Black metal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Black metal
Origini stilistice Thrash metal, death metal,[1] hardcore punk[2][3]
Origini culturale Primul val:Europa - începutul anilor 1980
Al doilea val: Scandinavia - începutul anilor 1990
Instrumente tipice vocal - chitara electrică - chitară bass - baterie
Popularitate Anii '90, Underground
Subgenuri
Black metal simfonic - Viking metal - war metal - pagan metal
Genuri de fuziune
Black/doom, Blackened death metal
Scene regionale
Europa, Scandinavia
Scene locale
Norvegia, Suedia
Alte subiecte
Listă de formații black metal

Black metal este un gen muzical care a apărut în perioada de început a anilor 1980, precedând marea expansiune a stilurilor de metal "extrem". Black metal-ul a evoluat din thrash metal, la fel ca și genul death metal, cu care se înrudește.

Există două perspective asupra acestui gen muzical. Una are în vedere black metal-ul ca o formă foarte specifică de muzică și care trebuie să abordeze un anumit stil pentru a face parte din acest gen. Cealaltă consideră că versurile și ideologia filozofică, politică și religioasă a muzicii au o mai mare importanță în definirea genului decât stilul.

Principalii fondatori ai black metal-ului sunt considerați Venom (care erau o trupă de thrash metal, însă au definit conceptual genul prin lansarea albumului Black Metal în 1982), Mercyful Fate, Bathory, Hellhammer, Bulldozer, Celtic Frost și Mayhem.[4] Primele albume care sunau a ceea ce este astăzi considerat black metal au fost înregistrările Bathory de la mijlocul anilor 1980 (în special Under the Sign of the Black Mark).

Black metal a evoluat în forma actuală (cunoscută ca al doilea val black metal, care este mult mai puternic ancorat în teoria muzicală clasică) sub influența trupelor norvegiene ca Darkthrone, Enslaved, Burzum, Mayhem, Immortal, și Emperor, care au început în stilul clasic, primar, introducând apoi anumite elemente din metalul mainstream și muzica clasică, astfel popularizând tot mai mult genul în rândul unei audiențe underground în continuă creștere. Influența acestora se remarcă cel mai bine la nivelul imaginii satanice sau păgâne și al versurilor anticreștine sau cu tentă ocultă.

În România scena black metalului este reprezentata de Negură Bunget, Indian Fall, Argus Megere, Vokodlok, Gravatus, Ordinul Negru, Codru, Cursed Cemetary, Satanochio, etc.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Există anumite trăsături specifice genului black metal. Riffuri rapide, cu tremolo. Versuri care au de obicei teme oculte, satanice, păgâne, sau care denigreaza crestinismul ca religie. Aceasta nu e o caracteristică exclusiv black metal, asemenea teme întâlnindu-se și în death metal (Deicide, Immolation, Acheron) sau thrash metal (Slayer). Sunetul chitarei este fie subțire, fie gros, atingând rar zona medie. Producție intenționat de slabă calitate, ca o reacție la comercialitatea muzicii mainstream sau alteori ca o reflexie atmosferică a stării de spirit. Acest efect se obține tăind frecvențele înalte sau joase, lăsându-le doar pe cele medii. Foarte puțini dintre pionierii black metal mai fac acest lucru, deoarece slaba calitate a primelor albume era cauzată în mare parte de bugetul restrâns. Tobe rapide, agresive, deseori se folosește tehnica blast beat. Câteodată rolul lor este minimalizat, încetinirea acestora contribuind la obținerea unui sunet uscat, pustiu, de efect în special în ceea ce privește atmosfera muzicală. Folosirea ocazională a claviaturii electronice și a harpei, viorii, orgii sau ansamblurilor corale, care conferă muzicii o senzație orchestrală. Formațiile care folosesc aceste tehnici sunt etichetate de regulă ca aparținând de black metal melodic. Voce înaltă, distorsionată, țipând sumbru. Se folosește uneori și vocea groasă, joasă, specifică stilului death metal. Atmosferă rece, întunecată, melancolică sau tulbure.

Înregistrarea de joasă fidelitate e specifică în mare parte din black metal. Evoluția unora dintre vechile formații de black metal, adevărați lideri ai genului, a adus o mare schimbare în sunetul acestora, ajungând chiar să nu mai fie catalogați în genul care i-a consacrat. Un exemplu ar fi Mayhem, formație a cărei carieră e înrădăcinată într-un black metal influențat de death metal, continuând cu un black curat, în final revenind la death metal. De asemenea, Satyricon a debutat ca o trupă de black metal, însă la momentul de față cântă un hibrid de muzică industrială. Noile trupe incorporează în sunetul clasic elemente atmosferice, date de chitara ambientală, pasaje de clape, orgă, precum și alte instrumente.

O altă trăsătură specifică este folosirea de machiaj tip corpse paint, un machiaj alb-negru, care face purtătorul să semene cu un cadavru în descompunere sau cu o victimă a ciumei. Membrii formației Immortal se refereau la machiajul lor ca vopsire a feței în culori de război.

O altă caracteristică a black metal-ului este utilizarea pseudonimelor, primele formatii care au apelat la ele fiind: Venom (componența inițială îi cuprindea pe Cronos, Mantas și Abbadon). Exemplele sunt numeroase: Quorthon (Bathory), Darken (Graveland), Euronymous (Mayhem), Goat, Count Grishnackh (Burzum), Fenriz (Darkthrone), Nergal, Inferno (Behemoth), Zephyrous (Darkthrone), Abbath, Demonaz, Horgh (Immortal), Iscariah, Hellhammer, Maniac, Necrobutcher, Blasphemer, Dead (Mayhem), Hoest, Ihsahn, Samoth, Faust, Trym (Emperor), Nattefrost (Carpathian Forest) și alții.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Următoarea expunere urmărește o clasificare în care pionierii genului, precum Venom, Bathory și Hellhammer, sunt considerați reprezentanți principali ai black metalului, cei care au pus bazele și au explicitat trăsăturile, iar cea de-al doilea €œval de formații black metal este caracterizat de scena norvegiană, care-și are originile la începutul anilor '90. Norvegienii și-au pus amprenta asupra genului prin evenimente de natură șocantă: sinuciderea vocalistului Mayhem[5], Dead; întemeierea scenei de către Euronymous (Mayhem) imediat după moartea lui Ohlin[6], respectiv albumul celor de la Darkthrone, A Blaze in the Northern Sky[7]. De asemenea, uneori se menționează că influența albumului I.N.R.I al brazilienilor din Sarcofago[8] și albumul Worship Him al celor de la Samael[9] ar fi fondat cel de-al doilea val, precedând scena scandinavă.

Primul val[modificare | modificare sursă]

Venom live la Party San în 2013

Primul val de formații black metal se referă strict la acele formații din perioada anilor 1980 care au compus sunetul specific genului și au format un arhetip pentru acesta. De cele mai multe ori formațiile implicate în construcția sa aparțineau genului speed metal sau thrash metal.[4][10] Termenul de ”black metal” a fost inventat de către formația de origine engleză Venom, numele de Black Metal” fiind dat celui de-al doilea album al acestora în 1982. Deși erau considerați thrash metal mai degrabă decât black metal după standardele actuale, versurile albumului făceau referire la teme anti-creștine și la sataniste. Muzica era rapidă, nu era modificată în vederea obținerii unei calități mai bune și avea vocale foarte dure. Pe lângă toate acestea, membrii Venom au adoptat și pseudonime, practică ce avea să devină foarte răspândită pe scena black metal. O influență majoră asupra genului a avut-o formația de origine suedeză Bathory. Formația, întemeiată de Thomas Forsberg (sub pseudonimul Quorthon), a creat paradigma black metalului scandinavian. Pe lângă muzica întunecată, rapidă, distorsionată, cu o calitate slabă și teme anti-creștine, Quorthon a fost primul artist care a folosit vocale ascuțite, timbru vocal care va defini genul mai târziu. Formația a imprimat acest stil pe primele patru albume: Bathory (1984), The Return of the Darkness and Evil (1985), Under the Sign of the Black Mark (1987) și Blood Fire Death (1988). Începând cu Blood Fire Death și continuând cu alte două albume, Bathory va inova alt gen muzical, gen care avea să fie cunoscut drept viking metal. Elvețienii din Hellhammer €œcompuneau muzică cu adevărat brutala , cu versuri despre satanism, devenind astfel o influență importantă în black metal. În 1984, membrii formației au format Celtic Frost, implementând elemente orchestrale, avangardiste, versurile fiind mult mai personale (despre sentimente, povești). Celtic Frost a fost, pentru o anumită perioadă, una dintre cele mai extreme și originale formații de metal, cu un impact major asupra scenei black metal a anilor 90. Tom G. Warrior era considerat drept un revoluționar, asemenea celor de la Venom” de către formația de hardcore punk DischargeMercyful Fate a influențat scena norvegiană prin versurile și îmbrăcămintea lor, machiajul în alb-negru al liderului King Diamond inspirând unul dintre cele mai cunoscute elemente ale black metalului -€“ corpse paintul. Alți artiști considerați legați de dezvoltarea scenei au fost Kreator, Sodom și Destruction (Germania), respectiv Bulldozer și Death SS (Italia).

