Hera

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hera
Zeița căsniciei
Hera Campana Louvre Ma2283.jpg
Hera
Simboluri sceptrul, diadema, păunul, rodia
Căsătorit cu Zeus
Urmași Ares, Hebe, Ilitia, Hefaistos
Incert:Typhon
Tată Cronos
Mamă Rhea
Bunic Uranus
Bunică Geea
Frați Zeus, Poseidon, Hades, Demetra, Hestia, Chiron

Hera (în greaca veche Ήρα, Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.

Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera este adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele Herei poate avea mai multe etimologii se exclud reciproc; o explicație leagă numele de ὥρα transliterat hōra, însemnând sezon, interpretându-l ca o vreme propice pentru căsătorie. Pe de altă parte, Platon consideră că e legat de ἐρατή transliterat eratē, adică „preiubit”, deoarece se spune că Zeus s-a căsătorit cu ea din dragoste, sau că numele zeiței este anagramă a aēr (ἀήρ, „aer“).[1] Plutarh susține a doua variantă sugerând că este un nume alegoric pentru poziția înălțată a acesteia.[2]

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Epitete[modificare | modificare sursă]

Hera era identificată cel mai des cu aceste epitete:

  • Αἰγοφάγος (Aigophágos) „Măncătoare de capre” (printre Lacedemonieni[3])
  • Ἀκραῖα (Akráia) „(Cea) de pe culmi”[4]
  • Ἀμμωνία (Ammonia), numele Herei care era venerată în Elida
  • Ἀργεία (Argéia) „(Cea) din Argos
  • Βασίλεια (Basíleia) „Regina”
  • Βουναία (Bounáia) „(Cea) de pe colină” (în Corinth[5][6])
  • Βοῶπις (Boṓpis) lit. „Cu ochi de vacă” sau „cu față de vacă”,[7] prezent în Iliada în greacă (vezi Referințe) epitetul este ignorat sau tradus simplu „ochioasă” sau „a privi” relativ la Hera în varianta Murnu[8]
  • Λευκώλενος (Leukṓlenos) „Cu brațele albe”[9]
  • Παῖς (Pais) „Copil(ă)” (în rolurile ei ca virgină)
  • Παρθένος (Parthénos) „Virgină”
  • Τελεία (Teléia) (ca zeiță a căsătoriei)
  • Χήρη (Chḗrē) „Văduvă”
Iunona și cucul, lampă cu ulei teracotă, c sec II-sec. III î.Hr.

Simboluri[modificare | modificare sursă]

În imagistica elenistică, Hera călătorea într-un car tras de păuni, păsări de care grecii n-au aflat până la victoriile lui Alexandru cel Mare. Învățătorul lui Alexandru, Aristotel, se referă la ei ca „păsările persane”. Motivul păunului a reapărut în iconografia Renașterii, care le unise pe Hera și pe Iunona, pe care s-au concentrat pictorii europeni.[10] Pasărea care fusese asociată cu zeița în perioada arhaică, când toate zeițele elene din Epoca Bronzului aveau pasărea proprie, era cucul, care apare în fragmente despre curtarea Herei de către Zeus.

În perioada arhaică era preponderent asociată cu bovine, ca o zeiță a vacilor, venerată în special în Euboea, care era faimoasă pentru numeroasele lor cirezi. În Cipru, situri arheologice foarte vechi conțin cranii de taur care par să fi fost folosite ca măști. Epitetul ei Homeric Boôpis, apare tradus ca „(cea) cu ochi de vacă”. Din acest punct de vedere, Hera se aseamănă cu divinitatea Egiptului antic Hathor, o zeiță maternă asociată bovinelor.

