al revistei de cultură Galaxia Gutenberg. În 1993 părăseşte Chişinăul şi se mută la Bucureşti. E angajată la revista Contemporanul. Ideea Europeană în calitate de redactor de rubrică; în 1999-2001 este redactor-şef adjunct, iar din 2002 redactor şef la aceeaşi revistă. Înfiinţează – în octombrie 2003, împreună cu Andrei Potlog – Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană. Semnează în prestigioase reviste din România, Franţa, Germania, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A. Este prezentă în antologii publicate în Franţa, Suedia, România, S.U.A., Germania, Rusia, Republica Moldova. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Clubului.
Cărţi de poezie: De partea cealaltă a umbrei, 1993; Împotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu mă atinge, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Crini Imperiali, 1999; Elegii Nordice, 2002; Geflüster/Şoptirea, 2002; Cartea ademenirii, 2003.
Cărţi de eseu: Fragmente de fiinţă, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celălalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Exerciţii de destin, 2007; Trei mii de semne, 2007
Roman: Tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, 2001, 2004; Noaptea străinului, 2004; Marile jocuri, 2006; Zăpada mieilor, 2007.
Cărţi de publicistică: Banchetul de litere. Dialoguri cu…, 2006.
Traduceri: Anna Ahmatova, Poezie şi destin, 2001; Valerii Voronţov, România, 2003.
Ediţii alcătuite şi îngrijite: Romanul românesc în colocvii, 2002; Nicolae Breban · 70, 2004; Problema evreiască, 2006.
Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor şi al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie „Ion Şiugariu”, 1999; Premiul pentru roman al revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, 2001; Premiul pentru poezie al revistei Antares, 2003; Premiul pentru roman al revistei Convorbiri literare, 2004; Premiul Autorul Anului 2006 al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România
Cuprins |
[modifică] Fişă bio-bibliografică
[modifică] 1967
Se naşte, la 12 ianuarie, la Chişinău, Aura Christi, având în actele civile numele Aurelia Potlog. Este fiica lui Semion Potlog, ofiţer în trupele de elită ale aviaţiei, născut în 1933 (14 noiembrie) în satul Zgărdeşti (Teleneşti). Tatăl vine dintr-un trib de profesori şi jurişti, originari din teritorii aparţinătoare Monarhiei Austro-Ungare; este absolvent al Şcolii Înalte de Aviaţie Militară din oraşul Dvinsk. În urma unui dramatic accident, este nevoit să renunţe prematur la cariera de militar, devenind la 28 de ani invalid pe viaţă şi fiind pensionat. Mama scriitoarei, Liuba Potlog, născută Karaman (24 mai 1945), provine dintr-o înstărită familie de mic-burghezi din Nordul Moldovei.
[modifică] 1970
Se naşte fratele scriitoarei, Andrei (31 ianuarie), căruia în familie şi printre prieteni i se va spune Andy. Va absolvi Colegiul de Coregrafie şi Muzică „Şt.Neaga”, fiind dansator profesionist, pentru ca în urma unui accident să-şi schimbe meseria, devenind ulterior editor.
[modifică] 1974-1984
Îşi face studiile primare la Şcoala nr. 1 din Chişinău şi le continuă la Liceul teoretic român-francez „Gh. Asachi” (numit „G. Kotovschi”). Primele lecturi, primele pasiuni literare, caracteristice vârstei. Participă la olimpiade, concursuri, i se decernează câteva premii literare. Publică în reviste pentru copii şi adolescenţi. Profesoara de limba şi literatura română, minunata Ana Cheibaş, o încurajează să scrie, cultivându-i instinctul de a-şi raporta destinul la colectivitate.
[modifică] 1983
Debutează în paginile ziarului Tineretul Moldovei, unde în anii de studenţie şi după absolvire va funcţiona alături de mai vârstnicii colegi – unii dintre aceştia scriitori, Vsevolod Ciornei, Vasile Spinei, Alexandru Canţîr, Vasile Butnaru, Constantin Olteanu, Val Butnaru –, în calitate de redactor, apoi în cea de şef al departamentului cultură.