În 1987, în revista Slayer apare afirmația că ultimul trend de formații de black metal/sataniste ajunge la sfârșit, tradiția fiind continuată de o serie de formații precum Incubus și Morbid Angel, Sabbat (Marea Britanie), Tormentor, Sarcofago, Grotesque și Treblinka/Tiamat. Alte formații pre-black metal ar fi Sabbat (Japonia), Parabellum, Salem și Mortuary Drape. Japonezii din Sigh, înființați în 1990, erau în contact regulat cu artiști care reprezentau scena norvegiană. Albumul lor de debut, Scorn Defeat, este „un clasic în lumea black metalului . În anii precedenți apogeului scenei black metal norvegiene, albume mai importante au fost înregistrate de către Root și Master'€™s Hammer (Cehoslovacia), Von (SUA), Rotting Christ (Grecia), Samael (Elveția) și Blasphemy (Canada), al căror album de debut, Fallen Angel of Doom (1990), este considera unul dintre cele mai influente înregistrări pentru stilul war metal. Membrul formației Darkthrone, Fenriz, a declarat că albumul celor de la Mastera€™s Hammer este primul album de black metal norvegian, chiar dacă ei sunt din Cehoslovacia . Începând cu anii 1990 și 1991, metalistii nordici din Europa au început să lanseze albume influențate în special de către aceste formații sau de către reprezentanții de bază. În Suedia au apărut Marduk, Dissection, Nifelheim și Abruptum. Pe scena finlandeză, unde black metalul era amestecat cu elemente de death metal și grindcore, au apărut Beherit, Archgoat și Impaled Nazarene. În Statele Unite s-au lansat formații de genul Demoncy și Profanatica, în perioada când death metalul era mult mai popular printre fanii metalului extrem.

Al doilea val[modificare | modificare sursă]

Cel de-al doilea val de formații black metal își are originea în Norvegia anilor 1990. Între 1990 și 1993 un grup de artiști au început să producă, să interpreteze live și să lanseze un nou tip de black metal; reprezentați de Mayhem, Thorns, Burzum, Darkthrone, Immortal, Satyricon, Emperor, Enslaved, Carpathian Forest sau Gorgoroth, aceștia au dezvoltat stilul specific celor din Venom sau Hellhammer în ceva mult mai distinct. Acest lucru a fost posibil datorită unui nou mod de a cânta la chitară, mod caracteristic lui Euronymous din Mayhem, respectiv lui Blackthorna€™ Ruch din Stigmă Diabolicum/Thorns. Alți membri ai scenei norvegiene vor ajunge să răspândească genul prin crimele și controversele în care vor fi implicați, în special incendierea bisericilor și prin omucideri. Totalitatea reprezentanților erau mari opozanți ai creștinismului și ai religiilor organizate. În interviurile de la începutul anilor '90, majoritatea se caracterizau drept mizantropi, sataniști care doreau să răspândească ura, durerea și răul. Întrebat de ce afirmațiile au fost date exact mass-mediei, Ihsahn, liderul formației Emperor a declarat că acestea aveau ca scop €œraspandirea fricii printre oameni” și să demonstreze că societatea avea €œinamici”.

În intervalul mai-iunie 1991[11], chitaristul Euronymous (Mayhem) a deschis un magazin independent de înregistrări denumit Helvete (no: Iad) în Oslo. Imediat după intrarea pe piață, a devenit focarul scenei black metal și un locul unde se întâlneau majoritatea artiștilor; în special membri ai Mayhem, Burzum, Emperor și Thorns[12]. Jon 'Metalion'€™ Kristiansen, publicist în cadrul revistei Slayer, a afirmat că apariția magazinului Helvete a inspirat €œcreația întregii scene black metal din Norvegia”[13]. În subsolul clădirii, Euronymous a întemeiat un studio de înregistrări numit Deathlike Silence Productions. Odată cu creșterea popularizării formațiilor, succesul chitaristului Mayhem pe scena underground a influențat decizia altor studiouri de înregistrări să înceapă producția de materiale black metal.

Sinuciderea lui Dead[modificare | modificare sursă]

Dead și Euronymous din Mayhem

Pe 8 aprilie 1991, vocalistul Mayhem Per Yngve Ohlin (cunoscut sub pseudonimul „Dead”) se sinucide într-o casă pe care toți membrii formației o împărțeau[14][15]. Prietenii săi îl caracterizau drept ciudat, introvertit și depresiv. Înainte să urce pe scenă se pregătea în așa fel încât să arate ca un cadavru și se tăia pe mâini în timp ce cânta[16]. Toboșarul Mayhem, Hellhammer, a declarat că Dead era €œprima persoană a cărui model de corpse paint s-a răspândit pe scena genului”[17]. Imediat după incident, Ohlin a fost găsit cu încheieturile tăiate și cu o rană imensă la cap, cauzată de o pușcă de vânătoare. Arma îi aparținea chitaristului Mayhem Euronymous, lucru care a creat controverse, unii crezând că a fost lăsată acolo special pentru Dead. În scrisoarea pe care a scris-o înainte să comită suicid se scuza de folosirea armei în interiorul casei. Ultimele cuvinte au fost: Scuzați sângele”€œ[15][18]. Înainte să fie anunțată poliția, Euronymous a achiziționat o cameră foto de la un magazin din apropiere și a fotografiat cadavrul[19], după ce a făcut puține modificări contextuale. Una dintre fotografii avea să fie utilizată drept copertă pentru albumul live Dawn of the Black Hearts[17]. În timp, s-au răspândit zvonuri că Euronymous ar fi făcut tocană, folosind părți din creierul lui Dead, și lanțuri din bucăți de craniu[14][20]. Acesta ar fi dat unele lanțuri altor artiști de pe scena black metal pe care-i considera de încredere[21]. S-a folosit de sinuciderea lui Dead pentru a accentua imaginea satanică a formației și a declarat că Ohlin s-a sinucis pentru că metalul extrem a devenit comercial și „la moda”[22]. Basistul formației, Necrobutcher afirma c㠀œoamenii au devenit mai conștienți de existența black metalului după sinuciderea lui Dead[...]Cred că sinuciderea sa a fost cea care a schimbat scena”[23]. Alți doi membri ai comunității black metal se vor sinucide mai târziu: Erik „€œ˜Grim” Brodreskift[24][25] (Immortal, Borknagar, Gorgoroth) în 1999 și Espen €˜Storm Andersen[26] (Strid) în 2001.

Incendierea bisericilor[modificare | modificare sursă]

Artiștii și fanii scenei black metal au fost vinovați de incendierea a peste 50 de biserici creștine în Norvegia din iunie 1992 până în 1996[12]. Unele au fost construite acum sute de ani și erau considerate importante repere istorice. Una dintre cele mai impresionante a fost biserica din lemn Fantoft; poliția îl suspectează pe Varg Vikernes din Burzum ca fiind vinovat pentru incendierea acesteia[12]. Coperta de pe albumul Burzum, Aske, (no: cenușă) este o fotografie a bisericii Fantoft imediat după distrugere. În mai 1994, Vikernes a fost găsit vinovat pentru incendierea capelei Holmenkollen, a bisericii Skjold și Asane[27][28]. Acesta, împreună cu Euronymous, a vrut să distrugă Catedrala Nidaros pentru a coincide cu lansarea albumul De Mysteriis Dom Sathanas, pe coperta căruia apărea construcția. Artiști precum Faust[29], Samoth[30] (Emperor) sau Jorn Inge Tunsberg[30] (Hades Almighty) au fost condamnați pentru incendierea unor biserici. Membrii scenei suedeze au început să incendieze biserici din anul 1993[31]. Majoritatea celor care au fost vinovați de aceste acțiuni aveau legătură cu mișcarea anti-creștină din Norvegia[32]. Toboșarul Mayhem, Hellhammer, a declarat că a incitat la atacuri asupra moscheelor și templelor Hindu[33]. Astăzi, opiniile privitoare la incendierea bisericilor sunt împărțite. Chitaristul Infernus și fostul vocalist Gaahl al formației Gorgoroth au afirmat în diferite interviuri că susțin această practică. Spre deosebire de aceștia, Necrobutcher și Kjetil Manheim din Mayhem au condamnat aceste acțiuni. Vocalistul Watain, Erik Danielsson, declara într-un interviu că îi respectă pe atacatori, însă „€œ˜au distrus doar ultima rămășiță de creștinism din ei înșiși și nimic mai mult”[34].