Mitologie[modificare | modificare sursă]

În Teogonia, Cronos îl detronă pe tatăl său, Uranus și se căsători cu Rhea, având șase copii. Hera fu al treilea copil și cea mai mică fată. Gaia și Uranus]îi împărtășiseră lui Cronos că va fi la rândul său detronat de fiul său, așa că acesta își înghițea copii pe măsură ce se nășteau. Rhea reuși să-l scape pe mezin, Zeus, cu ajutorul Gaiei și acesta crescu și-l forță pe Cronos să-i dea afară pe ceilalți cinci.[11]

Hera fu alăptată de leul din Nemeea, odrasla Echidnei.[12] În unele surse Rhea o trimite la marginile lumii să fie crescută de titanii Ocean și Tetis în timpul luptei dintre zei și titani. Când cei doi se certară, aceasta îi împăcă. Alte surse atribuie educația ei lui Horelor, zeițe ale anotimpurilor, eroului peloponezian Temenos sau fiicelor regelui cretan Asterion, soțul Europei.[13]

Hera și Zeus[modificare | modificare sursă]

Hera este a treia soție propriu-zisă a lui Zeus, după Metis și Themis. În fragmente mai vechi se spune că aceasta n-ar fi cedat avansurilor acestuia, așa că Zeus se transformă într-un cuc, și apăru tremurând în preajma ei, pe muntele Thornax lângă orașul antic Halieis (lângă Porto Heli, Argolida). Făcându-i-se milă de acesta, Hera-l trase aproape. Zeus se transformă la loc și se uni cu aceasta.[14] Locul nunții variază, dar cel mai des apare grădina Hesperidelor. În altă versiune, merele de aur sunt un dar de nuntă de la Gaia; Herei îi plăcură atât de mult că le plantă în grădina ei, la marginea oceanului. În Iliada, nunta are loc pe vârful muntelui Ida, în Frigia.

Din această uniune se născură patru copii: Hefaistos, Ares, Hebe și Ilitia, ocrotitoarea femeilor care nășteau. În Teogonia, Hefaistos este doar fiul Herei, care-l naște cu propriile puteri, luptând împotriva lui Zeus.[15]

Originea Căii Lactate (c. 1595) de Tintoretto

Hera și Heracle[modificare | modificare sursă]

Hera și Heracle au o relație complicată în mitologie. Hera îl persecută datorită infidelității tatălui său, dar îl și ajută. Mai mult, numele său este derivat din numele Herei.

Hera, descoperind că Zeus s-a unit cu Alcmena, fiica regelui teban Electrion, a cerut un jurământ de la soțul său că primul născut dintre perseizi să conducă și al doilea să-i fie sclav, apoi a prelungit travaliul Alcmenei astfel încât primul născut să fie Euristeu. Fiindu-i drag de noul său fiu, Zeus îl puse pe Hermes să-l pună pe Heracle la sânul Herei, care dormea, deoarece laptele acesteia dădea abilități divine. Trezindu-se cu un copil necunoscut alături, aceasta l-a dat la o parte și din laptele care s-a scurs a apărut Calea Lactee.

Hera trimise doi șerpi în iatacul lui și-al lui Ificle să omoare copii, dar Heracle i-a sugrumat. Hera l-a împilat pe diferite căi și a pus un mostru pe nume Nessus să îl atace, cu condiția ca, în cazul înfrângerii, el să o păcălească pe soția lui dându-i sângele lui și spunând că dacă vreodată Heracle o va uita pe ea, să folosească sângele pe el ca să recupereze dragostea pierdută, un vicleșug bine pus la cale. Dar ea a crezut și așa a facut. În Iliada se menționează că Heracle acesta o săgetase pe Hera cu una dintre săgețile sale otrăvite.[16]

Hera s-a împăcat cu Heracle doar după înălțarea sa în Olimp.

Leto și copiii ei

Leto[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Leto

Când Hera auzi că zeița Leto va naște, tată fiind însuși Zeus, ea nu o lăsă pe Leto să nască nici pe uscat, nici pe vreo insulă din mare. Atunci Poseidon scoase la iveală insula Delos. Hera o ascunse atunci pe Ilitia, prelungind travaliul lui Leto, până când Iris o găsi și o aduse și Leto născu doi gemeni, Apollo și Artemis. Cei doi deveniră zei puternici și își stabiliră casa în Olimp, unde ulterior au fost recunoscuți de toți zeii.

