Burdujeni

Burdujeni este un cartier al municipiului Suceava.

Istoric

La recensământul din 1860, Burdujenii erau oficial a 33-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (1729 locuitori). Înainte de 1918 târgul era un punct românesc de frontieră la granița cu Austro-Ungaria. A făcut parte din județul Botoșani (interbelic).

S-a dezvoltat foarte mult în perioada comunistă, ca urmare a industrializării acestui cartier, fiind cunoscut ca zonă industrială a orașului Suceava. Aici s-au construit foarte multe locuințe pentru muncitori. În prezent s-au creat locuri de muncă de către patronat, construindu-se un lanț de supermarket-uri recunoscute în țară și în străinatate.

Monumente

• Gara Burdujeni - construită de statul român în anul 1869 ca edificiu reprezentativ la granița de nord a țării. Edificiul, ridicat pe un teren mlăștinos, a fost realizat după modelul gării din Fribourg.
• Școala generală nr. 5 "Jean Bart" din Burdujeni - Corpul B al școlii a fost construit în anul 1902, fiind destinat să găzduiască orele de curs pentru cei aproximativ 300 de elevi cât număra atunci „târgul”.

Personalități originare din Burdujeni

• Eugeniu P. Botez (Jean Bart) (1877-1933) - scriitor român
• Iosif Berman (1892-1941) - fotograf
• Jean Livescu (1906-1996) - istoric literar român, membru corespondent al Academiei Române (din 1965)
• Norman Manea (n. 1936) - scriitor american de origine română
• Alexandru Marcu (1894-1955) - profesor universitar, italienist, membru corespondent al Academiei Române
• Elena Costache Gainariu (1900-1992)- scriitoare a scris Monografia Comunei Burdujeni
• Maxim Gheorghe ( 1901- 1967) - ziarist a fost redactor la "Crainicul cetatii" apoi la "Suceava " precum a indeplinit si functia de profesor la liceul Stefan cel Mare
• Irimiciuc Nicolae a fost profesor universitar doctor docent in stiinte tehnice si seful catedrei de mecanica al Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi"din Iasi.A contribuit la formarea unui numar mare de specialisti in mecanica teoretica si aplicata
• Aurel Vizitiu Petrovici (1918-1972)absolvent al Conservatorului Muzica si Arta Dramatica din Cernauti,promotia 1944 a urmat apoi Facultatea de Drept din Cluj.Ca actor a jucat la teatrele nationale din Bucuresti ,Cluj si Iasi,in peste 100 de piese,cum ar fi"Razvan si Vidra" "Unchiul Vanea" "Maria Stuart" "Taifunul"
• Magazin Petru a fost profesor universitar ,doctor in agronomie,membru al Institutului de economie agrara din cadrul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice,doctor in stiinte agronomice
• Balan Dumitru-critic literar
• Enasescu Arthur debut literar in Convorbiri Critice nr.8din 1910cu poezia "Amor" a lucrat in redactia revistei "Epoca" apoi la "Indrumarea""Luceafarul" A colaborat la Flacara Rampa Vremuri noi
• Emanoil Panaiteanu Bardasare-pictor "Stejar in chiuroasa" "Targul din Burdujeni""La trei sarmale""Hora de la Tutora"

Imagini

• 

  Sens giratoriu, punct de plecare spre Botoşani, Adâncata, Iţcani, Suceava

• 

  Staţia Orizont, considerat centrul Burdujeniului

• 

  ‎Biserica cu hramul Sf. Andrei, situată pe drumul Burdujeni-Botoşani.

• 

  Şcoala nr. 5 "Jean Bart" din cartierul Burdujeni

• 

  ‎Gara Burdujeni

Burdujeni – aspecte de regionare geografică

Localitatea Burdujeni se găsește situată pe glob între 470,40’40” latitudine boreală și 23o,58’40”longitudine estică. Localitatea Burdujeni se învecinează la Est cu ”Dealul Mănăstirii”, satul Mereni (component al actualului sat Plopeni), pădurea lui Alexe, Valea Mereni, și Dealul Căprăriei. La Apus: dealul și pădurea” Velnița” de unde se prelungește pădurea ”Dumbrava” până ce se leagă de cea a satului Mitoc. Tot la Apus se limitează și cu localitatea Ițcani (fosta comună Ițcani-Noi). Aproape de Ițcani pe șoseaua Burdujeni-Ițcani (str. Gheorghe Doja) și la bifurcația drumului ce duce la Nord la satul Mitoc în anii 1920-1921 s-a înființat cătunul Mitocel pe un teren de100 hectare care aparținea tot de fosta comună Burdujeni. La Sud se întinde șesul, ”La Gherșea”, și șesul Sucevei, dea lungul râului Suceava care delimitează localitatea Burdujeni de orașul Suceava. În partea de Nord a localității se află pădurea cu copaci de diferite esențe( stejar, carpen, fag, mesteacăn, brad, plop, etc.).

Burdujeniul fiind așezat parte în vale, parte pe coaste de deal, cu gospodării frumoase și țarini întinse, dă impresia unui tablou pe dimensiuni enorme care se remarcă printr-un admirabil pitoresc. Dacă privirea vizitatorului se plimbă atent peste aspectul general al regiunii, observă că localitatea, pare încinsă de trei părți de dealurile: Mănăstirii, Căprăriei; Țărinca, Dumbrava, Velnița și Viilor. Dintre dealurile Mănăstirii și Viilor, terenul începe să fie tot mai puțin înclinat, apoi se netezește din ce în ce, până se formează șesul care se pierde în lunca râului Suceava. La poalele Dealului Mănăstirii, și pe lângă ”Cătinișul” ce mărginește grădina bisericii Teodoreni, șerpuiește pârâul Burdujeni care își are direcția Nord-Sud și Sud. În partea opusă, de la Nord, către Sud și apoi Sud-Vest curge pârâul Vălcănești.

De-a lungul pârâului Burdujeni și pe cele trei drumuri care duc spre Adâncata și Fetești, (cu bifurcație la Siminicea) gospodăriile satului se întind până la marginea pădurilor ce se pierd spre miază-noapte și apus. Împrejurul localității, existau pe vremuri bunuri funciare rurale ale boierilor: Vâlcu, Fete și Iacuși, mari sfetnici ai Voievodului Alexandru cel Bun. De la ei au rămas și denumirile moșiilor: la Nord, Fetești ( unde există și astăzi satul ce poartă același nume), Iacușeni la Răsărit , și către Apus Vâlcănești care nu au sate. Moșia Vâlcănești devenită proprietate a statului, a fost înglobată la cea a Burdujenilor și ambele împărțite treptat, țăranilor ce urmau să fie împroprietăriți prin legile agrare din 1864,1879,1922 și 1926.