O listă parțială a incendierilor care au avut loc de-a lungul anilor '90: 

1992: 

  •  23 mai: incendierea bisericii Storetveit în Bergen[35]
  •  6 iunie: incendierea bisericii Fantoft în Bergen - Varg Vikernes este suspectul principal[35]
  •  1 august: incendierea bisericii Revheim în Stavanger[35]
  •  21 august: incendierea capelei Holmenkollen în Oslo[35] - Varg Vikernes și Faust au fost acuzați în acest caz; și Euronymous a participat, însă a fost ucis înainte să poată fi pus sub acuzare[36][37]
  •  1 septembrie: incendierea bisericii Ormøya în Oslo[35]
  •  13 septembrie: incendierea bisericii Skjold în Vindafjord[35] - Varg Vikernes și Samoth au fost acuzați în acest caz. 
  •  3 octombrie: incendierea bisericii Hauketo în Oslo[38]
  •  24 decembrie: incendierea bisericii Âsane în Bergen - Varg Vikernes și Jorn Inge Tunsberg au fost acuzați[39]
  •  25 decembrie: incendierea unei biserici metodiste în Sarpsborg - un pompier și-a pierdut viața încercând să oprească incendiul[39]

1993:

1994:

  • 13 martie: incendierea unei biserici în Sund[41].
  • 27 martie: incendierea bisericii Seegård în Snertingdal[41].
  • 16 mai: tentativă de incendiere a bisericii Gol în Buskerud[41].
  • 17 mai: tentativă de incendiere a capelei Âmodt în Buskerud[41].
  • 4 iunie: incendierea bisericii Frogn în Drøbak[41].
  • 19 iunie: tentativă de incendiere a bisericii Heni în Gjerdrum[41].
  • 7 iulie: incendierea unei biserici în Jeløy[41].
  • 21 iulie: tentativă de incendiere a bisericii Odda[41].
  • 13 august: tentativă de incendiere a capelei Loop în Meldal[41].
  • 10 decembrie: tentativă de incendiere a bisericii Âkra[41].
  • 22 decembrie: tentativă de incendiere a bisericii Askim[41].
  • 26 decembrie: tentativă de incendiere a bisericii Klemestrud[41].

1995:

  • 13 mai: incendierea bisericii Lord în Telemark[42].
  • 25 mai: incendierea bisericii Såner în Vestby[42].
  • 13 iunie: incendierea bisericii Moe în Sandefjord[42].
  •  21 iulie: tentativă de incendiere a unui colegiu bisericesc în Eidanger[42]
  •  3 septembrie: tentativă de incendiere a colegiului bisericesc Vågsbydg în Oddrnes[42]
  •  3 noiembrie: incendierea bisericii Innset în Rennebu[42]

Omuciderea lui Euronymous[modificare | modificare sursă]

La începutul anului 1993, neînțelegerile dintre Euronymous și Vikernes se intensificau[43]. În noaptea din 10 august 1993, Varg Vikernes (Burzum) și Snorre Blackthorn Ruch (Thorns) au condus din Bergen până la apartamentul lui Euronymous din Oslo. Când au ajuns, o avut loc o altercație între liderul Burzum și chitaristul Mayhem, cel din urmă fiind înjunghiat mortal. Corpul său a fost găsit pe scările dinafara apartamentului, prezentând 23 de lovituri de cuțit a€“ două la nivelul capului, cinci la nivelul gâtului, respectiv șaisprezece în spate[44]. S-a speculat că omuciderea a fost cauzată fie de neînțelegerile financiare legate de înregistrările Burzum, fie de lupta pentru putere pe scena genului, fie de încercarea lui Faust de a a-l ucide pe Vikernes la Lillehammer cu un an în urmă. Liderul Burzum a respins toate declarațiile, susținând că l-a atacat pe Euronymous în legitimă apărare. Chitaristul Mayhem și-ar fi propus să-l imobilizeze, folosindu-se de un pistol cu electroșocuri, să-l lege de un scaun și să-l tortureze până la moarte în timp ce îl înregistra video[27]. Semnarea unui contract în cadrul unei întâlniri părea să fie ambuscada[27][45]. În noaptea crimei, Vikernes a afirmat că dorea să-i dea acestuia contractul semnat și să-l spună „să meargă dracului”, dar Euronymous s-a panicat și l-a atacat[45]. De asemenea, a menționat că majoritatea rănilor de pe corpul lui Euronymous erau cauzate de sticla spartă pe care acesta a căzut în timpul altercației[45]. Teoria €œ„apararii legitime” este pusă la îndoială de Faust[46] și alți membri ai scenei.Vikernes a fost arestat pe 19 august 1993 în Bergen[47]. Alți reprezentanți ai scenei au fost interogați aproape în aceeași perioadă. Unii dintre ei și-au mărturisit crimele și au făcut publice nume ale celor implicați. În data de mai 1994, Vikernes a fost condamnat la 21 de ani în închisoare (pedeapsa maximă în Norvegia) pentru crimă, pentru incendierea a patru biserici și pentru furtul, respectiv deținerea a 150 kg de material explozibil. Totuși, acesta a admis-o doar pe cea din urmă. Două biserici au fost incendiate în ziua în care a fost condamnat, evenimentele fiind considerate „un sprijin simbolic”[30]. Vikernes a zâmbit în momentul în care a auzit verdictul. Blackthorn a fost și el condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la omucidere[30]. În aceeași lună a fost lansat și albumul De Mysteriis Dom Sathanas, în care interpreta Euronymous la chitară și liderul Burzum la bass[48]. Înainte ca albumul să fie lansat, familia lui Euronymous l-a rugat pe toboșarul Mayhem să elimine partea de bass a lui Vikernes de pe înregistrare. Hellhammer a afirmat mai târziu că „€œeste un lucru normal că victima și ucigașul să fie pe aceeași înregistrare. Am spus că voi reînregistra partea de bass, dar n-am făcut-o”[16]. În 2003, Vikernes a fost eliberat pentru puțin timp din închisoare, însă nu s-a mai întors. A fost capturat la scurt timp într-o mașină furată, deținând diferite arme[49]. Acesta a fost eliberat condiționat în 2009[50].

Al doilea val în afara Norvegiei[modificare | modificare sursă]

Black metalul a fost caracteristic Europei în general, nu doar Norvegiei. În anii 1990, inspirați de către scena norvegiană sau de formațiile pre-black metal, au început să apără de-a lungul continentului noi formații. În Polonia, scena era dominată de Graveland și Behemoth. Francezii și-au constituit un grup numit Les Legions Noires (ro: Legiunea Neagră) din care făceau parte Mutiilation, Vlad Țepeș, Belketre și Torgeist. În Belgia erau Ancient Rites și Enthroned. Alte formații au fost Black Funeral, Grand Beliala€™s Key și Judas Iscariot, caracteristice scenei americane. În Anglia anilor 90, în urma lansării a 3 demouri într-un stil black/death metal cu influențe simfonice, urmate fiind de un album de studio, considerat avangardist prin fuziunea black metal și gotic metal, apare pe piața muzicală Cradle of Filth. Formația va renunța într-un final la black metal în favoarea celui gotic[51], devenind una dintre cele mai de succes formații de extreme metal. Altă formație de origine engleză, Necropolis, deși nu a lansat niciun album, au ajuns cunoscuți din cauza distrugerilor de morminte și biserici, fapte care au dus la interzicerea black metalului în Marea Britanie[52]. De asemenea, controversele din jurul formației Absurd au atras atenția scene black metal din Germania. În 1993, membrii acesteia au ucis un băiat, pe nume Sandro Beyer, în școala în care învățau[53]. Poza mormântului lui Beyer apare pe coperta demoului Thuringian Pagan Madness, alături de afirmații pro-naziste[54]. Acesta a fost înregistrat în pușcarie și lansat în Polonia de toboșarul lui Graveland, Capricornus[55]. Totuși, primele înregistrări ale formației au fost influențate mai mult de Oi! și Rock Against Communism decât de black metal[56] și considerat mai degrabă a€œasemenea garage punkului anilor 60”. Alexander von Meilenwald, membru al formației Nagelfar, a indicat albumele Circle of the Seven Infernal Pacts de Ungod, Lost în the Ages de Desaster, Wolfenzeitalter de Tha-Norr, Weltengager de Lunar Aurora și 666 de Katharsis drept cele mai influente albume pentru scena black metal din Germania[57].