Semele și Dionis[modificare | modificare sursă]

Semele a fost fiica regelui teban Cadmos și a Harmoniei. A fost iubită de către Zeus, cu care a avut un fiu, pe Dionis. Trezind gelozia Herei, Semele a fost sfătuită de aceasta să-i ceară lui Zeus să i se înfățișeze în toată splendoarea sa zeiască. Stăpânul zeilor i-a îndeplinit ruga dar, la vederea lui, Semele a căzut fulgerată și a murit. Dionis a fost salvat din pântecul Semelei de către Zeus și ținut în coapsa sa pînă a crescut destul ca să se poată naște.

Dionis fu crescut de regele beoțian Atamas și de soția sa, Ino, fiica lui Cadmos. Hera îi blestemă pe amândoi cu nebunie. Petru a-și ascunde fiul, Zeus îl transformă pe Dionis în ied.[17]

Jupiter și Io (1599) de Figino

Io, ochii păunului și regele Egiptului[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Io (mitologie)

Io era din Argos, o preoteasă a Herei. În funcție de sursă, tatăl acesteia diferă, dar toate o desemnează ca o prințesă din neamul regal, descendentă a fiului lui Ocean, Inachos. Aceasta avu un vis în care mergea spre malul unui lac din Lerné și se unea cu Zeus. Auzind visul fiicei sale, tatăl ei întrebă oracolul din Dodona, care-i spuse să se supună, altfel toată familia-i va fi fulgerată.[18]

După ceva timp Hera începu să bănuiască pe Zeus. Acesta fu nevoit să transforme pe Io într-o juncă, jurând că n-ar iubi vreodată un asemenea animal. Auzind asta, Hera ceru junca și Zeus nu avu de ales și i-o cedă, dar Hera o recunoscuse pe Io și o puse în stăpânirea lui Argos, cel cu o sută de ochi, care o mână prin toată lumea. Zeus, făcându-și milă de Io, îi porunci fiului său, Hermes, să o răpească. Acesta-l ucise pe Argos. Hera îi adună ochii și-i puse pe cozile păunului și puse pe urmele lui Io un tăun înfricoșător, care o gonea pe săraca juncă din țară-n țară. De abia în Egipt Zeus îi redădu chipul omenesc și Io născu un copil pe nume Epafos.[18]

Hera le ceru cureților, un trib din Acarnia și Etolia, să-l prindă Epafos. Aceștia îl ascunseră atât de bine, că Io nu-l putu găsi și-i ceru ajutorul lui Zeus, care-i omorî. Io îl găsi în Siria și-l aduse înapoi. Acesta crescu și deveni primul rege al Egiptului.[19]

Judecata lui Paris de Alessandro Turchi

Războiul troian[modificare | modificare sursă]

Eris, personificarea discordiei, nu fusese invitată la nunta zeiței Tetis cu Peleu, regele din Tesalia. Aceasta a luat un măr de aur din grădina Hesperidelor, a scris pe el „Celei mai frumoase” și l-a aruncat în mijlocul nuntașilor. Văzând mărul, Atena, Hera și Afrodita l-au revendicat, fiecare susținând că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Văzând că se pot înțelege, Zeus îl alese arbitru pe Paris, fiul lui Priam, regele Troiei.

Hermes le aduse la acesta și-i dădu mărul, pentru a fi oferit câștigătoarei. Fiecare i-a oferit o răsplată, dar Paris i-a dat mărul Afroditei, care i-a dat de soție pe Elena, cea mai frumoasă dintre femei. Atena și Hera au făcut pace, mâniate de Paris. Din dorinta de a se razbuna, porni Războiul Troian. Ca să-l pedepsească, Hera i-a trimis furtuni pe drumul de întoarcere din Sparta, de unde o luase pe Elena.