Comuna Burdujeni (care până în anul 1926, când s-a făcut noua împărțire administrativă a României, depindea de plasa Bosancea, județul Botoșani) a luat ființă la începutul celei de a doua jumătăți a secolului XVII, iar istoria localității se țese cu mult în timp în jurul mânăstirii Teodoreni . Mânăstirea Teodoreni din Burdujeni este ctitoria unui reprezentant mai puțin cunoscut al Movileștilor, postelnicul Toader Movila, fratele vitreg si mai vârstnic al lui Gheorghe, Ieremia si Simion, ctitorii Mănăstirii Sucevița. Înălțată in 1597, biserica mănăstirii este opera arhitectului constructor Constantin Braniște, cumnat cu Toader Movila si cu Ion Vodă Viteazul. In jurul monastirii s-a format treptat satul Teodoreni, care si-a schimbat numele in Burdujeni, in perioada cit acesta a aparținut marelui logofăt si cronicarului Miron Costin.

Mănăstirea Teodoreni a fost zidită pe locul unde se afla o bisericuță din lemn, al cărui ctitor a fost Ștefan cel Mare. În jurul bisericuței existau întinderi nesfârșite și pustii. Când mai târziu în locul acestei biserici, a luat ființă mănăstirea Teodoreni, i s-au dăruit bogății și destule moșii, dar lipseau muncitorii ce trebuiau să lucreze. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți ’’vremelnici’’ aduși doar pe timpul verii de prin părțile Storojinețului (Bucovina). Din cauza greutăților de transport repetate pe fiecare an, pentru lucrul ce îl prestau, li s-au asigurat de la o vreme existența aici, dându-li-se câte o ’’fâșioară de pământ’’, pe care și-au făcut la început bordee. Acestea au fost primele așezări pe moșia mănăstirii Teodoreni.

O nouă serie de muncitori ruteni au emigrat în Moldova pe la 1766, încurajați de agenții boierilor moldoveni, care duceau nevoie de brațe de muncă, pe numeroasele și întinsele moșii. În număr mare s-au stabilit în regiunea Burdujenilor ca și în satele Siminicea, Adâncata etc. Rând pe rând, alături de țăranii ruteni, s-a mai adăugat și populația românească de prin satele vecine. Astfel așezările au sporit și în felul acesta a luat naștere satul lui Burduja: Burdujenii de astăzi.

Când Miron Costin, vestitul cronicar al Moldovei, s-a căsătorit cu Elena, fiica lui Teodor Movilă, i s-a dat ca zestre, printre altele, și moșia, care mai târziu avea să se cheme ’’Burdujeni’’. Pe lângă funcția de baci, Burdujo (Burduja) îndeplinea și funcția de ’’ștafetar’’ al marelui cărturar, Miron Costin, intre Hotin (unde acesta era pârcălab) și părțile burdujenene.

Pe o frumoasă vale cu întinse islazuri și limpezi izvoare a existat ’’Cierul domnesc’’(loc bun de pășunat al mieilor) cu stâne, ce unele făceau parte din avutul ’’Domniei’’, iar ciobanilor de sub ascultarea baciului Burduja, li s-au zis ’’ciobani burdujeneni’’.

In urma unor neînțelegeri si procese cu autoritățile vremii, răzeșii din satul Burdujeni, ținutul Soroca, obțin aprobarea de la Miron Costin, in vremea in care acesta era pârcălab de Hotin, intre 1660 si 1664, sa se așeze pe teritoriul moșiei sale si al satului Teodoreni. Împreuna cu aceștia s-au strămutat aici si alți locuitori din Soroca, mulți dintre ei ruteni originari din Podolia. După stabilirea celor din Burdujenii Sorocei pe moșia Teodoreni, numele localității se schimba in Burdujeni, denumire pe care o poarta si astăzi cartierul municipiului Suceava, situat pe locul fostei proprietăți a cunoscutului cronicar.

Fără a avea valoarea artistica si duhovniceasca a celebrelor mănăstiri din nordul Moldovei, Mănăstirea Teodoreni are totuși o încărcătura afectiva si istorica in primul pentru locuitorii din Burdujeni, dar si pentru cultura română, deoarece aici poate fi admirat singurul portret pictat al lui Miron Costin(1533-1591). În urma răpirii Bucovinei de către austrieci, în anul 1775, râul Suceava, devenind hotar nedrept, iar satul Burdujeni găsindu-se astfel izolat (de orașul Suceava), a fost sortit să devină punct de frontieră.

Se crede că revoluția ardeleană (1784) a avut o înrăutățire a vieții economice din aceste părți, pentru că ea a contribuit la hotărârea locuitorilor de atunci de a înființa târg, unde să-și valorifice produsele lor. Datorită acelor momente tulburi, grupuri de români și armeni din Transilvania și Bucovina s-au refugiat în părțile Burdujenilor spre ași câștiga existența. Unii au fost angajați ca muncitori (alături de țăranii români și ruteni) pe moșiile mănăstirii Teodoreni iar alții au pus bazele târgului Burdujeni de care se simțea mare nevoie, prin faptul că locuitorii erau opriți să mai treacă la târgul săptămânal din orașul Suceava. Suprafața de teren din jurul sfântului lăcaș, a fost împărțită în fâșii de diferite mărimi, pentru a se face pe ele clădirile necesare târgului.

În schimbul fiecărei parcele, negustorul sau târgovețul ce-și înfiripa gospodăria și ’’dugheană’’ aci, ca orice cetățean, fie el chiar muncitor cu brațele, era obligat să plătească mănăstirii un ’’bezmăn’’( dare în natură, de obicei ceară, sau în galbeni), după învoiala cu starețul mănăstirii.

Până în anul 1864, locuitorii din partea satului erau considerați clăcași,și nu îi găsim ca bezmănari decât în cazul când unii au cumpărat locuri cu ’’drept de embatic’’ de la târgoveți.

La început, târgul s-a înjghebat din barăci simple și aranjate fără estetică. Cu vremea el s-a mărit cu noi parcele pe care s-au făcut clădiri durabile construite din lemn îmbucat, lut, piatră și cărămidă. Satul, deși format din locuitori clăcași, își căpătase demult individualitatea sa proprie și se mărea prin adaosul de noi gospodării, români de aiurea veniți să-și așeze existența aici. Astfel, printr-o treptată evaluare spre mai bine a vieții sociale, în funcție de nevoile omenești, s-a schimbat cu totul aspectul de sălbăticie al locurilor unde altă dată mișunau animalele sălbatice.

În târg, casele s-au făcut, unele lângă altele, aranjate după un plan bine chibzuit, creionându-se în felul acesta prima uliță și cea mai lungă, căreia i s-a zis ”Ulița mare”iar apoi în timp s-a numit: Ștefan Cel Mare, I.G.Duca, 23 August iar actualmente 22 Decembrie.(În anul 1930 În Burdujeni erau înregistrate 36 de străzi.) Târgul Burdujeni s-a dezvoltat mai ales după ce in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea si-au deschis aici prăvălii numeroși evrei proveniți din Austria.