[modifică] 1984
Se inscrie la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat. Lecturi intense din scriitorii ruşi, francezi, români. Citeşte, de asemenea, Freud, Jung, Nietzsche, Marx, Kant, Hegel. Face o pasiune pentru Schopenhauer şi Nietzsche. Citeşte, după propria mărturisire, bulimic. Referindu-se la anii de formare, Aura Christi va scrie peste mai bine de două decenii: „Se înţelege că un rol important l-a avut familia (în familia mea s-a citit mult, în special literatura rusă a secolului al XIX-lea; bunica mea dinspre Tatăl meu, Elena Juşkov, fratele Tatălui meu, Boris, mătuşa mea, Anastasia, soţia lui Boris – Tina, toţi, dar absolut toţi, cred eu, cu excepţia Tatălui meu, militar în trupele de elită ale aviaţiei, erau profesori de provincie; prin urmare, cartea făcea parte din viaţa lor). Şcoala, de asemenea, mi-a adus surpriza de a avea – din noianul de slujitori ai învăţământului sovietic – câţiva profesori buni, dintre care nu aş putea să n-o amintesc pe Ana Cheibaş, profesoara mea de literatură, care m-a făcut să-mi descopăr vocaţia. Apoi, cum s-o uit pe Ana Platon, profesoara de istorie? Dar pe Silvia Olşanski, profesoara de franceză? Am avut noroc de faptul că părinţii mei m-au dat la una dintre cele mai bune şcoli din Moldova de dincolo de Prut; la Liceul teoretic francez-român «Gh. Asachi» mă refer (…). O şcoală de provincie, e adevărat, care însă avea câţiva profesori din garda veche. Dar, înainte de toate, cred că la mijloc era/este o pasiune – neobişnuită prin intensitate, calitate ce nu poate fi considerată un merit, ci mai degrabă un dar – pentru lectură. Lectura e pentru mine un soi de boală, dacă vreţi. Citeam enorm din copilărie. De când mă ţin minte, citesc bulimic, în ritmuri alarmante pentru ai mei, care considerau, uneori, că problemele de ordin oftalmologic le am şi dată fiind foamea mea de lectură, crescândă – uimitor pentru mine însămi, am şi încetat să mă mir – în timp. Nimeni nu mă putea opri din citit. Şi nici nu cred să mă oprească vreodată atâta vreme cât voi fi vie. Cartea, pentru mine, e oază, refugiu, liman, istm ontic, prilej de a voiaja, şansă de a relua altminteri lecturile de sine; cartea e şi un bun prieten, un prieten de nădejde, la bine şi la rău, un stâlp de care te poţi sprijini oricând, oriunde; e şi otravă cartea, şi pretext de a fugi de lume. Pentru ce a fost creată lumea? se întreabă un personaj al meu din tetralogia Vulturi de noapte. Ca să fugi de ea! Şi, fugind de ea, s-o cunoşti astfel mai bine. Mai temeinic”.prea multe informaţii inutile pentru o pagina de net...mai ales problemele personale sunt prea de tot.
[modifică] 1986-1987
Are parte de experienţa unei miopii galopante. I se fac două intervenţii chirurgicale nereuşite în oraşul natal, soldate cu o puternică depresie şi două tentative de sinucidere. Urmează un periplu descurajant şi fast în ultimă instanţă pe la medici celebri. E consultată la Clinica profesorului Filatov, la Odessa. Apoi la Moscova, la Clinica profesorului Fiodorov, unde, după câteva examene medicale, i se fac, una după alta, patru intervenţii chirurgicale, primele două riscante. Medicul care îi salvează ochii, Larisa Olejko, îi sugerează să renunţe la meseria de scriitor, lovindu-se de refuzul categoric al viitoarei scriitoare. Îşi ia un concediu academic. Facultatea o va absolvi în 1990 cu magna cum laude.