După cel de-al doilea val[modificare | modificare sursă]

Niklas Kvarforth, vocalistul Shining

La începutul celui de-al doilea „€œ€œval”, fiecare scenă și-a dezvoltat propriul stil, după cum relatează și Alan Averiil: „€œAveai scena grecilor, a finlandezilor, a norvegienilor, apoi aveai formațiile germanilor, ale elvețienilor și așa mai departe”[58]. Până la mijlocul anilor 90, influența norvegienilor a fost imensă, stilul fiind adoptat de numeroase formații din jurul lumii. În 1998, jurnalistul publicației Kerrang!, Malcom Dome, declara că „€œblack metalul, așa cum îl știm în 1998, este datornic Norvegiei, respectiv Scandinaviei, mai mult decât oricărei alte tari”[12]. Noile formații care apăreau pe scenă au început să producă muzică de o calitate superioară și să introducă instrumente orchestrale și sintetizatoare. Pe parcursul acestor ani, multe formații din undergroundul norvegian au devenit comerciale (Emperor[59], Immortal[59], Dimmu Borgir[60], Ancient[59], Satyricon[59]). După moartea lui Euronymous, „€œ€œunele formații au aspirat mai mult către viking metal, în timp ce altele s-au scufundat în abis”[34]. Din 1993, scena suedeză era vinovată pentru o serie de incendieri de biserici, distrugeri de morminte și alte acte violențe. În 1995, Jon Nodtveidt din Dissection se înscrie în Misanthropic Luciferian Order[61]. In 1997, el împreună cu alt membru MLO sunt arestați și acuzați de uciderea unui bărbat în vârstă de 37 de ani[62]. S-a relatat că individul a fost ucis €œ„€œdin furie” deoarece îi jignea pe cei doi. Nodtveidt a fost atunci condamnat la 10 ani de închisoare. Când s-a descoperit că victima era un imigrant homosexual[63], Dissection au fost acuzați de nazism, dar liderul a respins toate acuzațiile legate de rasism și naționalism[64]. Formația suedeză Shining, fondată în 1996, au abordat de la bun început subiecte tabuu, precum sinuciderea și depresia, aceștia inspirându-se din materialele lansate de Strid și de albumele Hvis lyset tar oss și Filosofem de Burzum[65]. Vocalistul Niklas Kvarforth dorea €œ„€œsa-și hraneasca” fanii cu €œ„versuri și imagistică despre suicid și automutilare”[34]. Formația Shining a fost prima formație etichetată cu termenul de €œ„˜suicidal black metal”[34][66]. În ciuda acestui fapt, termenul a fost respins în 2001, deoarece era folosit de o serie de formații despre care Kvarforth spunea că nu înțeleg orientarea genului și foloseau muzica asemenea unei terapii, în loc să o folosească împotriva ascultătorului, așa cum dorea liderul Shining.

După spusele lui Erik Danielsson, când formația sa, Watain, s-a format în 1998, erau foarte puține formații care luau în serios black metalul așa cum au făcut-o cele norvegiene[34]. O nouă generație de formații suedeze sataniste, precum Watain și Ondskapt, probabil inspirate de Ofermod[67], noua formație Nefandus, au pus scena „€œ€œintr-o lumina noua”. Kvarforth declara în acea perioadă că „€œ€œoamenii par să înceapă să simtă frica din nou”[34]. Olson aducea la cunosinta că „€œ€œactuala scenă suedeză de black metal are o înțelegere articulată și particular ambițioasă a misticismului și a valorii sale pentru acest gen. Multe formații de black metal de origine suedeză, în special Watain și Dissection, au fost sau sunt afiliate cu Temple of the Black Light (ro: Templul Luminii Întunecate), sau cu Misanthropic Luciferian Order[...] o organizație teistă, gnostică, satanistă cu sediul în Suedia”[68]. În 2004, Jon Nodtveidt a revenit în Dissection alături de alți membri, membri pe care-i considera „€suficienți de puternici încât „€œ€œsa susțină și să fie pe măsura conceptului satanist din spatele Dissection”[69]. Și-a caracterizat formația drept „€œpropaganda a MLO”[70] și a lansat cel de-al treilea album, Reinkaos. Versurile conțineau formule magice din Liber Azerate și sunt bazate pe învățăturile organizației[71]. După lansarea albumul și o serie de concerte, Nodtveidt a declarat că „€œa atins punctul în care muzica îl limitează în exprimare”, ca apoi să dizolve conceptul Dissection și să comită suicid[72]. O parte din underground a adoptat o interpretare jungiana a incendierii bisericilor și a altor acte violente ale scenei, văzându-le drept o reîntoarcere la arhetipul antic[73], această interpretare fuzionând cu păgânismul și cu naționalismul[74]. Varg Vikernes era văzut ca un mesia ideologic de către unii[75], deși el s-a disociat de black metal[76] și neo-nazismul nu are nimic de-a face cu acea subcultură[76]. Acest fapt a condus la apariția genului black metal național socialist, pe care Hendrik Mobus din Absurd îl numea „concluzia logica” a mișcării norvegiene[77]. Alte părți ale scenei s-au opus acestui curent deoarece era împotrivă satanismului. De asemenea, îl priveau cu indiferență și scepticism. Membrii scenei BMNS vedeau în formațiile norvegiene drept niște prefăcuți cu o „œideologie ieftina”, deși își păstrau respectul pentru Vikernes și Burzum[78].

Erik Danielsson, vocalistul Watain

În Franța, pe lângă Les Legions Noires (ro: Legiunea Neagră), o scenă de formații de BMNS a început să apăra. Membrii formației Funeral au distrus un mormânt în Toulon în iunie 1996, și un fan black metal în vârstă de 19 ani a înjunghiat fatal un preot în Mulhouse în Seara de Ajun a aceluiași an[79]. MkM din Antaeus afirma că prima scenă franceză „era ușor de despărțit: ori erai cu cei național socialiștii și aveai sprijinul publicului și revistei, sau facuteai parte din legiunile întunecate și aveai o aură a cultului”[80]. Multe formații de origine franceză, precum Deathspell Omega și Aosoth, au adoptat elemente avangardiste[81] și un sunet distorsionat care să fie reprezentativ pentru scenă[82]. În Australia, scena era dominată de Destroyer 666, Vomitor, Hobbea€™s Angel of Death, nocturnal Graves și Gospel of the Horns. Stilul era o fuziune între black metalul și thrash metalul dur influențat de Celtic Frost, Bathory, Venom și Sodom, dar și cu elemente proprii[83]. În Sicilia, scena metalului a fost construită de oameni precum Agghiastru, Rosario Badalamenti și nadur. Aceștia au decis să-și folosească limba nativă în versuri și au adoptat muzica folk mediteraneană[84], respectiv rock progresiv italian specific anilor 70. Aceste combinații vor crea „sunetul black metalului mediteranean” la mijlocul anilor 90, stil care se regăsește la Moonspell[84] și Nightfall[85].

Pe scena americană, formațiile au rămas în underground. Unele dintre ele - Grand Beliala€™s Key sau Judas Iscariot - s-au alăturat unei organizații internaționale național socialiste numite Păgân Front, deși singurul membru al Judas Iscariot părăsise organizația[86]. Altele, precum Averse Sefira nu s-au asociat cu această mișcare[86]. Formațiile din SUA nu au niciun stil comun. Mulți dintre ei sunt inspirați de Burzum, dar nu au adoptat neapărat ideile lui Vikernes[86]. Muzica celor de la Profanatica este mai apropiată de death metal[87], în timp ce Demoncy au fost acuzati că îi plagiază pe cei de la Gorgoroth[88]. În schimb, au apărut formații că Xasthur și Leviathan[89] (inspirați de Burzum[86], dar centrați pe subiectul sinuciderii[90]), Nachtmystium, Krallice[91], Wolves în the Throne Room[92] (formație asociată cu scena crust punk și cu mișcarea ecologică[93]) și Liturgy. Cele enumerate ulterior au deviat de la generalitățile existente în versurile genului și au respins anumiți artiști din cauza ideologiile pe care le susțin[94]; unele au fost influențate și de genurile post-rock și shoegazing[95].

Anul 1993 a văzut întemeierea formației Melechesh în Ierusalim, „€˜cu siguranță prima formație anti-creștină existentă în unul dintre cele mai sfinte orase”[96]. Melechesh a pus în practică un black metal, intrând rapid pe genul folk metal odată cu The Siege of Lachish în 1996[97]. Stilul de pe albumele lor era cuprins între granițele black, death și thrash metalului[98]. O altă formație nouă, Arallu, care s-a format spre sfârșitul anilor 90, are legături cu Melechesh și Salem[99]. Cele două au pus bazele așa-zisului „black metal mesopotamian”, un gen de black metal combinat cu muzică folk mesopotamiană[100].

