Conținut recomandat
|
Lista țărilor fără forțe armate cuprinde 21 de state, care fie au renunțat, fie au fost obligate să-și desființeze propria armată. Termenul „țară” este folosit în sensul de stat independent; astfel, se aplică doar statelor suverane și nu țărilor dependente, a căror apărare militară este responsabilitatea altui stat sau unei armate alternative. Termenul „forțe armate” se referă la orice defensivă sponsorizată de către guvern și folosită apoi pentru politicile interne și externe ale guvernului respectiv. Unele din țările listate, precum Islanda și Monaco, nu au armată, dar păstrează forțe paramilitare.
Multe din cele 21 de țări listate mai jos au avut, în mod tipic, un acord de lungă durată cu o fostă țară ocupantă; un exemplu în acest sens este acordul dintre Monaco și Franța, care există de cel puțin 300 de ani. Insulele Marshall, Micronezia, Monaco și Palau nu au dreptul la opinie în privința defensivei țării lor. Astfel, au o mică influență în relațiile internaționale. Spre exemplu, când Micronezia a negociat cu Statele Unite un acord defensiv, a făcut-o dintr-o poziție vulnerabilă, deoarece era foarte dependentă de asistența americană. Atunci când este necesar, Andorra poate cere un ajutor pentru apărare din partea vecinilor, pe când Islanda a avut un acord unic cu S.U.A., care a durat până în 2006 și care prevedea sprijinirea militară a Islandei dacă era cazul. Celelalte țări sunt răspunzătoare pentru propria lor defensivă și acționează fie fără forțe armate, fie cu forțe limitate. Unele dintre aceste state, precum Costa Rica, Dominica și Grenada, au fost supuse unui proces de demilitarizare, iar altele s-au format fără forțe armate, precum Andorra în urmă cu peste 700 de ani; acest lucru a fost determinat de faptul că țările amintite erau, sau încă sunt, sub protecția unei alte națiuni la momentul independenței. Toate țările din această listă sunt considerate a fi în situația de „non-militarizare”.
|
Știați că?
|
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru (foto), a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
- ... viermele galben de făină este capabil să consume polistiren?
|
|
|
|