Matriarhat

Matriarhatul este acea perioadă timpurie din istoria lumii, situată în preistorie, în care apartenența la gintă se stabilea pe linie descendentă maternală.

În evoluția sa, matriarhatul a cunoscut două etape:

• matriarhatul timpuriu: (în paleoliticul târziu și în neoliticul timpuriu) caracterizat prin deplina egalitate a femeii cu bărbatul
• matriarhatul dezvoltat: (în neoliticul dezvoltat) caracterizat prin poziția dominantă a femeii, ca urmare a creșterii rolului ei în viața socială și mai ales în cea economică.

Matriarhatul timpuriu

Matriarhatul timpuriu s-a caracterizat prin activități ca: vânătoare, cules, pescuit primitiv. Ginta matriarhală era legată de o altă gintă (exogamie duală) prin familia de grup, care cu timpul se transformă în familie-pereche. O altă caracteristică o constituie așezarea dislocală în mai multe locuințe și matrilocală într-o singură locuință.

Matriarhatul dezvoltat

Matriarhatul dezvoltat este caracterizat prin practicarea agriculturii cu unelte primitive (cum ar fi săpăliga), prin dezvoltarea gintei matriarhale, consolidarea tribului, a familiei-pereche. Așezarea matrilocală devine preponderentă.

La sfârșitul epocii neolitice, apar elementele descompunerii matriarhatului, pentru ca în epoca bronzului să fie înlocuit cu patriarhatul.

Matriarhat-perspectivă de gen

Există două interpretări complet diferite ale matriarhatului: cea dintâi și cea mai comună, matriarhatul este definit ca un sistem social în cadrul căruia femeile domină bărbații, dar o serie de istorici feminiști argumentează că matriarhatul definit ca oglindă a patriarhatului nu ar fi existat niciodată, deși acceptă că matrirahatul reprezenta sistemul social normativ al vechii Europe (7000-3500 î.d.Hr.); în locul matriarhatului văzut ca o contraparte a patriarhatului opresiv, ei investesc matriarhatul cu calități ce îl transformă într-o construcție ideologică definită prin armonie, uniune relațională și mutualitate.

Explicațiile feministe, multe motivate ideologic, asupra modului în care patriarhatul a ajuns să înlocuiască matriarhatul în vechea Europă și Orientul Apropiat, sunt numeroase, dar certitudini asupra motivelor dispariției matriarhatului, nu există. Dovezile arheologice sugerează însă că, a funcționat un mod mai armonios de viață înainte ca sărăcirea resurselor existențiale să conducă la confruntări războinice între diferite grupuri de oameni; aceste expediții militare motivate social și de căuatrea de noi surse de hrană, au favorizat se pare dezvoltarea patriarhatului, având drept consecință dominația asupra femeilor (Gimbutas, 1982).

Aceste schimbări socio-economice erau dublate în lumea teologică de apariția zeilor masculini – Ares și Marte în panteonul gerco-roman, respectiv Iehova în lumea ebraică monoteistă. Religiile patriarhale credeau că asemenea zei, mai apropiați unei culturi militare, îi vor favoriza pe credincioșii lor în lupta pentru dominație teritorială. Ascensiunea religiilor patriarhale a restricționat rolul femeilor la ceea ce deservea mai bine o societate patriarhală.

O serie de feministe contemporane, revizuind conceptul străvechi de matriarhat, îl înțeleg atât ca sistem social cât și ca purtător al religiei care celebrează relația umanității cu lumea naturală, lansând ipoteza că povestea Edenului și a ‚Epocii de Aur‘ din mitologia greacă descriau de fapt o epocă pre-patriarhală a non-dominării și incluziunii (Lerner,1986) Ecofeministele subliniază valoarea contemporană a simbolurilor străvechi, într-o lume devastată ecologic, argumentând că patriarhatul, ca sistem de dominație a legitimat exploatarea naturii de către om (Merchant, 1980). Aceste reconstrucții idilice pot fi privite cu oarecare scepticism, din moment ce nu se bazează pe suficiente dovezi istorice sau arheologice, dar, feministele argumentează că aceste reconstrucții mitologice ale erei pre-patriarhale în care femeile erau prețuite și onorate, au darul de a energiza lupta femeilor contemporane contra patriarhatului. De aceea, la nivel teologic, feminiștele creștine rețin cu precădere imaginile femeiești din scripturile ebarice sau creștine, unele sugerând că, poate, aceste imagini își au originea în religiile străvechi închinate Zeiței. Feministele post-creștini merg chiar mai departe, revigorând ceea ce Carolyne Merchant numea ‚vechea religie‘, un tip de religie naturală sau panteism care pune accentul pe conexiunea dintre umanitate și natură (Merchant, 1980).
Anca Jugaru în Lexicon Feminist, Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir, 2002

Definiții, conotații și etimologie

Potrivit Oxford English Dictionary (OED), matriarhat este o „formă de organizare socială în care mama sau cea mai vârstă femeie este capul familiei, iar descendența și relația sunt calculate prin linia feminină; guvernarea de către o femeie sau femei”. O definiție populară, după James Peoples și Garrick Bailey, este „dominarea femeii”. În cadrul disciplinei academice a antropologiei culturale, conform OED, matriarhatul este o „cultură sau comunitate în care un astfel de sistem predomină" sau o „familie, societate, organizație etc., dominată de o femeie sau de femei". În general, antropologia, potrivit lui William A. Haviland, este „domnia femeilor”. Matriarhatul este o societate în care femeiele, în special mamele, au rolul central al conducerii politice, al autorității morale și al controlului proprietății, dar nu include o societate care ocazional este condusă de o femeie din motive non-matriarhale sau o ocupație în care femeiele predomină, în general, fără referire la matriarhat, cum ar fi prostituția.