Odată cu începutul mileniului trei, un număr mare de formații de black metal cu teme anti-religioase și anti-islamice au început să apăra în Orientul Mijlociul.Janaza, considerată drept prima formație irakiană de black metal, formată din fete, a lansat demoul Burning Quran Ceremony în 2010. Liderul acesteia, Anahita, a declarat că părinții și fratele ei au fost uciși într-un atac sinucigaș în timpul Războiului din Irak. Altă formație irakiană, Seeds of Iblis, au lansat materialul de debut în 2011, sub numele de Jihad Against Islam, prin intermediul studioului francez de înregistrări Legion of Death. Acestea, alături de Tadnees (din Arabia Saudita), False Allah (din Bahrain) și Mosque of Satan (din Lebanon), au un stil numit „€œlegiunea arabă anti-islamica”.Altă formație libaneză, Ayat, a atras multe priviri odată cu lansarea albumul de debut, Six Years of Dormant Hatred, lansat prin intermediul studioului de înregistrări american, Moribound Records, în 2008[101].

Distincții stilistice[modificare | modificare sursă]

Analizând cultura black metal vom reuși să distingem două grupuri: cei care rămân fideli genului original și cei care introduc elemente progresive. Cel dintâi consideră că muzica trebuie să rămână minimalizată - interpretarea să fie practicată doar cu setul standard de chitară-bass-tobe și înregistrările să fie distorsionate, cu zgomot pe fundal. Unul dintre susținătorii acestei idei este Blake Judd din Nachtmystium, care a respins etichetarea de black metal pentru formația sa din cauza eliminării sunetului specific. Snorre Ruch din Thorns, pe de altă parte, declară că black metalul modern este prea îngust și că nu asta și-ar fi dorit inițiatorii. Începând cu 1990, au apărut diferite stiluri de black metal, iar unele au implementat elemente din alte genuri.

  • Simfonic black metal este un€“ stil care încorporează elemente orchestrale sau simfonice. Astfel, se pot folosi instrumente precum pianul, vioara, flautul, violoncelul sau orga; timbrul vocal specific operei și chitare cu puține distorsiuni.
  • Viking Metal a€“ caracterizat de fuziunea dintre black metalul nordic și muzica folk scandinavă. Temele din versuri sunt despre vikingi. Sunetul specific acestui gen este apropiat de black metal, sporit uneori de melodiile de orgă[102]. Timbrul vocal este cel ascuțit amestecat cu cel întâlnit într-un cor[103]. Originea acestuia se regăsește în albumele Blood Fire Death și Hammerheart, înregistrate de Bathory[104].
  •  Pagan metal -€“ îmbrăcămintea și versurile au ca subiect păgânismul. In the Woods... este considerată ca fiind una din primele formații de păgân metal[105]. La mijlocul anilor 90, formații irlandeze precum Cruachan[106] și Primordial[107] au început să combine black metalul cu muzica folk irlandeză. 

Ideologia[modificare | modificare sursă]

Chitaristul Urgehal în cadrul festivalului Mean Metal din 2011
Putem observa imagistica specifică formatiilor de black metal (corpse paint, crucea întoarsă, capul lui Baphomet, îmbrăcămintea de culoare neagră)

Formațiile caracteristice primului „€œval” de black metal aveau imagistica (cranii, imagini cu Satan) și versurile sataniste, deși cei mai mulți nu erau sataniști[125]. Abia odată cu dezvoltarea celui de-al doilea val satanismul s-a impus ca ideologie în black metal[126][127]. Altă parte a scenei a adoptat păgânismul, de cele mai multe ori amestecat cu elemente naționaliste[128], în ciuda faptului că primele formații de păgân metal nu s-au etichetat vreodată ca fiind black metal. Formațiile care se asociază cu acest gen muzical sunt în general opozanți ai creștinismului și ai celorlalte religii[21]. Acesta este cel mai des întâlnit element printre cei care cântă în formații de black metal[129]. De obicei, artiștii care resping creștinismul tind să promoveze ateismul, antiteismul, păgânismul și satanismul[21]; iar versurile lor se concentrează mai mult asupra curentelor nihiliste și mizantrope[20]. Un articol din Chronicles of Chaos menționa că „o trăsătură exagerbata a formațiile de black metal este obsesia față de trecut”[130]. Luând în calcul această afirmație, Aron Weaver din Wolves în the Throne Room a declarat că „black metalul este o mișcare artistică care critică fundamentele modernității, denotand ideea că lumii moderne îi lipsește ceva”[131]. Există și reprezentanți ai scenei care au început să compună versuri despre culturile pre-creștine, antice și despre propriii strămoși. Sam Dunn relata cu privire la scena norvegiană că „spre deosebire de orice altă scenă metal, cultura și locurile sunt incorporate aici în muzică și în imagistica”[21]. Într-un documentar norvegian, Fenriz afirma că „€œblack metalul este mai presus de toate individualism”[132], și artiștii tind de sprijine această mișcare, chiar dacă adepții lui Euronymous au ales să sprijine anti-individualismul[126]. Conform celor spuse de Bejamin Hedge Olsoni în teza sa de masterat, „black metalul este caracterizat de conflictul dintre individualismul radical și indentitatea de grup, respectiv de încercarea de a le accepta pe ambele simultan”[133]. Olson relata că unii artiști aveau credințe identice cu transcendentalismul. Încercau să transcendă forma fizică și să poată intra în contract cu ființă supremă care le putea oferi cunoaștere[134]. De asemenea, erau nemulțumiți de „€œ€œo lume pe care o considerau lipsită de semnificație spirituală și culturala”[135], voind să fie superiori acesteia și să provoace „€œ€œsecultarismul prin fanatism religios”[136]. Olson denumește concertele acestor formații drept „€œ€œritualuri muzicale prin intermediul cărora poți atinge solidaritatea scenică și transcendență mistica”[137]. Unii reprezentanți proeminenți ai scenei susțin ideea că black metalul nu trebuie să reprezinte vreo ideologie particulară. De exemplu, Jan Axel Blomberg (Hellhammer) declară într-un interviu cu Metal Library că „€œblack metalul actual este doar muzica”[138]. Asemenea lui, Sigurd Wongraven spunea că black metalul „€œnu trebuie să fie cu necesitate satanist, atâta timp cât este intunecat”[20]. Totuși, un articol din revistă Slayer i-a atacat pe muzicieni deoarece „€œ€œle pasă mai mult de chitare decât de esența pe care s-au pus și sunt bazele genului”, insistând că „€œ€œmuzica în sine nu mai este prioritara”[139].

Satanismul[modificare | modificare sursă]

Black metalul era un termen definitoriu pentru formațiile de extreme metal cu versuri și imagistica satanistă. Însă majoritatea formațiilor pre-black metal (inclusiv Venom) s-au folosit de satanism doar pentru a provocare și teroriza, ei nefiind sataniști. Una dintre puținele excepții era liderul Mercyful Fate și membrul Bisericii Sataniste King Diamond, pe care Michael Moynihan l-a descris drept „€œ€œunul din puținii artiști din perioadă metalului satanic al anilor 80 care nu a fost doar un prefacut”[140]. În tarziul anilor 1990, majoritatea adepților genului  se caracterizau drept mizantropi și sataniști[127] care doreau să răspândească ura, durerea și răul. Euronymous era o figură cheie din spatele ideologiei[126]. Aceștia au atacat Biserica Satanistă din cauza orientărilor spre „€œ€œ€œlibertate și dragoste față de  viață”[141]. Satanismul teist pe care-l susțineau era doar un creștinism inversat. Benjamin Hedge Olson scria despre aceastia că au transformat „€œ€œ€œimagistica scenica cvasi-satanistă a celor de la Venom într-o formă de expresivitate culturală unică față de celelalte genuri de metal sau satanism”[126]. Euronymous era în favoarea totalitarismului și un opozant al individualismului, compasiunii, păcii, fericirii și distracției[142]. Conform declarațiilor lui Ihsahn, astfel de afirmații creau „€œ€œteama printre oameni” și chitaristul Mayhem se concentra mai mult asupra „€œ€œ€œraului decât asupra unei filosofii sataniste"[143]. Mulți artiști ai scenei norvegiene care l-au cunoscut pe Euronymous -€“ precum Kjetil Manheim, Vikernes și Blackthorn a€“ au relatat că „€œ€œ€œimagistica satanista" era doar un act[144]. Totuși, Mortiis afirma că acesta „€œ€œ€œera satanist până în măduva oaselor”[145] și Metalion (care-l cunoștea din 1985 și îl considera un foarte bun prieten) declară că „€œ€œ€œmereu își exprima dorința de a idolatriza moartea și de a fi extrem"[6]. Tenebris (sub numele său adevărat Jon Nodtveidt[146]) din Misanthropic Luciferian Order declara că scena norvegiană care era în principiu asociată cu satanismul ideologic „€œ€œ€œa încetat să mai existe din 1993”[147]. Cât despre problema satanistă, Sanna Fridh nu consideră că există dovezi pentru a susține ideea că aceștia ar fi sataniști, iar Leif A. Lier, care a condus ancheta privitoare la moartea lui Euronymous, spunea că ea și colegii ei nu au întâlnit niciun satanist[12]. În perioada respectivă, formațiile care nu aveau legături cu satanismul teist nu erau considerate black metal de către Faust[148] și Euronymous, respectiv de către alți membri și alte formații inspirate de stilul norvegian. Astăzi, există pe scena muzicală artiști proeminenți a€“ Infernus[149], Arioch[150], Nornagest sau Erik Danielsson. Unele formații ca Dissection[69] și Watain[151] insistă asupra ideii că toți componenții unei formații trebuie să aibă aceeași credință satanistă, în timp ce Michael W.Ford din Black Funeral[152] și MkM din Antaeus[153] respind ideea, considerând că genul trebui să fie singurul satanic, și nu membrii. Îi regăsim în această scenă și pe cei care nu se asociază cu Satan, conceptul având origini iudeo-creștine[154]. Quorthon din Bathory folosea noțiunea  de „€œ€œ€œSatan" sau „€œ€œ€œSatanism" doar pentru a-i provoca și ataca pe creștini. Odată cu lansarea celui de-al treilea și al patrulea album i-a atacat pe creștini din alt punct de vedere, realizând că satanismul este „€œ€œ€œun produs crestin”[155]. Cu toate acestea, unii artiști folosesc conceptul de Satan doar cu sensul de simbol sau metaforă pentru propriile credințe. Aici se regăsesc satanistii laveyani și alții. Fostul lider al Gorgoroth, Gaahl, care se considera șaman norvegian[156] folosea termenul de „€œ€œ€œsatanist” pentru că „€œ€œ€œeste vorba de creștinism și trebuie să le vorbim limba [...] Când folosesc termenul de €œSatan, mă refer la ordinea naturală, la voința omului, voința de a crește, de a deveni un supraom”[157]. Varg Vikernes se caracteriza drept satanist în primele interviuri, recent însă a afirmat că Satan este un simbol pentru Odin ca „€œ€œ€œadversar” al Dumnezeului creștin[158]. A început să vadă satanismul drept o introducere în păgânism[159].