Cea dintâi lege a împroprietăririi pusă în aplicare prima oară în anul 1864 de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apoi repetată în 1879, sub domnia înțeleptului Carol I, și în anii 1922- 1926, sub regele Ferdinand I, a schimbat mult în bine situația și viața socială a populației rurale. În Burdujeni primele împroprietăriri s-au făcut abia un an mai târziu la 23 aprilie 1865 când s-a dat pământ la 226 de clăcași. Tot atunci s-a delimitat și terenul necesar pentru cimitirul nou și pentru piața publică.

A doua împroprietărire, cea din 1879, în Burdujeni s-a făcut abia în anii 1881-1882, pentru un număr de 40 însurăței.

Cele doua împroprietăriri amintite, s-au făcut numai pentru săteni. Locuitorii târgului și mahalalelor aveau în stăpânire ”locuri cu embatic” date de egumenii mănăstirii Teodoreni. După secularizarea averilor mănăstirești sub Cuza, în anul 1864, târgoveții au rămas chiriași mai departe pe locurile unde se găseau, plătind o dare (bezmăn), anume fixată de organele în drept.

La 12 August 1897, când contractul ultimului arendaș expirase, reprezentanții Departamentului Domeniilor au delegat un inginer hotarnic, să se ducă în Burdujeni pentru a face la fața locului un plan parcelar (scara 1:2500) și să alcătuiască un nou tablou cu numele embaticarilor, indicând în dreptul fiecăruia suprafața ocupată.

Primul trotuar s-a făcut în anul 1898 pe strada principală, actuala 22Decembie. Acesta s-a executat din lespezi mari pătrate și cu borduri pe de lături.

În anul 1899 comuna Burdujeni avea 3345 locuitori dintre care 1868 români și 1477 străini. În anul 1902 se ridică un nou sediu al primăriei comunei Burdujeni.

Pe rând, individual sau în grupuri, embaticarii au cerut de la Stat răscumpărarea locurilor pe care-și aveau frumoase și cuprinse gospodării. Prima răscumpărare Ministerul Domeniilor a aprobat-o la 22 Februarie 1913, a doua la 20 Ianuarie 1914, iar apoi mai târziu prin anii 1925-1926-1927.

A treia și ultima împroprietărire s-a efectuat după terminarea războiului în doua rânduri: 1922 și 1926. În 1922 au fost împroprietăriți 18 locuitori, iar în 1926 încă 70 locuitori. In anul 1926 se aduce din orașul Suceava rețeaua de electricitate apărând astfel primele străzi iluminate electric.

În 1891 în Burdujeni era 1 moară de apă și 1 de abur, 1 fabrică de rachiu de drojdie, 1 fabrică de pâslărie, 1 fabrică de lumânări de seu și o fabrică de lumânări de ceară. În anul 1896 s-a construit abatorul pentru tăiat vite pe malul drept al pârâului Burdujeni.

La 22 Martie 1907 s-a obținut un hectar de teren din partea Ministerului de Agricultura și Domeniilor necesar pentru piața iarmarocului de vite. În 1911 se dă în funcție fabrica mezeluri și bacon. La 1 Martie 1931 se pune in funcție fabrica de ulei ”Olivia”,aproape de fosta vama lângă gara Ițcani. Lângă fabrica de ulei în 1935 s-a ridicat clădirea pentru fabrica de rachiu și drojdie. Pe malul râului Suceava era un cuptor de ars cărămidă. Din anul 1928, la Ițcani funcționa o fabrică de zahăr. Existau doua mori cu motor în 1928.

În anul 1903 a luat ființă ”Banca populară Burdujeni” din inițiativa fostului șef de gară Romulus Bârsan. Societatea cooperativă ”Viitorul” se formează în anul 1907. ”Dacia Română” societate de binefaceri și ajutor reciproc se formează la 12 iunie 1909. Societatea ”Expresul” cea mai solidă instituție a Cefereului cu sediul în București are o filială în Burdujeni de la 1 Mai 1912 (funcționează și astăzi). Bazele societății ” Cariera”, pentru valorificarea carierelor de piatră din Burdujeni au fost puse de șeful de gară Romulus Bârsan. Societatea Mihai Eminescu a luat ființă în 1922 cu scop cultural și național.

Burdujeni nu este doar cartierul cu cea mai mare suprafață din Suceava, dar și cartierul cu cel mai mare număr de locuitori, o treime dintre suceveni locuind în această zonă. Actualul cartier Burdujeni a devenit parte a Sucevei, în 1926, prin unirea municipiului cu comuna limitrofă, cu același nume de astăzi. În perioada 1962-1972, valea râului Suceava, care despărțea odinioară comuna Burdujeni de orașul Suceava, a fost împresurată de fabrici și combinate industriale, care au unit practic cele două localități. Comuna Burdujeni s-a transformat astfel în cartierul principal al municipiului Suceava, primind denumirea de Cuza Vodă I și Cuza Vodă II. Treptat, în regimul comunist, Burdujeni și-a căpătat titlul de „cartier al muncitorilor”, odată cu industrializarea forțată a Sucevei. Aspectul zonei s-a schimbat radical, clădiri vechi, de patrimoniu, ajungând sub lamele buldozerelor. Au scăpat de furia celor indiferenți față de valorile arhitectonice câteva clădiri care au rămas reprezentative nu doar pentru Burdujeni, ci și pentru municipiul Suceava. Cea mai veche este sediul Școlii cu clasele I-VIII nr.5 „Jean Bart”, clădire construită în jurul anului 1850 și în care a funcționat prima școală primară mixtă. Clădirea în care acum funcționează Școala nr.6 din Burdujeni sat are și ea aproape 100 de ani de când a fost ridicată. În aceeași perioadă au fost construite și sediul vechi al Primăriei Burdujeni, acum aparținând societății Electrica, și clădirea vechiului Dispensar, devenită acum sediul Poliției.

Clădirea reprezentativă pentru cartierul Burdujeni și pentru municipiul Suceava este fără îndoială Gara Burdujeni. Aceasta a fost construită, în perioada 1892-1898 sub conducerea inginerului inspector general Ernest Brăiescu de la Secția de Lucrări Noi CFR Iași, după macheta gării din orașul elvețian Fribourg. Acesta la numit ca șef de șantier pe tânărul inginer Alexandru Checais. În 1999, Gara Burdujeni, devenită între timp monument istoric, a intrat într-un amplu proces de restaurare și modernizare, lucrări finalizate de abia în luna octombrie 2006.

Relieful

Regiunea Burdujenilor și a împrejurimilor se găsește la limita aluviunilor cu pliocen (Levantin, Dacian, Ponțian și Meoțian). După ”Harta solurilor din România” constituția solului de aici este denumită ”Podzol ”, iar regiunea orașului Suceava intră în categoria formațiunii Cernoziom degradat.