[modifică] 1991-1992
Este redactor-şef al revistei de cultură Galaxia Gutenberg. Desfăşoară o activitate publicistică intensă; publică în cele mai importante periodice din Chişinău. Depune un volum de versuri în manuscris la Editura Literatura artistică. Cunoaşte scriitori români, veniţi la Chişinău la invitaţia Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Nu este anunţată că fusese admisă, astfel încât află, cu întârziere, în primăvara anului următor că, ironia sorţii, este restanţieră. După mai multe ezitări, renunţă să urmeze cursurile acestei facultăţi. Publică poeme în reviste româneşti (Poesis, Curierul românesc). Îşi face naveta Chişinău-Bucureşti. Îi cunoaşte, la sediul redacţiei Viaţa Românească, pe Ileana Mălăncoiu şi Cezar Baltag.
[modifică] 1993
Îl cunoaşte, la Chişinău, pe poetul Cezar Ivănescu. Scriitorul îi va propune poetei să-şi schimbe numele, propunere respinsă iniţial de viitoarea scriitoare. „Poezia Aurei Christi se impune în conştiinţa lectorului român de pretutindeni prin câteva virtuţi evidente chiar de la un prim contact cu textul poetic. Astfel, tânăra poetă din Basarabia impresionează mai întâi prin puritatea şi fluenţa limbii poetice. Lirismul discret, surdinizat, întru totul feminin, este rostit într-o incantaţie verbală rafinată, autonomizând fiecare poem şi preschimbându-l parcă într-un descântec magic, tămăduitor. Tonul egal al rostirii este servit de o desăvârşită tehnică a versificaţiei care variază cu supleţe de la poem la poem: versul clasic, sugestiv, de sorginte simbolistă, alunecă pe nesimţite spre versul alb, unitatea stilistică şi sunetul propriu al poeziei închegându-se continuu dintr-un murmur muzical bine articulat. Colocvială, fără stridenţe de nici un fel, poezia Aurei Christi atinge corzile grave ale meditaţiei profunde, instrumentând imnic şi memorabil angoasa existenţială, care impulsionează fiecare poem”, scrie Cezar Ivănescu în Lanterna magică. (Nr. 15-16, august/1993) Îi propune lui Cezar Baltag un grupaj de poeme traduse din creaţia Annei Ahmatova, precum şi un eseu despre autoarea cutremurătorului Recviem. Cezar Baltag îi sugerează să se adreseze lui Nicolae Breban, „un mare iubitor de ruşi”, care susţine, autorul Răsfrângerilor, va publica traducerile din poemele ahmatoviene.
[modifică] Mai
Îl cunoaşte la Chişinău pe romancierul Nicolae Breban cu prilejul unui simpozion literar organizat de revista Sud Est. O întâlnire care o va marca profund; romancierul, după spusele scriitoarei, o va îmbrânci în fiinţă; „Nicolae Breban, va scrie Aura Christi, este un mare generos; un răstimp – mai ales în anii dictaturii –, uşile casei lui au fost deschise pentru Stelian Tănase, Ion Buduca, Ioan Groşan, Mircea Săndulescu, Constantin Virgil Negoiţă, Ovidiu Pecican, bunăoară, care, evident, au învăţat nu puţină meserie de la acest mare romancier; casa Breban era vizitată, e ştiut, şi de alţi scriitori, prieteni apropiaţi ai romancierului, ca, de pildă, Nicolae Manolescu, Alexandru Ivasiuc, Ştefan Augustin Doinaş, ca să enumăr doar câteva nume. […] inevitabilul Nicolae Breban lasă şi alte urme în afara cărţilor sale, dorindu-şi o şcoală a romanului. Dacă n-ar fi existat Nicolae Breban, el, în mod cert, ar fi fost inventat. Lui Nicolae Breban îi datorez enorm. Repet, enorm. Şi în roman. Şi în poezie. Mai întâi, în poezie. «Fantomele» vii, familiare, cultivate zi de zi aproape de Nicolae sunt Nichita, Cezar (Baltag), Grigore (Hagiu), extrem de viul şi caldul Matei (Călinescu), cel plecat de mai bine de trei decenii în America – grupul literar din care a făcut parte autorul Drumului la zid, grup care a reuşit performanţa de a readuce în actualitatea post-stalinisto-dejistă cultul esteticului, metafora, temele majore – o performanţă nesperată în acei ani închişi, dificili, lipsiţi de orizont. Nicolae e atipic. E straniu. Contradictoriu. De o susceptibilitate, uneori, paroxistică. Evident că sunt influenţată de el; sunt influenţată de întregul trib al nietzscheenilor: Dostoievski, Rilke, Nietzsche, Th. Mann, Hesse; motivele care revin şi revin în creaţia tuturor acestor scriitori sunt lesne recognoscibile în cărţile mele; numai unui om slab, nepregătit, îi e teamă de influenţe. Numai cei ce n-au o vocaţie puternică se cred din start maeştri, neavând nici o şansă să ajungă ceea ce îşi doresc. Pentru a deveni noi înşine, noi trebuie să urmăm marile modele, să stăm faţă către faţă cu un Nietzsche, un Dostoievski, un Rilke, în preajma cărora îşi găsesc locul exclusiv sfinţii. Sunt patetică. Da. Eu sunt o admiratoare ferventă a Renaşterii – un indiscutabil vârf al lumii, un segment de vârf, vreau să zic, în care atelierele de creaţie stăteau în firea lucrurilor, iar relaţia maestru-ucenic era, iar şi iar, o normalitate formatoare. Un mare maestru rămâne ucenic până închide ochii”.