Unblack metal[modificare | modificare sursă]

Antestor live în cadrul Elements of Rock din 2011

Unblack metal sau Black metalul creștin este un gen muzical cu timbrul vocal specific black metalului, dar artiștii, versurile și imagistica promovează creștinismul[160]. Albumul de debut al formației de origine australiană Horde, Hellig Usvard, lansat prin Nuclear Blast în 1994, este descris drept primul album de black metal creștin, deși, singurul membru, cunoscut sub presudonimul de Anonymous, a declarat că „€œ€œ€œ€œexistau și alte formații înaintea lui Horde care abordau acest genu, inclusiv în Norvegia”, făcând referire la Antestor, care s-au format în 1990, însă au abordat un gen de death/doom metal până în 1993 sub un alt nume, Crush Evil. Helling Usvart a cauzat numeroase controverse pe scena black metal, casa de discuri Nuclear Blast primind chiar și amenințări cu moartea în cazul în care nu vor face publice numele membrilor formației. Anonymous a renunțat la pseudonim și a recunoscut că este Jayson Sherlock, toboșarul formațiilor Mortification și Paramaecium. Majoritatea artiștilor din scena black metal au definit „€œ€œ€œ€œblack metalul crestin” drept un oximoron[161]. În documentarul Murder music: A History of Black Metal (2007), toți cei intervievați au afirmat că black metalul nu poate fi creștin[20]. Termenul „€œ€œ€œ€œblack metal creștin” a atras replici jignitoare din partea muzicienilor; de exemplu, Martin Walkyier din Sabbat: „€œ€œ€œBlack metal creștin? Ce fac? Incendiază biserici? Le repară?”[20].Mai precis, primele formații de unblack metal (Horde, Antestor) au refuzat să-și atribuie eticheta de „€œ€œ€œblack metal” deoarece acest termen era puternic asociat cu satanismul. Horde și-a numit muzica „€œ€œ€œunblack metal sfânt”[162] și Antestor a ales termenul „€œ€œ€œ€œsorrow metal”[163]. Membrul formației australiene a postat un mesaj pe Facebook în care menționa că nu înțelege cum un creștin poate să cânte black metal: „€œ€œ€œNu voi înțelege niciodată cum creștinii cred că pot să cânte black metal. Nu cred că înțeleg care este conceptul de bază al acestuia”[164].Totuși, multe formații de unblack metal, precum Crimson Moonlight, văd că black metalul s-a schimbat, depășind barierele ideologice și limitându-se la a fi un simplu gen muzical, și de aceea își numesc muzica „€œ€œ€œ€œblack metal”[161].

Black Metal Național Socialist[modificare | modificare sursă]

National Socialist black metal (NSBM) este un subgen al black metalului în care artiștii promovează și glorifică Național Socialismul (naziștii) sau credințe identice prin versuri și imagistică. ideologia acestora se compune dintr-un amestec de pagânism, supremație rasială, separatism rasial și antisemitism. Însă, unele formații asociază mai degrabă elemente din satanism și ocult decât din pagânism. NSBM nu este văzut drept un gen distinct, ci mai precis o mișcare neo-volkisch sau o subcultură în black metal. Varg Vikernes a fost primul artiști care a adus trăsăturile acestui gen pe scena muzicală[76][165]. În ciuda faptului că melodiile sunt apolitice, a început să-și expună orientările în scris și în interviuri după arestarea sa în 1993. Vikernes s-a distanțat de scena național socialistă a black metalului, deși nu și-ar schimbat părerea, considerându-se drept un „€œodinist” și nu un fascist[166]. Unele formații de black metal s-au folosit de Germania nazistă pentru a șoca, fiind clasificate greșit drept NSBM. Artiștii care adoptă acest stil sunt minoritari, conform celor declarate de Mattias Gardell[167] și Benjamin Hedge Olson[46]. Adepții genului au fost criticați de către unii muzicieni proeminenți și influenți din scenă a€“ inclusiv Joe Nodtveidt[168], Tormentor[169], King ov Hell[170], Infernus[171], Lord Ahriman[58], Emperor Magus Caligula[58], Richard Lederer, Michael W. Ford și membri ai formației Arkhon Infaustus. Aceștia consideră că nazismul este legat de creștinism, fiind caracterizați de „mentalitatea autoritară, colectivistă și de turma”. Olson a realizat că ura față de nazism nu are legătură cu noțiunea de „€œura universala”, ci mai degrabă cu faptul că ura naziștilor este „specifica și exclusivista”[172].

