Prometeu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Prometeu (dezambiguizare).
Prometeu
Atlas Typhoeus Prometheus.png
Civilizația mitologia greacă  Modificați la Wikidata
Urmași Deucalion  Modificați la Wikidata
Tată Iapetus  Modificați la Wikidata
Mamă Themis  Modificați la Wikidata
Bunic Uranus  Modificați la Wikidata
Uranus  Modificați la Wikidata
Bunică Geea  Modificați la Wikidata
Geea  Modificați la Wikidata
Frați Epimeteu
Menoetius
Atlas  Modificați la Wikidata
Hera și Prometeu

Prometeu (greacă Προμηθεύς, lit. „precauție”) este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor.

Mitologie[modificare | modificare sursă]

Prometeu este fiul lui Iapet și al Climenei (sau al Asiei, ambele fiice ale lui Ocean) și fratele lui Atlas și al lui Epimeteu. Se căsătorește fie cu Celeno, fie cu Climene. Printre copiii lui se numără Deucalion, Licos și Himerea și, în funcție de sursă, Etneos, Elen, eroul fondator al elenilor,[1] și Tebe, deși aceștia din urmă mai sunt considerați copiii lui Deucalion.

În funcție de sursă, Prometeu a creat omul din lut însuflețindu-i cu foc, dar această legendă nu apare în Teogonia. În schimb Prometeu era considerat acolo binefăcătorul oamenilor. Pentru ei l-a înșelat pe Zeus de două ori.

Sacrificiul de la Mecone[modificare | modificare sursă]

Prometeu
Statuie de bronz a sculptorului belgian Joseph-Marie-Thomas Lambeaux (1852-1908) expusă în Parcul Herăstrău din București

Oamenii trebuiau să sacrifice un taur zeilor la Mecone, probabil un nume pentru orașul antic Sicion din nordul Peloponezului. Prometeu a luat oasele, pielea și le-a ascuns sub un strat gros de grăsime. Apoi a luat carnea și a ascuns-o sub stomacul animalului și l-a pus pe Zeus să aleagă. Acesta văzând grăsimea a ales, fără să-și dea seama pielea și oasele. Făcându-le acestora partea cea mai bună la împărțirea unei victime destinate lui Zeus, titanul și-a atras pentru prima dată asupră-și mânia acestuia din urmă. Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul.[2]

Furtul focului[modificare | modificare sursă]

Din nou însă Prometeu a găsit mijlocul de a le veni într-ajutor. El a furat focul din ceruri și-l dădu oamenilor. Se spune că a furat semințele din soare și l-ea adus pe pământ ascunse într-o tulpină. Alte surse susțin că a luat focul din forja lui Hefaistos. Pedeapsa lui Zeus fu și mai aspră. Îl înlănțui pe Prometeu de o stâncă pe muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur uriaș, pasăre monstruoasă zămislită de Tifon și de Echidna, îi devora zilnic ficatul, care peste noapte se regenera. În felul acesta titanul fu supus unui chin zilnic.

Prometeu îl sfătuise pe Epimeteu să nu accepte niciun dar de la zei, dar în absența acestuia Zeus îl convinge să o ia pe Pandora, ceea care ajunge să răspândească în lume toate relele și nenorocirile.[2]

Salvat de Heracle[modificare | modificare sursă]

Heracle salvându-l pe Prometeu

Heracle trecu pe lângă Caucaz în drum spre Grădina Hesperidelor. El ucise vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și-l eliberă pe Prometeu, ale cărui chinuri se sfârșiră. Mulțumit că aceste fapte de vitejie vor răspândi gloria fiului său, Zeus nu se împotrivi, dar, ca sentința sa să nu fie zădărnicită, îl puse să poarte un inel din oțelul lanțurilor sale cu o piatră din stânca muntelui, ca titanul să fie în continuare, simbolic, legat de piatră. În schimb, Prometeu își folosește darul profeției pentru a-l ajuta pe Heracle să obțină merele Hesperidelor.[2]

Nemurirea[modificare | modificare sursă]

Centaurul Chiron, rănit de una dintre săgețile otrăvite al lui Heracle, suferea continuu și dorea să moară, dar fiind nemuritor trebuia să găsească pe cineva care să accepte darul nemuririi de la el. Prometeu consimți și deveni nemuritor. Zeus acceptă dornic salvarea și noul statut al acestuia, când Prometeu îi prezise că fiul lui Tetis, pe care Zeus o iubea, va fi mult mai puternic decât tatăl său. Prometeu prezise de asemenea potopul pe care-l va trimite Zeus pentru a nimici omenirea, și-și sfătui fiul, Deucalion, ca acesta să supraviețuiască.[2]

Cultul lui Prometeu[modificare | modificare sursă]

S-au găsit dovezi în Atena al unui cult al lui Prometeu, de dimensiuni reduse. S-a sugerat că ar fi putut fi patronul olarilor, o teorie controversată. Într-o dumbravă din nordul Atenei numită Akadḗmeia s-a găsit un altar închinat lui Prometeu.

