Pucioasa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pucioasa
—  Oraș  —
Stemă
Stemă
Pucioasa is located in România
Pucioasa
Pucioasa
Pucioasa (România)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 45°4′27″N 25°26′3″E / 45.07417°N 25.43417°E / 45.07417; 25.4341745°4′27″N 25°26′3″E / 45.07417°N 25.43417°E / 45.07417; 25.43417

Țară Flag of Romania.svg România
Județ Stema Dambovita.svg Dâmbovița

SIRUTA 65921
Atestare documentară 1649

Reședință Pucioasa[*]
Componență

Guvernare
 - Primar Constantin-Emilian Ana[*][3] (PSD, )

Suprafață
 - Total 42,59 km²
Altitudine 397 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 14254 locuitori
 - Densitate 366 loc./km²
 - Recensământul anterior, 2002 15.263 locuitori

Fus orar UTC+2
Cod poștal 135400

Localități înfrățite
 - Jonava[*] Lituania

Site web: http://www.primpuc.ro/

Localizarea în cadrul județului
Localizarea în cadrul județului
Amplasare zonala
Amplasare zonala

Pucioasa este un oraș în județul Dâmbovița, Muntenia, România, format din localitățile componente Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești, Pucioasa (reședința) și Pucioasa-Sat. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa.

Are o populație de peste 14.254 locuitori (2011),[2] iar economia orașului se bazează în proporție covârșitoare pe turism, dar și pe comerț, transport și exploatarea ghipsului din cariera de ghips.

Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km de Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 100 metri deasupra nivelului mării. Orașul este situat în zona colinar centrală a județului Dâmbovița, la 81 de km față de limita sudică și la 42 de km față de limita nordică.

Se află la o distanță aproximativ egală față de București și de Brașov, la 100 de km de fiecare. Se întinde pe o distanță de 8,750 km de-a lungul Văii Ialomiței între Miculești și Zărăfoaia și pe o lățime de 7,375 km între Pucioasa-Sat și Maluri, având o suprafață totală de 4239 hectare, dintre care teren intravilan 714,4 hectare și 3545 hectare extravilan [4]

Se învecinează la nord cu comuna Moțăieni, orașul Fieni (satul Berevoești) și comuna Bezdead, satul (Măgura), la sud cu comuna Brănești, satul Lăculețe, la est cu comunele Vârfuri, Valea Lungă și Glodeni, iar la vest cu Vulcana Băi.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Relief[modificare | modificare sursă]

Râul Ialomița a format de-a lungul timpului trei terase, dispuse pe direcția nord-sud denumite în popor „poduri”. Terasa care a devenit cea mai populată vatră a așezărilor umane este cea centrală. Terasa de jos a rămas o bază agrement, de exploatare a pietrei, a apei și a cultivării pământului denumită și Lunca Ialomiței. Terasa situată la cea mai mare înălțime față de cursul apei este populată, în trecut fiind o zonă cu arbori, pomi fructiferi și fâneață.

Pe terasa centrală, cunoscută cu toponimul Podurile de Sus și de Jos, sunt amplasate zonele locuite,fabricile, atelierele, magazinele, școlile, bisericile, instituțiile publice. Lungimea terasei centrale este de 4 km, iar lățimea între 300 și 700 de metri și ține de la locul unde Ialomița este traversată de calea ferată, până la confluența râului Bezdedel cu Ialomița.

Dealurile subcarpatice ale zonei sunt Stârmina, Beja cu vârful Zăpodie, Brezeanca, Mușa, Pătrana, Băloiu, Curpeniș (620 metri), Cornetu pe partea stângă a Ialomiței și a Bezdedelului, iar Spătărelu-Mitropolie și Măldăreanca pe partea dreaptă, au înălțimi variind între 500 și 700 de metri.

În primăvara anului 1940 s-au produs alunecări masive de teren, ca urmare a exploatării gipsului pe versantul dealului Spătărelu. Alunecările de ternen s-au intensificat în anii ploioși 1970 și 1975, din cauza extinderii carierei de gips în valea izvoarelor cu pucioasă, ca urmare a cererilor tot mai mari de gips din partea fabricii de la Fieni. Alunecările au afectat vegetația de arbori, au provocat degradări ale reliefului și peisajului orașului. În 1975 a fost construit un baraj cu scopul de a ocroti zona agricolă prin mărginirea și dirijarea organizată a apelor Ialomiței.

Orașe apropiate[modificare | modificare sursă]

Fieni - 7 km.
Sinaia - 35 km.
Brașov - 90 km.
Pitești - 90 km. Roza vânturilor.png
Târgoviște - 18 km. Ploiești - 70 km., București - 100 km.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia.