Sondajele făcute în centrul fostului târg Burdujeni până la aproape 17 metri, dau următoarele feluri de pământ, cercetând de la suprafață spre adâncime: 4 metri pământ negru hleios amestecat cu resturi de zidărie; 3 metri și jumătate argilă tare (impenetrabilă); 20 centimetri lespede de piatră; 3 metri lut negru unsuros; 2 metri loes cu subțiri stratificări de cretă; 4 metri pământ galben nisipos îmbinat cu apă, iar după acest strat urmează un altul de prundiș sub care se ascunde vâna de apă limpede și abundentă.

Pe ”Dealul Mănăstirii” de-a lungul cărării ce duce spre satul Mereni, măsurând stratificația terenului în diferite puncte și după același criteriu se constată: I) 30 centimetri cernoziom; 4 metru prundiș diferit amestecat cu lut galben, intercalări de argilă roșiatică, din care ies ici acolo, câte un colț de subțire și albă lespede de piatră. II) 3 centimetri cernoziom; un metru jumătate de argilă fărâmicioasă cu alternări de prundiș și lut galben ce prezintă vinișoare roșiatice, III) 30 centimetri de cernoziom; 80 centimetri argilă care se desface în foi. IV) 30 centimetri cernoziom; 2 metri și jumătate humă (pământ vânăt) alternând cu lut de culoare galben deschis, deasupra unor lespezi de piatră după care urmează un strat gros de prundiș. În partea de Apus a localității, dealul Holm este alb de calcar și străpuns de stânci, mai ales de piatră de var.

Din primăvară până când dă înghețul vitele locuitorilor sunt duse la pășunat pe islazurile localității. Aceste imașuri sau pășuni se întind pe sub pădurea Dumbrava pe teritoriul fostei moșii Vâlcănești. Al doilea imaș este situat la Răsărit pe Dealul Mănăstirii începând de la pârâul Burdujeni și până la șoseaua județeană care duce la Botoșani, tăind dealul cam în jumătate. Acest imaș are 140 hectare, jumătate este destinat pentru pășunat iar restul este pentru cultura plantelor.

Din anul 1930 s-au obținut 92 hectare izlaz de la Stat pe ”Dealul Căprăriei”, partea de Nord-Est și 62 hectare din moșia ”Feteștii”,situată la Nord – Nord-Est.

Locuri de izlaz mai sunt și pe ”Dealul Vii”, și pe ”Coasta Velniță” (ce au la un loc120 hectare), iar în ”Holm”, pe lângă pârâul Vălcănești, țâșnesc de sub stânci câteva izvoare ce se preling la vale, strângându-se în mici adâncituri și formând astfel bune și curate adăpători pentru vite.

Pământul arabil cuprinde cea mai mare parte din împrejurimile localității Burdujeni. Acesta este în suprafață totală de aproximativ 1837 hectare din care: 580 hectare pământ productiv de calitatea întâia; 609 hectare, calitatea a doua; iar restul de648 hectare, teren de calitatea a treia. Solurile din raza localității intră, în general, în categoria celor de silvostepă, solurile cernoziomice levigate fiind specifice zonei. Aceste soluri par o formă relictă, corespunzătoare unei epoci mai secetoase din trecut, dat fiind faptul că sunt soluri tipice de silvostepă. Ele sunt cele mai fertile soluri din zonă, folosite la cultura cartofului, sfeclei de zahăr și cerealelor. Solul necultivabil poate fi considerat doar cel pietros, în partea de Nord, Nord-Est al localității. În fundamentul localității, la adâncimea de 1500 m, se găsește scufundată marea unitate geostructurală a Platformei Ruse, acoperită de depozite sedimentare necutate, de vârstă paleozoică, mezozoică și terțiară, cele mai noi straturi care alcătuiesc relieful actual fiind de vârstă sarmatică și cuaternară. Subsolul, cum s-a văzut din sondajele făcute, este constituit din stratificații argiloase, alternând cu intercalații de pământ vânăt și lipicios (humă),pământ galben, prundiș, iar dealul Holmului este format aproape numai din stratificații de calcar străpunse de masive stânci de piatră.

Clima

Din punct de vedere climatic Burdujeniul se găsește în zona climatului temperat continental de dealuri. Unele caracteristici ale mediului înconjurător care influențează clima sunt: altitudine, grad de fragmentare a versanților ; peisajul urban, alcătuit din blocuri cu încălzire centrală, străzi pavate, industrie, etc. Acestea au determinat existența unor deosebiri microclimatice între diferite zone ale localității (exemplu zona Burdujeni-combinat și zona Burdujeni-centru).

Faună și floră

În împrejurimile localității se găsește atât vegetație specifică zonei dealurilor, cât și cea caracteristică zonei de luncă. Burdujeniul și teritoriul înconjurător aparțin în întregime zonei pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect discontinuu. Pădurea o formează următorii arbori: stejar, fagi, paltini, arțari, mesteceni, plopi, brazi, pini. Printre aceștia se găsesc răzleți câte un pom fructifer ( măr, păr, cireș). Subarboretul acestor păduri este format din lemn cîinesc (Ligitstrum vulgare), măceș (Rosa canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna), soc (Sambuscus nigra) etc. Pătura erbacee specifică zonei cuprinde mai ales pirul (Agropyron brandzae) și iarba grasă (Portulaca oleracea). Vegetația de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcia, răchita, plopul, arinul) și ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoșului etc.). De asemenea, se bucură de condiții bune de dezvoltare cerealele, plantele tehnice, legumele; în lunca Sucevei serele ocupând și ele un loc destul de însemnat alături de livezile de pomi fructiferi ce acoperă versanții dealurilor din împrejurimi.

Diversitatea condițiilor fizico-geografice din zonă se reflectă și în cadrul lumii animale prin bogăția de mamifere, mai ales ierbivore( cai,vaci,porci,oi,capre), precum și prin numeroasele păsări. În Burdujeni se cultivă următoarele categorii de pomi fructiferi: vișini, pruni, meri,peri.

În pădurile din Burdujeni încă se mai pot vedea cerbi (Cervus elaphus), fazani (Phasianus colchicus). Interes cinegetic în zonă mai prezintă iepurele (Lepus europaeus), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes) și mistrețul (Sus scrofa), care populează pădurile din apropiere. Dintre păsări predomină graurele (Onolus onolus), botgrosul (Coccothraustes coccotliraustes) și sitarul (Scolopax rusticola).Apele din zonă sunt populate cu mreană (Barbus jluviatilis), clean (Leuciscus cephalus), lipan (Thymolus thymolus), scobar (Chonarostoma nasus) și crap (Cyprinus carpio).

Populația cartierului Burdujeni – sat din municipiul Suceava

Burdujeni-Târg și Burdujeni-sat, care până la cel de-al doilea război mondial au constituit comuna Burdujeni, plasa Bosancea, județul Suceava (Monografia comunei Burdujeni, plasa Bosancea ,jud. Suceava – 1936, Elena Costache Găinariu) sunt astăzi cartiere ale municipiului Suceava. În perioada de după 1970 în zona numită și astăzi Burdujeni-Târg s-au construit foarte multe blocuri, școli, biserici, magazine, etc., deservind cel mai mare cartier al municipiului Suceava.