Din ură pentru Paris, Hera i-a susținut pe ahei, în special pe Ahile, din loialitate pentru mama lui, Tetis. Ulterior, aceasta îl protejă și pe Menelau, pe care într-un final îl făcu nemuritor.[20]

Lamia de Draper

Diverse[modificare | modificare sursă]

  • Argonauții: Hera protejă nava Argo, ajutând eroii să treacă de Stâncile Simplegade și de Scila și Caribda. Supărată pe regele Pelias din Iolcos, care-și ucisese bunica vitregă în templul Herei, aceasta-i îndemnă pe Iason și pe Medeea să-l ucidă.
  • Callisto și Arcas: Când Zeus se îndrăgosti de nimfa Callisto, Hera o anunță pe Artemis deoarece Callisto trebuia să rămână castă. Artemis o transformă în ursoaică. Stăpâna Olimpului, încă mânioasă, îi ceru lui Artemis s-o ucidă pe nimfă. După ce fiul ei a murit, Zeus îl tranformă pe el și pe mama lui în aștri - Ursa Mare și Ursa Mică.
  • Chelone: La nunta lui Zeus și a Herei, a fost invitată o fată mai singuratică, numită Chelone. Ea a refuzat să meargă, iar Hermes, drept răzbunare, a transformat-o într-o broască țestoasă.
  • Cidipe: În Istoriile lui Herodot, Cartea I, Solon povestește despre Cleobis și Biton, fiii lui Cidipe, o preoteasă a Herei. Aceasta s-a rugat pentru cel mai bun dar al zeilor pentur fiii ei și zeița a făcut ca aceștia să moară în somn ziua următoare.
  • Echo: Cu mult timp în urmă, nimfa Echo avusese o aventură cu Zeus. In clipa in care Hera află acest lucru, ea o pedepsește pe nimfă ca atunci când aude pe cineva, sa nu poata vorbi,iar la întrebări, să răspundă doar îngânând ultimele cuvinte rostite de cel care i se adresa.
  • Gerana / Oenea: Gerana (sau Oenea)era o femeie din rasa pigmeilor care, în unele surse, se născuse de înălțime naturală. Venerată de neamul ei, aceasta nu respecta zeii. Pentru a o pedepsi, Hera o schimbă în gruie sau în lebădă. Aceasta încercă să se apropie de soțul ei, Nicodamas, sau de fiul ei, Mopsos, dar pigmeii înfricoșați se înarmară și o alungară.[21]
  • Lamia: Zeus a iubit-o pe Lamia și s-a unit cu ea, dar de fiecare dată când aceasta dădea naștere unui copil, Hera făcea ca acesta să moară. Într-un final, Lamia se retrase într-o peșteră și amarul o transformă într-un monstru, geloasă pe toate mamele fericite, pe care le sfâșia, mâncându-le copiii. Ca să o chinuie și mai mult, Hera nu o lăsa să doarmă așa că Zeus, făcându-i-se milă de aceasta, îi dădu darul de a-și pune ochii deoparte și de a-i pune la loc când dorește. Astfel, când Lamia își punea ochii deoparte, sau când bea mult vin, lumea nu avea de ce să se teamă de ea. În restul timpului, zi și noapte fără somn, căuta copii pe care să-i devoreze.[22]
  • Tiresias: Hera îl transformă pe Tiresias în femeie și apoi, înapoi în bărbat când acesta îi atacă șerpii. Chemat să judece între Zeus și Hera cine simtă mai multă plăcere în timpul actului sexual, bărbatul sau femeia, acesta răspunse că femeia simte de nouă ori mai puternic. Hera fu nemulțumită de răspuns și-l orbi.[20]

Cultul Herei[modificare | modificare sursă]

Tempul Herei din Agrigento, Grecia Mare (Italia de Sud)

Hera era recunoscută în toată Grecia, în special în orașele Argos, Sparta și Micene. Existau de asemenea temple în Samos, Olympia, Corint, Tiryns, Perachora și Delos.