Prima atestare documentară a orașului datează încă din 20 septembrie 1649, apărând ca "Piatra Pucioasa". Mai apare în documente în 1759 și în 1790 (o hartă austriacă).

În 1791 localitatea figura pe o hartă austriacă, iar în 1835 pe una rusească.[necesită citare] După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești,[5] Pucioasa s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. Procesul de amenajare a băilor de la Pucioasa a continuat în 1873 cu participarea la Expoziția de la Viena, prilej cu care apele au fost analizate de specialiști austrieci; începând cu 1875, Consiliul Județean a cumpărat un teren pentru amenajarea unor spații publice și patru ani mai târziu l-a însărcinat pe arhitectul Kertsch din Galați să construiască stabilimentul. Înainte ca acesta să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate.[5]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. [5] Comuna Șerbănești-Podurile fusese recent formată, în 1886, prin unirea comunelor Șerbănești și Podurile; comuna Șerbănești avea în compunere satele Șerbănești, Miculești și Diconești, cu 2000 de locuitori. Aici funcționau două biserici și o școală mixtă.[6] Comuna Podurile a venit cu satele Podurile de Sus, Podurile de Jos, Malurile și Pucioasa, cu 2300 de locuitori. Ea avea două biserici, șase mori de apă, 3 școli mixte și instituțiile de administrare a plaiului.[7] Pe teritoriul actual al orașului mai funcționa pe atunci în același plai și comuna Bela, cu satele Bela, Nistorești și Broștenii Noi având în total 1100 de locuitori. Și aici existau o moară de apă, o biserică și o școală.[8]

La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de Pucioasa, iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. Astfel, Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Pucioasa cu 5201 locuitori, reședință a plășii Pucioasa a județului Dâmbovița și având în compunere satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Podurile de Jos, Podurile de Sus (reședința), Pucioasa și Șerbănești.[9] În 1938, Enciclopedia României consemnează Pucioasa drept comună urbană (oraș), cu 5779 de locuitori.[10]

În 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1952 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, satele Podurile de Jos, Scarlenta și Șerbănești au fost desființate și incluse în orașul propriu-zis; tot atunci, regiunile au fost desființate iar Pucioasa a redevenit oraș al județului Dâmbovița.[11][12]

Demografie[modificare | modificare sursă]




Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Pucioasa

     Români (94.65%)

     Necunoscută (4.35%)

     Altă etnie (0.98%)




Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Pucioasa

     Ortodocși (92.92%)

     Necunoscută (4.37%)

     Altă religie (2.69%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Pucioasa se ridică la 14.254 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 15.263 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,65%). Pentru 4,36% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,93%). Pentru 4,38% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[13]

Pucioasa - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia


Activități economice[modificare | modificare sursă]

Port popular, Pucioasa, anii 1920
Hotel Ceres Pucioasa

Ramura economică principală este turismul balnear, orașul având statut de stațiune balneo-climaterică. Principalele hoteluri sunt „Ceres”, „CARP” și „Turist”, toate trei construite înainte de '89, plus câteva pensiuni apărute ulterior.

Este dezvoltată și industria textilă. Cariera de ghips de pe dealul din Pucioasa este exploatată de o firmă din orașul Fieni.

Stațiune balneoclimaterică[modificare | modificare sursă]

În orașul Pucioasa au fost descoperite izvoare de ape sulfuroase, care au fost exploatate încă din sec. XIX.
Prin H.G. nr. 510/1999 localitatea a primit statut de stațiune turistică de interes național, fiind o stațiune balneoclimaterică de tip integrat, care dispune de echipamente specifice de interes zonal și național.

intrarea, dinspre Târgovişte, în Pucioasa

Datorită unor factori de cură unici, ca apele sulfuroase care au cea mai mare concentrație din țară, stațiunea și-a dezvoltat profilul în domeniul curei externe în afecțiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative, abarticulare, sechele postraumatice ale mâinilor și picioarelor etc.
Băile din stațiunea Pucioasa mai sunt recomandate și împotriva altor boli:

  • afecțiuni neurologie periferică;
  • afecțiuni ale sistemului nervos central;
  • afecțiuni ginecologice;
  • afecțiuni ale aparatului respirator;
  • afecțiuni ORL.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

• Biblioteca Orășenească ”Gheorghe N. Costescu”, o spectaculoasă capodoperă arhitecturală de secol XIX, amplasată central chiar în imediata vecinătate a Primăriei orașului Pucioasa;

Biblioteca Orăşenească Gheorghe N. Costescu Pucioasa


• Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe” amplasată în plin centrul stațiunii pe strada Trandafirilor la numărul 51, un lăcaș ortodox care este datat la jumătatea secolului XIX, mai exact din anul 1855;