[modifică] Iunie
La recomandarea lui Cezar Ivănescu, editorul Ion Cristea publică volumul de debut De partea cealaltă a umbrei (Editura Ecce homo), volum pentru care scriitoarea va lua Premiul Ministerului Culturii din România. Cartea de debut a scriitoarei este primită cu căldură de critica literară. Criticul Eugen Lungu va menţiona că „Debutul Aurei Christi [...] riscă să devină sau a şi devenit deja un fenomen. […] asistăm la o fulminantă ascensiune a unei tinere autoare care acasă reuşise să convingă pe foarte puţini”. (Eugen Lungu, Jocul cu cele două umbre, în revista Basarabia, nr.7-8, 1994) Peste câţiva ani, poeta va scrie că debutul ei editorial nu o reprezintă.
[modifică] Octombrie
După multiple ezitări, îşi ascultă instinctul cultural: părăseşte Chişinăul şi se mută la Bucureşti. E angajată la revista Contemporanul. Ideea Europeană în calitate de redactor de rubrică; în 1999-2001 este redactor-şef adjunct, iar din 2002 redactor şef la aceeaşi revistă. Despre „epoca Contemporanul”, Aura Christi, în anul aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea acestei prestigioase reviste de cultură, politică şi ştiinţă, va scrie: „De revista Contemporanul – căreia Nicolae Breban, în 1990, i-a adăugat subtitlul Ideea Europeană – mă leagă o sumedenie de lucruri. Este revista care m-a lansat acum câţiva secoli interiori. Este instituţia care i-a lansat, se ştie, pe scriitori ca, bunăoară, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, găzduind totodată texte semnate de autori ca Arghezi, Madame Papadat-Bengescu, Nichita Stănescu. Mă onorează să lucrez la o instituţie de rang naţional, de un real şi vechi prestigiu […] Pe de altă parte, mă bucur că, după opt-nouă ani de când mi-am legat viaţa de această excelentă publicaţie – care a trecut, timp de mai bine de un deceniu, printr-un con de umbră –, am ajuns să mă ocup de ea împreună cu o echipă de tineri. Am învins nu puţine reticenţe ale colegilor mai în vârstă apropo de… numirea mea în funcţia de redactor-şef; şi nu neapărat mai în vârstă. Nicolae Breban, directorul revistei, susţine că eu port noroc acestei instituţii. Mă abţin să vorbesc despre problemele de ordin financiar de care are parte în România anului 2006 o instituţie de cultură de 125 de ani, probleme care, recunosc, îmi mănâncă nu puţini nervi, timp, energie. Mă abţin, întrucât aceste probleme sunt deja făcute publice; am scris despre ele atât în paginile revistei noastre, cât şi în alte publicaţii. Apoi… atitudinea de o crasă indiferenţă – dacă nu de dispreţ – a statului faţă de cultura română, faţă de valorile vii ale literaturii române vii, a tuturor guvernelor (fără excepţii!) care s-au succedat după Revoluţia din 1989, este cunoscută. Şi rămâne a fi impardonabilă. Criminală. Scriitorii, actorii, artiştii sunt prea dispersaţi în grupuri, ca să riposteze ferm; chiar dacă ar riposta, opinia lor nu ar fi luată în seamă, întrucât altele au devenit, între timp, modelele care realmente contează: politicienii, fotbaliştii, fotomodelele. Sper să rezistăm. Nu avem încotro”.