Formații cheie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lee, Cosmo; Voegtlin, Stewart. „Into the void: Stylus Magazine's Beginner's Guide to Metal - Article - Stylus Magazine”. Stylus Magazine. http://www.stylusmagazine.com/feature.php?ID=2073. Accesat la 17 mai 2010. 
  2. ^ Weisbard, Eric, ed (2012). Pop When the World Falls Apart: Music in the Shadow of Doubt. Duke University Press. p. 279. ISBN 0822351080 
  3. ^ Phillips, William and Cogan, Brian (2009). Encyclopedia of heavy metal music. Greenwood Press. pp. 109, 234. ISBN 0313348006 
  4. ^ a b Metal: A Headbanger's Journey. Seville Pictures. 
  5. ^ MAYHEM's "Dead" Vocalist's Skull & Brain Matter Actually Sent To Various Musicians (http://www.metalinjection.net/latest-news/eww/mayhems-dead-vocalists-skull-brain-matter-actually-sent-to-various-musicians)
  6. ^ a b Moynihan & Søderlind 2003, p. 39.
  7. ^ Jon "Metalion" Kristiansen: The Saga of True Norwegian Black Metal, accessed on 2 January 2013. (http://www.vice.com/read/saga-true-black-metal-v15n5)
  8. ^ Mersus: 5 Klassiker. In: Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 84.
  9. ^ sG: 5 Klassiker. In: Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 79.
  10. ^ Sharpe-Young, Garry. Metal: The Definitive Guide. p. 208 
  11. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 66.
  12. ^ a b c d e Satan Rides the Media. 1998.
  13. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 39.
  14. ^ a b Once Upon a Time in Norway (motion picture). Another World Entertainment. 2007.
  15. ^ a b Pure Fucking Mayhem (motion picture). Index Verlag. 2008.
  16. ^ a b Campion, Chris (20 February 2005). "In the Face of Death". guardian.co.uk (Guardian Unlimited). Retrieved 4 September 2012.
  17. ^ a b Basik, Dmitri (June 1998). "Interview with Hellhammer conducted by Dmitry Basik June 1998". thetruemayhem.com. Archived fromthe original on 23 August 2007. Retrieved 7 September 2012.
  18. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 62.
  19. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 49.
  20. ^ a b c d e Dome, Michael (2007). Murder Music: Black Metal (motion picture). Rockworld TV.
  21. ^ a b c d Dunn, Sam (2005). Metal: A Headbanger's Journey(motion picture). Seville Pictures.
  22. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 59-60.
  23. ^ Bromley, Adrian "The Energizer". "Mayhem: To Hell and Back".Unrestrained (15). Archived from the original on 23 August 2007. Retrieved 7 September 2012.
  24. ^ "Erik 'Grim' Brodreskift (1969–1999) - Find a Grave Memorial".findagrave.com. Retrieved 7 September 2012.
  25. ^ "w w w . i m m o r t a l . n u". immortal.nu. Archived from the original on 20 August 2001. Retrieved 7 September 2012.
  26. ^ Ravn: Strid. In: Slayer, No. 20, Blood Fire Death, 2010, p. 78.
  27. ^ a b c Until the Light Takes Us (motion picture). Variance Films. 2009.
  28. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 93.
  29. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 94f.
  30. ^ a b c d Moynihan & Søderlind 2003, p. 141.
  31. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 269f.
  32. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 89.
  33. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 105.
  34. ^ a b c d e f Black Metal Satanica, 2008.
  35. ^ a b c d e f Lords of Chaos, pp. 82f.
  36. ^ Aites, Aaron (director, producer); Ewell, Audrey (director, producer) (2009). Until the Light Takes Us(motion picture). Variance Films.
  37. ^ Kristiansen, p. 261.
  38. ^ Lords of Chaos, p. 89.
  39. ^ a b Grude, Torstein (director) (1998). Satan rir Media(motion picture). Norway: Grude, Torstein.
  40. ^ Lords of Chaos, p. 117.
  41. ^ a b c d e f g h i j k l C hurch of Norway (Den Norske Kirke) - History (Historie) - 1994
  42. ^ a b c d e f Church of Norway (Den Norske Kirke) - History (Historie) - 1995
  43. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 117.
  44. ^ Steinke, Darcey. "Satan's Cheerleaders". SPIN. February 1996.
  45. ^ a b c Vikernes, Varg: A Burzum Story: Part II - Euronymous. Burzum.org.
  46. ^ a b Olson 2008, p. 123f.
  47. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 120.
  48. ^ Campion, Chris (20 February 2005). "In the Face of Death". guardian.co.uk (Guardian Unlimited). Retrieved 4 September 2012.
  49. ^ Berglund, Nina (27 October 2003). "Police Nab 'The Count' After He Fled Jail". Aftenposten. Archived from the original on 8 March 2007. Retrieved 5 September 2012.
  50. ^ "Norway's most notorious musician to be released from prison" de theguardian.com
  51. ^ Baddeley, Gavin; Filth, Dani (March 2010). The Gospel of Filth. FAB Press. pp. 48–50.
  52. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 316-318.
  53. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 272.
  54. ^ Nicholas Goodrick-Clarke: Black Sun: Aryan Cults, Esoteric Nazism, and the Politics of Identity. NYU Press, 2003. p. 206.
  55. ^ Absurd: Thuringian Pagan Madness, Capricornus Prod. 1995.
  56. ^ Moynihan & Søderlind 1998, p. 250f.
  57. ^ Wolf-Rüdiger Mühlmann: Die Könige vom WestwallDie legendären Protagonisten von damals im exklusiven Interview. In:Rock Hard, no. 269, October 2009, p. 92.
  58. ^ a b c Debub, Bill (2007). Black Metal: A Documentary(motion picture). Bill Zebub Productions.
  59. ^ a b c d e f g h i j k l Wolf-Rüdiger Mühlmann: War Black Metal: Die Extremsten der ExtremenWas bleibt, ist Schutt und Asche. In: Rock Hard, no. 279, pp. 71-73.
  60. ^ Tornado: Up Against the Wall Motherfucker!!!!. A Worst Case Scenario Written by Tornado!. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, NY: Bazillion Points Books 2011, pp. 406f.
  61. ^ Andrea Biagi: Biography Part One"The First Era", accessed on 25 October 2012.
  62. ^ Andrea Biagi: THE KILLING, accessed on 25 October 2012.
  63. ^ DissectionFear the Return!. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, NY: Bazillion Points Books 2011, p. 568-570.
  64. ^ DissectionFear the Return!. In: Jon Kristiansen:Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, NY: Bazillion Points Books 2011, p. 568-570.
  65. ^ Sabine Langner: ShiningVerzweiflung, mein Erbe. In: Legacy, no. 73, accessed on 27 September 2012.
  66. ^ Shining (24.04.07)
  67. ^ Nathan T. Birk: OFERMOD
  68. ^ Olson 2008, p. 126.
  69. ^ a b FAUST LEAVES DISSECTION BECAUSE OF THE SATANIC CONCEPT, accessed on 25 October 2012.
  70. ^ INTERVIEW FOR THE FANS BY THE FANS- Final Interview with Jon Nödtveidt -, accessed on 25 October 2012.
  71. ^ REINKAΩS, accessed on 25 October 2012.
  72. ^ Official Statement about Jon’s Death, 2006, accessed on 25 October 2012.
  73. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 176f.
  74. ^ Hendrik Möbus: National Socialist Black Metal, accessed on 2 January 2013.
  75. ^ J. Bennett: NSBM Special Report.
  76. ^ a b c Olson 2008, p. 102.
  77. ^ Hendrik Möbus: National Socialist Black Metal, accessed on 2 January 2013.
  78. ^ J. Bennett: NSBM Special Report.
  79. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 312-315.
  80. ^ Ankit: Interview with MKM from Antaeus and Aosoth (French Black Metal), 23 August 2011, accessed on 31 December 2012.
  81. ^ Jan Jaedike: MerrimackAppetite for Destruction. In:Rock Hard, no. 302, July 2012, p. 62.
  82. ^ Tobias Gerber, Sebastian Kessler: Video-Special zum deutschen Black Metal, 11 April 2011, accessed on 31 December 2012.
  83. ^ Götz Kühnemund: Gospel of the HornsSchluss mit dem schöngeistigen Quatsch!. In: Rock Hard, no. 306, November 2012, p. 43.
  84. ^ a b Grind Zone, n°5/2007.
  85. ^ Flash, n°160/2002.
  86. ^ a b c d Gunnar Sauermann: Special: Black Metal in den USASchwarzes Amerika. In: Metal Hammer, August 2007, pp. 88f.
  87. ^ Gunnar Sauermann: Verfeindete BrüderTod gegen Schwarz – Death oder Black Metal?. In: Metal Hammer, August 2007, p. 90.
  88. ^ Gunnar Sauermann: Special: Black Metal in den USASchwarzes Amerika. In: Metal Hammer, August 2007, p. 91.
  89. ^ Ben Ratliff: Thank You, Professor, That Was Putrid. In: The New York Times, 14 December 2009.
  90. ^ Janne: I don't consider myself a poet, by any means.
  91. ^ Heiko Behr: Black Metal: Da kreischt die Avantgarde. In: Die Zeit, 9 December 2011.
  92. ^ Heiko Behr: Black Metal: Da kreischt die Avantgarde. In: Die Zeit, 9 December 2011.
  93. ^ Olson 2008, p. 114.
  94. ^ WatainBlack Metal Militia. In: Slayer, no. 20, Blood Fire Death, 2010, p. 9.