Biserica Sf. Gheorghe din Pucioasa


• Biserica "Sfinții Voievozi”, din cartier Șerbănești datată 1894 și purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, înscrisă de asemenea în Lista Monumentelor Istorice din România și având codul DB-II-m-B-17671;

Biserica Sf Voievozi din Pucioasa
  • Casa-Atelier "Gabriel Popescu" , un lăcaș cultural dâmbovițean a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 - 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia.
Casa Atelier gravor Gabriel Popescu

• Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomița situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Șebănești, datată încă din secolul al XIX-lea;

• Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, Nr. 65B, un foarte interesant și controversat locaș de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită și foarte spectaculoasă;

Cetatea Sfântă Noul Ierusalim Pucioasa
  • Biserica romano-catolică Sf.Luca, amplasată pe strada Patrana la numărul 12, ultimul bastion al catolicismului din această zonă.

• Crucea din deal o interesantă cruce amplasată pe dealul de pe celălalt mal al râului Ialomița, loc de unde veți avea o panoramă asupra stațiuni și unde se ajunge trecând prin cariera de gips;

Crucea din deal Pucioasa

• Gara o impresionantă clădire utilitară datată încă din anul 1894 și înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din România, la poziția DB-II-m-B-17665, din păcate cam uitată de toți;

Gara Pucioasa

• La nuci un foarte interesant loc de întâlnire creștină și tradiție multiseculară de Duminica Mironosițelor (a 3-a duminică a Paștelui), aflat în comuna învecinată Bela;

La nuci.jpg

• Lacul de Acumulare Pucioasa, un spectaculos complex hidroenergetic intrat în circuitul hidroenergetic în 1974, care are o suprafață de 91 ha și unde sute de rațe sălbatice au casă;

• Mânăstirea Bunea amplasată în comuna învecinată, Vulcana Băi, ctitorie din anul 1654 a boierului Bunea Grădișteanul care a ridicat acest lăcaș în semn de slavă față de Dumnezeu;

• Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în Primul Război Mondial amplasat în plin centrul stațiunii la intersecția străzii Republicii cu strada Fântânelor;

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial Pucioasa

• Moțăieni comuna învecinată acolo unde veți descoperi un interesant monument al eroilor, o biserică seculară și o cruce de piatră datată 1676 toate înscrise în Lista Monumentelor Istorice din România;

• Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în Cel De-al Doilea Război Mondial, amplasat la intrarea în Parcul Independenței, inaugurat la data de 26 septembrie 1998;

Monumentul eroilor orașului Pucioasa căzuți în Cel De-al Doilea Război Mondial

• Muzeul Aripi Românești situate în strada C.Olănescu, la numărul 9, mai degrabă o expoziție de machete diplome ale cercului de aeromodele de la Clubul Copiilor, dar unde sunt și avioane adevărate;

• Muzeul de Etnografie aflat pe strada Primăverii, la numărul 1, o foarte atractivă și inedită radiografie a istoriei stațiunii Pucioasa de la atestare și până în zilele noastre;

Muzeul de etnografie Pucioasa

• Parcul Independenței care datează încă din secolul al XIX-lea și se află amplasat undeva în apropierea bazelor de tratament (cca. 300 – 400 m.) o oază de verdeață în plin centrul stațiunii.

• Podul de Cale Ferată amplasat la ieșirea spre Fieni și construit 1908 - 1912 podul de cale ferată este înscris de asemenea în Lista Monumentelor Istorice din România;

Podul de Cale Ferată Pucioasa

• Tabăra de sculptură în lemn, amplasată chiar în parcul central o inedită și atractivă incursiune în lumea artei coordonată de sculptorul Liviu Brezeanu, locuitor al orașului;

Tabăra de Sculptură în Lemn Pucioasa

Manifestări culturale în Pucioasa[modificare | modificare sursă]

• Festivalul "Primăvara albastră", un festival, concurs național de literatură și creație literară, ce se desfășoară în luna mai.

• Festivalul "Steluțele Pucioasei", un concurs național de muzică destinat copiilor (pe categorii de vârstă), ce se desfășoară primăvara.

• Festivalul șanselor tale o atractivă manifestare culturală, desfășurată în luna noiembrie, incluzând ateliere de creație artistică, simpozioane și cluburi.

• Memorialul Henri Coandă, fără nicio îndoială cea mai longevivă competiție de aeromodele organizate în România.

• Serbările Băilor Pucioasa un eveniment ce are loc în fiecare an în luna iunie, cu ocazia atestării orașului ca stațiune turistică de interes național.