[modifică] 1994
Călătoreşte împreună cu Nicolae Breban şi cu Mama scriitorului, Doamna Olga Esthera Böhmler Breban, în Austria, Germania, Franţa. Un sejur prelungit la Paris, la Ileana Constantinescu, mătuşa scriitoarei. În urma unor examene oftalmologice efectuate la o clinică privată din Saint Denis i se depistează o desprindere de retină la ochiul drept. I se fac două intervenţii laser.
[modifică] 1995
Vede lumina tiparului volumul de poeme Împotriva Mea (DU style). O perioadă extrem de fertilă. Un poem vine pe urmele fierbinţi ale altuia. După succesul repurtat cu acest volum, în următorii ani autoarea începe să fie disputată, atacată şi izolată în egală măsură.
[modifică] 1996
Sunt publicate două volume de poeme la Editura Cartea Românească: Ceremonia Orbirii şi Valea Regilor. Pentru cel din urmă volum i se decernează Premiul Academiei Române. Nicolae Manolescu votează împotriva acordării acestui premiu, considerând că scriitoarea nu este de nivelul Premiului Academiei. Devine membru al Uniunii Scriitorilor. „În acest grup de poeţi [e vorba de optzeciştii Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Valeriu Matei, Nicolae Leahu, Emilian Galaicu-Păun – n. n.] Aura Christi este cea care posedă cel mai profund sensul tragicului. Discursul său liric, de o forţă verbală şi imaginativă excepţionale, nu evită pathosul, mai puţin în textele alese aici, făcând astfel o excepţie de la regula generală remarcată de generaţia optzeci. Exilul individului şi cel al spiritului se suprapun (…).” (Sorin Alexandrescu, din prefaţa la Une anthologie de la poésie moldave, ediţie bilingvă, versiune franceză – Odile Serre şi Alain Paruit, versiune engleză – Cornelia Golna, Ed. L’Esprit des Péninsules, Paris, 1996)
[modifică] 1997
Apare ediţia antologică Nu mă atinge (Editura Vinea), pentru care i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor şi al Editurii Vinea. Se stinge din viaţă, în urma unei boli îndelungate, Tatăl scriitoarei, Semion.
[modifică] 1998
Vede lumina tiparului volumul de eseuri Fragmente de Fiinţă (Editura Albatros). Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
[modifică] 1999
Un an fast pentru scriitoare. Sunt publicate, una după alta, câteva cărţi: antologia de poeme Nu mă atinge, Ediţia a II-a (Editura Vinea), Ultimul zid, poeme (Eminescu; volum pentru care i se decernează Premiul Ion Şiugariu), Crini Imperiali, antologie bilingvă, trad. în engleză – Antuza Genescu (Editura Augusta). Călătorie de informare şi documentare la Paris, Angers. Împreună cu mătuşa sa, Ileana Constantinescu, vizitează muzee, castele, în Valea Loarei.
[modifică] 2000
La Editura Crater apare volumul de eseuri Labirintul Exilului, cu o prefaţă de Nicolae Balotă, care afirmă: „Surpriza fericită pe care mi-o rezervau scrierile din Fragmente de fiinţă, pe care mi-o amplifică, mi-o justifică străbaterea acestui Labirint al exilului este aceea a conjuncţiei, a legăturii – filosofic vorbind – esenţiale şi existenţiale a vocii cuvântătoare cu poeticul. Străbatem în acest sfârşit şi totodată nou început de veac un deşert al poeticului. Or, iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al marei Poezii”.