În Elada (Greciei antică), Hera a fost o zeitate importantă. Probabil cultul ei este mai vechi decât cel al lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl și preamărește, precum fraza:

„Chiar de m-oi pune-mpotrivã [...] / N-aș izbuti eu de fel, cã tu ești mult mai tare ca mine. / Dar se cuvine și mie să nu-mi faci zadarnică truda, / Neam de zeiță și eu sunt, ba chiar din același părinte; / Tată mi-e Cronos mintosul și sunt cea mai mare din toate / Fiicele lui, înălțată prin naștere-ntâi și fiindcă / Eu ți-s nevastã, iar tu ești mai mare-ntre zei și-mpăratul.”

Iliada, traducerea Murnu[23]


Relația cu soțul ei este ambivalentă. Zeus apare adesea cu epitetul Heraios „lit. al Herei”, dar Homer face adesea referire la episoadele de gelozie și răzbunările acesteia pe consoartele lui Zeus. Este posibil ca zeița Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni a fost introdusă în cult în perioada ioniană sau miceniană. Ca atare, acțiunile ei în operele grecești se pot datora percepției că Hera ține de valori mai vechi de loialitate între femei.

Romanii au identificat-o cu zeița Iunona, regina oamenilor și a zeilor în mitologia lor. (Vezi: Iuno (mitologie)

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Platon; Simina Noica (traducător), Constantin Noica (interpretare) (1978). „Interpretare la Cratylos” și „Cratylos”. Platon: Opere Vol. III. Editura Științifică și Enciclopedică. p. 193, 280 
  2. ^ Plutarh, Despre Isis și Osiris
  3. ^ Pausanias, Descrierea Eladei, „Cartea III” 15.7-9
  4. ^ en James Joseph Clauss, Sarah Iles Johnston. Medea: Essays on Medea in myth, literature, philosophy, and art, 1997. p.46
  5. ^ en Henry George Liddell, Robert Scott. A Greek-English Lexicon
  6. ^ en Heinrich Schliemann. Ilios: The city and country of the Trojans, 1881.
  7. ^ Homeric Hymns
  8. ^ Homer, Iliada, „Cântul I” v. 551, 568; „Cântul IV” v. 50; „Cântul VIII”, v. 470-471; „Cântul XIV” v. 159, 221, 263; „Cântul XV” v. 34, 49; „Cântul XVI” v. 439; „Cântul XVIII” v. 239, 357, 360; „Cântul XX” v. 309
  9. ^ Homer, Iliada, „Cântul I” v. 573
  10. ^ en Seznec, Jean, The Survival of the Pagan Gods : Mythological Tradition in Renaissance Humanism and Art, 1953
  11. ^ Hesiod, v. 450-470, 490-500
  12. ^ Hesiod, v. 320-330
  13. ^ Grimal, P. (1963), p. 55, 186-187, 210, 443
  14. ^ Pausanias, Descrierea Eladei, „Cartea II” 17.4, 36.1
  15. ^ Hesiod, v. 920-930
  16. ^ Homer, „Cântul V” v. 391-394
  17. ^ Grimal, P. (1963) p. 56b, 187a
  18. ^ a b Grimal, P. (1963), p. 231
  19. ^ Grimal, P. (1963) p. 106, 141a, 187a
  20. ^ a b Grimal, P. (1963), p. 186-187
  21. ^ Grimal, P. (1963), p. 165b, 401-402
  22. ^ Grimal, P. (1963) p. 249-250
  23. ^ Homer, Iliada, „Cântul IV” v. 55-61

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Genealogia zeilor în mitologia greacă
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Uranus
 
Geea
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
v
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Oceanus Hyperion Coeus Crius Iapetus Mnemosyne
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cronos
 
Rhea Tethys Theia Phoebe Themis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Zeus
 
Hera Hestia Demetra Hades Poseidon
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ares Hefaistos Hebe Eileithyia Enio Eris
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Metis
 
 
 
Maia
 
 
 
 
Leto
 
 
 
 
Semele
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Afrodita
 
Atena
 
 
Hermes
 
Apollo
 
Artemis
 
Dionis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Legături externe[modificare | modificare sursă]