Palau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Palau
Beluu er a Belau
Drapelul Palau Stema Palau
Seal of Palau[*]
Imnul naționalBelau rekid
Palaul nostru
Amplasarea Palau
Capitală Ngerulmud
7°30′N 134°29′E / 7.500°N 134.483°E / 7.500; 134.483
Cel mai mare oraș Koror
Limbi oficiale
Grupuri etnice  72,5% palauani
16,3% filipinezi
1,6% chinezi
1,6% vietnamezi
0,9% albi
Etnonim Palauan
Sistem politic Republică prezidențială unitară
 -  Președinte Tommy Remengesau
 -  Vicepreședinte Antonio Bells
 -  Președintele Senatului Elias Camsek Chin
Legislativ Olbiil era Kelulau
 -  Camera superioară Senatul
 -  Camera inferioară Camera Delegaților
Formare
 -  Independența față de Statele Unite 1 octombrie 1994 
Suprafață
 -  Total 465.55 km² (locul 196)
 -  Apă (%) neglijabil
Populație
 -  Estimare 2015 17.948[1] (locul 224)
 -  Recensământ 2013 20.918 
 -  Densitate 38,6 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 2014
 -  Total 288 milioane $[2] 
 -  Pe cap de locuitor 16.300 $[2] (locul 81)
IDU (2014) 0,780[3] (ridicat) (locul 60)
Monedă Dolar american (USD)
Prefix telefonic +680
Domeniu Internet .pw
ISO 3166-2 PW
Fus orar UTC+9
Sediul guvernului

Palau, după numele său oficial Republica Palau, este o țară insulară aflată în Oceanul Pacific, la 800 km est de Filipine. Câștigându-și independența în anul 1994, Palau este una dintre cele mai mici și mai tinere țări. Palau este constituită din 16 state: Aimeliik, Airai, Angaur, Hatohobei, Kayangel, Koror, Melekeok, Ngaraard, Ngarchelong, Ngardmau, Ngaremlengui, Ngatpang, Ngchesar, Ngiwal, Peleliu și Sonsorol.

Palau este unul din cele mai mari puncte de atracție pentru scufundătorii din întreaga lume.[necesită citare] Blue Corner, Turtle Cove și Drop Off sunt numai câteva dintre locurile renumite pentru scufundători.[4][5]

Rock Islands

Istorie[modificare | modificare sursă]

Primii locuitori au sosit probabil din Indonezia și Insulele Filipine. Primul european care a vizitat aceste meleaguri a fost Fernando Magellan, în anul 1521. Dar britanicii au fost cei care au dominat comerțul până în anul 1885, când Papa Leon al XIII-lea a recunoscut revendicările Spaniei asupra Insulelor Caroline. Spania a controlat teritoriul până în 1899, când l-a vândut Germaniei. Germanii au introdus producția de nuci de cocos și mineritul de fosfați, și au ajutat la eradicarea epidemiilor de dizenterie și gripă, care reduseseră populația de la circa 40.000 la circa 4.000.

Japonia a ocupat teritoriul în 1914, dezvoltând industria mineritului, a pescuitului și agricultura. În 1938, a devenit un teritoriu militar închis. A fost locul unor lupte crâncene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La 18 iulie 1947, Consiliul de Tutelă al Națiunilor Unite a pus Teritoriul de tutelă al Insulelor Pacifice, inclusiv Palau, sub admninistrația SUA. Tutela a luat sfârșit la 1 octombrie 1994, când Acordul Liberii Asocieri cu Statele Unite al Americii (aprobat de către alegătorii palaueni) a intrat în vigoare, făcând ca Palau să devină o țară independentă, în asociație cu SUA. SUA răspunde de apărarea teritoriului și îi dă ajutor economic. În schimb, SUA are dreptul să aibă vase militare (inclusiv cu propulsie nucleară) în Palau timp de 50 de ani.

Grupuri etnice și religia[modificare | modificare sursă]

Populația este formată dintr-un amestec de rase polineziene, malaeziene și melaneziene. Circa 65% din populație sunt creștini (49% dintre ei fiind romano-catolici), iar 8,8% sunt modekngei (religie autohtonă).[5]

Economia[modificare | modificare sursă]

Culturile principale sunt nucile de cocos, copra, cassava, cartofi dulci.

Industria principală este turismul.

Resurse naturale: păduri, minerale (în special aur), produse de mare.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ SPC-SDD_Pop2000-2018 by 1 and 5 year age groups June2013”. Secretariat of the Pacific Community. http://www.spc.int/sdd/index.php/en/downloads/doc_download/742-spc-sddpop2000-2018-by-1-and-5-year-age-groups-june2013. Accesat la 26 aprilie 2015. 
  2. ^ a b Palau”. The World Factbook. CIA. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ps.html. 
  3. ^ 2015 Human Development Report”. United Nations Development Programme. 2015. http://hdr.undp.org/sites/default/files/hdr_2015_statistical_annex.pdf. Accesat la 15 decembrie 2015. 
  4. ^ http://travel.state.gov/travel/cis_pa_tw/cis/cis_993.html
  5. ^ a b The New York Times 2011 Almanac, ed. John W. Wright, Penguin Reference, New York, 2010, p. 655

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • The New York Times 2011 Almanac, ed. John W. Wright, Penguin Reference, New York, 2010, p. 655

Legături externe[modificare | modificare sursă]