Burdujeni-sat a rămas în continuare o zonă rurală. În prezent se construiesc și aici case mari, după proiecte pretențioase și costisitoare. Cei mai mulți locuitori au însă case obișnuite cu 2,3 sau 4 camere și dependințele aferente( grajduri, magazii, cotețe pentru animale și păsări). Casele sunt bine îngrijite, au grădini frumoase, dovedind spiritul gospodăresc și practic al celor ce locuiesc în fiecare dintre acestea.

Referindu-ne la populația din acest cartier, menționez că în timpurile întemeierii localității ( în vremea domnitorului Theodor Movilă 1597) și în secolele care au urmat, o mare parte au fost ruteni aduși din părțile Storojenețului pentru lucrarea moșiilor mănăstirești.

Amestecul populației rutene cu cea românească s-a făcut, ca de obicei, datorită comunității de trai și religiei ortodoxe care îi apropiau și-i legau de aceleași tradiții și superstiții străvechi. Cartierul Burdujeni-Târg s-a dezvoltat mai târziu, când locuitorii din Burdujeni-sat nu mai puteau trece la târgul săptămânal din orașul Suceava, datorită graniței dintre imperiul Austro-Ungar și Regatul Român graniță situată pe apa râului Suceava.

Satul Burdujeni s-a mărit treptat prin înființarea unor noi gospodării de către români veniți aici din diferite părți ale țării.

Populației române și rutene i se adaugă, mai târziu, o mulțime de negustori armeni și evrei veniți din Polonia și Galiția.

Ca orice așezământ religios din vechime și mănăstirea Teodoreni avea robi țigani, care munceau pe moșia acesteia. Mai târziu o întreagă mahala din Burdujeni-Târg era populată cu țigani căldărari, covali, lingurari, lăutari, etc..

Astăzi, prin demolarea vechiului cartier locuit de evrei, iar mai târziu de țigani, în Burdujeni-Târg mai sunt doar câteva familii de rromi (țigani), iar în Burdujeni-sat nu există nici o familie. Nici ruteni nu mai sunt, odată cu ei dispărând și limba pe care o vorbeau când erau mulți. Au rămas însă urmași ai acestora dar care s-au asimilat total populației românești. Doar numele lor mai amintesc de vechea origine (Siminiuc, Masapiuc, Leizeriuc, Duțuc, Caziuc, Romaniuc, Martiniuc, Nisteriuc, Iriciuc, etc.) La începuturi ocupația de bază a locuitorilor din Burdujeni a fost agricultura. Mai târziu au apărut lucrătorii de la abator, de la căile ferate, de la diferiți patroni, iar în anii socialismului cei din marile întreprinderi industriale ale Sucevei:Combinatul de Prelucrarea Lemnului, Combinatul de Celuloză și Hârtie,Uzina de utilaje și Piese de Schimb, Fabrica de Tricotaje Zimbru, etc.. Până în 1989, în agricultura socialistă a Burdujeniului, în fosta C.A.P.,,8 Martie”, lucrau foarte puțini oameni (de obicei femei și pensionari din industrie sau țărani bătrâni). Cea mai mare parte din populația aptă de muncă, sub 60 ani, fiind ocupată în industrie (fabrici și uzine).

Astăzi populația cartierului se află în creștere, nu prin natalitate, ci prin strămutarea unor familii din oraș în zona rurală a Sucevei.

Dacă în perioada 1965-1990 aveam în fiecare an școlar câte 2 clase I , cuprinzând un număr de 60, 70 elevi născuți cu șapte ani înainte, astăzi avem la Școala nr. 6 doar o clasă I cu 23 elevi. În acest an-2007, până în prezent la biserica Sfânta Treime din Burdujeni-sat au fost botezați doar 4 copii. Familiile în care se nasc mai mulți copii sunt cele de sectanți (pocăiți). Astăzi și aceste familii se împuținează, prin plecarea multor tineri în străinătate (în America sau țările Europei) pentru a-și găsi un loc de muncă.

În municipiul Suceava, odată cu avântul dezvoltării din perioada 1960-1989 s-au construit foarte multe blocuri de locuințe populate cu familii întregi venite din satele județului. Oamenii maturi, bărbați și femei, lucrau în fabricile și uzinele orașului, iar copiii urmau cursurile școlilor generale și liceelor din municipiu. În această perioadă, datorită numărului mare de copii s-au construit multe grădinițe, școlile nr. 4 și 8 în cartierul George Enescu, școala nr. 9 în cartierul Obcini, Școlile nr. 10 și 11 în cartierul Burdujeni, precum și unele dintre marile licee: Liceul Industrial Nr.1, Liceul Industrial Nr.3, Liceul Industrial Nr.4, Liceul Economic, Liceul de Informatică, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Arte – toate școli foarte mari cu un număr mare de clase, laboratoare, cabinete, săli de sport, etc…

Zone morfostructurale

Cartierul Burdujeni din punct de vedere administrativ, aparține municipiului Suceava, dar fizionomic și funcțional, se pot distinge mai multe zone și subzone. Astfel se pot distinge următoarele zone funcționale, cu trăsături marfo-structurale specifice:

Zona rezidențială cu următoarele subzone:

• Subzona Burdujeni-sat care în prezent începe de la fostul cinema Burdujeni până la ieșirea drumului național 19A spre comuna Adâncata. Locuitorii din această zona care sunt de fapt cei mai vechi locuitori de pe aceste meleaguri împărțeau cândva acest teritoriu în :a)zona târgului –de o parte și de alta a str. 22 Decembrie (în trecut zona târgului cuprindea și o parte din regiunea Cuza Vodă) până la fosta Alimentară de la Deal (actualmente magazinul „La Familia” – cândva în această zonă erau magazine de tot felul (astăzi demolat complet, iar în acest loc a început construcția de case), b) mahalaua – care cuprindea strada pe care se află mănăstirea Teodoreni, o parte din str. Plevnei și actuala str. căpitan Grigore Andrei – această zonă cuprindea casele negustorilor și o parte din magazinele acestora , c)vatra satului localizată pe o porțiune din str. Plevnei, Lev Tolstoi, Pietrăriei, o parte din actuala str. 22 Decembrie(de la Alimentara la deal în sus), d) Gropi care cuprinde str. Dobrilă Eugen, str. Făgetului și str. Molidului e)în sat – cuprindea str. Victor Babeș, Căprioarei, Mioriței și toate zonele nenominalizate până acum mai îndepărtate de vatra satului.

• Subzona Burdujeni-sat are un peisaj tipic rural dar și terenuri agricole și forestiere. Cuprinde circa 800 de case și 33% teren arabil.