[modifică] 2001
Din tetralogia Vulturi de Noapte, axată pe tema maestru-ucenic, e publicat volumul I – Sculptorul, (Editura Dacia), roman, subintitulat poem epic, pentru care autoarei i se decernează Premiul revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Apare antologia Anna Ahmatova, Poezie şi destin (Paralela 45) în traducerea Aurei Christi, prefaţa aparţinându-i, de asemenea, traducătoarei. Este o ediţie controversată; în presă (Adevărul literar şi artistic) este publicat un brutal atac ce-i aparţine E. Loghinovski, semnat cu un pseudonim. Se îmbolnăveşte de tuberculoză; e tratată la Spitalul Elias de doamna doctor Angela Mereniuc.
[modifică] 2002
Vede lumina tiparului volumul de poeme Elegii Nordice (Editura Dacia). Apoi antologia Geflüster/Şoptirea, antologie bilingvă, trad. în germană – Christian W. Schenk şi Simone Reicherts-Schenk (Dionysos, Kastellaun). Aura Christi alcătuieşte şi îngrijeşte Romanul românesc în colocvii (Editura Semne), o carte ce întruneşte textul celor trei ediţii ale Colocviilor Romanului Românesc, organizate din iniţiativa romancierului Nicolae Breban (1999, 2000, 2001). Mama scriitoarei şi fratele ei, Andy, se mută la Bucureşti. Scriitoarea se retrage, din ce în ce mai mult, din viaţa socială, dedicându-se scrisului.
[modifică] 2003
Împreună cu Andrei Potlog înfiinţează Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană, care îşi axează activitatea pe proiecte majore: Nietzsche, Dostoievski, Tolstoi, Marx, Breban, Ianoşi. Conferinţele organizate de Clubul de Dialog Ideea Europeană (Nietzsche – Marx: Vinovaţi fără vină; Modele europene: Ion Ianoşi, Nietzsche, Rainer Maria Rilke, Cărturarul în tranziţie etc.), care funcţionează sub auspiciile Fundaţiei, stârnesc vii controverse în peisajul literar românesc. Revista Contemporanul, care se confruntă cu grave probleme de ordin financiar, riscând să dispară din peisajul cultural, e luată sub egida Fundaţiei Culturale Ideea Europeană. Editura Cartea Românească publică ediţia antologică Cartea ademenirii, cu o postfaţă de Mircea A. Diaconu. Autoarei i se decernează Premiul revistei Antares. Apare volumul România semnat de Valerii Voronţov (Biblioteca Bucureştilor, Ediţie bibliofilă), în traducerea scriitoarei.
[modifică] 2004
Apar ediţia a II-a a romanului Sculptorul, romanul Noaptea străinului – volumul al II-lea din tetralogia Vulturi de Noapte (Editura Ideea Europeană) – şi antologia Ochiul devorator în Colecţia La Steaua · Poeţi optzecişti, la Editura Axa. Pentru Noaptea străinului autoarei i se decernează Premiul revistei Convorbiri literare. Atât romanele autoarei, cât şi volumele de eseuri, nu sunt comentate, decât cu excepţii, de critica de specialitate. Referindu-se la conul de umbră prin care trece, Aura Christi va susţine peste câţiva ani, că vina îi aparţine în totalitate ei: „De faptul că în ultimii ani receptarea cărţilor mele trece printr-un con de umbră – şi va mai trece încă cel puţin cinci ani – sunt vinovată eu. În primul rând, eu. Mama mea, Liuba, are dreptate: sunt un încurcă lume. I-am încurcat pe critici, fără să vreau. E adevărat asta! Am scris un răstimp exclusiv poeme. Cărţile mele de poezie erau bine primite. Pe urmă, am început să scriu eseu. Lucrurile s-au complicat (în primul rând, pentru mine), când… m-am trezit scriind romane ample, insipide, clasice, greoaie, cu dialoguri, personaje, acţiune puţină. […] De când mă ştiu, îmi doream să devin poet. Îmi doream enorm. Să ajungi un bun poet în România – ţara unor poeţi uriaşi, ca Eminescu, Bacovia, Blaga, Nichita, Arghezi, Barbu – este imposibil. Am devenit – sper! – ceea ce sunt: un poet; şi constat, iată, după 23 de ani de la debutul absolut, că sunt un poet de factură nordică, care