În cultură[modificare | modificare sursă]

Grecia antică[modificare | modificare sursă]

Prometeu este frecvent întâlnit în operele artistice de-a lungul istoriei. Este unul dintre cele mai vechi personaje, considerat un personaj păcălici arhetip pre-Hesiod. În perioada târzie a Greciei, apare în operele lui Eschil și ale lui Platon, printre alții.

Primul s-a concentrat pe aspectul tragic teatral. Din trilogia lui Eschil nu rămâne decât Prometeu înlânțuit, una dintre cele mai faimoase versiuni ale mitului. Aceasta reiterează, sintetizează și extinde miturile precedente, în special opera lui Hesiod. În opera lui Eschil, Prometeu i-a ajutat pe olimpieni să înfrângă titanii în Titanomahie, astfel pedeapsa acestuia apare într-o lumină nouă ca un crunt act de trădare.

Platon în Protagoras discută atributele umane necesare unei civilizații de succes folosid mitul în care Prometeu și Epimeteu împart abilități viețuitoarelor, printre care și oamenii.

Roma antică[modificare | modificare sursă]

Mitul lui Prometeu începe să apară pe morminte. În aceeași perioadă în mitologia georgiană, eroul Amirani provoacă un zeu și este de asemenea înlănțuit în Caucaz unde păsările îi mănâncă organele.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Prometeu devine din ce în ce mai popular o dată cu publicarea manualului de mitologie al lui Fulgentius Placiades, urmată de Genealogia Deorum Gentilium (c. 1374) a lui Giovanni Boccaccio, interpretând mitul prin perspectiva euhemerismului și al metaforei. Marsilio Ficino (Quaestiones Quinque de Mente, c. 1477) adoptă o perspectivă mai severă, filozofică, unde chinurile acestuia sunt chinurile rațiunii asupra omului.

Renașterea[modificare | modificare sursă]

Datorită scrierilor lui Boccaccio Ficino, Prometeu devine un subiect de mare interes pentru pictori și sculptori, printre care Piero di Cosimo și Parmigianino. De asemenea Shakespeare în punctul culminant al piesei de teatru Otello face referire la mitul lui Prometeu „Când se va stinge-odată, în van aș căută / Prometeescul foc ce te-ar aprinde iarăși. / Am rupt odată floarea, zadarnic ne-ncercăm / Să înnoim puterea ce viața îi hrănește,”[3] unde „Prometeescul foc” face referire la mitul în care Prometeu clădește oamenii din lut și le dă viață cu foc.

Post-renaștere[modificare | modificare sursă]

Prometeu înlănțuit de Thomas Cole, c.1847

În perioada romantică, Prometeu a reprezentat un personaj rebel împotriva tiraniei Bisericii, patriarhiei și monarhiei. Apare ca eul liric în poemul eponim al lui Goethe (1789) adresându-i-se lui Dumnezeu, acuzator. În Prometeu dezlănțuit (1820) Percy Bysshe Shelley rescrie piesa pierdută a lui Eschil, oferind un Prometeu neînfrânt care îi aruncă în față lui Zeus descoperirile civilizației umane. Romanul lui Mary Shelley, Frankenstein (1818) este subintitulat "Modernul Prometeu". Influențele mitului mai apar în muzică, operă și balet. În sec. XX, Kafka face o scurtă analiză a mitului.

În cultura populară[modificare | modificare sursă]

  • 1974, este numele unei animații rusești Прометей
  • 1998, apare în seria de desene animate Hercules
  • 2002, în serialul SF Stargate SG-1 sezonul 6, Prometheus este numele primei nave interstellare făcută de oameni
  • 2009, apare ca personaj în ultimul volum al seriei de romane de aventuri și mitologie Percy Jackson și Olimpienii
  • 2012, filmul SF Prometheus
  • 2013, în serialul Supernatural sezonul 8, Prometeu e nemuritor dar suferă de amnezie în urma unei avalanșe. El și fiul său Oliver continuă să sufere de blestem și mor în diverse feluri în fiecare zi.
  • 2015, în filmul SF Ex Machina, personajul Nathan Bateman face de asemenea referire la mitul prometean al creației omului din lut și foc cu referire la creația vieții artificiale.
  • Mai apare în muzică, știință și jocuri video.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Grimal, P., 184-185
  2. ^ a b c d Grimal, P., p. 397
  3. ^ Shakespeare, W., Otello, Actul V, Scena 2
  4. ^ Schmadel, Lutz D. (1999). Dictionary of Minor Planet Names (ed. 4th). New York: Springer Verlag. p. 145. ISBN 3-540-66292-8. http://books.google.com/books?id=KWrB1jPCa8AC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Grimal, Pierre (1963). Dictionnaire de la mythologie greque et romaine (ed. III). 108, Boulevard Saint-Germain, Paris: Presses Universitaires de France 
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, București, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, București, Editura Lider, 2003, ISBN 973-629-035-2
  • J.C. Belfiore, Dictionnaire de mythologie grecque et romaine, Paris, Larousse, 2003
  • Suciu Sergiu, Mic dicționar de mitologie greacă, București, Mediaș, Brașov, Constanța, 2010, ISBN 973-629-035-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Prometeu