Târgul Artelor Meșteșugărești o manifestare desfășurată la început de septembrie, ce adună meșteri tradiționali și de artizanat din toate colțurile țării.

Cultura și viața de noapte[modificare | modificare sursă]

Restaurantele cum ar fi "Viena", "Verona", „Licurici”, „Rustic”, „Luțu”, "Taverna" și „Casa Portugheză” sunt nucleul vieții mondene a micului oraș. Evenimentele culturale importante au loc la Centrul Cultural „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”, precum și la cinematograful „Dacia”, dotat și cu o grădină de vară. Viața de noapte se desfășoară în clubul "Black & White".

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Pucioasa este înfrățită cu următoarele orașe:

Sport[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Cărți despre Pucioasa[modificare | modificare sursă]

Stancu Dumitru - "Pucioasa file de monografie"

"Școala cu clasele I - VIII Mihai Viteazul Pucioasa"

"Pucioasa mic îndreptar turistic"

"Pucioasa la aniversare"

Citate despre oraș[modificare | modificare sursă]

  • Dincolo de Fieni (...) Ialomița se lăfăie într-un vad din ce în ce mai larg, alergând de la un mal la altul, până ce un pod de fier o strânge de pe drumuri, înghesuind-o lângă maluri. Apoi intră într-un orășel, Pucioasa, care debutează cochet cu un bulevard ce se pierde undeva către centru, asfaltat și plantat cu tei și castani.[17]
  • Beneficiind de o așezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiței, de o parte și de alta dealuri ușor tărăgănate, în fund priveliștea munților acoperiți de codri, dincolo de râu, de sub o ruptură de mal, țâșnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă și fier.[18]
  • Umblu pe malul Ialomiței la Pucioasa și mă bucur pe cât e cu putință în aceste înalte mâhnite zile, de nașterea primăverii... E un colț poetic în preajma Ialomiței. Aici cântă întâi ciocârlia soarelui primăverii și strigă cucul chemând cu întristare din văi pe fratele său cu acel nume (...). Zilele calde cu ploi repezi trebuiau să aducă o înfrunzire grabnică și după zece zile pădurea aproape s-a încheiat. Apa gârlei e încă tulbure. Se topesc omăturile în munte. Se văd de aici piscurile încă albe de ninsorile sfârșitului de iarnă...[19]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b c Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*] 
  4. ^ Arhiva primăriei Pucioasa, Dosar funciar nepaginat.
  5. ^ a b c Lahovari, George Ioan (1902). „Pucioasa, stațiune balneară”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 123–124. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/roumanie_geo_5_text.pdf. 
  6. ^ Lahovari, George Ioan (1902). „Șerbănești, com. rur., jud. Dîmbovița”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 511. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/roumanie_geo_5_text.pdf. 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (1902). „Podurile, com. rur., jud. Dîmbovița”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 18. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/roumanie_geo_5_text.pdf. 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (1898). „Bela”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 358. http://www.archive.org/download/MareleDictionarGeograficAlRominiei/roumanie_geo_1_text.pdf. 
  9. ^ Comuna Pucioasa în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/ampage?collId=gdc3&fileName=scd0001_20030122001ropage.db&recNum=262. Accesat la 26 octombrie 2012. 
  10. ^ Județul Dâmbovița în Enciclopedia României din 1938”. romaniainterbelica.memoria.ro. http://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/dambovita/index.html. Accesat la 26 octombrie 2012. 
  11. ^ Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-3-1968-(46891).html. Accesat la 26 octombrie 2012. 
  12. ^ Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege-nr-2-din-16-februarie-1968-republicata-privind-organizarea-administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania-emitent-marea-adunare-nationala-46045.html. Accesat la 26 octombrie 2012. 
  13. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  14. ^ Interviu cu Cătălina Oprea. 31 martie 2006. Curierul Atenei. Accesat la data de 16 ianuarie 2009.
  15. ^ Cătălina Oprea a stabilit un nou record mondial la juniori. 28 iulie 2003. Adevărul. Accesat la data de 16 ianuarie 2009.
  16. ^ Cătălina Oprea, părăsită de toți. 10 august 2008, Costin Mihai. Incomod. Accesat la data de 16 ianuarie 2009.
  17. ^ Carpen, N., D., Pe urmele mioriței, Editura Litera, București, 1960, pag. 91–92.
  18. ^ Alexandru Vlahuță, România pitorească, Biblioteca școlarului, Editura Tineretului, București, 1967, pag. 128
  19. ^ Mihail Sadoveanu, Manuscriptum, nr. 4, 1980, Tiparul Întreprinderea Poligrafică, „13 decembrie 1918”, București, pag. 39

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dumitru Stancu, Pucioasa — file de monografie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pucioasa