• Subzona Cuza Vodă care cuprinde blocurile de locuințe construite in anii comunismului pentru muncitorii care lucrau pe platforma industrială de la sudul Burdujenilor. Aceste blocuri au fost construite pe fostele amplasamente ale caselor locuitorilor din Burdujeni și se întind de la fosta fabrică de legume și conserve până la fostul Cinema Burdujeni. După perioada în care au fost construite aceste blocuri de locuințe zona Cuza Vodă se împarte în: Cuza Vodă I construit în 1974 pe partea stângă a străzii Calea Unirii; Cuza Vodă II construit în anul 1982 pe partea dreaptă a str. Calea Unirii și Cuza Vodă III construit în anul 1984 la Nord de str. Calea Burdujeni. O mare parte din aceste blocuri au la parterul acestora spații comerciale pentru aprovizionarea populației cu toate cele necesare.

• Zona industrială se include cartierului Burdujeni și este situată la Sud de zona urbană între calea ferată și râul Suceava. Fabricile si uzinele de pe această platformă industrială au fost construite între anii `50 - `60 în perioada industrializării comuniste.

Denumirea unității

Astăzi Înainte de 1989 S.C.”MES” S.A. IMUS S.C.”Mobstrat” S.A. C.P.L. S.C.”Ambro” S.A. C.C.H. ”Oxigen” S.A. S.C. S.C.”Spit Bucovina” S.A. I.R.A. S.C.”Famos” S.A. I.F.A. S.C.”Renel” S.A. C.E.T. ”Abatorul” S.A. I.I.C. S.C.”BAD” S.A. B.J.A.T.M. S.C.”Remat” I.R.U.M.R. S.C. ”Elco”S.A. I.R.E. ”Petrom” S.A. Depozit Peco

În prezent pe o parte a terenului unde se afla fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului intrat în stare de faliment datorită destrămării organizației C.A.E.R. dar și tehnologiei învechite, se construiește o unitate comercială de mari dimensiuni „MALL”, care va absorbi o parte din forța de muncă disponibilă.

Zona feroviară și de transport auto

Cuprinde gara Burdujeni complet renovată între anii 1999-2006 și autogara situată în apropierea gării, astăzi lăsată în paragină.

Importanța ce o avea Burdujeniul ca loc de trecere și prin care se făcea legătura cu străinătatea, se constată cu mult înainte de înființarea noii gări. La conferința din Ratibor (Germania), din 8 Martie 1882 și Salzburg, 24 Mai, același an, s-a hotărât înființarea unui trafic român-nord-german, care să fie efectuat pe rutele: Vârciorova, Predeal și Burdujeni.

La început gara exista ca o simplă haltă pe locul unde se găsea cantonul c.f.r.nr.283(pe drumul ce lega Burdujeniul de Suceava) odată cu inaugurarea căii ferate Roman-Ițcani (Decembrie 1869), și ea servea pentru debarcarea călătorilor în comuna Burdujeni. Mai apoi din nevoia unei bariere c.f.r. a fost transferată pe terenul și în apropierea actualei gări, unde exista pe atunci un pichet român de frontieră. Acolo s-a ridicat o clădire mai spațioasă și încăpătoare pentru gară, iar astăzi servește pentru ateliere c.f.r.- vagoane. Potrivit documentelor, când în aceeași perioadă de timp se construia și linia ferată de la Cernăuți la Ițcani, s-a considerat multă vreme că liniile de pe teritoriul Principatelor Române sunt o prelungire a liniilor ferate construite pe teritoriul Bucovinei care era sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. Această situație a determinat ca stația Ițcani (Suceava Nord) să fie impusă ca stație de frontieră. Clădirea stației Ițcani a fost construită și cu fonduri românești unde pe lângă autoritățile austriece de vamă și grăniceri, participau și autoritățile similare românești. În consecință, multă vreme în Ițcani erau efectuate toate operațiunile de graniță între cele două state învecinate, stabilite în baza unor convenții vamale care după mai multe prelungiri, au avut valabilitate până în anul 1891.

Pentru că aceste convenții de frontieră constituiesc motivul înființării gării Burdujeni consider că este binevenită prezentarea acestora în cele ce urmează. Prima convenție relativă la granița dintre Ițcani și Burdujeni a fost semnată la 10/22 Februarie 1873 și legiferată de guvernul român abia la 25 Ianuarie 1881 prin Legea nr. 191 prin care se fac unele observații cu privire la dreptul părții române la jumătate asupra valorii clădirii gării din Ițcani. La 14/26 Februarie 1881 se încheie un nou protocol de frontieră prin care se mai stabilesc următoarele:

• cheltuielile de execuție a unei noi construcții de clădire se plătesc cu 7% valoare de amortizare
• noua convenție este valabilă pe 10 ani.

Stația Ițcani era considerată drept capăt de linie pe teritoriul administrat de austrieci și până la 1 Iulie 1898 când a fost dat în exploatare crâmpeiul de linie Ițcani – Suceava oraș, servea și traficului feroviar al orașului Suceava.

La această graniță a Principatelor Române nu exista o localitate mai mare decât târgul Burdujeni care era situat la o oarecare distanță de linia ferată dar era accesibil pe drumul ce lega orașul Botoșani de orașul Suceava, prin Ițcani unde exista un pod peste râul Suceava. În timpul administrării liniilor ferate de către compania concesionară austriacă „L.C.J.E.” s-au ivit litigii între aceasta și guvernul român deoarece înregistrările în scriptele contabile nu erau ținute cu regularitate și în conformitate cu convențiile făcute ceea ce a dus ca la data de 18/30 Octombrie 1888 să se pună sechestru asupra rețelei de căi ferate construite de compania „L.C.J.E.” pe teritoriul Regatului României. Sechestrul fusese aplicat în situația în care nu fusese încă începută executarea pe teritoriul românesc a altei gări de cale ferată unde să-și strămute vama și celelalte servicii de frontieră după cum se stabilise prin Legea 191 din 1881 când a fost legiferată noua convenție vamală între Regatul României și Austro-Ungaria, pe linia Ițcani-Roman. Starea de sechestru a acelor linii este menținută până la data de 10/22 Ianuarie 1889 când între guvernul guvernul român și cel al reprezentanților companiei se încheie o nouă convenție de exploatare feroviară publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 25 Februarie/9 Martie, odată cu publicarea Legii nr 534 promulgată de regele Carol I la 20 Februarie 1889. Convenția nou încheiată stabilea liniile ferate ale companiei „L.C.J.E.”intră în administrarea statului român iar în conformitate cu prevederile legii din1881 prin care s-a aprobat noua convenție vamală cu Austro-Ungaria statul român trebuia să facă altă gară pe teritoriul său pentru a-și strămuta acolo vama și celelalte servicii de frontieră.

Pentru început s-a construit o clădire provizorie în care se desfășura serviciul telegrafo-poștal, funcționând până la jumătatea lunii Martie a anului 1892 când în urma unui incendiu, clădirea a ars. Se consideră că incendiul a fost provocat de o mână criminală ca urmare a faptului că în zonă erau mari neînțelegeri vamale. Acest fapt a dovedit necesitatea construirii de urgență a unei stații cu adevărat de graniță (clădiri, linii de primire-expediere, magazii de mărfuri, clădiri și utilități pentru exploatarea locomotivelor cu aburi, etc.).