  95. ^ Heiko Behr: Black Metal: Da kreischt die Avantgarde. In: Die Zeit, 9 December 2011.
  96. ^ Sharpe-Young, Garry. "Melechesh". MusicMight. Retrieved 23 June 2013.
  97. ^ McKay, Aaron. "Interview with Moloch of Melechesh".Chronicles of Chaos. Retrieved 23 June 2013.
  98. ^ Serba, John. "Djinn Review". AllMusic. Retrieved 23 June 2013.
  99. ^ Puhl, Carl. "Interview with Butchered and Yonatan of Arallu". Lords of Metal. Retrieved 23 June 2013.
  100. ^ Sharpe-Young, Garry. "Melechesh". MusicMight. Retrieved 23 June 2013.
  101. ^ Kelly, Kim. "When Black Metal's Anti-Religious Message Gets Turned on Islam". The Atlantic, 11 July 2012.
  102. ^ "Scandinavian Metal : Significant Albums, Artists and Songs, Most Viewed : AllMusic". AllMusic. Retrieved 3 September 2012. (http://www.allmusic.com/style/scandinavian-metal-ma0000012324)
  103. ^ Rivadavia, Eduardo. "Requiem - Bathory". AllMusic. Retrieved 3 September 2012.
  104. ^ Rivadavia, Eduardo. "Bathory". AllMusic. Retrieved 3 September 2012.
  105. ^ Halupczok, Marc (March 2010). "Waldschrate & Met-Trinker". Metal Hammer: 30.
  106. ^ Bolther, Giancarlo. "Rock Impressions - Interviews - Cruachan".rock-impressions.com. Retrieved 3 September 2012.
  107. ^ Monger, James Christopher. "Primordial". AllMusic. Retrieved 3 September 2012.
  108. ^ Henderson, Alex. "Ninewinged Serpent - Devian". AllMusic. Retrieved 3 September 2012.
  109. ^ Bowar, Chad. "Hacavitz - Venganza Review". About.com. Retrieved 3 September 2012.
  110. ^ "Belphegor Suspends All Activities". terrorizer.com. 21 October 2011. Retrieved 3 September 2012.
  111. ^ Prato, Greg. "Behemoth". AllMusic. Retrieved 3 September 2012.
  112. ^ Lee, Cosmo (21 February 2006). "Akercocke – Words That Go Unspoken, Deeds That Go Undone – Review – Stylus Magazine".Stylus Magazine. Retrieved 22 October 2012. "Death metal and black metal are notoriously insular, but Akercocke has distinguished itself by freely drawing from both. Death metal tends to emphasize the low end, while black metal mainly resides in the midrange and treble, so Akercocke's 'blackened death' hybrid is rich and full-bodied."
  113. ^ Pretorious, Neil (30 July 2009). "Review - Sacramentum - Far Away from the Sun". The Metal Observer. "If you think that Blackened Death Metal begins and ends with DISSECTION, then think again. SACRAMENTUM seriously dropped the (snow) ball with 'The Coming of Chaos' and 'Thy Black Destiny', but on 'Far Away from the Sun' they really delivered the goods on all fronts."
  114. ^ "Italian Blackened Doomsters Forgotten Tomb Plan Release".terrorizer.com. 23 September 2010. Retrieved 3 September 2012.
  115. ^ Marsicano, Dan. "Ordo Obsidium - Orbis Tertius Review". About.com. Retrieved 3 September 2012.
  116. ^ Reviews
  117. ^ "Woods of Ypres Release Discuss the Green Album".terrorizer.com. 21 March 2011. Retrieved 3 September 2012.
  118. ^ Dick, Chris. "Katatonia 'Brave Murder Day'".decibelmagazine.com. Retrieved 3 September 2012.
  119. ^ a b Robert Müller: Wollt Ihr den ewigen Krieg?Der tote Winkel. In: Metal Hammer, November 2011.
  120. ^ a b Wolf-Rüdiger Mühlmann: SARCOFAGOI.N.R.I. In: Rock Hard, Nr. 304, September 2012, p. 73.
  121. ^ Robert Müller: Wollt Ihr den ewigen Krieg?. Der tote Winkel. In: Metal Hammer, November 2011.
  122. ^ a b Wolf-Rüdiger Mühlmann: Impaled NazareneTol Cormpt Norz Norz Norz. In: Rock Hard, no. 307, December 2012, p. 77.
  123. ^ Ekeroth, David (2008). Swedish Death Metal. Bazillion Points. p. 359. ISBN 978-0-9796163-1-0. Retrieved 13 March 2012.
  124. ^ Christe, Ian (17 February 2004). Sound of the beast: the complete headbanging history of heavy metal. HarperCollins. p. 281.ISBN 978-0-380-81127-4. Retrieved 13 March 2012.
  125. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 16.
  126. ^ a b c d Olson 2008, p. 27f.
  127. ^ a b Olson 2008, p. 7f.
  128. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 313.
  129. ^ Frost (CD liner notes). Osmose Productions. 1994.
  130. ^ Kalis, Quentin (31 August 2004). "CoC : Rant : Black Metal: A Brief Guide". Chronicles of Chaos. Retrieved 4 September 2012.
  131. ^ "An Interview w/ Wolves in the Throne Room's Aaron Weaver".brooklynvegan.com. 22 May 2009. Retrieved 4 September 2012.
  132. ^ Norsk Black Metal. Norwegian Broadcasting Corporation. 2003.
  133. ^ Olson 2008, p. 2.
  134. ^ Olson 2008, p. 4.
  135. ^ Olson 2008, p. 129.
  136. ^ Olson 2008, p. 38.
  137. ^ Olson 2008, p. 47.
  138. ^ "Article: Interview". metallibrary.ru (in Russian (Google-translated to English)). Open Publishing. 7 January 2007. Retrieved 4 September 2012.
  139. ^ Kristiansen, Jon (2011). "Worship Him!". Metalion: The Slayer Mag Diaries (Brooklyn, New York: Bazillion Points Books): 467.
  140. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 16.
  141. ^ Esa Lahdenpera: Northern Black Metal Legends. In: Kill Yourself, no. 2, August 1993. Retrieved 30 January 2013.
  142. ^ Lahdenpera, Esa (1995). "Northern Black Metal Legends". Kill Yourself!!! Magazine (4). Archived fromthe original on 7 February 2012. Retrieved 4 September 2012.
  143. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 218f.
  144. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 137.
  145. ^ Ian Christe: Sound of the Beast: the Complete Headbanging History of Heavy Metal. New York, NY: Harper Collins, 2004.
  146. ^ Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, NY: Bazillion Points Books 2011
  147. ^ MLOMisantropiska Lucifer Orden. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Bazillion Points Books 2011, p. 551.
  148. ^ Emperor. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, NY: Bazillion Points Books 2011, p. 274.
  149. ^ Maki, Jeff (18 July 2006). "live-metal.net - Interviews: Gorgoroth - Infernus". live-metal.net. Retrieved 4 September 2012.
  150. ^ Dr. Rape: Funeral Mist. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries. Brooklyn, New York: Bazillion Points Books 2011. pp. 420f.
  151. ^ terrybezer: Unpublished Watain Interview Extras!, 27 March 2009, accessed on 21 November 2012.
  152. ^ Black FuneralEmbrace The Sounds Of Grim Medieval Vampiric Black Metal.... In: Kill Yourself!!! Magazine, no. 3, 1995, p. 36, accessed on 21 November 2012.
  153. ^ Ophth: AntaeuS, accessed on 21 November 2012.
  154. ^ Varg Vikernes: "A Burzum Story: Part III - The Lie-Propaganda". Burzum.org.
  155. ^ "Writing the deeds of Darkness and Evil". Official Bathorywebsite. Retrieved 29 October 2012.
  156. ^ Tatiana Godarska: GORGOROTH'S GAAHL – INFINITE DIMENSIONS, 19 June 2006, accessed on 28 October 2012.
  157. ^ Interview with Gaahl of Gorgoroth, 7 October 2004. Tartarean Desire Webzine.
  158. ^ 'Det Som Engang Varg'. In: Jon Kristiansen: Metalion: The Slayer Mag Diaries, p. 292.
  159. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 191.
  160. ^ Kapelovitz, Dan (February 2001). "Heavy Metal Jesus Freaks - Headbanging for Christ". Mean Magazine. Retrieved 6 September 2007. "And where secular black metal thrived, so did its Christian counterpart, unblack metal, with names like Satanicide, Neversatan, and Satan's Doom."
  161. ^ a b Jordan, Jason (24 May 2005). "Crimson Moonlight - At Their Most Brutal - Ultimate Metal Forum". ultimatemetal.com. Retrieved 4 September 2012.
  162. ^ Erasmus (2006). "Horde Interview". Unblack.de. Archived from the original on 23 October 2007. Retrieved 9 December 2007.
  163. ^ Morrow, Matt (2001). "Antestor - The Return of the Black Death".The Whipping Post. Open Publishing. Retrieved 6 October 2012.
  164. ^ Sherlock, Jayson (5 February 2013). "For the life of me,...".Facebook. Retrieved 8 February 2013.
  165. ^ Moynihan & Søderlind 2003, p. 303.
  166. ^ Vikernes, Varg (July 2005). "A Burzum Story: Part VII - The Nazi Ghost". burzum.org. Retrieved 4 September 2012.
  167. ^ Gardell, Mattias. Gods of the Blood (2003).
  168. ^ "Metal Centre Webzine: News, Gallery, Reviews, Interviews, etc. - 09/03/2012". metalcentre.com. June 2003. Retrieved 4 September 2012.
  169. ^ Metal Heart 2/00
  170. ^ Škot, Mladen. "Interview with Jotunspor". maelstrom.nu. Retrieved 4 September 2012.
  171. ^ "Blabbermouth.net - Gorgoroth Guitarist Infernus: 'I Personally Am Against Racism in Both Thought and Practice'".Blabbermouth.net. 15 March 2008. Retrieved 4 September 2012.
  172. ^ Olson 2008, p. 123.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Black metal