abordează teme majore, atipice în contextul culturii române: dialogul cu Dumnezeu, viaţa/moartea/viul devenite o mare unitate, relaţia maestru-ucenic, însă ca şi cum nu mi-ar fi fost de-ajuns aceste mari teme, mi-am complicat existenţa şi mai tare – spre stupoarea mea, într-un context în care e în vogă postmodernismul, textualismul (confundate adesea zgomotos cu lăbărţarea şi lipsa unei minime culturi poetice), are priză versul liber, nu rareori, licenţios, ba chiar vulgar, grăbit să şocheze în dorinţa de a-i asigura autorului o celebritate rapidă, cu orice preţ! –, aşadar, m-am trezit că merg împotriva curentului, prefer, câteodată, versul clasic, forma strictă, mizând pe cei trei pegaşi ai poemului clasic: rima, ritmul, muzicalitatea… Îndemnată de marele meu prieten, Nicolae Breban, după ce am citit sonete de Dante, Petrarca, Shakespeare, Eminescu, m-am trezit… scriind sonete. Apoi, mai e ceva: sunt un poet căruia nu-i este străin patetismul – cel ce se simte ca un peşte în apa culturilor mari! –, nu tocmai bine văzut în anumite medii scriitoriceşti autohtone, grăbite să lunece în sarcasm – semn că nu au acces la ruda apropiată, superioară, a umorului – ironia! Ei bine, în acest context, la un moment dat, peste mine a venit tăvălugul unei imense perplexităţi destinale: după câteva cărţi de poeme receptate acceptabil, după câteva volume de eseuri despre care s-a scris mai puţin, după traducerea mea din poeziile Annei Ahmatova […], bref, deodată – oho! – am fost azvârlită de mâna unui zeu iubitor, imprevizibil şi aspru cu asupra de măsură în construcţii epice imposibile, irespirabile, de mii de pagini…” Alcătuieşte şi îngrijeşte ediţia Nicolae Breban · 70 (Editura Ideea Europeană), concepută cu prilejul aniversării de 70 de ani de la naşterea romancierului.
[modifică] 2005
Văd lumina tiparului volumul de eseuri Celălalt versant şi ediţia a II-a a volumului Labirintul Exilului (Ideea Europeană), axat pe tema exilului.
[modifică] 2006
Editura Ideea Europeană publică romanul Marile jocuri, volumul al treilea din ciclul epic Vulturi de noapte, şi volumul de publicistică Banchetul de litere, alcătuit din dialoguri cu Ana Blandiana, Nicolae Breban, Ion Ianoşi, Augustin Buzura, Gabriela Melinescu, Irina Petraş, Ion Vianu, Alex Ştefănescu etc., publicate în marea lor majoritate în paginile revistei Contemporanul şi ediţia specială Problema evreiască, alcătuită şi îngrijită de scriitoare.
[modifică] 2007
Publică la Editurile Ideea Europeană şi Europress volumele: Religia viului, Exerciţii de destin, Trei mii de semne şi ultimul volum al tetralogiei Vulturi de noapte: Zăpada mieilor. Susţine conferinţe şi recitaluri publice în Israel (Tel Aviv, Ierusalim, Haifa) şi Grecia (Atena, Salonic). I se decernează Premiul Autorul Anului 2006 (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România).
Aura Christi şi Nicolae Breban lansează în circuitul mass media un Apel pentru salvarea culturii române vii, semnat de circa 900 de personalităţi din România, Israel, Irlanda, SUA, Franţa, Germania ş.a. – un manifest scris într-un limbaj radical şi nuanţat, în care condamnă atitudinea de nepăsare crasă a tuturor guvernelor care s-au perindat după Revoluţia din 1989 faţă de cultura română, faţă de literatura română vie. Colegii din presa scrisă şi vorbită se solidarizează cu acest Apel, preluând expresia de „genocid cultural”, aplicat în România postdecembristă.
Aura Christi semnează în reviste de specialitate din România, Franţa, Germania, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A. Este prezentă în antologii publicate în Franţa, Suedia, România, S.U.A., Germania, Rusia, Republica Moldova. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Clubului.