Din nou provizoriu, după incendiu, serviciul de exploatare și cel de telegraf și poștă a fost mutat într-o clădire alăturată care fusese construită pentru unitățile grănicerești (în prezent este utilizată ca birouri ale Atelierului de Zonă), funcționând împreună cu unitatea de grăniceri până în anul 1894 când o parte din parterul noii clădiri de călători ce se construia, a fost pus la dispoziția exploatării feroviare.

Demersurile pentru aprobarea fondurilor necesare construirii gării de frontieră Burdujeni au intrat în discuția corpurilor legiuitoare ca urmare a acțiunii guvernamentale după prezentarea raportului de către G. I. Duca, Director General CFR, în fața Adunării Deputaților la 1 Iunie 1890 și aprobat cu 78 de voturi pentru și unul împotrivă, iar în fața Senatului, la data de 7 Iunie 1890 care l-a aprobat cu 62 de voturi pentru și 3, împotrivă.

Motivele care au determinat aprobarea lucrării au fost:

• edxpirarea convenției comerciale cu Austro-Ungaria încheiată în anul 1881 cu o valabilitate de 10 ani;
• pagubele și neajunsurile de tot felul care rezultau din exploatarea unei gări comune în Ițcani ca urmare a prevederilor cuprinse în convenția de frontieră care mai era în vigoare.
• Cheltuielile făcute cu funcționarii din gările Ițcani și Burdujeni în stadiul existent, de 135.000 lei și anuitatea de 130.000 lei a fondurilor investite nu erau acoperită.

În baza acestor documente regele Carol I promulgă legea nr. 2094 prin care este deschisă pe seama Ministerului Lucrărilor Publice, un credit de 1.200.000 lei pentru construirea unei gări de frontieră pe teritoriul român la Burdujeni. Cu toată graba ce era impusă de relațiile internaționale, grabă ce a fost stabilită și prin termenul stabilit de lege, lucrările au început în primăvara anului 1892.

În cadrul fondurilor prevăzute în legea din 1892, de 1.200.000 lei, trebuia executată în primul rând clădirea de călători pentru care s-a calculat că ar fi necesar cu tot cu peron, suma de 1.010.000 lei, rămânând foarte puțin pentru restul lucrărilor (linii, magazia de mărfuri, etc.). Terenul a fost pus la dispoziție din moșia statului Burdujeni, pe valea mlăștinoasă a râului Suceava și plin de izvoare locale ceea ce a produs multe greutăți chiar de la începutul executării lucrării. Prin legea 1490 din 4 Aprilie 1894 au fost alocate pentru terminarea gării din Burdujeni suma de 1.300.000 lei.

În cadrul valorii totale de 3.000.000 lei s-au putut executa următoarele lucrări prevăzute în proiectul general:

• clădirea de călători dimensionată pentru toate utilitățile unei stații de frontieră;
• remiza de locomotive, castelul de apă, instalațiile de alimentare cu cărbuni și apă a locomotivelor, locuința de serviciu a șefului de depou;
• un număr de circa 10 linii de garare și depozit;
• magazia de mărfuri și tranzit;
• locuințe de serviciu pentru personalul în legătură cu exploatarea feroviară și a personalului pentru serviciu la frontieră.

Deoarece gara din Burdujeni a fost construită pe un teren mlăștinos, s-a efectuat în prealabil desecări cu ajutorul pompelor și a canalelor de scurgere. Pentru asigurarea unui fundament mai solid s-au pus grinzi mari de stejar una lângă alta, realizându-se în acest fel o pardoseală rezistentă deasupra căreia a fost ridicată gara. Aceasta se află la o distanță de 447 km de București pe calea ferată. Ea a fost construită după modelul gării din Freiburg-Elveția sub conducerea inginerului Ernest Brăiescu de la secția de Lucrări Noi CFR Iași cu scopul de a servi și ca punct important de graniță.

Ridicarea corpului central a început în 1892, iar între anii 1895-1898 s-au executat etajul superior și cele două pavilioane centrale din cărămidă roșie lustruită; toate încăperile prevăzute în plan, conform cerințelor vremii erau vizate de șeful stației Romulus Bârsan, care a avut grijă să nu lipsească nimic viitoarei gări. Cu timpul pe lângă gară s-a înființat un cartier, unde locuiau peste 200 de oameni funcționari vamali, ceferiști, polițiști, medici . Fiind gară principală, cu zece perechi de linii în raionul ei, și două mari cabine pentru schimbatul acelor la o extremitate și la alta, trenurile se încrucișau pe fiecare oră și totdeauna peronul era animat de lume multă.

Până în anul 1918 în clădirea gării a existat un oficiu vamal și unul poștal. După anul 1918 când multe spații ale clădirii devin disponibile datorită desființării operațiunilor vamale, la 1 Aprilie 1920, Casa Muncii a înființat în vastul local al gării un orfelinat mixt cu numele „Regina Maria”; tot atunci s-a înființat grădinița de copii și o școală primară, ambele mixte. În anul 1923 se deschide aici și o școală profesională pentru fete cu specializările –rufărie, croitorie,țesătorie, tot pentru copii de ceferiști. Aceste școli au funcționat în localul gării până în anul 1955 când în clădirea acesteia au început să se desfășoare din nou activități ale administrației feroviare ca urmare a diferitelor procese de reorganizare.

După anul 1952 stația Burdujeni intră în transformări deosebite vizibile odată cu darea în exploatare a liniei prin Stroiești la Păltinoasa, pentru evitarea porțiunii limitative dintre Cacica și Strigoaia (actual – Vârful Dealului). Stația Burdujeni devine astfel placa turnantă pentru traficul de mărfuri între Ungaria și URSS fiind situată pe drumul strategic cel mai scurt.

Între anii 1956-1961 Regionala C.F. Iași face prima reparație capitală a clădirii aducând clădirii unele modernizări. Până în 1955-1960, sala principală era singura sală festivă din Suceava, unde se țineau balurile date de CFR și Primărie, cu ocazia diferitelor manifestări.

Între anii 1961-1963 liniile stației au fost pregătite pentru introducerea instalației de centralizate electodinamică. Totodată s-a înființat o noua stație Suceava Vest.

În anul 1975 liniile stației sunt legate la linia dublă în direcția spre Văratic.

În anul 1981 se introduce tracțiunea electrică a trenurilor apărând astfel primele locomotive electrice la Burdujeni.

Conform unei statistici elaborate de Ministerul Transporturilor ca flux de călători pe anul 2000, gara Burdujeni a ocupat locul II pe țară, după gara București Nord.

Zona agro-industrială

Cuprinde terenurile agricole, situate între râul Suceava și calea ferată, precum și terenurile agricole din Estul cartierului. Aceste terenuri poartă următoarele denumiri: Laniștea, Cărămidăria, După Gară, La Mitocel, Țărinca, Căprărie, Vălcănești

Zona comercială (Bazarul)

A fost înființată după anul 1990 și cuprinde peste 500 de societăți comerciale. Această zonare morfostructurală a cartierului Burdujeni necesită și o completare din punct de vedere funcțional.

Funcțiile urbane sunt acele activități care justifică existența și evoluția în cazul de față a cartierului Burdujeni.

Cel mai important indicator utilizat în determinarea funcțiilor urbane este populația activă, despre care am obținut informații din diferite surse sau sondaje efectuate în teren.

Astfel, din cadrul zonei rezidențiale, subzonei rurale Burdujeni-sat i se poate atribui o funcție agricolă. Deși au dispărut formele de organizare ale acestei activități (desființarea C.A.P.-ului 8 Martie și apoi și a asociației agricole), mulți burdujeneni din această zonă muncesc în agricultură, deoarece aceasta le asigură existența.

Zonei industriale (atât cât a mai rămas din ea) i s-a atribuit funcția industrială. O bună parte a populației din cartierele Cuza Vodă I, II, III, lucrează în diferite sectoare de activitate din zona combinatului. Deoarece gara Burdujeni reprezintă un nod feroviar important, funcția de transport i se cuvine negreșit. Prin gara Burdujeni circulă trenuri personale, accelerate, rapide, intercity, internaționale și de marfă ce fac legătura cu alte noduri feroviare din țară și străinătate.

Înființarea Bazarului a reprezentat o nouă formă de desfășurare a comerțului prin apariția de mărfuri din diferite părți ale lumii, venirea unor comercianți moldoveni, ucraineni, ardeleni, etc. care au stabilit relații cu populația autohtonă. Deoarece prețurile mărfurilor este mai scăzut decât în restul magazinelor, bazarul este vizitat și de populația din județele limitrofe și chiar mai îndepărtate .Înființarea Bazarului a dus și la dezvoltarea transportului, atât auto cât și pe c.f.r. datorită numărului mare de cumpărători care îl vizitează. Din acest punct de vedere se poate spune că pentru Burdujeni, Bazarul are o importantă funcție comercială care în bună măsură a compensat căderea activității economice de pe platforma industrială a Burdujenilor în anii ce au urmat revoluției din 1989.

Harta localității Burdujeni

Aspecte legate de regionarea geografică a cartierului Burdujeni

Cartierul Burdujeni este situat în partea de E-NE a Municipiului Suceava. Poziția matematică este dată de paralela de 47 40 38” latitudine nordică și meridianul 26 19 27” longitudine estică.Din punct de vedere al unei regionări geografice zona Burdujeni poate fi structurată din două puncte de vedere: 1)cel al relației indivizibile spațiu – timp; 2)cel al regiunii ca teritoriu.

Burdujeniul, apărut în urma stabilirii aici a celor care se ocupau cu comerțul de vite dinspre Regat spre Bucovina, formează un cătun. El s-a evidențiat încă din secolul al VII –lea și s-a extins teritorial în secolele XVIII- XIX, formând Burdujeniul sat și Burdujeniul târ. Verigă de legătură între cele două componente o constituie Mănăstirea Teodoreni, un lăcaș religios foarte important pentru acele vremuri dar și pentru astăzi.

În anul 1956, Burdujeniul devine parte componentă a Municipiului Suceava. Continuându-și evoluția și extinderea spre sud , între anii 1975- 1985, pe locul vechiului târg al Burdujeniului , apărut în urma răpirii Bucovinei , la 1775 și extins ulterior spre zona gării , a luat ființă Cartierul Cuza Vodă ce cuprinde 3 subunități locative: Cuza Vodă I , II și III.

Această zonare geografică a cartierului Burdujeni are și o expunere orientată pe direcția N-S spre orașul Suceava. Acesta a urmat trama stradală principală 23 August, actualmente 22 Decembrie.

Din cel de-al doilea punct de vedere, regiunea ca teritoriu, este știut faptul că e un concept vehiculat încă din antichitate. Regiunea este constituită dintr-o suprafață terestră, definită printr-o arhitectură proprie, dictată de principalele elemente fizico-geografice receptate de promotorul delimitării sale.

Zona Burdujeni are un relief dispus în amfiteatru cu o fragmentare sub formă de platouri, coline și dealuri (Dealul Viei- 376m, Dealul Mănăstirii- 378m, Dealul Țarinca-425m, Dealul Velnița -433m,Dealul Burdujeni -321m). Acestea sunt separate de pâraiele Vătafului, Morii și Mereni cu afluenții acestora. Adâncimea fragmentării reliefului sete de 182m între 453m (altitudinea maximă la Dealul Țarinca)și 270m (cea minimă în albia Sucevei). Poziția în cadrul orașului se raportează la Valea Sucevei , prezentă în partea de S și SV pe o lungime de 41m , aceasta fiind singura unitate majoră ce separă cartierul de oraș prin râul cu același nume. Făcând un profil geografic de regionare V-E a cartierului Burdujeni se pot observa mai multe zone ,diferite din punct de vedere morfostructural .Limita vestică a așezării o constituie Valea Burdujeni ce separă suprafața de teren ocupată odinioară de fermele avicole și Dealul Velniței acoperit în mare parte cu păduri de stejar , fag , molid. Curba maximă de nivel se situează la altitudinea de 433m. La est de aceasta se desfășoară pe o arie largă vatra satului , tăiată transversal de șoseaua ce leagă Adâncata de Suceava (29 A). Așezarea ,de tip adunat, cu o tramă stradală liniară, este clară ,lejeră și bine delimitată. În partea estică Pârâul Morii delimitează intravilanul așezărilor omenești de cel extravilan. Acesta aparține tot locuitorilor Burdujeniului fiind parcelat și însămânțat cu diferite culturi agricole. Terenurile agricole din extravilan se află pe dealul Țarinca ce are altitudinea de 453m și Dealul Mănăstirii cu 378 m.

Dispunerea aliniamentelor stradale urmărește un caroiaj aproximativ paralel cu șoseaua din care se desprind spre extravilan (limitele estice și vestice) străzi secundare. Rețeaua hidrografică existentă prin pâraiele autohtone: pârâul Vătafului, pârâul Morii, valea Coada Iazului, valea Mereni (pâraie mici, cu regimul hidrologic puternic influențat de regimul pluviometric local), curg atât la suprafață cât și subteran, aproximativ paralel cu șoseaua, vărsându-se în râul Suceava.

Bibliografie

• Monografia comunei Burdujeni – Elena Costache Găinariu
• Călăuza CFR pentru anul 1913 de ing. Stelian Petrescu
• Anuarul ilustrat CFR- din 1915
• Suceava sub povara istoriei – Ion Drăgușanul

Legături externe

• Fotografii vechi din Burdujeni